Ce este o experiență spirituală?

Acum ne concentrăm pe a doua jumătate a paginii 25. Titlul capitolului 2 din Cartea Mare este „Există o soluție”, iar pe această jumătate de pagină, soluția este explicată pentru noi clar ca bună ziua. Ne amintim din „The Doctor’s Opinion” că Dr. Silkworth a spus că cheia recuperării este o „schimbare psihică”, care este descrisă în unele detalii la rândurile 16–24 de la pagina 25.

Această schimbare psihică este rezultatul unei experiențe spirituale. Veți vedea pe linia 17că există un asterisc după cuvintele „experiențe spirituale”. O notă de subsol la partea de jos a paginii spune că acest termen este explicat pe deplin în Anexa II [paginile 567–568].

Aceste două cuvinte, „experiență spirituală”, sunt extrem de importante pentru Cartea Mare — atât de importantă încât Anexa II a fost adăugată în a doua ediție pentru a explica ce înseamnă acele cuvinte. Când a fost publicată prima ediție a Cărții Mari, nu exista niciun asterisc și nicio explicație a ceea ce este o experiență spirituală; textul a spus pur și simplu că trebuie să ai o astfel de experiență și că depinde de tine să stabileşti ce a fost și dacă ați avut sau nu. De înțeles, o mulțime de cititori ai primei ediții au găsit acest lucru vag sau confuz, deci în a doua ediție a fost adăugată explicația de la paginile 567–568.

O problemă cu punerea unei anexe în orice carte este că mulți oameni pur și simplu nu o sa citeasca. Dar Anexa II este una dintre cele mai importante secțiuni ale Carţii mari. 

Anexa II a răspuns la multe întrebări ale oamenilor și probabil a rezultat într-un oftat colectiv imens de uşurare. Unii oameni avuseseră impresia că experiența spirituală trebuia să fie bruscă și copleșitoare ca a lui Bill W. Uneori se întâmplă așa, dar de obicei nu se întâmplă. Bill W. a spus că din primii o sută de oamenii din AA, aproximativ 10 la sută au avut experiențe spirituale bruște. Celelalte 90 procente au fost treziri spirituale mai lente, mai treptate — ceea ce psihologul William James a numit „varietatea educațională” a transformării spirituale. În acest gen de transformare, te schimbi treptat, în luni sau ani, pe măsură ce înveți și aplici cei Doisprezece Pași în viața ta.

În timp ce experiențele spirituale bruște continuă să aibă loc, modificările peste noapte sunt rare. Aceste experiențe sunt cu siguranță reale, dar nu se întâmplă de multe ori. Majoritatea oamenilor vor avea o trezire spirituală treptată.

Este foarte important să înțelegem că ambele tipuri de trezire spirituală sunt fundamental la fel. Una nu este mai bună decât cealaltă. Una se întâmplă brusc şi dens, cealaltă treptat — dar amândouă fac același lucru. Ele produc o schimbare de personalitate care are ca rezultat recuperarea.

Conceptul cheie din Anexa II – și, în multe feluri, din toată Cartea Mare – este  Schimbarea. Despre schimbare este vorba în Big Book.

În capitolul 2, la pagina 27, rândurile 12–26, Dr. Carl Jung, unul dintre cei mai mari psihiatrii din toate timpurile, vorbește, de asemenea, despre marea importanță a schimbării — tipul de schimbare psihică produsă de o experiență spirituală profundă. El se referă la „uriașe deplasări și rearanjamente emoționale” care însoțesc o astfel de experiență. Exact despre asta vorbea dr. Silkworth în „The Doctor’s Opinion” când a spus „schimbare psihică”. Este evident că schimbarea psihică, schimbarea de personalitate, experiența spirituală sau trezirea spirituală înseamnă toate același lucru:

Schimbare. 

Învăţând din Povestea lui Bill W.

 Capitolul 1 din Big Book este dedicat poveștii lui Bill W. În primul rând, este povestea unui om obișnuit care a găsit o soluție la problema alcoolismului. Experiența lui Bill W. ne informează și ne asigură că problema noastră are o soluție practică și că această soluție poate fi folosită de oameni obișnuiți ca noi.

Povestea lui Bill W. servește și ca un exemplu pentru tot ceea ce a scris Dr. Silkworth în „Opinia doctorului”. Este un istoric de caz - un exemplu specific care demonstrează-elaborează și ilustrează un set de principii generale.

Capitolul 1 include, de asemenea, toți cei Doisprezece Pași. Dacă citiți cu atenție paginile 8–16, veți vedea că Bill W. trece prin toți pașii, unul câte unul. Pe măsură ce citiţi acest capitol, puteți urmări peste umărul lui Bill W. când atinge și lucrează fiecare Pas.

Este ușor să te identifici cu Bill W. Povestea lui seamănă mult cu multe dintre ale noastre. Cu siguranță, avem povești foarte asemănătoare cu ale lui; ne putem vedea pe noi înșine în aproape fiecare paragraf al capitolului 1. Povestea lui Bill W. poate oferi inspirație și speranță, că până și cineva fără speranță dependent de alcool, așa cum era Bill W., se poate recupera.

Dacă el poate, poate oricine.

Povestea lui Bill W. a fost începutul speranței și începutul credinței pentru milioane de oameni. Ne putem spune: Dacă Bill W. s-ar putea recupera, iar noi semănăm foarte mult cu el, poate ne putem recupera și noi.

Cei 12 pași ca proces natural

Am dori să subliniem locurile în care Bill W. a acceptat fiecare dintre cei Doisprezece Pași, în ordine, și cum acei Pași au dus la recuperarea lui.

Desigur, la momentul recuperării sale, cei Doisprezece Pași nu fuseseră încă scrişi ca program de recuperare. Dar Bill W. a trecut prin ei cu toate acestea, deoarece cei Doisprezece Pași descriu procesul natural prin care alcoolicii trec în recuperare. Cei Doisprezece Pași sunt o descriere a procesului de recuperare, nu un set artificial de exerciții.

