LINIȘTEA DIN ÎNCĂPERI: NU TE LUA PREA TARE IN SERIOS

.

MESAJ:

INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE
<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)

Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>

Twelve steps to freedom. Start with one.

miercuri, 18 februarie 2015

NU TE LUA PREA TARE IN SERIOS

<< Daca nu poti invata sa razi de tine, o vom face noi pentru tine

O, ce serios era totul atunci cand am intrat in recuperare. Coplesit de problemele pe care le creasem, cu o viata de familie daramata, fara lucru si ne-angajabil, nu prea vedeam ceva distractiv. Dar oamenii de la grup in mod sigur vedeau. Adesea eram uimit cum, unul dupa altul, impartaseau ceea ce pareau a fi niste experiente oribile despre lucruri pe care le facusera ori pe care le patisera, in acest timp incaperea rasunand de rasete! Ce se intampla cu oamenii astia, ma gadeam!?! Felul in care ei erau capabili sa rada si sa glumeasca despre lucrurile pe care le facusera ma faceau sa ma simt cel putin jenat, ca sa nu spun mai mult. Inca apasat de frica secreta a propriilor mele experiente si ganduri, eram mult prea preocupat de mine ca sa pot sa impartasesc, si eram inca sigur ca, daca ar sti ispravile mele, nu m-ar mai primi la reuniuni si nu as mai avea unde sa ma duc. Din nou ma simteam blocat. Pe masura ce lucram pasii si viata mea a inceput sa se imbunatateasca, m-am trezit curand ca ma regasesc (identific) si ca rad impreuna cu ceilalti. De fapt, dupa o vreme, am avut suficienta distanta si perspectiva asupra vietii mele incat am inceput sa vad umorul in unele dintre situatiile in care modul meu intortocheat de a gandi ma adusese. Am ajuns sa am intelegere si compasiune pentru propria persoana, iar asta mi-a permis sa rad din nou – si ce dar minunat a fost acesta …>>

Sursa: