Este o frază auzită în întâlnirile AA din întreaga lume. Dar de unde vine? De ce o spunem? Și ar trebui să continuăm acest lucru?
Cu siguranță, identificarea este un concept important în AA. De fapt, ar putea fi considerată piatra de temelie a întregii filozofii a programului: un alcoolic ajutându-l pe altul.
Cu toate acestea, ca o Comunitate cu o mulțime de sugestii, dar fără „ reguli ” oficiale , o persoană trebuie să declare, la fel ca mulți, atunci când se prezintă la întâlniri, că este alcoolic?
În anii de formare a AA, cofondatorul Bill W. s-a luptat cu această întrebare și a scris deseori despre dilema cu care se confruntă noii veniți în timp ce se confruntau cu boala lor, adesea pentru prima dată și adesea într-un mod relativ „ public ” la întâlnirile AA.
Bill a scris în mod convingător despre faptul că îi permite noului venit cât mai multă libertate în a decide cum și când se poate identifica ca alcoolic, menționând într-un eseu din 1946 scris pentru Grapevine, intitulat „ Cine este un membru al alcoolicilor anonimi ? ”- un articol care a constituit ulterior fundamentul Tradiției Trei:„ De aceea îl judecăm din noul venit din ce în ce mai puțin. Dacă alcoolul este o problemă incontrolabilă pentru el și dorește să facă ceva în acest sens, asta este suficient pentru noi ... În zilele noastre, în majoritatea grupurilor, nici măcar nu trebuie să recunoască faptul că este alcoolic. Se poate alătura AA cu simpla suspiciune că ar putea fi unul, că ar putea să arate deja simptomele fatale ale bolii noastre ”.
Bill a clarificat în continuare, așa cum se menționează în pamfletul „ Douăsprezece tradiții ilustrate ” din secțiunea despre tradiția a treia: „ Cine stabilește dacă nou-veniții se califică sau nu, dacă vor să nu mai bea? Evident, nimeni în afară de noii veniți înșiși; toți ceilalți trebuie pur și simplu să creadă pe cuvânt. De fapt, nici măcar nu trebuie să o spună cu voce tare. Și asta este cu noroc pentru mulți dintre noi care am ajuns la AA cu doar o dorință pe jumătate din inimă de a rămâne sobri. Suntem în viață pentru că drumul AA ne-a rămas deschis ”.
Bill, rareori, dacă a facut-o vreodată, s-a prezentat de pe podium în mod specific ca alcoolic și nu există nimic în literatura aprobată de Conferința AA care să indice modul în care membrii ar trebui să se prezinte la reuniunile AA sau dacă este necesar să se facă acest lucru.
Totuși, în mediul AA de astăzi, momentele tensionate apar adesea în cadrul întâlnirilor când oamenii nu se prezintă ca alcoolici sau, dimpotrivă, se identifică prea mult cu fraze precum „ Sunt un alcoolic şi dependent”, sau „Sunt dependent chimic ”.
Mulți membri AA consideră că acest al doilea caz este cel mai îngrijorător, amenințându-ne unitatea și unicitatea scopului. „ Când spun la AA că sunt dependent de droguri și alcoolic ” sau „sunt alcoolic şi dependent ”, a scris Rosemary P., un delegat din Pittsford, New York, într-un articol din Grapevine din ianuarie 1990, „vă spun de fapt că sunt un tip special de alky - cazul meu de alcoolism este diferit de al vostru! Am adăugat o dimensiune suplimentară bolii mele - una care, datorită unicității noastre de scop, nu ar trebui abordată la o întâlnire AA. Tocmai am tăiat legătura noastră comună la jumătate și, mai important, mi-am diluat propriul scop de a fi acolo . ”
Deci, de unde a apărut acest obicei al autoidentificării și cum s-a gravat atât de tare în peisajul AA al secolului 21?
La fel ca multe lucruri din AA, nimeni nu este cu adevărat sigur de unde a venit și, cu doar câteva dintre primii membri ai Comunităţii, nu mulți, sunt capabili să ofere teorii plauzibile, lăsând mai mult speculații.