Vă sugerăm să deschideți acum o copie a Cărții Mari la pagina 8 și să observați cu

ne arată cum Bill W. a ajuns să realizeze și să pună în practică fiecare dintre acești Pași.

După ani în care a băut, în care a încercat să-și rezolve problema prin pură putere de voință,

și de a eșua lamentabil, Bill W. ajunge în sfârșit la Pasul Unu. 

La rândurile 8–12 de la pagina 8, își recunoaște neputința față de alcool și își dă seama că viața lui este cu totul de necontrolat.

La paginile 10–12, Bill W. descrie propriul său proces de a ajunge să creadă că Puterea Superioară i-ar putea restabili sănătatea mintală. În a doua jumătate a paginii 12, Bill W. arată această realizare crucială clar, elegant și frumos. Acesta este Pasul Doi.

Pagina 13 din Big Book descrie călătoria personală a lui Bill W. prin Pași, de la trei la doisprezece. 

Pe rândurile 6-8 el îmbrățișează Pasul Trei, oferindu-i cu umilință lui Dumnezeu, așa cum îl înțelege pe Dumnezeu. 

Imediat după aceea, pe rândurile 10–15, el face pașii patru, cinci și șase: își face un inventar personal; el se confruntă cu greșelile sale și le recunoaște lui însuși, unei alte ființe umane și lui Dumnezeu; si el devine pregătit ca Dumnezeu să-i îndepărteze defectele de caracter. 

Pasul șapte, în care el cere în mod oficial acestei Puteri Superioare să îndepărteze acele defecte, este clar subînțeles.

La rândurile 15–20, Bill W. face pașii opt și nouă: alcătuiește o listă cu oamenii cărora le-a făcut rău, devenind dispus să admită acele greșeli direct oamenilor pe care i-a rănit și a jurat că va face reparaţii.

În restul paginii 13 și pe paginile 14 și 15 îl putem vedea pe Bill W. făcând Pașii zece până la doisprezece: continuarea inventarului personal și admiterea greșelilor; căutând prin rugăciune și meditație să-și îmbunătățească contactul cu Dumnezeu, așa cum îl înțelege pe Dumnezeu; şi practicarea principiilor spirituale de bază ale onestităţii şi umilinței în timp ce urmează voia unei Puteri Superioare de-a lungul vieții sale.

Pe aceste câteva pagini, îl putem urmări pe Bill W. prin fiecare etapă a trezirii sale spirituale și fiecare etapă a recuperării sale. Și în aceste pagini vedem clar că și-a revenit și că cei Doisprezece Pași funcționează – chiar și pentru un alcoolic fără speranţă.

Bill W. a întâlnit pentru prima dată Pasul doi la sfârșitul lui noiembrie 1934, când prietenul lui, Ebby, l-a vizitat și i-a spus despre propria sa trezire spirituală. Făcuse Pasul Unul la Spitalul Towns în timpul celei de-a doua internări acolo. A făcut pașii trei până la doisprezece câteva săptămâni mai târziu, în timp ce se afla în spital. A părăsit spitalul la trei zile după ce a făcut pașii trei până la doisprezece și nu a mai băut nicio băutură în restul de treizeci și șase de ani din viața lui.

În povestea crizei și redresării lui Bill W., putem vedea un exemplu clar despre ce scrie Dr. Silkworth în „The Doctor’s Opinion”. Și iată de ce este atât de importantă povestea lui Bill W.: Dacă ești alcoolic și ești disperat și vrei să încetezi să bei și ai încercat să te oprești, dar nu a funcționat, te poți vedea în prima parte a poveștii lui Bill W. Povestea lui – mizeria, deznădejdea, eșecul – este la fel ca a ta. Dar dacă vrei să nu mai bei și să rezolvi problema ta, atunci poți crede că a doua jumătate a poveștii sale — recuperarea lui, trezirea sa spirituală, sobrietatea și mulți ani de stabilitate și fericire — ar putea fi și a ta. Ce s-a întâmplat cu Bill W. ți se poate întâmpla şi ţie.

Importanța celor Doisprezece Pași

Ceea ce deseori nu se ţine seama despre cei Doisprezece Pași este că sunt, în mod deliberat, într-o secvență organizată și atent gândită. Programul de recuperare al Cărții Mari include toți cei Doisprezece Pași. Nu îi poți alege pe cei trei sau patru care îți plac cel mai mult.

În plus, nu poți face pasul trei în mod corespunzător până când nu ai pus cu succes Pașii Unu și Doi în practică în viața ta. Nu poți face Pasul Patru până nu ai pus Pasul Trei în practică, și așa mai departe. Jim a avut probleme pentru că a ajuns până la Pasul Trei și a spus: „Mă simt în regulă și am o slujbă și familia mea este din nou împreună; este suficient.” A fost o amăgire și destul de curând Jim a căzut pradă unei amăgiri grave: că ar putea găsi o modalitate de a bea alcool. S-a convins singur că atâta timp cât îl amesteca cu lapte și îl bea pe stomacul plin, putea bea ca oamenii normali.

Acum, în mod clar, când Jim a ajuns la această concluzie, nu a gândit corect. Pe rândul 4 de la pagina 37, Bill W. o numește „nebunie simplă”. La fel ca mulți dintre noi, Jim a putut să gândească corect la orice, în afară de alcool. Din cauza obsesiei lui pentru băutură, a fabricat o minciună ridicolă — apoi a crezut-o și a acționat conform ei. Era nebun când era vorba de alcool.

În partea de jos a paginii 37 și în partea de sus a paginii 38, Bill W. spune o altă poveste despre un tip imaginar care este dependent de jaywalking. Se aruncă în faţa maşinilor, traversând pe oriunde, în grabă, prin fața vehiculelor în mișcare. Puteți ghici cu ușurință ce se va întâmpla cu acest tip. La început este norocos și se descurcă să traverseze fără răni. Dar șansele nu merg la nesfârşit și este rănit mai multe ori. Cu toate acestea, el continuă să fugă în fața vehiculelor și în curând îşi rupe un braţ. Renunță pentru un timp la obiceiul periculos, dar apoi se întoarce la el și îşi rupe ambele picioare. şi totuşi nu va renunța la jaywalking și destul de curând își pierde slujba, soția îl părăsește și în cele din urmă ajunge într-un azil. Pur și simplu nu îşi poate scote din cap acest obicei. În cele din urmă, iese din azil și chiar în ziua aceea fuge în fața unei mașini de pompieri. Îl lovește și îi rupe spatele. În mod clar, acest tip este nebun.

Acum să înlocuim cuvântul „jaywalking” cu „a bea” şi avem povestea de viaţă a milioane de alcoolici. Sunt ei mai sănătoși decât bietul tip care practic aleargă către moarte?

Din fericire, o mulțime de alcoolici de astăzi ajung la program și la cei Doisprezece Pași înainte să piardă totul – locurile de muncă, familiile și chiar vieți. Sunt mai norocoși – și mai deștepți – decât jaywalker-ul nostru fără nume.

ALERGIA

In Opinia unui medic se vorbeste despre alergia la alcool.

Partea mentală a bolii este o obsesie pentru alcool; partea fizică este o poftă intensă pentru alcool. 

Pofta fizică face parte din alergia noastră. Este o reacție la faptul că avem alcool în noi. Pofta fizică începe după ce bem, nu înainte. 

Impulsul inițial de a lua prima băutură nu este fizic. S-ar putea să avem o constrângere psihologică sau o obsesie de a bea, dar nu putem experimenta pofta fizică, decât dacă punem alcool în corpul nostru. Așa funcționează alegia.

Problema noastră este : o alergie fizică care să pierdem controlul atunci când bem și o obsesie a minții care ne face să dorim să bem.

Nu putem face nimic în privința alergiei fizice. Asta va rămâne cu noi pentru restul vieții noastre. Prin urmare, recuperarea noastră trebuie să vină prin minte.

Primul pas spune: „Am recunoscut că eram neputincioși față de alcool – că viețile noastre au devenit de necontrolat.” Asta este problema noastră.

despre Big Book

 Cele trei etape ale recuperării

Ceea ce prezintă Cartea Mare sunt trei lucruri: (1) neputință, (2) putere, și (3) găsirea acelei puteri. Acestea vor fi cele trei etape ale recuperării tale. Sunt aceleași lucruri pe care Bill W., Dr. Bob, Bill D. și fiecare din primii o sută de oamenii au trebuit să le știe pentru a se recupera din boală.

Deci, cele trei întrebări de bază ale Cărții Mari și ale oricărui program de recuperare sunt acestea:

1. Care este problema?

2. Care este soluția?

3.Care este programul de acțiune necesar pentru a găsi și a utiliza sau implementa acea solutie?

Cartea Mare este un manual de bază pentru a răspunde la toate aceste trei întrebări. Este scris în text standard - forma de carte, procedand logic, pas cu pas si capitol cu ​​capitol. A fost scris pentru a fi folosit ca manual pentru recuperarea ta. Îl poți folosi exact așa cum ai folosi oricare alt manual. „Opinia doctorului” și capitolul 1 explică natura exactă a problemei (pasul unu). Capitolele 2, 3 și 4 oferă soluția (pasul doi). Programul de acțiune planificat, planul tău de recuperare, este explicat Pas cu Pas în capitolele 5, 6 și 7 (Pașii trei până la doisprezece). În felul acesta, Alcoolicii Anonimi a devenit textul de bază pentru recuperarea a milioane de oameni.

Folosind cartea mare ca manual pentru recuperarea ta

Când ne gândim la un manual, ne gândim la un instrument care este folosit pentru a transfera cunoștințe de la mintea unei ființe umane la alta. Știm cu toții că pentru a folosi a manualul corect, trebuie să-l citești și să-l studiezi. Trebuie să faci ceva muncă pentru a înțelege materialul și a absorbi cunoștințele pe care le oferă cartea. Odata ce acel transfer de cunoștințe a fost făcut, știți aceleași lucruri pe care autorul cărții le știa când a fost scrisă.

Se spune că cel mai important capitol este capitolul 5 Cum funcţionează. Dar este greu de înţeles dacaă nu este o pregătire prealabilă. De aceea trebuie început cu începutul.

„Opinia doctorului” (paginile xxiii–xxx [paginile xxv–xxxii]) și capitolele 1 până la 4 (paginile 1–57) sunt concepute în mod deliberat pentru a te pregăti pentru capitolul 5. Există speranţa de a înțelege cât de importante sunt aceste capitole din Cartea Mare pentru a te pregăti să accepţi și să începi să lucrezi Pașii prezentați în capitolul 5. Aceste părți ale Big Book te învață noţiunile elementare ale recuperării tale.

O rețetă pentru recuperare

Există şi un alt mod de a privi Cartea Mare și anume că aceasta este o carte de reţete. Dacă te gândești bine, o carte de rețete este un fel de manual. Îţi arată pas cu pas cum să faci anumite feluri de mâncare. Ai instrucțiunile necesare. 

Ce face ca Marea Carte să fie specială

Câteva lucruri ne surprind despre faptul că Cartea Mare este un ghid pas cu pas pentru recuperare. 

În primul rând, majoritatea manualelor sunt actualizate din când în când, pe măsură ce oamenii fac noi descoperiri și î-și extind cunoștințele pe această temă. Cartea Mare a fost actualizată de câteva ori, în 1955, 1976 și din nou în 2001. Secțiunea de povești personale din spate a avut puţine modificări  Dar primele 164 de pagini și materialul de introducere, care formează împreună programul de recuperare, au fost lăsate în mare parte neatinse. De ce? Pentru că din 1939, când a fost publicată prima dată, nimeni nu a reușit să îmbunătățească programul de recuperare descris în prima ediție. În toți anii care au trecut de la prima ediție a Cărții Mari, nimeni nu a venit cu o rețetă mai bună. Programul în 12 Paşi funcționează la fel de bine acum ca și în 1939.

Încă ceva ce este important: Cartea Mare este opera a peste o sută de oameni. Sigur, Bill W. a scris, dar peste o sută de oameni, toți aflaţi în recuperare, au ajutat la ce a scris el având un rol determinant. I-au spus lui Bill W. ce să scrie — și odată ce a scris-o, i-au spus cum să o schimbe. Până la terminarea cărţii, a devenit munca colectivă a zeci de oameni diferiți.

Dacă citim o carte și nu suntem de acord cu ceea ce spune autorul, ne putem simți liberi să gândim, cine este el să creadă că știe mai multe decât mine? Dar este mult mai greu să faci asta cu Cartea Mare, pentru că atunci am argumenta nu doar cu o singură persoană, ci cu peste o sută. Și acești peste o sută de oameni s-au recuperat dintr-o stare a corpului şi a minţii aparent fără scăpare, în care ne aflăm şi noi. Asta înseamnă că acești oameni merită ascultaţi.

32 de lecţii din Acceptarea a fost răspunsul

 

Acceptarea a fost răspunsul

15 NOIEMBRIE 2020 

By DONC

Volumul meu de muncă în ultimele șase luni a fost la limită. Între timp, nu fac ceea ce îmi place atât de mult – să scriu. Așa că am decis să curăț toate sertarele și rafturile și să văd câte jurnale vechi am. Vai. Stau aici uitându-mă la un teanc de 15. Acum o săptămână era 17. Două mai puțin, mai sunt cincisprezece. Acest lucru este atât emoționant, cât și trist, îmbucurător și frustrant. Acum sunt în anii 2000-2001 – o perioadă dificilă cu un tată recent decedat, o mamă în vârstă, centre de locuit asistat, case de bătrâni și relocare într-un alt stat departe de prieteni și familie. Chestii de viață. Slavă Domnului că aveam un program solid. Am dat peste o scriere pe care am scris-o despre o poveste din Big Book – preferata mea. Probabil că mă pregăteam pentru un atelier, dar nu-mi amintesc. Oricum, iată ce am scris. Numerele paginilor sunt ediția a treia și ediția a patra.

32 Lecții pe care le-am învățat din studiul Doctor, Alcoolic, Dependent – BB Ediția a III -a, p. 439-452; BB Ediția a 4-a, Acceptarea a fost răspunsul , pp. 407-420.

Compilat în jurnalul meu la 1 martie 2001

1. Fără învinovăţire. Sunt responsabil pentru viața mea.

2. Antipatia față de ceilalți este înrădăcinată în antipatia față de sine.

3. Insomnia mea îşi are rădăcinile în faptul că nu fac față situaţiilor.

4. Am o boală progresivă. Toleranța crescândă a creierului meu înseamnă că este nevoie de mai multă cantitate pentru a obține același efect.

5. Recuperarea vine din interior, din rearanjarea gândirii mele, nu din chimicale. să nu las casa mea să devină o farmacie.

6. Să evit expunerea la substanțele problematice. Să le scot din casă. Dacă pot ajunge cu ușurință la ele, voi raționaliza că este în regulă să folosesc.

7. Pentru a rămâne abstinent și confortabil trebuie să evit toate substanțele care modifică starea de spirit și să mă ocup de viață. Pastilele sunt doar un alt fel de alcool.

8. Să fiu atent la compătimirea de sine: „Voi muri și lumii întregi îi va fi milă de mine.” (444; 412)

9. Exemplu de gândire greșită: Controlul mediului extern duce la un mediu intern confortabil. (445;413). Spus în alt mod: Fericirea vine din faptul că lucrurile merg așa cum cred eu că ar trebui.

10. Exemplu de gândire corectă: Ai grijă de mediul intern prin cei 12 pași și lasă mediul extern să aibă grijă de el însuși. (446; 414).

11. A rămâne abstinent trebuie să fie cel mai important lucru din ziua mea. Nu pot să iau prima băutură. Pot să rămân perfect abstinent și să fiu totuși o persoană nebună furioasă în relațiile mele, inclusiv încercând să modelez lumea.

12. Abstinența mă face să mă simt în regulă cu mine, deci mai capabil să-i accept pe ceilalți. A fi prizonierul obsesiei – a nu putea să mă opresc singur – mă face să mă urăsc. Eu o proiectez asupra altora. Acceptarea pe ceilalți este înrădăcinată în a mă accepta pe mine însumi.

13. „Mi-am epuizat dreptul la minte chimică.” (448; 416)

14. Băutul excesiv compulsiv este o boală, nu o problemă morală sau o lipsă de voință. Am băut din cauza compulsiei fizice, un impuls irezistibil pe care nu îl pot depăși singur. (448; 416)

15. A mă preda unui alt mod de a gândi și de a face lucrurile este greu. Există „un anumit sentiment de securitate în familiar” (448; 416), chiar dacă este rău. Toate schimbările sunt grele, chiar și cele bune.

16. Acceptarea bolii, a neputinței mele, a fost crucială pentru că însemna că atunci eram dispus să iau măsuri drastice. Am devenit dispus să merg până în pânzele albe (449; 417). [Notă: când oamenii nu sunt dispuși să facă toată munca, poate însemna că nu au acceptat pe deplin Pasul 1.]

17. Când mă concentrez pe încercarea de a trăi în răspuns în loc de problemă, problema dispare. Este nevoie de acțiune și practică – implementarea noului comportament din nou și din nou și din nou pentru a înlocui vechiul mod cu un nou mod. Practica, Practica, Practica noul mod. (449; 417) Noua cale trebuie să fie clar definită. Nu pot să-i cer pur și simplu lui Dumnezeu să mă ajute să decid pe unde calc. Cu ce ​​mă va ajuta el este să fac acțiunea corectă prescrisă. Se ocupă de motivație și putere.

18. Liniștea sufletească și seninătatea provin din acceptarea persoanelor, locurilor, lucrurilor sau situațiilor așa cum sunt în acest moment – ​​chiar dacă nu sunt așa cum cred eu că ar trebui să fie. (449; 417)

19. Fericirea vine din concentrarea asupra a ceea ce trebuie schimbat în mine și în atitudinile mele, nu asupra a ceea ce trebuie schimbat în lume. (449; 417)

20. Să nu caut defecte în orice și în toată lumea. Să caut binele. Există bine în rău și rău în bine. Cu toții suntem copii ai lui Dumnezeu și fiecare are dreptul să fie aici. (449; 417)

21. Să nu mă plâng de mine sau de tine. Să nu compar, să nu ţin socoteala, să nu țin scorul. Să judece Dumnezeu. (449; 417).

22. Să nu dau sfaturi, doar să-mi împărtășesc experiența. Nu sunt niciodată sigur ce este bun pentru mine, cu atât mai puțin pentru alții. (450; 418)

23. Când mă concentrez pe problemă, aceasta crește. Când mă concentrez pe soluție și aceasta crește. Să mă concentrez pe pozitiv, nu pe negativ. Fă ceva. (450; 418)

24. Problema este incapacitatea mea de a accepta. Trebuie să accept ceea ce este lucrarea lui Dumnezeu și să mă ocup de el în timp ce mă protejez. Dumnezeu vrea ca toți să fim fericiți, bucuroși și liberi. Viața nu este menită să fie un văl de lacrimi.

25. Să mă concentrez pe ceea ce pot adăuga la o întâlnire, nu pe ce este în neregulă cu ea. (451; 419).

26. „Când mă concentrez pe ceea ce este bine astăzi, am o zi bună, iar când mă concentrez pe ceea ce este rău, am o zi proastă. Dacă mă concentrez pe o problemă, problema crește; dacă mă concentrez pe răspuns, răspunsul crește.” (451; 419)

27. Pentru a avea cu adevărat o relație, comunic mai degrabă cum simt decât ceea ce gândesc. Nu ne putem certa cu ce simțim. Sentimentele doar sunt. (451; 419).

28. Serenitatea și abstinența mea emoțională sunt invers proporționale cu așteptările mele. Cu cât așteptările mele de la ceilalți sunt mai mari, cu atât seninătatea mea este mai scăzută. Asta include așteptările de la mine însumi. (452; 420).

29. „Cât de important este cu adevărat?” În comparație cu seninătatea și sobrietatea mea emoțională. (452; 420). Serenitatea este mai importantă decât a avea dreptate.

30. Nu aștept ca Dumnezeu să-mi spună ce să fac. Fac ceea ce este în fața mea de făcut și las rezultatele în seama lui Dumnezeu.  (452; 420)

31. A avea dreptate cu prețul abstinenței emoționale nu merită. Fericit sau să am dreptate? (452; 420)

32. Serenitatea este direct proporțională cu nivelul meu de acceptare a celorlalți, așa cum sunt ei, astăzi. (452; 420)

Acceptarea a fost răspunsul

Acceptarea

Extras din Doctor, Alcoolic, Dependent – BB Ediția a III -a, p. 439-452 sau BB Ediția a 4-a, Acceptarea a fost răspunsul , pp. 407-420.

Când am încetat să trăiesc în problemă și am început să trăiesc în răspuns, problema a dispărut. Din acel moment, nu am mai avut nicio constrângere de a bea.

Și acceptarea este răspunsul la toate problemele mele de astăzi. Când sunt deranjat, este pentru că găsesc o persoană, loc, lucru sau situație – un fapt din viața mea – inacceptabil pentru mine și nu pot găsi liniște până când nu accept acea persoană, loc, lucru sau situație ca fiind exact așa cum ar trebui să fie în acest moment. Nimic, absolut nimic, nu se întâmplă din greșeală în lumea lui Dumnezeu. Până să-mi accept alcoolismul, nu am putut rămâne abstinent; dacă nu accept viața complet în condițiile vieții, nu pot fi fericit. Trebuie să mă concentrez nu atât pe ceea ce trebuie schimbat în lume, cât pe ceea ce trebuie schimbat în mine și în atitudinile mele.

...

Poate cel mai bun lucru pentru mine este să-mi amintesc că seninătatea mea este invers proporțională cu așteptările mele. Cu cât așteptările mele de la alți oameni sunt mai mari, cu atât liniștea mea este mai scăzută. Pot privi cum crește nivelul meu de seninătate atunci când renunț la așteptările mele. Dar când „drepturile” mele încearcă să vină în faţă îmi pot forța nivelul de seninătate să coboare. Trebuie să renunț la „drepturile”, precum și la așteptările mele întrebându-mă, cât de important este cu adevărat? Cât de important este în comparație cu seninătatea mea, cu sobrietatea mea emoţională? Și când pun mai mult preț pe seninătatea și sobrietatea mea decât pe orice altceva, le pot menține la un nivel mai înalt – cel puțin pentru moment.

Acceptarea este cheia relației mele cu Dumnezeu astăzi. Niciodată nu doar stau și nu fac nimic în timp ce aștept ca El să-mi spună ce să fac. Mai degrabă, fac tot ce am în fața mea de făcut și las rezultatele în seama Lui; oricare ar fii, aceasta este voia lui Dumnezeu pentru mine.

Trebuie să-mi păstrez mintea magică în interiorul acceptării mele și în afara așteptărilor mele pentru că liniștea mea este direct proporțională cu nivelul meu de acceptare. Când îmi amintesc asta, pot să văd că nu am avut niciodată ceva mai bun. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru A.A.!

Pg. 

418/420 And acceptance is the answer to ​all

Împărtăşiri la întâlniri

 Cum ar trebui să-mi spun povestea?

