pag. 240
...
Vindecarea înseamnă a redescoperi acea idee divină, locul întregirii din fiecare dintre noi. În perioada de recuperare sau într-o călătorie spirituală avem sarcina de a îndepărta straturile ce ne despart Sinele profund. Putem folosi imaginea unui ocean vast, străjuit de un dig care ne împiedică să aflăm că există. Chiar dacă intelectul nostru află că oceanul există, noi nu putem să-1 concepem, pentru că nu am avut niciodată experienţa directă a lui. Şi apoi, pentru o clipă, depăşim bariera şi vedem şi simţim oceanul în mod direct. Odată ce se petrece acest lucru, căpătăm o puternică motivaţie de a repeta experienţa, pentru un timp mai îndelungat. Cum putem face acest lucru?
Digul ce ne desparte de sursa noastră este făcut din trăiri afective, experienţe şi amintiri neasimilate, care ne ţin blocaţi, ne constrîng şi ne provoacă suferinţă. Cu timpul, pe parcursul procesului de vindecare, îndepărtăm bariera dintre şinele mic şi Sinele profund. Acesta nu este un proces liniar. Nu eradicăm teama, apoi furia, apoi amintirile abuzului şi apoi ruşinea, într-o succesiune clară, ordonată, ci pe parcursul practicii spirituale, al eforturilor de recuperare sau al terapiei, spargem bariera şi îndepărtăm bucăţile pînă ce nu mai rămîne nimic din ea. Cu fiecare lovitură, Sinele profund ne devine accesibil puţin cîte puţin, ca nişte pîrîiaşe care se preling prin crăpăturile digului. Cand ajungem să eliminăm suficient de mult din dig, apa curge liber. Ne ducem să înotăm în vasta întindere a posibilităţilor noastre şi, în plus, îi gustăm, savurăm şi folosim resursele. La un nivel practic, pe măsură ce înlăturăm...
Vindecarea înseamnă a redescoperi acea idee divină, locul întregirii din fiecare dintre noi. În perioada de recuperare sau într-o călătorie spirituală avem sarcina de a îndepărta straturile ce ne despart Sinele profund. Putem folosi imaginea unui ocean vast, străjuit de un dig care ne împiedică să aflăm că există. Chiar dacă intelectul nostru află că oceanul există, noi nu putem să-1 concepem, pentru că nu am avut niciodată experienţa directă a lui. Şi apoi, pentru o clipă, depăşim bariera şi vedem şi simţim oceanul în mod direct. Odată ce se petrece acest lucru, căpătăm o puternică motivaţie de a repeta experienţa, pentru un timp mai îndelungat. Cum putem face acest lucru?
Digul ce ne desparte de sursa noastră este făcut din trăiri afective, experienţe şi amintiri neasimilate, care ne ţin blocaţi, ne constrîng şi ne provoacă suferinţă. Cu timpul, pe parcursul procesului de vindecare, îndepărtăm bariera dintre şinele mic şi Sinele profund. Acesta nu este un proces liniar. Nu eradicăm teama, apoi furia, apoi amintirile abuzului şi apoi ruşinea, într-o succesiune clară, ordonată, ci pe parcursul practicii spirituale, al eforturilor de recuperare sau al terapiei, spargem bariera şi îndepărtăm bucăţile pînă ce nu mai rămîne nimic din ea. Cu fiecare lovitură, Sinele profund ne devine accesibil puţin cîte puţin, ca nişte pîrîiaşe care se preling prin crăpăturile digului. Cand ajungem să eliminăm suficient de mult din dig, apa curge liber. Ne ducem să înotăm în vasta întindere a posibilităţilor noastre şi, în plus, îi gustăm, savurăm şi folosim resursele. La un nivel practic, pe măsură ce înlăturăm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu