BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 24 mai 2014

Constientizarea se face in trei pasi






<< Constientizarea se face in trei pasi

Mai intai, fii constient de corpul tau – cand mergi, cand tai lemne, sau cand cari apa de la fantana. Fii atent la el, constientizeaza fiecare miscare, nu mai face lucrurile mecanic, ca un zombie, ca un somnambul.

Dupa ce ai devenit constient de corpul tau si de miscarile lui, treci mai departe la minte si la activitatea ei – ganduri, imaginatie, proiectii.Cand devii constient de minte, te asteapta o mare surpriza. Cu cat esti mai constient de ea, cu atat circula mai putine ganduri. Gradul de constientizare este invers proportional cu numarul gandurilor,energia fiind aceeasi.Cand esti constient in proportie de suta la suta, nu mai exista energie disponibila pentru ganduri, si mintea devine absolut tacuta.Atunci este timpul sa mergi si mai adanc.

Al treilea pas este sa devii constient de sentimente, de stari de spirit, de emotii. Cu alte cuvinte, treci la inima si la activitatile ei. Atunci te asteapta o noua surpriza. Tot ce e bun creste, si tot ce e rau incepe sa dispara. Iubirea creste, ura dispare. Compasiunea creste, supararea dispare. Darnicia creste, lacomia dispare.Cand ai constientizat pe deplin inima, ai ultima si cea mai mare surpriza: nu trebuie sa mai faci nici un pas.

Un salt calitativ se produce de la sine. Din inima, te pomenesti dintr-o data in insusi centrul fiintei tale. Acolo esti constient doar de constiinta. Nu mai ai de ce altceva sa fii constient. Iar asta este puritatea suprema. Asta este ceea ce numesc eu Iluminare. >>

Osho


Sursa: www.esoterism.ro

                                                         Stefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu