SOBRIETATEA EMOTIONALA

Primul paragraf din Pasul 12 din 12&12

"Bucuria de a trăi este tema Pasului 12 al metodei AA, iar acţiunea este cuvîntul cheie. Prin acest Pas ne îndreptăm către semenii noştrii alcoolici care sunt încă în suferinţă. Aici trăim experienţa dăruirii care nu aşteaptă răsplata. Aici începem să aplicăm toţi cei 12 Paşi ai programului în viaţa de zi cu zi în aşa fel încât noi şi cei din jur să ne găsim sobrietatea emoţională."

12&12, pag. 106

Bill Wilson a identificat sobrietatea emoțională ca fiind produsul lucrului la cei Doisprezece Pași. În discuția sa despre Pasul Doisprezece din Doisprezece Pași și Doisprezece Tradiții, el a scris: „Aici începem să practicăm toți cei Doisprezece Pași ai programului în viața noastră de zi cu zi, astfel încât noi și cei din jurul nostru să găsim sobrietate emoțională (p. 106)”.

În perioada de început sobrietatea emoţională  a fost trecută cu vederea, chiar dacă Bill spera că va deveni următorul pas  major de dezvoltare în programul AA. Mai târziu însă a primit atenția pe care o merită ca o componentă critică a unei recuperări optime.

Sobrietatea emoţională este o stare de spirit pe care o atingem când ceea ce facem devine forţa determinantă pentru modul în care ne simțim mai degrabă decât să ne lăsăm sentimentele să fie excesiv influențate de ceea ce fac sau nu fac alţii.

Ca răspuns la o scrisoare a unui Membru al Alcoolicilor Anonimi din California care solicita ajutor pentru depresia lui, Bill a împărtășit (vezi aici Scrisoarea lui Bill Wilson „Sobrietatea emoțională - noua frontieră”) ceea ce a învățat în legătură cu ce a cauzat și eventual i-a vindecat propria depresie personală. Bill și-a dat seama că a devenit deprimat din cauza „dependenței aproape absolută” de oameni sau circumstanțe, cu privire la prestigiul, securitatea și validarea sa.

Aceasta înseamnă că sentimentele lui Bill au fost determinate de ceea ce s-a întâmplat în jurul lui, nu în interiorul lui. Această dependență absolută care este o dependență emoţională a făcut imposibil ca Bill să devină forța determinantă în propria sa viață.

Sobrietatea emoțională este despre a fi forța determinantă în propria noastră stare de bine emoțional.

Sobrietatea emoțională este despre creştere și şi despre a învăţa să avem grijă de noi înșine decât să depindem şi să ne aşteptăm ca ceilalți oameni să facă pentru noi ceea ce nu facem noi pentru noi. Înseamnă că vom deveni un participant activ la propriile noastre vieți.

Se obține sobrietatea emoțională când învățăm să ne acordăm suport și să avem grijă de noi mai degrabă decât să manipulăm pe alții pentru a ne sprijini sau a aveagrijă de noi. Acest lucru s-ar putea numi maturitate emoţională.

Viktor Frankl, un psihiatru genial și autor al Omul în căutarea sensului, a menționat că treaba noastră este să încercăm să trăim în spațiul dintre stimul și răspuns. În acel spațiu se află creșterea noastră, deoarece în acel spațiu se află puterea de a alege. Exercitarea alegerilor creează libertate emoțională. 

Spațiul dintre stimul şi răspuns este locul în care trăiește sobrietatea emoțională.

Trăim în acest spațiu atunci când ne oprim să reacționăm la durere sau furie și, în schimb, lăsăm ce e mai bun în noi să gândească și să vorbească pentru noi.

    Centrul nostru de greutate emoțional este ca centrul nostru fizic al gravitatie. Când centrul nostru fizic de greutate este distribuit în mod egal pe ambele picioare, suntem bine echilibraţi și stăm bine pe picioare. Dar cand centrul nostru fizic de greutate nu este bine gestionat putem fi ușor de dezechilibrat. Centrului emoțional de greutate acționează în mod similar.

Când suntem bine echilibrați şi suntem cu picioarele pe pământ și conectaţi la adevărata noastră esență atunci suntem de neclintit. Dar când oferim centrul emoţional de greutate unei alte persoane sau ne așteptăm ca viața să se conformeze așteptărilor noastre putem fi ușor scoşi din echilibru.

Sobrietatea emoțională este despre menținerea centrului nostru de greutate emoțional întemeiat pe sinele nostru real decât să permitem cuiva cu percepții limitate despre cine suntem noi să ne definească.

Revendicarea experienței noastre. Când suntem dependenți emoțional, lăsăm experiențele noastre să ne revendice. Sobrietate emoțională este atunci când învățăm să ne revendicăm experienţa mai degrabă decât să ne lăsăm experiența să ne revendice pe noi sau să ne definească. Altă cale de a înţelege la acest lucru este să înțelegem că starea noastră de bine este determinată de tipul de relație pe care trebuie să o creăm cu experiența pe care o avem mai degrabă decât cu experienţa în sine.

Sobrietatea emoțională apare când ne dăm seama că problema pe care o avem nu e problema. Problema este creată de modul în care noi rezolvăm problema.

În rezumat, sunt cinci concepte de bază ale sobrietăţii emoționale:

1. Dependența emoțională obstrucționează sobrietatea emoțională.

2. Maturitatea este transcendenţa de la suportul mediului la auto-suport.

3. Trăiește în spațiul dintre stimul și răspuns.

4. Păstrează-te în centrul emoțional de greutate.

5. Revendică-ți experiența mai degrabă decât să lași experiența să te revendice.

Articolul original CITESTE MAI MULT

Efort constant si repetat

 Principiile pot fi privite ca deprinderi, cum ar fi predarea, acceptarea, autoexaminarea, mărturisirea, reparaţiile, rugăciunea, meditația, serviciul, şi ca trasaturi de caracter (calităţi): compasiune, curaj, credință, iertare, generozitate,  recunoștință , onestitate , speranță , smerenie , integritate, bucurie , dreptate, bunătate, dragoste , modestie, deschidere , răbdare, perseverență, toleranță, bunăvoinţă și înțelepciune.

Primele sunt activități care necesită anumite calități interioare în noi, dacă vrem să le îndeplinim cu un scop bun și un efect maxim.

Celelalte sunt obiceiuri interioare sau trăsături de caracter, iar în recuperare le dobândim în procesul de a le practica în cadrul primelor.

Primele sunt activități, cele din categoria a doua sunt trăsăturile lor motivante. Primele implică acte externe, celelalte includ calitățile lor interne. Primele sunt ceea ce facem, celelalte cum le facem.

Practicarea repetată a activităților are ca efect gravarea calităților adânc în noi, astfel încât în timp să devină tipurile de obiceiuri interioare pe care le numim trăsături de caracter.

În practicarea principiilor cel mai important este efortul constant și repetat.

PASUL 3: PUNCTUL DE COTITURA

„Odată cu Pasul 3 ajungem la un moment decisiv în recuperarea noastră. Abilitatea noastră de a lucra restul Pașilor și de a practica principiile programului în toate domeniile vieţii noastre se bazează pe alegerea pe care o facem aici.

În Pasul 2 ajungem să credem. În Pasul 3 acționăm după acea credință și intrăm într-o relație cu Dumnezeu. Decizia noastră de a ne lăsa voința și viața în grija lui Dumnezeu, aşa cum îl înțelegem, deschide calea către această relație. Această decizie ne aduce la o credință care funcționează și permite unei Puteri mai mari decât noi să ne redea sănătatea.

Pașii 1 și 2 sunt pași pregătitori. Obiectivul lor este să ne aducă la decizia pe care o luăm la Pasul 3. Acești trei Pași ne duc printr-un proces de schimbare spirituală și emoțională rezumată într-o formulă simplă AA: „Nu pot. El poate. Îl voi lăsa.” Trecem de la a admite că nu ne putem rezolva singuri problema, la a accepta că există o Putere care ne poate însănătoşi, la a lăsa acea Putere să funcționeze în viața noastră. Ajungem să recunoaștem că acea Putere este Dumnezeu, așa cum îl înțelegem. Devenim dispuși să ne predăm voia proprie și viața noastră centrată pe sine, nu numai în ceea ce privește problema alcoolului, ci în tot ceea ce facem.

Lucrăm la Pasul 3 până la șapte principii principale. Acestea sunt predarea, rugăciunea, smerenia, bunăvoinţa, acceptarea, seninătatea și credința. Practica acestor principii este îndreptată către un singur scop: încredințarea voinței și vieții noastre în grija lui Dumnezeu. Prin aceasta căutăm o transformare spirituală prin care, de la o înclinație naturală spre sine, devenim înclinați în mod obișnuit către Dumnezeu. Trecem de la căutarea de sine la căutarea lui Dumnezeu și a voinței Lui pentru noi. Aspirăm la o stare spirituală descrisă cel mai bine de Cartea Mare ca fiind una de abandon complet. Găsindu-ne liniştea în Dumnezeu, descoperim că suntem în sfârșit liberi. 

Maladia spirituală sau natura „ismului” 

Este probabil să nu înțelegem prea multe din aceste lucruri atunci când ajungem prima dată la acest pas. De fapt, cuvintele pasului 3 ar putea să nu aibă nicio semnificație practică pentru noi. Pentru unii, acest lucru poate rămâne valabil pentru o perioadă foarte lungă de timp. Ce înseamnă să îmi las voința și viața în grija lui Dumnezeu? Ce anume fac? Ne este greu să ne înfășurăm mintea în jurul a ceea ce pare a fi un concept destul de evaziv, dacă nu chiar o propunere cu totul improbabilă.

Nu acordăm importanţă cuvintelor și trecem uşor peste ele. Uneori le scriem dar nu mai mult decât un ideal bine intenționat. În ambele cazuri nu suntem înclinați în mod deosebit să practicăm Pasul. Totuși, ni se spune că întregul program se bazează pe acest pas. Cu greu ne putem permite să îl ignorăm, să fie vorbe goale sau să-l punem pe raft până la o dată ulterioară.

Pentru unii dintre noi, dificultatea cu Pasul 3 apare dintr-o rezistență continuă la natura spirituală a programului AA, la fel cum s-a întâmplat cu Pasul 2. Pentru alții, apare dintr-o lipsă de claritate cu privire la natura spirituală a bolii alcoolice.

Când spunem că alcoolismul este o boală triplă, putem numi cu ușurință aspectele fizice și mentale ale bolii. Spunem că suferim de o alergie a corpului și o obsesie a minții. Folosind un limbaj diferit, putem spune că avem o predispoziţie fizică și mentală la alcool care ne face dependenți de el. Cu toate acestea, când vine vorba de rădăcina spirituală a bolii noastre, ne lipsește un singur cuvânt clar, cum ar fi alergie, obsesie sau dependență, pentru a ne referi la aceasta.

Incapabili să numim boala spirituală, rămânem cu o noțiune vagă și generală a modului în care suntem afectați spiritual. Uneori ne putem întreba chiar dacă există o boală spirituală, dacă conceptul nu reprezintă altceva decât o interpretare religioasă a unei probleme care este cu adevărat o extensie emoțională a obsesiei mentale și care este cel mai bine explicată de psihologia seculară. sau de una dintre științele mai noi care studiază creierul. Situația este analogă cu cea cu care ne confruntăm cu privire la „aceste principii”. Acestea sunt fundamentale pentru înțelegerea și practicarea programului, totuși nu putem să ne descurcăm cu adevărat.

Chiar dacă recunoaștem că am putea avea un fel de problemă spirituală și chiar dacă suntem dispuși să luăm măsurile pe care le propune programul, lipsa de claritate nu poate decât să ne afecteze practica. Mulți dintre noi petrecem ani de zile cu sentimentul neliniștit că nu am făcut prea mult progres cu Pasul 3, că poate că nu l-am „făcut” cu adevărat. Când recuperarea noastră se clatină, bănuim că are ceva de-a face cu acest Pas, dar nu putem pune degetul pe el. Unii dintre noi ne putem gândi că are ceva de-a face cu credința, dar suntem pierduți de a vedea cum și de a transpune această înțelegere în acțiune ".

Punctul de cotitura

Consideratii la Pasul 1

Primul pas

„Am recunoscut că suntem neputincioși în faţa

alcoolului - că viețile noastre deveniseră imposibil de controlat ”.

Principiile: 

predarea; smerenia, bunăvoinţa, mintea deschisă, onestitatea, acceptarea

„Când l-a întâlnit pe doctorul Bob, Bill W. a urmat sfatul doctorului Silkworth, iar restul este istorie. Le urmăm exemplul. Înfrângerea, disperarea și prăbușirea ne obligă să ne predăm și să admitem ceea ce nu am admite de bunăvoie, că sunt neputincioși în ceea ce privește alcoolul și că viața noastră a devenit imposibil de controlat ". 

„Admiterea neputinței este primul și fundamentalul pas în predare”. 

„Dacă suntem mai puțin sinceri cu Pasul 1, vom fi mai puțin cinstiți și cu ceilalți Pași.” 

"Când ne uităm înapoi din punctul de vedere al sobrietății, mulți dintre noi realizăm că, atunci când beam, ne simțeam adesea ca un fals, o fraudă. Asta pentru că aşa eram." 

„Acceptarea nu ne poate fi forțată. Este un act interior. Circumstanțele mă pot obliga să recunosc, dar nu să accept. Este posibil să recunoaștem că cineva este neputincios în faţa  alcoolului, că nu se poate opri singur din a bea, dar are atitudini care trădează o lipsă de acceptare. Aceste atitudini împiedică o predare completă și blochează drumul către Pașii ulteriori. " 

"Uneori, această îndoială persistentă cu privire la faptul dacă sunt într-adevăr alcoolic va rămâne latentă și nu va ieși la suprafață decât după o lungă perioadă de sobrietate. Rezultatul este întotdeauna același. Odată alcoolic, întotdeauna alcoolic." 

„Odată ce băutorul a trecut de o anumită„ linie invizibilă ”, el își pierde puterea de a alege. Acesta este ceea ce îl face alcoolic. După cum este definit de AA, a fi neputincios față de alcool și a fi alcoolic sunt două moduri de a spune același lucru. " 

„Când ne-am recunoscut lipsa de speranță, am recunoscut înfrângerea și ne-am acceptat starea, am atins fundul sacului. Suntem capabili atunci să recunoaștem neputința noastră, care este să recunoaștem în cele din urmă realitatea și să predăm iluzia unei puteri pe care am pierdut-o cu mult timp în urmă, când am trecut metaforic pragul și am devenit alcoolic ". 

"Se poate spune că diferența dintre un fund al sacului înalt și unul scăzut este diferența dintre a fi smerit și a fi umilit. Este o chestiune de măsură, de severitatea modului în care suntem croiţi." 

„Există o ordine a realității și a locului meu în univers și, atunci când, din mândrie, cred că pot să-mi confecționez propriile reguli și să nu mă comport în conformitate cu acea ordine, mai devreme sau mai târziu, realitatea se va instala și mă va conforma forțat pe mine la ea" 

„Dar a fi smerit înseamnă a avea o apreciere corectă despre mine. Dacă sunt umil, știu cine sunt și nici o persoană sau circumstanță nu poate să-mi scadă demnitatea și respectul de sine, pentru că știu că acestea mi le sunt date de Dumnezeu, și nu se află în competenţa nimănui să le ia. " 

„De aceea putem spune cu adevărat că AA nu se referă atât la alcool, cât la relații. În recuperare, ceea ce facem este să ne îndreptăm relațiile: cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu noi înșine, cu părțile constitutive ale propriei noastre persoane. Devenim bărbați și femei compleţi și integrați în totalitate. " 

Step One

PASUL 1: PREDAREA

 

"Admiterea neputinței este un mod distinct AA de a practica anumite principii spirituale care sunt cheia recuperării. Printre acestea se numără predarea și smerenia. Am caracterizat aceste două principii ca fiind fundamentale pentru întregul program, care stau la baza tuturor Pașilor și extinderea prin toate etapele de recuperare. În Pasul 1, predarea și smerenia interacționează cu alte patru virtuți care ajută să deschidă calea către admiterea neputinței. Acestea sunt onestitatea, acceptarea, bunăvoinţa și mintea deschisă.

Desigur, când „facem” primul pas și recunoaștem că suntem neputincioși să ne controlăm băutul sau viața, cu greu putem spune că practicăm principii. Principiile implică o alegere, iar prima noastră predare față de alcool nu este tocmai ceva ce alegem. În momentul acestei predări, suntem, în general, într-o stare fizică, emoțională și spirituală care împiedică capacitatea de a alege. Într-adevăr, se poate spune că ne predăm tocmai pentru că nu avem de ales. Am rămas cu adevărat fără opțiuni.

Puțini dintre noi se vor preda dacă nu suntem forţaţi să o facem. O facem pentru că avem probleme, probleme foarte grave în multe cazuri. Am făcut o mizerie din viața noastră și nu mai putem face față. Am încercat totul și nimic nu a funcționat. Am jucat ultima noastră carte și am pierdut. Suntem disperați și epuizați și nu mai avem nicio vlagă să luptăm în noi. Voința noastră, cu care ne-am mândrit atât de mult, este inutilă. Nu ne putem opri din băut și nu ne putem rezolva singuri problema. Alcoolul ne-a învins și umilit.

Înfrângerea și umilința ne conduc spre camere și acolo aflăm adevărata natură a stării noastre. Pentru noi alcoolicii, cu egoul la extrem, înfrângerea este o condiție necesară pentru predare, umilirea calea spre smerenie. Recunoașterea neputinței ne este forțată de consecințele a ceea ce am făcut ca alcoolici activi. Ne predăm doar pentru că am fost învinși în încercarea noastră de a trăi prin propria noastră putere. Prin „calamitate și prăbușire”, experimentăm de fapt neputința. Admiterea și acceptarea acesteia este următorul pas. Dacă putem descărca suficientă onestitate și umilință pentru a face acest lucru, se datorează faptului că durerea și suferința ne-au făcut „să avem mintea deschisă că putem fi condamnaţi și să fim dispuși să ascultăm ca şi când am fi muribunzi”. 

Admiterea neputinței este primul pas în predare şi este unul fundamental. Acest lucru se întâmplă deoarece întreaga problemă a puterii este esențială pentru problema alcoolică și pentru soluționarea ei. Dobândirea și acumularea puterii în toate formele sale este o parte naturală a dezvoltării noastre ca ființe umane. Problema apare atunci când ne deconectăm de la sursa acelei puteri, folosim greșit acea putere și ajungem la puteri care nu sunt ale noastre. Încercăm să centrăm puterea asupra noastră înșine, pe propria noastră voință și suntem depășiţi. Puterea devine coruptă şi ajunge să se servească pe sine.

În acest sens, noi alcoolicii nu suntem diferiți de nimeni altcineva. Dar alcoolul joacă un rol aparte. „Mai întâi am luat o băutură, apoi băutura m-a luat pe mine”, spunem în AA. La început, sticla este o sursă de energie. Ne alimentează imaginația și voința. Sub influența sa, credem că nu există nimic pe care să nu-l putem realiza. Și așa împingem lucrurile și deseori împingem prea tare și prea departe. Cu timpul, sticla devine o putere în sine şi ajunge să ne controleze. Ea dizolvă toate restricțiile naturale și ne reduce conștiința la tăcere. Nu are limite. Totul este permis. Trecem linii pe care nici măcar nu ne-am imaginat că le putem trece.

Deformându-ne instinctele naturale și conducându-ne la exces, alcoolul ne provoacă în cele din urmă căderea. Uneori spunem că am băut pentru a ne vindeca durerea, dar pentru mulți dintre noi durerea a venit mai târziu şi mai mare. Ne-am îndrăgostit mai întâi de sticlă pentru sentimentul de putere pe care ni l-a dat. În primele etape, această putere a fost benignă: ne-am simțit mai sociabili, mai puțin inhibați, mai puțin conștienți de sine. Cu timpul puterea a devenit distructivă. Am acționat în moduri care ne-au cauzat rău grav nouă și celorlalți. Apoi, am medicat durerea rezultată cu mai mult alcool, ceea ce ne-a determinat să avem și mai mult exces și mai multă durere și așa mai departe într-un ciclu nesfârșit de auto-înfrângere. Sticla era în control și am devenit neputincioși.

Lipsa de putere/lipsa de control este „dilema” alcoolicului. Nu avem puterea de a rupem controlul alcoolului asupra noastră. Avem nevoie de o altă Putere. Suntem obligaţi să recunoaștem acest lucru. În ochii noștri, neputința echivalează cu neajutorarea. Paradoxal, opusul este adevărat. Alcoolicul care nu își poate recunoaște propria neputință rămâne subjugat Puterii care i se livrează. Insistând pe încrederea în sine atunci când încrederea în sine nu este de nici un folos, nu va cere nici nu va accepta ajutor. Nu se poate abține și nici nu poate fi ajutat. Agățat de iluzia puterii și incapabil să-și recunoască slăbiciunea, rămâne într-o stare de neputință totală ".

Predare

PASUL 1: O ADMITERE UMILA

„Acum putem înțelege pe deplin natura admiterii pe care o facem la Pasul 1: „Fiecărui nou-venit i se spune, și își dă seama curând pentru sine, că admiterea sa umilă a neputinței față de alcool este primul său pas spre eliberarea din strânsoarea sa paralizantă." Admiterea noastră poate fi forțată de circumstanțe și poate începe ca o concesie reticentă, dar mai devreme sau mai târziu procesul extern de a fi smeriţi sau umiliți trebuie să se transforme într-un proces intern de predare și smerenie a nouă înșine de bunăvoie și chiar cu bucurie, căci asta este calea noastră spre libertate ...

Pasul 1 este primul pas în predarea puterii. Într-adevăr, admiterea neputinței noastre constituie actul fundamental al predării. Această admitere este la început peste incapacitatea noastră de a opri consumul de alcool și de a restabili ordinea în viaţa noastră. Dar, pe măsură ce lucrăm Pașii și creștem spiritual, devine progresiv o recunoaștere a faptului că, în cele din urmă, suntem neputincioși asupra vieții însăși. Chiar și capacitatea de a ne preda, ajungem să recunoaștem, este un dar al harului. Dorința de predare nu este firească pentru noi și nici puterea de a face acest lucru nu este a noastră. Ce putere avem este derivată. Când acceptăm că toată puterea se află în Dumnezeu, predarea noastră devine totală: chiar dacă nu întotdeauna în practică, pentru că suntem încă această latură a cerului, cel puțin în spirit.

Aceasta este călătoria pe care o începem cu Pasul 1. Pe măsură ce încercăm să practicăm principiile acestui Pas în toate treburile noastre, vom deveni mai dispuși să recunoaștem că suntem neputincioși nu numai asupra alcoolului, ci asupra „oamenilor, locurilor și lucrurilor.” Vom accepta înfrângerea mai repede în încercarea noastră de a controla ceea ce este dincolo de puterea noastră de a controla. Vom fi mai pregătiți să recunoaștem nevoia noastră de ajutor și să fim mai puțin reticenți să căutăm și să acceptăm un astfel de ajutor, fie la întâlniri, de la sponsorul nostru, fie în situații dincolo de Comunitatea AA. Vom deveni mai deschisi la minte pe măsură ce alții ne împărtășesc experiența, mai dispuși să ascultăm și să învăţăm, mai ales în ceea ce privește chestiuni spirituale. Vom deveni participanți dornici în procesul de dezumflare a propriului ego și de a lua o măsură cinstită a ceea ce suntem cu adevărat.

Admiterea neputinței în recuperarea ulterioară poate să apară în continuare prin durere și suferință, dar nu trebuie. Dacă ne umilim de bunăvoie, este posibil să nu fim nevoiți să fim umiliți cu forța prin circumstanțe. Putem admite neputința fără a fi nevoie să trecem prin înfrângere, disperare și încă un alt fund. „Am văzut că nu trebuie să fim întotdeauna bătuți în umilință. Ar putea veni la fel de mult din acţiunea noastră voluntară de a ajunge la ea, cât ar putea proveni dintr-o suferință neîncetată ”.

La început, „ajungem la puțină smerenie, știind că vom pieri din cauza alcoolismului dacă nu o facem. După un timp, deși s-ar putea să ne răzvrătim oarecum, să opunem rezistenţă, începem să practicăm smerenia, pentru că acesta este lucrul corect de făcut. Apoi vine ziua în care, în cele din urmă eliberați în mare măsură de răzvrătire, practicăm smerenia pentru că o dorim profund ca un mod de viață.” Nemai fiind un răspuns la forța circumstanțelor sau doar la datorie și obligație, smerenia devine atunci o dispoziție stabilă, o trăsătură gravată în caracterul nostru. Ceea ce numim un principiu-virtute.

Astfel încât celelalte principii încorporate în Pasul 1 devin înglobate în caracterul nostru. Pe măsură ce prind rădăcini în inima noastră și începem să le dorim profund ca mod de viață spiritual, ele vor da și formă emoțiilor noastre. Vom fi invitați să le exersăm în moduri distincte din nou și din nou, în Pas după Pas, situație după situație, printr-o varietate de principii care le stimulează creșterea. Aşa cum s-a întâmplat cu noi, slăbiciunile, una după alta, se vor transforma în forță ". 

O admitere umilă

DEFECTE DE CARACTER - CURATAREA CASEI

„Nu putem obține nici o eliberare de obsesia alcoolului până când nu vom fi dispuși să facem față acelor defecte de caracter care ne-au adus în acea stare nefericită”. - Bill W., In viziunea lui Bill

Defectele de caracter sunt subiectul principal al inventarului nostru și activitățile legate de acesta sunt în pașii 4 până la 10. Până când nu suntem „dispuși să lucrăm din greu la eliminarea celor mai grave dintre aceste defecte”, spune 12&12, „atât sobrietatea, cât și pacea mintii încă ne vor eluda”.

Caracterul nostru este suma totală a trăsăturilor morale, atributelor sau calităților care alcătuiesc eul nostru moral. El ne „caracterizează”, guvernând modul în care ne comportăm și ne trăim viața.

A deveni cinstit, de exemplu, necesită o inversare a procesului anterior de obișnuință. Astfel, a scăpa de defectele noastre de caracter este un proces de anulare a vechilor obiceiuri care s-au înrădăcinat în noi și dezvoltarea obiceiurilor opuse sau corective reprezentate de virtuțile din principii. Virtutile sunt cele care ne vor deplasa treptat și ne vor înlocui defectele. Ele sunt antidoturile lor. Ele corectează nu numai defectele noastre de caracter, ci și defectele pe care acestea le generează în preocupările, interpretările și emoțiile noastre.

Dobândirea lor necesită muncă, motiv pentru care AA pune atât de mult accent pe lucrul Pașilor și practicarea principiilor din ei. Pașii de la 4 la 10 sunt esențiali pentru proces. Facem inventarul defectelor noastre de caracter și ale emoțiilor defecte pe care acestea le generează, le recunoaștem, devenim gata să le predăm, îi cerem lui Dumnezeu îndepărtarea lor, reparăm răul pe care l-au cauzat și practicăm trăsăturile corective în virtuți.

Pe măsură ce acest proces de „curățare a casei” devine el însuşi obișnuit - îl facem în mod regulat și consecvent, zi de zi - ajunge să fie un nou mod de viață. Este parte integrantă din trezirea noastră spirituală în timp ce căutăm să facem voia lui Dumnezeu pentru noi. Pe măsură ce o facem, defectele noastre de caracter slăbesc și se diminuează, în timp ce punctele noastre forte de caracter cresc. 

FRICA

Frica, furia și resentimentele provoacă alcoolicului (și probabil tuturor) cele mai multe probleme. Din acest motiv, Cartea Mare ne sugerează să începem inventarul nostru la Pasul 4 examinând aceste emoții. 

Se spune că frica și furia sunt emoții primare, protectoare. Ele sunt considerate părțile gemene ale unui răspuns de luptă sau fugă încorporat în sistemul nostru nervos pentru a ne asigura supraviețuirea fizică. Când este declanșat, generează automat o reacție defensivă. În fața unui atac, ne luptăm pentru a contracara o daună. Confruntați cu pericolul, ne retragem pentru a evita răul.

Frica există pentru că există pericolul. Pericolul este un fapt obiectiv al vieții. Este real. Frica ne avertizează cu privire la posibila existență a pericolului și ne permite să ne apărăm împotriva potențialului rău. Este un sistem de alarmă intern necesar.

Astfel, atunci când AA ne spune că scopul nostru este să fim liberi de frică, nu sugerează că vom înceta să mai experimentăm frica. Ceea ce sugerează este că putem fi eliberați de un anumit fel de frică, frica care este „un fir rău și corodant” (Big Book, p. 67) care traversează existența umană. Aceasta este „frica egocentrică”, o teamă, spune 12&12 (Pasul 7, p. 76), care se învârte în primul rând în jurul pierderii și eșecului: teama de a pierde ceea ce avem sau de a nu putea obține ceea ce dorim. 

Această teamă apare nu doar pentru că avem și vrem, ci pentru că „posedăm” și „cerem”. Devine o emoție egocentrică și dezactivantă, deoarece ceea ce avem și ceea ce vrem înseamnă prea mult pentru noi. Este prea important. Trebuie să o avem. Nu ne putem lipsi de ea.

Și astfel devenim prea dependenți de ea. Ne bazăm fericirea pe ea. Și pentru că este atât de valoros pentru noi, devenim prea sensibili la orice potențială amenințare la adresa ei. Vedem risc și pericol peste tot. Devenim prada fricii, anticipând pierderea și eșecul.

Această percepție a unei amenințări la ceva ce prețuiesc este ceea ce caracterizează frica. Ca emoție, frica este un răspuns mental la o situație pe care o interpretez ca reprezentând o anumită dificultate, risc sau pericol pentru mine cu privire la ceva la care îmi pasă.

Amenințarea percepută poate fi pentru viață sau pentru bunăstarea și securitatea mea fizică, ca formă primară. Sau, mai larg, poate fi pentru valoarea mea de sine sau orice altceva în care îmi investesc securitatea emoțională: o relație, un loc de muncă, bogăție, statut, putere sau o mulțime de alte lucruri prin care sper să găsesc sens și scop în viață. Frica este o funcție a valorii și a amenințării percepute pentru aceasta. Cu cât valoarea este mai mare și percepția este mai puternică, cu atât frica este mai mare.

Frica egocentrică rezultă dintr-o denaturare a valorii și percepției în ceea ce privește ceea ce am și ceea ce vreau. Facem inventarul fricii, deoarece, ca frică egocentrică , emoția este o manifestare primară a bolii noastre spirituale.

Ni se spune că este „activatorul șef” (12&12, Pasul 7, p. 76) al defectelor noastre de caracter. Vrem ceea ce vrem și vrem atât de mult încât suntem orbi de ceea ce facem pentru a-l obține sau a-l păstra și a daunelor colaterale rezultate. Înșelăm, mințim, furăm și, astfel, ne îmbolnăvim. Atunci ne temem de consecințe. Devine un cerc vicios. Frica ne determină să greșim, iar a greși ne determină să ne temem.

Pe măsură ce lucrăm pașii și creștem în recuperarea noastră, ni se promite că „frica de oameni și de nesiguranța economică ne va părăsi (Cartea Mare, p. 84)”. Nu pentru că riscurile implicate în relații sau în faptele vieții economice vor înceta să mai existe. Aceste lucruri s-ar putea să nu se schimbe neapărat. Dar noi ne vom schimba. Și esențial pentru această schimbare este că vom vedea oamenii și banii în mod diferit; vor avea un sens diferit pentru noi.

Pe măsură ce creștem spiritual, ajungem să vedem tot ceea ce avem și tot ce putem obține în termeni complet diferiți. Ca binecuvântări. le prețuim ca darurile unui Dumnezeu iubitor și milostiv. Cel ce dăruieşte devine mai important decât darurile. Depindem de el pentru propria noastră valoare, nu de ele.

Nu ne temem să nu obținem ceea ce vrem, pentru că avem încredere că ni se va oferi ceea ce avem nevoie. Nu ne temem să pierdem ceea ce ni se dă, ci suntem recunoscători pentru că am primit. Și când îl vom pierde, pentru că se va întâmpla, vom fi recunoscători pentru perioada de timp în care l-am avut.

Alte principii spirituale ne vor ajuta să ne eliberăm progresiv de frică. Dar toate funcţionează cu recunoștință, pe bază de credință și smerenie.

„Pe măsură ce crește credința, crește și securitatea interioară. Vasta frică de bază a neantului începe să dispară. Noi, AA, constatăm că antidotul nostru de bază pentru frică este o trezire spirituală ”. - În viziunea lui Bill

„Pe măsură ce am simțit curgerea unei noi puteri, pe măsură ce ne bucurăm de liniște sufletească, pe măsură ce am descoperit că putem înfrunta viața cu succes, pe măsură ce devenim conștienți de prezența Lui, am început să ne pierdem frica de azi, de mâine sau de viitor”. - Cartea Mare

„Activatorul-șef al defectelor noastre a fost frica egocentrică - în primul rând teama că vom pierde ceva ce deținem deja sau că nu vom reuși să obținem ceva ce ne dorim”. - 12&12

Fear

TREZIREA SPIRITUALA: O INIMA CAREIA SA II PESE!

Cartea Mare și 12&12 nu lasă nici o îndoială despre ce sunt cei 12 pași, care este scopul lor final. Este să ai o trezire spirituală. Aceasta este experiența transformatoare, ceea ce ne va elibera de obsesia de a bea și ne va permite să devenim „fericiți și utili pe de-a-ntregul” așa cum am văzut în 12&12.

Aceasta implică o schimbare radicală în: 1) modul în care privim lucrurile și 2) modul în care dăm valoare lucrurilor. În OCHELARII AA = UN NOU MOD DE A VEDEA LUCRURILE, a fost vorba despre pct. 1) şi anume reordonarea viziunii noastre; aici este vorba despre pct. 2) şi anume reorientarea inimii noastre.

Găsim această idee a realinierii interioare profunde în cele două texte de bază. Cartea Mare vorbește despre aceasta cu referire directă la inimă. În carte, „inima” este o metaforă pentru lucrurile de care ne pasă, lucrurile care contează, care sunt importante, semnificative sau care înseamnă ceva pentru noi, lucrurile de care suntem atașați sau implicaţi și care, prin urmare, ne motivează, ne agită dorințele, ne trezesc emoțiile și ne determină să acționăm. 

Am observat că găsim această schimbare legată de o trezire spirituală în Există o soluție: „Faptul central al vieții noastre de astăzi este certitudinea absolută că Creatorul nostru a intrat în inimile noastre și trăiește într-un mod care este într-adevăr miraculos” (p .25).

O vom regăsi în Noi agnosticii, cu referire la Fitz M. („Prietenul nostru din sud”), „un om care se credea ateu”, dar care, după ce a avut o experiență spirituală, „Schimbarea sa de inimă a fost dramatică, convingătoare și emoționantă”(p.55).

În „Pentru angajatori”, schimbarea este legată de problema reordonării preocupărilor noastre, de a da lucrurilor valoarea lor adecvată. „Deși tu [angajatorul] îi oferi cea mai bună asistență medicală, el ar trebui să înțeleagă că trebuie să se schimbe în inimă. Pentru a trece de băut va fi nevoie de o transformare a gândirii și a atitudinii. Cu toții trebuia să plasăm recuperarea mai presus de orice, pentru că fără recuperare am fi pierdut atât acasă, cât și în afaceri ”(p.143).

Și în ultimul capitol al cărții, O viziune pentru tine, ni se arată cum, pe măsură ce continuăm să creștem pe linii spirituale, inimile noastre sunt din ce în ce mai reorientate departe de preocuparea egoistă și egocentrică cu noi înșine, care este semnul nostru boală: „Să fiu naufragiat în același vas, să fiu restaurat și unit sub un singur Dumnezeu, cu mințile și inimile acordate la bunăstarea altora, lucrurile care contează atât de mult pentru unii oameni nu mai înseamnă mult pentru ei” (p.161) .

Ca şi Jung (și într-o oarecare măsură , Freud), 12&12 adoptă  o abordare mai psihologică punând accentul pe inima egocentrică şi identificând sursa problemei în dorințele şi instinctele noastre naturale, înnăscute. Din acest motiv, la început, ne vine atât de greu să lucrăm pașii și să exersam principiile cuprinse în ei. Doar că nu așa suntem făcuți.

„Cine dorește să fie riguros de onest și tolerant?” suntem întrebați retoric la Pasul 1. „Cine vrea să-și mărturisească defectele altuia și să facă restituirea pentru răul făcut? Cui îi pasă ceva de o Putere Superioară, darămite de meditație și rugăciune? Cine vrea să sacrifice timp și energie încercând să transmită mesajul AA către următorul suferind? Nu, alcoolicului mediu, extrem de egocentric, nu îi pasă de această perspectivă - decât dacă trebuie să facă aceste lucruri pentru a rămâne în viață el însuși ”(p.24).

„Întrucât majoritatea dintre noi suntem născuți cu o abundență de dorințe naturale”, ni se spune la Pasul 6, „nu este ciudat că lăsăm adesea ca acesteaa să depășească cu mult scopul propus. Când ne conduc orbește sau când cerem în mod voit să ne ofere mai multe satisfacții sau plăceri decât sunt posibile sau ne datorează, acesta este punctul în care ne îndepărtăm de gradul de perfecțiune pe care Dumnezeu ni-l dorește aici, pe pământ. Aceasta este măsura defectelor noastre de caracter sau, dacă doriți, a păcatelor noastre ”(p.65).

Prin urmare, „Dacă așezăm mai întâi instinctele, avem carul înaintea calului; vom fi traşi înapoi în deziluzie. Dar când suntem dispuși să punem în primul rând creșterea spirituală - atunci și numai atunci avem o șansă reală ”(Pasul 12, p.114). Această simplă bunăvoinţă este primul semn al unei schimbări de inimă. Începem să ne preocupăm de lucrurile corecte și în ordinea corectă.

Cartea Mare descrie acest proces în Cum funcționează: Devenim „mai puțin interesați de noi înșine, de micile noastre planuri și modele” și mai interesați de ceilalți; „În ceea ce am putea contribui la viață” (p.63), nu doar în ceea ce am putea scoate din ea. Începem să prețuim și să dorim lucrurile Spiritului mai presus de orice altceva. Acestea sunt lucrurile din care se fac Pașii, întruchipate în principii spirituale care reprezintă voia lui Dumnezeu pentru noi.

Pe măsură ce practicăm aceste principii în toate domeniile vieţii noastre, viețile noastre sunt reordonate. Inima noastră este reorientată și viziunea noastră restaurată. Treptat, imperceptibil, începem să ne preocupăm așa cum vrea Dumnezeu să ne pese, să vedem așa cum vrea el să vedem, să trăim așa cum vrea el să trăim.

De ce este o reordonare spirituală a inimii noastre centrală pentru recuperarea noastră? Pentru că inima este obiectivul prin care privim și dăm valoare lucrurilor. Percepția noastră despre modul în care lucrurile care ne interesează sunt afectate într-o anumită situație ne trezesc emoțiile. Iar emoțiile noastre conduc acțiunile noastre.

Dacă preocupările și percepțiile noastre sunt distorsionate, așa vor fi și emoțiile și acțiunile noastre. Pentru a acționa corect, trebuie să ne simțim corect și pentru a ne simți corect trebuie să ne îngrijim și să vedem corect. O trezire spirituală face acest lucru posibil.

Spiritual Awakening:
The Caring Heart

TREZIREA SPIRITUALA: OCHELARII AA = UN NOU MOD DE A VEDEA LUCRURILE

După cum arată Cartea Mare și 12&12 scopul celor 12 Pași este de a ne duce printr-un proces de trezire spirituală care va schimba persoana care am fost și ne va permite să trăim o viață utilă, fericită și productivă. A nu bea este doar primul pas în acest efort.

Extinzându-se pe Cartea Mare, 12&12 descriu ceea ce au în comun toate experiențele unei astfel de treziri spirituale ca „o nouă stare de conștiință și de a fi” care permite unei persoane „să simtă și să creadă ceea ce nu putea face înainte numai cu forța și resursele sale fără ajutor ”(pp. 106-107).

De-a lungul ambelor texte, această trezire este în mod constant asociată cu o schimbare fundamentală a perspectivelor noastre, a percepției noastre, a modului în care vedem sau privim lucrurile.

Aceasta se bazează pe înțelegerea - care este implicită în Cartea Mare și 12&12 - că modul în care ne simțim și ceea ce facem este în esență o funcție a modului în care privim lucrurile și a valorii pe care o acordăm lor.

Raționamentul de bază este simplu: dacă X este important pentru noi și îl percepem ca fiind afectat negativ de Y, vom simți și vom acționa diferit decât dacă percepem că este afectat pozitiv. Dacă X nu este important, efectul lui Y asupra acestuia nu va avea niciun impact asupra modului în care ne simțim sau ce facem.

Este destul de simplu. Desigur, problema este că viziunea noastră este adesea deformată și inima noastră este într-un loc greșit. Pentru noi alcoolicii asta înseamnă că avem tendința de a privi și de a valorifica lucrurile prin lentila distorsionată a bolii noastre spirituale: egoismul și egocentrismul. Acest lucru ne distorsionează emoțiile și acțiunile și ne determină să ne facem rău nouă înșine și celorlalţi.

Scopul unei treziri spirituale este să ne vindece de boala noastră spirituală și să ne permită să vedem și să ne preocupăm de lucruri dintr-un „unghi spiritual”, să experimentăm o schimbare a inimii și a modului de a vedea lucrurile care face posibil să trăim în armonie cu noi înșine, cu alți oameni, cu lumea, cu Dumnezeu.

Referitor la problema perspectivei. Subiectul transformării apare devreme în Cartea Mare, în „Povestea lui Bill”, unde este legat în mod inconfundabil de o trezire spirituală. Ebby împărtășea experiența care i-a permis să nu mai bea. Conștient de reacția negativă a lui Bill la orice legătură cu Dumnezeu, el a făcut o sugestie foarte simplă: „De ce nu-ți alegi propria concepție despre Dumnezeu?”

Bill povestește cum întrebarea lui Ebby l-a lovit puternic. Descrierea sa despre schimbarea pe care a experimentat-o ​​este bogată în limbajul percepției: „a topit muntele intelectual înghețat în umbra căruia ” el „trăise și tremura de mulți ani. Am rămas în sfârșit în lumina soarelui . ”

Trezirea lui Bill s-a redus la simplul fapt că nu-i trebuia decât să fie dispus să creadă într-o Putere mai mare decât el. El „a văzut că creșterea ar putea începe de la acel moment”, că pe acea bază simplă ar putea construi ceea ce acum „ vedea ” la prietenul său (pe care îl văzuse anterior ca un „trăsnit” religios). „Așa am fost convins că Dumnezeu este preocupat de noi atunci când Îl dorim suficient. În cele din urmă am văzut , am simțit, am crezut. O proporţie mare de mândrie și prejudecăți a scăzut în ochii mei . O nouă lume a intrat în viziunea mea .“

Bill își amintește apoi de experiența spirituală fugară pe care o simțise la vechea Catedrală Winchester din Anglia ca un tânăr soldat, o experiență a prezenței lui Dumnezeu care „fusese ștearsă de clamări lumești, mai ales în interiorul meu. Și așa a rămas de atunci. Cât de orb fusesem ”(pp. 12-13)

O altă legătură directă între o trezire spirituală și un nou mod de a vedea lucrurile poate fi găsită mai departe în Cartea Mare în legătură cu promisiunile de la Pasul 9 Două schimbări promise în percepție funcționează ca schimbări esențiale din care urmează alte schimbări cu privire la atitudinile, preocupările și emoțiile noastre.

Prima: „Indiferent cât de jos am ajuns, vom vedea cum experiența noastră poate aduce beneficii celorlalți. ” O trezire spirituală ne permite să ne vedem trecutul dureros într-o altă lumină. Ca urmare a acestei schimbări, „acel sentiment de inutilitate și de milă de sine va dispărea. om lăsa de o parte interesele egoiste şi ne vom interesa mai mult de soarta semenilor. Nu ne vom mai frământa cu gânduri legate de propria persoană."

Al doilea: „Întreaga noastră atitudine și perspectivă asupra vieții se vor schimba ”. Ca urmare a acestei schimbări și mai cuprinzătoare, „frica de oameni și de insecuritate financiarăne va părăsi. Vom ști intuitiv cum să gestionăm situațiile care ne derutau. Ne vom da seama brusc că Dumnezeu face pentru noi ceea ce nu am putea face pentru noi înșine ”(p.84).

Vom găsi și asociații indirecte. De exemplu, în Pasul 4 din Cartea Mare, am citit că, după ce ne-am notat resentimentele, „Am fost pregătiți să privim dintr-un unghi complet diferit . Am început să vedem că lumea și oamenii ei ne domină cu adevărat. . . am văzut că aceste resentimente trebuie stăpânite. . . ” (p.66). Aceste schimbări fac parte dintr-un proces treptat de trezire la o viziune spirituală a lucrurilor.

Aceeași conexiune se găsește peste tot în 12&12. La Pasul 1, de exemplu, vom găsi următoarea descriere a percepției noastre radical diferite despre neputința noastră în fața alcoolismului nostru:

„Dar la intrarea în AA, în curând vom avea o altă viziune asupra acestei umilințe absolute. Noi percepem că numai prin înfrîngerea totală suntem capabili să facem primii pași spre eliberare și putere. Admiterile noastre de neputință personală se dovedesc în cele din urmă a fi piatra de bază fermă pe care se pot construi vieți fericite și pline de sens ”(p.21).

La Pasul 11, 12&12 explică faptul că „Căutarea de sine este mijlocul prin care suntem capabili să aducem o nouă viziune ” pentru a ilumina aspectele „ întunecate și negative ” ale naturii noastre (p.98).

Mai departe, în Pasul 11, trezirea spirituală este legată de naşterea unei percepții de realizare a voinței lui Dumnezeu pentru noi și pentru lucrurile care contează cu adevărat în viață. Rezultatul este un sentiment de pace și seninătate în fața lucrurilor despre viață și despre lume care ne deranjau în trecut:

„În momentul în care surprindem chiar o privire asupra voinței lui Dumnezeu, momentul în care începem să vedem adevărul, dreptatea, iar iubirea ca lucruri reale și veșnice din viață, nu mai suntem deranjați de tot ceea ce pareau dovezi contrare care ne înconjoară în treburile pur umane ”. (p.105).

La Pasul 12 întregul proces este rezumat în următoarele cuvinte:

„Așadar, practicând acești Pași, am avut o trezire spirituală despre fără nicio urmă de îndoială. Uitându-ne la cei care abia erau la început și încă se îndoiau de ei înșiși, restul dintre noi am putut vedea schimbarea care se instalează. Din numărul mare de astfel de experiențe, am putea prezice că cel care încă se îndoieşte că nu a a ajuns la „perspectiva spirituală” și care încă considera grupul său AA puterea superioară, o să ajungă să-l iubească pe Dumnezeu și o să îi spună pe nume ”(p.109).

Astfel, pe măsură ce creștem în trezirea noastră spirituală, modul în care vedem lucrurile și ceea ce ni se pare important pentru noi se întemeiază treptat pe spiritual, nu pe material, pe Dumnezeu, nu pe sine. Acest lucru oferă emoțiilor noastre un nou fundament şi anume unul spiritual.

Modul în care reacționăm emoțional la situații este o funcție a modului în care vedem acele situații care afectează lucrurile care ne interesează. Astfel, pe măsură ce vedem și ne îngrijim devin ancorate spiritual, la fel și emoțiile noastre.

Această schimbare constantă de perspectivă și motivație este favorizată de toți pașii, și în special de pașii 4 și 10. Când facem inventarul și ne examinăm, trebuie să ne întrebăm întotdeauna: Cum mă uit la asta? Ce defecte îmi distorsionează vederea? Ce principii mă pot ajuta să o corectez? Văd asta dintr-o perspectivă spirituală? Mi-am pus ochelarii AA?

Spiritual Awakening:
The Seeing Eye

FURIA

Furia și resentimentele sunt subiectele inventarului nostru de la Pasul 4 din Cartea Mare. Ca emoție, furia apare dintr-o percepție că cineva a fost nedrept în mod intenționat. Răspunde la o faptă (sau omisiune) pe care o vedem sau o interpretăm ca nedreaptă sau incorectă, o rănire sau un prejudiciu adus persoanei noastre sau ceva important pentru noi. Cartea Mare enumeră unele dintre lucrurile care ne sunt afectate ca stima de sine, ambițiile și relațiile personale. 12&12 le rezumă ca preocupări pentru „sex, securitate și societate”.

Furia motivează persoana vătămată să remedieze nedreptatea și să-l pedepsească pe ofensator. Ca atare, furia este, în principiu, necesară din punct de vedere moral. Dacă un caz specific de furie este bun și moral corect, sau rău și moral greșit, depinde dacă răspunsul se potrivește ofensei.

Furia merge prost când percepția mea este greșită: văd o ofensă acolo unde nu există, sau văd o ofensă mai mare decât estede fapt; sau văd intenții jignitoare acolo unde nu există sau ofensatorul nu este responsabil din punct de vedere moral sau vinovat; sau ceea ce percep ca fiind ofensatorul nu este de fapt ofensatorul.

Furia merge prost și atunci când interesul meu este greșit. Preocupările sunt greșite atunci când sunt excesive, din punct de vedere moral sau spiritual, în afara ordinii sau urmărite în detrimentul altora. Dacă sufăr de o dorință excesivă de respect, de exemplu, voi vedea semne de lipsă de respect peste tot și mânia mea va fi trezită frecvent.

Din cauza bolii noastre spirituale, percepția și preocupările noastre sunt deseori susceptibile de a fi egocentrice și astfel distorsionate și, prin urmare, mânia noastră este defectă. Adică, mânia noastră tinde să fie din soiul neprihănirii de sine, adesea condus de mândrie, un ego rănit fiind cauza sa cea mai comună. În sensul nostru de dreptate deformată, suntem predispuși să ne ofensăm prea repede, prea des, prea intens și prea mult timp - acesta din urmă generând un resentiment mocnit care ne dispune la o mânie și mai mare.

Inventarul nostru este conceput pentru a dezvălui cauza furiei și resentimentului nostru în percepțiile și preocupările distorsionate și în defectele de caracter care stau în spatele lor. Scopul său este de a încuraja o trezire spirituală care transformă acele percepții și preocupări și care ne permite să predăm acele defecte ale caracterului și să le înlocuim cu trăsăturile lor compensatorii. Printre acestea se numără virtuți precum smerenia, acceptarea, răbdarea, toleranța și iertarea.

Acesta este modul în care putem deveni progresiv liberi de emoții care în trecut ne-au condus la sticlă și în abstinenţă se pot păstra în recuperare și ne pot sabota relaționarea.  

„Așadar, astăzi, dacă cineva vorbește despre mine pentru a mă răni, mă întreb mai întâi dacă există vreun adevăr în ceea ce spune. Dacă nu există, încerc să-mi amintesc că și eu am avut perioadele mele de a vorbi amar despre ceilalți; bârfa asta dureroasă nu este decât un simptom al bolii noastre emoționale care încă a rămas; și, prin urmare, nu trebuie să fiu niciodată supărat pe nerezonabilitatea persoanelor bolnave. ” - Bill W. 

„Resentimentul este infractorul „ numărul unu ”. Distruge mai mulți alcoolici decât orice altceva. Din aceasta provin toate formele bolii spirituale, deoarece am fost nu numai bolnavi psihic și fizic, ci am fost bolnavi spiritual ”. - Cartea Mare 

„Ceea ce trebuie să recunoaștem este că exultăm în unele dintre defectele noastre. Mânia autoîndreptăţită poate fi foarte plăcută. Într-un mod pervers, putem avea satisfacție din faptul că mulți oameni ne enervează; aduce un sentiment confortabil de superioritate. ” - 12&12

 Anger