Cu toate acestea, potrivit unei prietene vechi în AA, regretata Henrietta Seiberling, expresia datează de la întâlnirile precursorului AA, Mișcarea Oxford Group, care a avut apogeul său la începutul anilor 1930. Doamna Seiberling, o nealcoolică care a căutat ajutor spiritual în cadrul ședințelor Oxford Group, a fost persoana care l-a prezentat pe Bill W. celuilalt cofondator al AA, Dr. Bob, care se lupta atunci cu băutul său,e participând la întâlnirile Oxford Group de la Akron.
La întâlniri mici, membrii se cunoșteau și nu aveau nevoie să se identifice. Dar în marile ședințe „ publice ”, în care erau împărtăşiri aşa cum le numim azi, identificarea personală a devenit necesară. Se pare că cineva a spus la un moment dat: „ Sunt alcoolică ”, dar doamna Seiberling nu putea fi sigură. Nici nu și-a amintit dacă fraza a fost folosită la primele întâlniri AA din Akron, înainte de publicarea cărții mari.
Un AA de la New York de la început își amintește că a auzit expresia, totuși, după al doilea război mondial, în 1945 sau 1946; și este o chestiune evidentă faptul că în 1947 a fost produs de RKO Pathe un film documentar intitulat „ Sunt alcoolic ”, dând mai multă crezare că fraza era recunoscută în cercurile de recuperare chiar și atunci.
Crescând de acolo, a devenit acum o parte aproape obligatorie a lexicului recuperării și, cu diferitele sale alternative și permutările auto-revelatoare, un mod oarecum controversat de a se prezenta la întâlniri.
Astăzi, sunt mulți care simt că rezolvarea conflictului pe care îl simt atunci când membrii se prezintă ca „dependenți” sau cu o altă clasificare dincolo de simplul „alcoolic”, se află în cadrul Comunităţii. Aşa cum Rosemary P. sugerează, „Nu este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne păstrăm programul intact, să îl transmitem noului venit așa cum ni s-a dat? Putem face acest lucru cu „Numele meu este ... și sunt alcoolic” - toleranța față de diferențe - ? Cred că putem, prin sponsorizare angajată, grupuri puternice de acasă și servicii active. În acest fel, noii noștri membri vor învăța cum să facă parte din A.A., nu un fragment din el. ”
Alții consideră că este important să fim sinceri și să reflectăm la „ cine sunt cu adevărat ” în prezentările lor la întâlniri, în timp ce mulți consideră că este important să separăm problemele noastre și să le ducem individual la programele concepute pentru a le aborda: Narcoticii anonimi pentru dependența de droguri ; Overeaters Anonymous pentru dependența de alimente și așa mai departe. Și alții consideră că este mai puțin important modul în care ne identificăm, fie ca „ dependenți ” , fie ca „ alcoolici ”, și oferim o introducere la întâlniri pur și simplu ca „ membru al AA ”
Găsirea unui echilibru între aceste abordări este un exercițiu continuu de umilință, încredere și acceptare în cadrul Comunităţii, întrucât membrii caută să fie incluzivi, dar conștienți de legăturile singulare ale alcoolismului care ne țin pe toți conectați.
Așa cum este exprimat în Cartea Mare, în capitolul „ În acțiune ” , „ Am intrat în lumea Duhului. Următoarea noastră funcție este să creștem în înțelegere și eficacitate. Aceasta nu este o problemă care se rezolvă peste noapte. Ar trebui să continue pentru toată viața noastră. Continuă să veghezi asupra egoismului, lipsei de onestitate, resentimente și frică. Când acestea apar, îi cerem lui Dumnezeu imediat să le îndepărteze. Le discutăm imediat cu cineva și reparăm repede dacă am rănit pe cineva. Apoi ne îndreptăm hotărât gândurile către cineva pe care îl putem ajuta. Dragostea și toleranța față de ceilalți este codul nostru . ”