Al doisprezecelea pas al nostru spune:

Având o trezire spirituală ca rezultat al acestor pași, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici și să practicăm aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.

Dacă scopul nostru principal este să transmitem mesajul nostru, adică soluția noastră în 12 pași pentru recuperare, așa cum este subliniată în Marea Carte a Alcoolicilor Anonimi, atunci, când ni se cere să ne împărtășim povestea, ce ar trebui să spunem și cum ar trebui să o spunem. ?

Marea Carte a Alcoolicilor Anonimi afirmă la pagina 58:

Poveștile noastre dezvăluie într-un mod general cum eram înainte, ce s-a întâmplat și cum suntem acum. Dacă ați decis că doriți ceea ce avem și sunteți dispuși să faceți orice pentru a-l obține - atunci sunteți gata să faceți anumiți pași.

Acest citat implică faptul că vorbitorul se va identifica ca alcoolic, împărtășindu-și povestea lipsei de speranţă, adică „cum eram înainte” , ceea ce implică, de asemenea, că nu mai suntem așa. În continuare, vorbitorul împărtășește despre „ce s-a întâmplat” , adică cum s-au recuperat – cum și-au lucrat programul de recuperare. Vorbitorul își încheie apoi povestea cu ce promisiuni au fost împlinite ca urmare a acestui program, adică „cum este acum” .

Acest citat implică, de asemenea, că audiența, după ce a primit mesajul vorbitorului, a luat decizia că își dorește ceea ce are vorbitorul. Acest lucru îi pregăteşte pe alcoolicii care suferă pentru a-și începe călătoria pe drumul celor 12 pași către recuperare.

Cât timp ar trebui să petrecem cu fiecare secțiune a poveștii noastre?

Unii dintre noi ştiu că la întâlniri unii vorbitori evocă amintiri, spunînd poveşti despre beţii, povești despre nenorocire și mizerie și, uneori, pur și simplu, vor spune chiar că nu au lucrat niciodată cei 12 pași – să rămână abstinenţi doar cu întâlniri! Publicul este ținut captiv, fără a primi niciodată o soluție „adevărată”, o cale de ieșire la ceea ce îi afectează. Incapabili să se identifice cu povestea vorbitorului, nou-veniții sunt de obicei lăsați nedumeriți sau mai rău încă, deprimați, simțindu-se mai izolați și mai departe de „așa-numita” părtășie.

Sugestia noastră, în funcție de timpul pe care îl aveți, este să vă detaliați povestea după cum urmează:

1. Cum eram? – 10% – Împărtășește-ți experiența. Calificați-vă. Ce te face un „adevărat” alcoolic? Oferă audienței tale șansa de a se identifica cu tine.
2. Ce s-a întâmplat? – 70% – Împărtășiți-vă puterea – cum ați găsit această soluție și ce ați făcut pentru a vă recupera!
3. Cum sunt eu acum? – 20% – Împărtășește-ți speranța. Vorbiți despre promisiunile care s-au concretizat ca urmare a lucrului cu acest program.

Alcoolicii Anonimi este o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească în urma alcoolismului.

Cum știm dacă împărtăşirea noastră a fost eficientă?

În Prefața cărții mari (ediția a 4-a AA), se vorbește despre impactul poveștilor noastre atunci când sunt livrate într-o manieră inteligentă:

Dacă aveți o problemă cu consumul de alcool, sperăm să vă opriți când (auziți poveștile noastre) … și să vă gândiți: „Da, mi s-a întâmplat asta”; sau, mai important, „Da, m-am simțit așa”; sau, cel mai important, „Da, cred că acest program poate funcționa și pentru mine.”

• Cum ar trebui să-mi spun povestea?

BOALA SPIRITUALA - partea 3

 Așadar, întreabă-te dacă suferi de „boala spirituală” – mai ales dacă nu ai băut de ceva vreme. În ce stare se află „viața ta interioară” în prezent? Te confrunți cu vreunul dintre simptomele enumerate anterior?

• A trecut ceva vreme de când nu ai trecut un alt alcoolic prin Paşi?
• A trecut ceva timp de când nu ai trecut tu prin pași?
• Ați făcut vreodată toți cei Doisprezece Pași ai AA?
• Ați făcut mai mult de un inventar al pasului 4?
• Ai finalizat toate reparaţiile pasului 9 ori de câte ori este posibil?
• Există ceva în neregulă în viața ta pe care nu îl vei înfrunta și nu îl vei îndrepta?
• Există vreun obicei sau îndulgenţă la care nu vei renunța?
• Există o persoană pe care nu o vei ierta?
• Există o relație greșită în viața ta la care nu vei renunța?
• Există vreo restituire pe care nu o vei face?
• Există ceva ce Dumnezeu ți-a spus deja să faci și pe care nu îl vei face?
• Lucrezi cu disciplinele și practicile pașilor Zece și Unsprezece (autoexaminare, meditație și rugăciune)... în mod constant... ÎN FIECARE ZI?

Pagina 62 spune: „Mai presus de orice, noi alcoolicii trebuie să scăpăm de acest egoism („egoul”). Trebuie, sau ne ucide! Dumnezeu face asta posibil. Și adesea nu pare nicio modalitate de a scăpa complet de sine (ego) fără ajutor [lui Dumnezeu]”.

Pagina 25 ne spune: „Există o soluție. Aproape niciunuia dintre noi nu ne-a plăcut căutarea de sine, nivelarea mândriei noastre, mărturisirea defectelor, pe care procesul le cere pentru desăvârșirea lui cu succes. Dar am văzut că a funcționat cu adevărat la alții și am ajuns să credem în deznădejdea și inutilitatea vieții așa cum o trăim. Când, așadar, am fost abordați de cei la care problema fusese rezolvată, nu ne-a mai rămas nimic altceva decât să luăm trusa simplă de unelte spirituale așezate la picioare. Am găsit o mare parte din rai și am fost aruncați într-o a patra dimensiune a existenței la care nici măcar nu visasem.”

Această „a patra dimensiune” , pe care o aflăm în Pasul 10 este „lumea Spiritului” , ne duce dincolo de dimensiunile fizice, mentale și emoționale ale vieții – și elimină egoismul (ego-ul) „bolii spirituale”. ” Termenul „boală spirituală” nu înseamnă că „spiritul” nostru este bolnav. Înseamnă pur și simplu că suntem blocați spiritual faţă de Puterea lui Dumnezeu, care ne permite să rămânem abstinenţi, fericiți, veseli și liberi.

În concluzie, nu corpul meu - reacția mea alergică la alcool - mă va readuce la băut. Nu mintea mea – obsesia mentală – este rădăcina de bază a ceea ce mă va readuce la băutură. Este „boala spirituală”, așa cum se manifestă prin EGO-ul meu (egoism-egocentrism), care mă poate duce în cele din urmă înapoi la băutură sau uneori chiar la sinucidere.

La paginile 14 și 15 Bill W. scrie: „Căci, dacă un alcoolic nu reușește să-și desăvârșească și să-și lărgească viața spirituală prin muncă și sacrificiu de sine pentru alții, el nu ar putea supraviețui anumitor încercări și punctelor slabe care le-au urmat. Dacă n-ar munci, sigur ar bea din nou, iar dacă ar bea, sigur ar muri. Atunci credința ar fi cu adevărat moartă. La noi este exact așa.”

Din fericire, „boala spirituală” nu mai este o „piesa lipsă” a Pasului Unu pentru mine. Este o realitate a neputinței și a lipsei mele de control și îmi permite să văd de ce am atât de disperat nevoie să caut o Putere Mai Mare decât mine. Și dacă nu este recunoscută această boală și nu este urmată o cale de acțiune (lucrul Celor Doisprezece Pași) pentru a-I permite lui Dumnezeu să o îndepărteze, rădăcina bolii noastre alcoolice poate rămâne latentă și ne poate arde atunci când ne așteptăm mai puțin.

Mike L., West Orange, NJ
Grupul „Carry THIS Message”, West Orange, NJ

• The Missing Piece: The Spiritual Malady

BOALA SPIRITUALA - partea 2

 Două puncte cheie asupra cărora aș dori să mă concentrez din acest punct înainte:

1. Ce este de fapt această „boală spirituală” și cum, dacă este lăsată netratată, poate duce un alcoolic înapoi la băutură?
2. Care este remediul pentru ea? (Apropo, Cartea noastră Mare răspunde în detaliu la ambele întrebări în capitolele 4 – 11.) Care este această „boală spirituală” de care suferim noi alcoolicii și cum poate „alcoolismul netratat” să-l determine pe un alcoolic să se întoarcă la băutură – CHIAR CÂND EL/EA NU VREA?

Imaginează-ți trei straturi. Primul strat este reacția noastră a corpului la alcool atunci când îl ingerăm - pofta fizică. Sub acesta se află al doilea strat: nebunia minții chiar înainte de prima băutură - obsesia mentală. Sub acesta se află al treilea strat: starea interioară care declanșează al doilea strat, care la rândul său declanșează primul - „boala spirituală”. Simptomele acestui „al treilea strat”, așa cum sunt descrise în Cartea Mare includ:

1. a fi neliniștit, iritabil și nemulțumit (pagina xxvi),
2. având probleme cu relațiile personale,
3. neputând controla natura noastră emoțională,
4. a fi pradă (sau a suferi de) mizerie și depresie,
5. neputând câștiga existența (sau o viață fericită și de succes),
6. având sentimente de inutilitate,
7. fiind plin de frică,
8. nefericire,
9. incapacitatea de a fi de un real ajutor altor persoane (pagina 52),
10. fiind ca „actorul care vrea să conducă tot spectacolul” (paginile 60-61),
11. fiind „condus de o sută de forme de frică, amăgire de sine, egocentrism și autocompătimire” (pagina 62),
12. voința de sine stătătoare (pagina 62),
13. duce o viață dublă (pagina 73),
14. trăind ca o tornadă care trece prin viețile altora (pagina 82) și
15. manifestând obiceiuri egoiste și nechibzuite.

Acestea numesc doar câteva dintre simptomele „bolii spirituale” descrise în textul nostru. Dar, în general, acestea sunt doar simptome ale „bolii spirituale”.

Ce este de fapt? Care este forța motrice a simptomelor descrise mai sus?

La pagina 62 textul explică „Egoism-egocentrism! Aceasta, credem noi, este rădăcina necazurilor noastre.” Acest „EGOISM-egocentrism” (sau „ego”, așa cum se referă unii oameni) ne determină să răspundem la situațiile de viață cu „simptomele” de mai sus, precum și cu tulburări și dependențe, altele decât alcoolismul.

Dacă acest egoism-egocentrism continuă să se manifeste în viața unui alcoolic – CHIAR LA CINEVA CARE NU BEA ȘI CONTINUĂ SĂ ASISTE LA ÎNTÂLNIRI – și ego-ul nu este spulberat și zdrobit prin aplicarea continuă a tuturor celor doisprezece pași, alcoolicul abstinent (sau „doar că nu bea”) este sigur că va bea din nou în cele din urmă... sau chiar mai rău, continuă să trăiască lamentabil fiind „nebeat” (mai bine cunoscut ca „beat uscat”). Acesta este motivul pentru care vedem oameni cu 10 ani în AA ajungând în instituții mintale – ȘI NU AU BĂUT O PICĂTURĂ DE BĂUTURĂ!

Vedeți, dacă voi continua să mă comport cu comportamente egoiste – egocentrice – conduse de ego, voi continua să experimentez simptomele „bolii spirituale”. Dacă continui să experimentez această negestionabilitate interioară, în cele din urmă mintea mea va căuta „sentimentul de ușurință și confort” pe care crede că îl poate primi din consumul de băutură. Sau, ego-ul meu mă poate înșela făcându-mă să cred că mă descurc perfect. (adică: povestea lui Fred din capitolul 3... Fred a băut când nu era „un nor la orizont”.)

De obicei, ne vom spune nouă înșine și altora: „Ei bine, cel puțin eu nu beau”. Dintr-o dată, pot experimenta un „punct gol mental ciudat” – altfel cunoscut sub denumirea de „pana de curent” (blackout)– și chiar înainte de a mă lovi mă dau cu capul de pereţi întrebându-mă „Cum s-a întâmplat asta?”

Mike L., West Orange, NJ
Grupul „Carry THIS Message”, West Orange, NJ

• The Missing Piece: The Spiritual Malady

BOALA SPIRITUALA - partea 1

 

Piesa lipsă: Boala spirituală

Mike L., West Orange, NJ
Grupul „Carry THIS Message”, West Orange, NJ

De la „Opinia medicului” până la sfârșitul „Mai multe despre alcoolism”, Cartea Mare discută prima parte a Pasului 1, care afirmă: „Am admis că suntem neputincioși față de alcool”. Am discutat, studiat și interiorizat materiale de la „Opinia medicului” până la pagina 23 pentru a vedea cât de neputincioși suntem în fața alcoolului . Am folosit paginile 23 – 43 pentru a ne ajuta să experimentăm cum am fost lipsiți de putere mental . Acum aș vrea să vorbesc despre o parte din „boala” noastră, despre care se discută rar în întâlnirile din zilele noastre: „boala spirituală”.

Auzim adesea oameni spunând ceva de genul „Am o boală triplă: corp, minte și spirit”.

Când le ceri să descrie ce înțeleg prin acea afirmație, ei par să aibă o înțelegere fermă asupra faptului că noi, alcoolicii, suferim de „o alergie a corpului și o obsesie a minții” - că odată ce am băut orice fel de alcool, acesta declanșează pofta de şi mai mult alcool. Și când sunt treaz, în cel mai bun moment, îmi va trece gândul să iau o băutură - sau uneori mă gândesc foarte puțin la asta sau deloc și ies dintr-o pană de curent după ce am experimentat ceea ce se spune la pagina 42, „punct gol mental ciudat”. Și, bineînțeles, acest cerc vicios al minții mele care mă duce în mod continuu înapoi la o băutură și corpul meu condamnându-mă să nu beau ca oamenii „normali” mă pune într-o serie de beţii fără sens și face practic imposibil să mă opresc.

Suntem de acord că „obsesia mentală” este partea din „boala” noastră care duce la prima băutură; și este prima băutură care declanșează „fenomenul poftei”. Dar ce declanşează obsesia mentală? Cum rămâne cu partea din „boala” mea care premergătoare obsesiei mentale? De ce oamenii care au rămas abstinenti de la băutură în Alcoolicii Anonimi timp de 1 an... 2 ani... 5 ani... 10 ani... și în unele cazuri chiar și 20 de ani sau mai mult, se întorc la băutură?

Știm că pofta fizică nu îi determină pe acești oameni să bea, deoarece s-a dovedit din punct de vedere medical că, după câteva zile în care nu au băut, alcoolul este eliminat din organism. Și, dacă sunteți în AA Fellowship de ceva timp, pentru majoritatea oamenilor, obsesia mentală se risipește. Deci, de ce, după o lungă perioadă de sobrietate, mulți oameni din comunitatea noastră se întorc la băutură - CHIAR CÂND NU VOR? Care este a treia parte a bolii noastre care declanșează obsesia mintală — CÂND NU BEM — FIIND DEPARTE DE ALCOOL PENTRU O PERIOADA LUNGĂ DE TIMP?

Prin examinarea atentă a Cărții noastre Mari, împreună cu multă experiență și practică cu cei Doisprezece Pași ai noștri, precum și prin munca viguroasă cu alți alcoolici, „piesa care lipsește” din Pasul 1 pare a fi ceea ce se numește la pagina 64 „boala spirituală”. .”

Acum, permiteți-mi să încerc să discut despre a doua jumătate a Pasului 1: „— că viețile noastre deveniseră de necontrolat.”

Multă vreme am crezut că viața mea este imposibil de gestionat din cauza tuturor nebunilor bolnave pe care le făceam în timp ce beam - cum ar fi accidentele de mașină, rănirea oamenilor când nu am vrut s-o fac, relații eșuate, pierderea locurilor de muncă, disfuncționalități familiale, închisori, aziluri. , etc.

În cele din urmă, cineva mi-a explicat că acele lucruri nu sunt nesănătatea mintală despre care vorbește Cartea Mare; nici nu sunt cele pentru care viața alcoolicului devine de necontrolat.

Bineînțeles, aceste lucruri pot fi clasificate drept „negestionabile” – dar sunt imposibil de gestionat extern. Imposibilitatea spre care indică Primul Pas este imposibilitatea de gestionare INTERIOARĂ a vieților noastre - neliniștea, iritabilitatea și nemulțumirea pe care majoritatea alcoolicilor le au chiar ÎNAINTE de a lua prima băutură. Există multe nume pentru această „negestionabilitate interioară” . Unii îl numesc „alcoolism netratat”. Alții folosesc termenul „bedevilments” (tulburări), care provine de la pagina 52 din Cartea Mare (despre care voi discuta în curând). Pagina 64 se referă pur și simplu la această „negestionare interioară” ca „boala spirituală”.

Cartea noastră ne promite: „Când boala spirituală este depășită, ne îndreptăm mental și fizic”. Factorii mentali și fizici ai alcoolismului sunt puși în remisie DUPĂ ce „boala spirituală” este depășită – ceea ce înseamnă că sunt încă în pericol de a bea până în momentul în care am o trezire spirituală – indiferent dacă cred sau nu.

Mike L., West Orange, NJ
Grupul „Carry THIS Message”, West Orange, NJ

• The Missing Piece: The Spiritual Malady