BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


duminică, 31 iulie 2016

TIMP

Se spune in AA ca nu anii de abstinenta conteaza, ci calitatea ei.
In 'civilie' se spune "nu anii din viata conteaza, ci viata din ani".

Cand sunt onest cu mine insumi imi spun ca anii conteaza. Conteaza tot ce este legat de TIMP. Pentru ca timpul este cea mai importanta resursa pe care o avem. Cea mai pretioasa avere. Fara timp nu este viata.

despre detasare

Practicarea detasarii are menirea sa ma faca sa nu mai sufar, nu sa il faca pe celalalt sa sufere si el. Asta ar suna a razbunare , iar razbunarea indica prezenta resentimentelor.
Detasarea nu inseamna sa nu imi pese de celalalt, inseamna sa imi pese de mine.
Daca detasarea aduce seninatate, inseamna ca si-a indeplinit scopul.
Pentru ca resentimentele se afla la polul opus al seninatatii.

doar atat!

- De ce este atat de dificil sa urmezi Programul?
- Pentru ca e simplu!

sâmbătă, 30 iulie 2016

Si mai vedem noi dupa aceea!

Am auzit, nu o data, pe cei mai vechi spunand unui nou venit: "Fara credinta in Dumnezeu, sunt slabe sanse sa reusesti".
Un lucru pe care il consider adevarat, mai ales ca nu cunosc persoane cu o abstinenta senina care sa nu fi ajuns sa creada in cele din urma ("În cele din urmă, va descoperi că s-a schimbat foarte profund în modul în care reacţionează la viaţă, precum şi că n-ar fi putut provoca el singur o asemenea schimbare").
Insa la inceput nu este momentul sa spun asta unui nou venit care poate se crede fara credinta sau este  inversunat impotriva lui Dumnezeu ("De cate ori m-am rugat si nu m-a ajutat!", uitand ca se afla aici si acum in abstinenta prin Gratia Lui si nestiind ca Dumnezeu face pentru noi ceea ce noi nu am putea face pentru sine, dar nu neaparat cand vrem noi si cum vrem noi).

Fara primii trei pasi bine lucrati este putin probabil sa ne putem mentine o abstinenta senina. Sunt pasi de acceptare care fac trecerea de la abtinere la abstinenta senina. Alcoolul ne devine indiferent.
Si tocmai acesti pasi conduc la imbunatatirea / reconcilierea relatiei cu Dumnezeu.

Dar lucrurile se iau fiecare, pe rand, la timpul sau.
Cel care nu a avut sau a pierdut credinta in Dumnezeu, nu o sa o capete/recapete peste noapte.
De aceea, pentru cel care este la inceput, este utila transformarea primilor trei pasi intr-o intelegere "laica", asa cum am invatat chiar in program: pasul 1 - recunoastem ca avem nevoie de ajutor; pasul 2 - ajungem sa credem ca exista o solutie, ca exista cineva/ceva mai puternic decat noi care ne poate ajuta; pasul 3 - cerem ajutorul si il acceptam asa cum ni se ofera.
 Pentru asta, la Pasul 2 nu spunem "am ajuns la credinta", ci "am ajuns sa credem" pentru ca 'suna' mai laic. Subliniem faptul ca nu se spune "sa credem INTR-O Putere Superioara", ci CA o Putere Superioara ne poate ajuta si ca Puterea este superioara NOUA INSINE, este mai presus de noi, nu neaparat si de altcineva. Si ca Puterea Superioara ar putea fi 'grupul' ca si entitate, format din oameni care au reusit, asa cum am facut multi dintre noi la inceput. Sau, pentru cei care s-au bazat doar pe ei insisi si cred in continuare ca fac totul prin vointa proprie, dam exemplul din anexa la Big Book referitoare la experienta spirituala:
"Cu foarte puţine excepţii, membrii A.A. descoperă că au dat peste o neaşteptată resursă interioară, pe care o pot identifica imediat ca propria lor concepţie despre puterea Superioară."

Pasul 3, a ne lasa viata si vointa in grija PS, pentru inceput poate insemna a pune abstinenta pe primul loc, A FACE ORICE ("any lengths"), a merge pana in panzele albe, iar a face "orice" incepe cu a lucra Pasii urmatori, de la Pasul 4 la Pasul 12.

Si mai vedem noi dupa aceea.






EXPERIENTA SPIRITUALA

Termenii de „experienţă spirituală” şi „trezire spirituală” sunt folosiţi de multe ori în această carte care, la o lectură atentă, arată ca schimbarea de personalitate necesară pentru a aduce cu sine însănătoşirea din alcoolism, s-a manifestat în cazul nostru într-o mare varietate de forme.

Însă este adevărat că prima ediţie a cărţii noastre i-a lăsat pe mulţi cititori cu impresia că aceste schimbări de personalitate (sau trăiri religioase) ar trebui să fie neapărat bruşte şi spectaculoase. Din fericire pentru toată lumea, această concluzie este eronată.

În primele capitole, sunt descrise câteva asemenea schimbări drastice şi bruşte. Deşi nu a fost în atenţia noastră să creăm o astfel de impresie, mulţi alcoolici au tras concluzia că, pentru a-şi reface sănătatea, ar trebui să ajungă să fie „conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu” printr-o revelaţie imediată, copleşitoare, după care să urmeze imediat o vastă schimbare în starea de spirit şi în perspectiva asupra vieţii.

Pentru membrii Comunităţii A.A., al căror număr creşte fără încetare, astfel de transformări – deşi frecvente – nu constituie defel o regulă. Majoritatea trăirilor noastre sunt ceea ce psihologul William James (Psiholog şi filosof american 1842-1910) numea „experienţe instructive” care se produc încet, cu vremea. Deseori prietenii debutantului în A.A. îi văd transformarea cu mult timp înainte ca le să fie conştient de acest fenomen. În cele din urmă, va descoperi că s-a schimbat foarte profund în modul în care reacţionează la viaţă, precum şi că n-ar fi putut provoca el singur o asemenea schimbare. Ce se petrece acum în câteva luni, în rare cazuri s-ar fi putut petrece după ani şi ani e autodisciplină. Cu foarte puţine excepţii, membrii A.A. descoperă că au dat peste o neaşteptată resursă interioară, pe care o pot identifica imediat ca propria lor concepţie despre puterea Superioară. Cei mai mulţi dintre noi considerăm că a fi conştienţi de prezenţa unei Puteri superioare nouă înşine constituie esenţa trăirii noastre spirituale. Acei membrii A.A. care au şi o credinţă religioasă, spun că sunt „conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu”. Dorim să insistăm asupra faptului că experienţa noastră ne dovedeşte că orice alcoolic care are capacitatea de a-şi privi problemele cu onestitate se poate restabili – cu condiţia de a rămâne, măcar puţin, deschis la conceptele spirituale. Alcoolicul nu poate fi învins decât de propria sa atitudine bătăioasă de respingere sau de intoleranţă. După părerea noastră, latura spirituală a programului nu trebui să stea în calea nimănui ca o piedică. Reuşita însănătoşirii este condiţionată doar de bunăvoinţă, onestitate şi o minte deschisă – însă acestea sunt indispensabile.

“Există un principiu care blochează receptarea oricărei informaţii, care poate rezista oricăror dovezi şi care reuşeşte întotdeauna să-l ţină pe om în necontenită ignoranţă – şi anume, principiul care constă din a respinge ceva cu dispreţ, înainte de cerceta despre ce este vorba.”

Herbet Spencer (Filosof englez 1820-1903)


Anexa BIG BOOK




vineri, 29 iulie 2016

Go on



Practicarea Programului in 12 pasi nu deschide portile Raiului ca sa intram, deschide portile Iadului ca sa iesim.

joi, 28 iulie 2016

DESPRE IUBIRE

<< O fetiță se juca odată cu o păpușă ieftină, de cârpe. Oprindu-se lângă ea, un adult i-a spus nemilos: "Vai, dar ce urâtă e păpușa ta!" Fetița a rămas, câteva clipe, fără replică. Apoi a strâns în brațe păpușa, a sărutat-o și a mângâiat-o și i-a arătat-o adultului: "Uite nene, acum e frumoasă!" >>


marți, 26 iulie 2016

Adunate de pe la intalniri

fericirea este o comparatie intre doua stari 

eram satelit in jurul paharului 

daca scrii, simte-te liber sa mergi atat de departe cat ai nevoie


un dependent de un dependent este un dependent


esenta AA este aceea ca un alcoolic ajuta un alt alcoolic sa se recupereze


faptul ca am dreptate nu imi justifica comportamentele

este specific alcoolicului sa-si piarda cumpatul in situatii dificile


durerea vine cand voia proprie se dezlantuie (nu este tinuta in frau)

dependenta de o alta persoana ma opreste din evolutia proprie


iluzia ca sunt ca ceilalti oameni


cand vii in AA iti spui 'eu nu sunt ca astia'; apoi ajungi sa-ti spui 'vreau si eu sa fiu ca ei'.


intregul este mai puternic deca suma partilor


the key is in the knee


am intrat betiv si am iesit alcoolic


cand incepi sa faci doar strictul necesar este inceputul sfarsitului


lipsa rusinii nu inseamna nesimtire inseamna buna simtire


sponsorul vorbeste despre obstacole, nu despre "cum"


intr-o boala cronica cel mai important lucru este continuitatea in a te trata

frica de a gresi paralizeaza orice tendinta de a face ceva

dependenta este un inamic al vietii atat de viclean, incat ne-am pierdut puterea de a face ceva in acesata privinta.

indiferent de imprejurari, daca ma simt deranjat de ceva, problema este la mine (pasul 10)

daca vrei sa faci ceva, faci; daca nu faci, mai bine nu vrei

acest program il luam cu lingurita



SPICUIRI ... de pe la prieteni

Când simți ca lumea se destramă ... ce faci? Când cazi in capcana alcoolului ... ce faci? Cum te ridici?
<<T.Pasul 1 spune ca am admis ca sunt neputincios în faţa alcoolului și ca ca daca beau pierd tot controlul. 
Deci nu beau și sun un prieten AA și sau pentru ca am grup la ora 18 în cartier merg la ședința. 
Alcoolul nu mi -a rezolvat nimic ci mi-a creat și mi-am creat probleme. Suna 
Elena:  ...dupa o recadere am mers inapoi la grup, cu toate ca imi era rusine...dar cine intelege mai bine aceasta problema decat prietenii din grup ? si cine altcineva poate sa dea un sfat util decat un prieten AA ? 
M.: Eu, spre "norocul" meu nu am avut parte de recadere... insa toti prietenii din AA care au recazut si au revenit la grup... au marturisit despre cat de necesara le-a fost recaderea...! Recaderea e singurul profesor in recunoasterea si acceptarea neconditionata a neputintei in fata alcoolului! Cristina... lumea nu se destrama... ! Lumea abia acum si doar de aici... poate incepe sa se reconstruiasca!  
A.: Suna. Mergi la grup! Nu te izola! 
Mi.Reusita este a celui ce se ridica..
...imi dau seama ca e greu, da nu e imposibil...pe mine m-au "socat"vorbele unui prieten care mi-a zis ca pot sa-l sun oricand, numa nu dupa ce am baut cã atuncea inseamna ca-mi mai place incã sã beau şi eu mai tare 
mi-am dorit sã pastrez noii prieteni,cã ei sunt sinceri si prietenosi,altfel decat oamenii pe care-i cunosteam...şi uite,asa m-a pazit Dumnezeu de recadere...da nu-i nimic,mergi la grup şi vorbeste sincer şi va fi un nou inceput! 
Iti doresc succes si Doamne ajuta!

...

>>

Prietenii lui Bill 

(si nu numai!)


luni, 25 iulie 2016

every day is day one

Am auzit de multe ori expresii motivationale de genul "astazi este prima zi din restul vietii tale" sau "fiecare zi este un inceput".

