pag. 117-118
5. Noaptea neagră a adicţiei
Iată-ne ajunşi, cei mai mulţi dintre noi, aici, în deşert. Alimentaţi de remarcabila noastră ingeniozitate şi îndemînare, facem tot ce putem pentru a crea stabilitate în lumea noastră plină de neprevăzut şi pentru a ne împiedica să-i rănim prea mult pe ceilalţi. În ciuda provocărilor din viaţă, ne bucurăm de perioade reale de satisfacţie şi bunăstare. Uneori, cînd salutăm o zi însorită de primăvară sau împărtăşim veştile bune cu un prieten, inima noastră se umple de bucurie. Ne cuprind valuri de entuziasm atunci cînd echipa copilului nostru cîştigă meciul sau cînd avem şanse nesperate în profesie. Putem simţi un fel de încîntare calmă de cîte ori ajutăm pe cineva la nevoie. Sau am putea să devenim pasionaţi de îndeplinirea unei sarcini sau voioşi din cale-afară pentru că ne-am îndrăgostit de cineva care pare a fi perfect.
De asemenea, ne bucurăm de momente în care ne accesăm sursa de îndrumare şi inspiraţie, momente în care părem a fi profund conectaţi la mecanismele lumii. Privind intens cerul înstelat sau lăsîndu-ne transportaţi de dans sau de muzică, într-un moment în care scăpăm de inhibiţiile obişnuite, sau cînd practicăm sportul favorit, am putea să ne simţim extaziaţi. Putem avea perioade în care totul pare să meargă bine sau în care ne depăşim limitele obişnuite. S-ar putea ca, lucrînd la un proiect, să ne simţim îndrumaţi de un val neobişnuit de creativitate ce pare a ne depăşi cu mult capacităţile obişnuite.
Dar am observat că momentele bune nu durează mult şi că, mai devreme sau mai tîrziu, ne întoarcem la starea generală de disconfort sau la sentimentul familiar de durere. Oricît am încerca să ne păstrăm sentimentele plăcute, ele se schimbă mereu. Simplul fapt că realitatea noastră este un flux constant şi schimbător sporeşte orice nesiguranţă şi teamă.
În funcţie de amploarea abuzului pe care l-am suportat, percepţia noastră cu privire la realitate poate fi înfăşurată într-un văl de nefericire. Mulţi dintre noi se uită la lume printr-un filtru selectiv şi nefavorabil, adeseori fără a fi conştienţi de acest lucru. În cea mai mare parte a timpului sîntem afectaţi de un rezervor inconştient de emoţii şi experienţe nerecunoscute. Indiferent de cît de binecuvîntaţi am fi cu talente unice sau cu posibilităţi de a obţine armonia în viaţa noastră, nu putem să le simţim sau să le vedem cum trebuie. Şi nu putem nici să avem încredere că ele sînt valoroase şi sigure.
Trăim o bună parte din viaţă sub influenţa sentimentelor noastre reprimate, negate sau necontrolate. Uneori ne simţim măturaţi de valuri de singurătate sau de un sentiment intens al neadecvării. Ajungem să ne fie ruşine de ceea ce sîntem. Undeva, adînc în sinea noastră, recunoaştem că ne ascundem, că trăim o minciună în spatele identităţii false pe care ne-am creat-o. Călăuziţi de ruşine, avem grijă să rămînem mai mult sau mai puţin izolaţi şi protejaţi.
Iată-ne ajunşi, cei mai mulţi dintre noi, aici, în deşert. Alimentaţi de remarcabila noastră ingeniozitate şi îndemînare, facem tot ce putem pentru a crea stabilitate în lumea noastră plină de neprevăzut şi pentru a ne împiedica să-i rănim prea mult pe ceilalţi. În ciuda provocărilor din viaţă, ne bucurăm de perioade reale de satisfacţie şi bunăstare. Uneori, cînd salutăm o zi însorită de primăvară sau împărtăşim veştile bune cu un prieten, inima noastră se umple de bucurie. Ne cuprind valuri de entuziasm atunci cînd echipa copilului nostru cîştigă meciul sau cînd avem şanse nesperate în profesie. Putem simţi un fel de încîntare calmă de cîte ori ajutăm pe cineva la nevoie. Sau am putea să devenim pasionaţi de îndeplinirea unei sarcini sau voioşi din cale-afară pentru că ne-am îndrăgostit de cineva care pare a fi perfect.
De asemenea, ne bucurăm de momente în care ne accesăm sursa de îndrumare şi inspiraţie, momente în care părem a fi profund conectaţi la mecanismele lumii. Privind intens cerul înstelat sau lăsîndu-ne transportaţi de dans sau de muzică, într-un moment în care scăpăm de inhibiţiile obişnuite, sau cînd practicăm sportul favorit, am putea să ne simţim extaziaţi. Putem avea perioade în care totul pare să meargă bine sau în care ne depăşim limitele obişnuite. S-ar putea ca, lucrînd la un proiect, să ne simţim îndrumaţi de un val neobişnuit de creativitate ce pare a ne depăşi cu mult capacităţile obişnuite.
Dar am observat că momentele bune nu durează mult şi că, mai devreme sau mai tîrziu, ne întoarcem la starea generală de disconfort sau la sentimentul familiar de durere. Oricît am încerca să ne păstrăm sentimentele plăcute, ele se schimbă mereu. Simplul fapt că realitatea noastră este un flux constant şi schimbător sporeşte orice nesiguranţă şi teamă.
În funcţie de amploarea abuzului pe care l-am suportat, percepţia noastră cu privire la realitate poate fi înfăşurată într-un văl de nefericire. Mulţi dintre noi se uită la lume printr-un filtru selectiv şi nefavorabil, adeseori fără a fi conştienţi de acest lucru. În cea mai mare parte a timpului sîntem afectaţi de un rezervor inconştient de emoţii şi experienţe nerecunoscute. Indiferent de cît de binecuvîntaţi am fi cu talente unice sau cu posibilităţi de a obţine armonia în viaţa noastră, nu putem să le simţim sau să le vedem cum trebuie. Şi nu putem nici să avem încredere că ele sînt valoroase şi sigure.
Trăim o bună parte din viaţă sub influenţa sentimentelor noastre reprimate, negate sau necontrolate. Uneori ne simţim măturaţi de valuri de singurătate sau de un sentiment intens al neadecvării. Ajungem să ne fie ruşine de ceea ce sîntem. Undeva, adînc în sinea noastră, recunoaştem că ne ascundem, că trăim o minciună în spatele identităţii false pe care ne-am creat-o. Călăuziţi de ruşine, avem grijă să rămînem mai mult sau mai puţin izolaţi şi protejaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu