Bine, recunosc, am o problemă cu băutura
octombrie 1, 2014
Beau prea mult. Cum știu că beau prea mult, mă întrebi? Pentru că beau
și în timp ce scriu chestia asta. Cu o mână pe tastatură și cealaltă pe
pahar.
Băutura nu m-a făcut să-mi pierd casa, familia sau cariera, dar nici
n-am niciunul dintre lucrurile astea, ca să le pot pierde. Se poate
spune că nu le am din cauză că am o problemă cu băutura. O problemă pe
care am ales s-o ignor și pentru care mi-am găsit scuze foarte mult
timp.
Am o regulă – nu încep să beau înainte de apusul soarelui - regulă pe
care am folosit-o ani de zile ca să justific că nu am o problemă cu
băutura. (Notă: regula oricum nu se aplică dacă sunt în vacanță sau
într-un weekend cu prietenii care seamănă cu o vacanță). În fiecare zi
mă bat pe spate și mă felicit pentru abstinență în timp ce privesc pe
geam cum apune soarele. Asta pentru că, bineînțeles, am dat perdelele la
o parte ca să-l pot vedea.
Nu e greu deloc să aștept să vină seara ca să-mi fac un cocktail, având
în vedere că în restul zilei mă recuperez după beția de noaptea
trecută.
Se pare că pentru mine e totuna să-mi pui o sticlă de alcool în față
sau să-mi faci lobotomie. Zilele trec una după alta, la fel de banale.
Mă trezesc la prânz, mă foiesc prin casă și admir viețile mai productive
ale prietenilor mei pe rețelele sociale în timp ce-mi beau cafeaua lent
și metodic. Beau o grămadă de cafea. E o necesitate pentru mine, iar
paloarea ei maronie se asortează cu pungile de sub ochii mei obosiți.
Trăiesc pe timp împrumutat și mă grăbesc haotic de câte ori trebuie să
ies din casă. Trimit mesaje disperate în care îmi cer scuze pentru
întârziere, mă supără semafoarele și traficul. Dar cel mai mult mă supăr
pe mine.
Sunt supărată că iar am stat trează până noaptea târziu și m-am uitat
pe YouTube la videoclipuri pe care le-am văzut de milioane de ori în
timp ce am trimis mailuri jenante, cu un ochi închis și unul roșu și
întredeschis, pentru că nu văd prea bine. Foarte rar citesc e-mailurile
astea pe care le trimit. Nu vreau să știu ce e în ele.
Productivitatea mea are de suferit. Le spun tuturor că am blocajul
scriitorului, dar de fapt am blocajul realității. Mă îngrozește ideea de
a funcționa în stare lucidă. Mi-e teamă că mă vor lovi toate
adevărurile cu claritate maximă. Așa că beau.
Uneori, câte un prieten îmi spune cu un ton îngrijorat că a băut mult
prea mult – trei sau patru nopți la rând. În funcție de nivelul de beție
în care mă aflu, fie mă prefac îngrijorată, fie îl informez că eu beau
în fiecare noapte de un deceniu încoace. În funcție de nivelul lui de
beție, omul găsește informația fie amuzantă, fie deprimantă. Eu oricum
nu simt nimic. Așa că beau.
Moderația nu se găsește în vocabularul meu. Beau până nu mai e nimic de
băut și apoi mai caut ceva de băut. Lichidele sunt genul meu, nu
solidele. Fără mâncare pot rezista zile în șir.
La fel ca mulți alții, folosesc anxietatea socială drept scuză pentru
starea mea constantă de beție. E mai ușor să interacționezi cu lumea
printr-un filtru, la fel cum e mai ușor să postezi fotografii cu tine
însăți cu un filtru peste ele. Filtrele ascund defectele.
Eu fac stand-up comedy. De multe ori în stare ușor alcoolizată. De
multe ori, comedienii primesc de băut în loc de bani. Sunt o persoană
foarte zgârcită, așa că nu pot refuza ceva gratis. Eu și colegii mei
râdem mereu de faza asta și ne întrebăm care din noi va ajunge primul la
Alcoolicii Anonimi. Ne e teamă să ne recunoaștem înfrângerea. Dar la un
moment dat tot va trebui s-o facem. O grămadă de comedieni au ajuns
alcoolici. Aproape toate persoanele peste vârsta de 35 de ani pe care le
cunosc au expirat și s-au resemnat cu soarta tristă de suflet ratat
care stă la bar cu băutura în mână. Deci mai am vreo patru ani buni
(adică răi) de băut până atunci.
Știți reclamele alea la alcool care ne anunță toate să bem responsabil?
Citesc chestia aia, mormăi pe sub mustață „am înțeles sugestia", apoi
beau până mă fac praf. Îmi planific noaptea în funcție de băut. În
majoritatea cazurilor, singurul meu plan e să beau.
De obicei îmi place să beau whiskey, dar nu fac discriminări. Beau
orice are un conținut de alcool peste zero și gust acceptabil. Nu știu
ce gust are un vin bun, dar știu ce gust are vinul mediocru. Un gust
excelent!
Îmi tot spun că nu se poate să mai trăiesc așa. Și totuși, în adâncul
inimii, știu că voi face asta. Pentru că alternativa e necunoscutul.
Beau de atâta timp încât nu cunosc altceva. Relația mea cu alcoolul
durează mai mult decât majoritatea căsniciilor – se poate spune că sunt
căsătorită cu alcoolul. Suntem parteneri și vreau rău de tot să
divorțez, dar nici nu vreau să rămân singură. Așa că beau.
Dacă aveți probleme cu dependența de alcool, vizitați AA.ro pentru informații despre cum puteți primi ajutor.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Articolul aici:
Bine, recunosc, am o problemă cu băutura