Dar expresiile (asemanatoare) pe care le-am auzit in AA, expresii care sunt mai degraba 'sugestii' de urmat decat pentru a motiva, sunt de o forta extraordinara si devin atat de puternice cand sunt repetate, incat pot schimba perspectiva viitorului, modul de a gandi si in final modul de viata:


Fiecare zi la timpul ei

(one day at a time)

Fiecare zi pe rand 

A trai in intervalul zilei prezente

sau

every day is day one - fiecare zi este prima zi


                                                      Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

cui ma predau?

Când nu mai există cineva care să 

controleze sensul de curgere, totul curge 

de la Sine.

quote of the week









" Sunt bucuros ca ceea ce se petrece in mintea mea nu se intampla si in viata mea"

Nu stiu de ce, dar perceptia mea despre viata este mereu diferita si mai rea decat viata reala. Pot sta la coada la Starbucks si doar asta se intampla, dar in furtuna din mintea mea ma gandesc ca totul se misca foarte incet si ca voi sta acolo o vesnicie, cafeaua nu va fi destul de fierbinte, traficul va fi oribil, voi intarzia, voi rata acea afacere importanta, apoi imi voi pierde serviciul si voi face parte din cea de-a doua mare criza a lumii, de a fi somer.
Iar asta este doar din cauza unei cozi la Starbucks.


Cand am auzit citatul de astazi, am inceput sa inteleg la ce se refera atunci cand spun ca alcoolismul este o boala a perceptiei. Cea mai buna gandire a mea obisnuia sa ma bage in bucluc si chiar si in recuperare gandurile mele distorsionate puteau sa ma faca usor sa devin iritabil, nemultumit si nelinistit.


De aceea ma bazez pe Puterea Suprema si pe program, sa imi revina calmul.
Astazi am invatat sa ma consult cu cei din jurul meu si sa imi intorc temerile catre Dumnezeu.
Astazi ascult mai putin de ganduri si sunt mai atent la viata reala. Atunci cand fac asta,sunt capabil de a fi prezent la miracolul vietii mele si sunt capabil sa fiu fericit, voios si liber.


Astazi sunt multumit ca ceea ce se intampla in mintea mea nu se intampla si in viata reala

duminică, 24 iulie 2016

CICATRICE

Ranile adanci nu se vindeca. Se cicatrizeaza. Iar cicatricele mai pot pulsa din cand in cand.
Dar nu e rau.
Pentru ca cicatricele imi aduc aminte ca ranile trecutului sunt reale.
Iar asta imi aduce aminte ca azi trebuie sa fiu mai atent cu ce fac acum, sa traiesc in prezent. Sa nu ma mai las ranit.

Am resentimente, cum sa nu am resentimente!
Sa spun ca nu am resentimente este ca si cum as spune ca nu am emotii. De parca depinde de mine sa am emotii sau nu!
Doar ca acum le constientizez, stiu ca imi fac rau, am invatat ce sa fac cu ele si nu le mai las sa ma afecteze.


                                                   Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!

SAPTE STARI

FACTORI DE RISC                     ANTIDOTUL SPIRITUAL

1. Aroganta                           -         Smerenie
2. Precautie                          -          Vulnerabilitate
3. Minciuna                           -         Onestitate
4. Incapatanare                     -         Disponibilitate
5. Intoleranta                        -          Compasine
6. Lacomie                            -         Generozitate
7. Egocentrism                     -          Serviciu (a fi de folos)

Inspirat de Debbie Ford


                                                       Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

sâmbătă, 23 iulie 2016

M.B.

Grija de sine nu este egoism; 
este stima de sine.




Cum ma rog

Cum ma rog? Cer o schimbare in mintea mea, nu in lume.
Nu ma rog pentru interventia divina in lumea din jur, ci pentru interventia divina in mintea mea, pentru ca in ea se afla radacina nemultumirii mele. 
Credem ca, daca lucrurile ar fi fost diferite, am fi fericiti. 
Nu dorinta de 'mai mult' este problema, ci senzatia de 'prea putin'. 
Acesta este modul de gandire al ego-ului. Acesta se bazeaza pe convingerea ca, modul in care ne simtim in interior depinde de ceea ce se intampla in jurul nostru. Atunci cand lumea nu este cum credem noi ca ar trebui sa fie, devenim nemultumiti. Acest lucru poate lua multe forme - insatisfactie, nemultumire, frustrare, suparare, iritare, depresie, disperare, tristete, nervozitate, intoleranta, judecata, nemultumire. Cu toate acestea, indiferent de ce forma poate lua nemultumirea, aceasta este de fapt o creatie a mintii noastre. Ea provine de la felul in care vedem lucrurile, de la interpretarile pe care le-am pus cu privire la experienta noastra.
Daca recunosc ca suferinta mea ar putea veni din modul in care privesc lucrurile, atunci are mai mult sens sa cer, nu o schimbare in lume, ci o schimbare in gandirea mea. 
Ajutorul de care am nevoie este sprijinul in a iesi din modul de a vedea al ego-ului.
Asa ca, atunci cand ma rog, eu intreb, cu o atitudine de curiozitate inocenta: "Ar putea exista, probabil, un alt mod de a vedea acest lucru?" Nu incerc sa imi raspund la intrebare, pentru ca ar activa fara indoiala mintea-ego, care iubeste sa incerce si sa faca lucrurile sa functioneze pentru mine. Deci, pur si simplu pun intrebarea, ii dau drumul si astept.
Ceea ce se intampla de multe ori este ca un nou mod de a vedea coboara asupra mea. Acesta nu vine ca un raspuns verbal, el vine ca o schimbare reala in perceptie. 
Eu personal vad situatia intr-un mod nou.

  Inspirat de Peter Russell

vineri, 22 iulie 2016

PLANUL MEU PENTRU AZI


Astazi, imi voi acorda permisiunea sa fiu exact ceea ce sunt si am sa consider asta un lucru suficient de bun.


SPONSORSHIP IS NOT SPONSOR'S SHIP.



Sponsorul nu te ia in barca lui; te ajuta sa plutesti / vaslesti cu barca ta.

                                                   Stefan



P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA




ATAT DE MARE

<< Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. >>

Dar,


Cat de mare trebuie sa fie dorinta de a inceta bautul?!


Iata cat de mare:
(povestioara adaptata)

Un nou venit intreaba un membru AA mai vechi cum poate sa dobandeasca abstinenta. Acesta i-a raspuns: „Vino cu mine.” L-a dus la un rau si l-a tinut cu capul sub apa pana cand tanarul era pe punctul sa se sufoce. Cand acesta si-a recapatat cunostinta, l-a intrebat: „Ce-ti doreai mai mult cand erai cu capul in apa?” „Aer.” – a raspuns nou-venitul.
'Veteranul' i-a raspuns: „Cand vei dori sa incetezi bautul tot atat de mult cat doreai o gura de aer, vei dobandi abstinenta.”

Cand ne confruntam cu o problema si dorim foarte mult sa o rezolvam 
(cum este aceea de a inceta bautul) este absolut necesara O DORINTA FIERBINTE si hotararea de A FACE ORICE pentru aceasta.


                                              Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!


90 zile, 90 intalniri

Nou venitul: "Cum stiu la cate intalniri ar trebui sa merg in fiecare saptamana?"
Cel mai vechi: "Pai, redu treptat, pana o sa bei. Dupa aceea vei sti."



joi, 21 iulie 2016

ACCEPTARE vs PASIVITATE

Ideea de acceptare poate fi folosita pentru a fugi de confruntare sau pentru a evita sa spun ce am de spus.
Incerc sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, ceea ce nu inseamna neaparat ca trebuie sa accept de prima data tot ce-mi pune viata in brate.
O sugestie inteleapta ar fi sa incetez sa ma mai razboiesc cu toti si toate.
Dar daca a lucra pentru a atinge un scop sau a obtine ceea ce imi doresc inseamna sa ma lupt, ei bine, atunci poate ar fi bine sa fac ceva pentru asta!


luni, 18 iulie 2016

De ce intalniri inchise?

Scopul tuturor ședințelor de grup A.A., după cum se afirmă in  Preambul, este ca membrii să "împărtășească experiența, puterea și speranța unii cu alții pentru ca ei să poată rezolva problema lor comuna și de a ajuta pe alții să se recupereze din alcoolism." In acest scop, grupurile AA au întâlniri care pot fi deschise sau închise.
Intâlnirile închise sunt numai pentru membrii AA sau pentru cei care au o problemă cu băutul și "au dorința de a se opri din baut."
Intalnirile deschise sunt disponibile oricărei persoane interesate de programul de recuperare din alcoolism Alcoolicii Anonimi ". Nealcoolicii pot participa la reuniuni deschise în calitate de observatori.

Retipărit din The A.A. Grup ... Acolo unde incepe totul.

Intâlnirile închise sunt limitate la membri și doar viitorii membri.


De ce intalniri închise?

Fundația spirituală a tuturor grupurilor de 12 pasi este anonimatul.
Membrii grupului pot alege să participe la întâlniri închise, știind că toti cei de la întâlnire sunt ghidati de pași și de tradițiile grupului care încurajează fiecare membru să-și păstreze propriul lor anonimat și anonimatul altora, în cadrul reuniunii.
Într-o ședință închisă, membrii pot vorbi cu deschidere și onestitate despre problema sau situația lor, știind că toți ceilalți din cameră au  experimentat situații similare.


The Difference Between Open and Closed 12-Step Meetings

 

 

Despre anonimat. Bill W. spune ...

  Despre anonimat Bill W. spune:

<< Un membru AA poate, din diverse motive, "rupe anonimatul", în mod deliberat, la nivel public. Din moment ce aceasta este o chestiune de alegere individuală și de conștiință, Frăția ca un întreg nu are în mod evident, nici un control asupra unor astfel de abateri de la tradiție. Este clar, totuși, că aceste persoane nu au aprobarea majorității covârșitoare a membrilor.>>

Dar tot Bill W. spune, cand raspunde la intrebarea "Ce se face la Conferința Generală a Serviciului?":

<< O atenție deosebită va fi acordată tuturor încălcărilor Tradițiilor noastre de natură să afecteze grav comunitatea AA în ansamblu. Conferința va decide, în cazul în care se consideră înțelept, să ia și să publice rezoluții adecvate la astfel de abateri.>>


 

duminică, 17 iulie 2016

VICEVERSA!

Daca nu suna bine programul in 12 pasi asa cum este, iata cum suna pe dos!

Este sugerat că nu încercati asta!

1. Declar un control complet asupra alcoolului si asupra a orice altceva; si declar în continuare că viata mea este în perfectă ordine.
2. Nu recunosc nici o putere la fel de mare ca cea pe care o am eu; nu recunosc nicio alta persoană ca fiind la fel de desteapta ca mine, iar cui nu-i place să iasa afară.
3. Am luat decizia sa-mi conduc viata mea si a oricui altcuiva dupa cum imi convine mie - si mi-e mila pe cei care imi stau in cale.
4. Am facut un inventar moral amanuntit tuturor in afara de mine; ii critic si le caut defectele si nu ezit niciodata sa le-o spun.
5. Nu am admis nimanui, inclusiv lui Dumnezeu si mie, ca ar putea exista posibilitatea sa fie ceva în neregulă cu mine sau cu actiunile mele.
6. Am facut eforturi deosebite pentru a conserva si dezvolta defectele mele de caracter.
7. Am continuat sa-mi pastrez aerul arogant respingator de a nu cere nimic de la nimeni.
8. Am facut o listă completă a tuturor persoanelor care mi-au facut necazuri, reale sau imaginare, si am jurat să ma răzbun pe toti.
9. Am facut-o atunci când a fost posibil, cu exceptia cazului când acest lucru m-ar fi putut răni.
10. Am continuat sa ma port urat si sa ma vait absolut despre tot si cu toată lumea si, când am avut dreptate, imediat le-am reamintit.
11. Am căutat prin uneltiri si complicitati sa-mi imbunatatesc starea materiala în detrimentul semenilor mei. N-am ezitat vreodată, atunci când mi s-a oferit ocazia, sa aduc dezastru și suferintă oricui mi-a stat in cale.
12. După ce am avut o cădere morală, fizică, financiară si spirituală completă, toata energia care mi-a mai ramas a fost îndreptată spre tragerea celor de lângă mine - si dragi mie - până la aceleasi adâncimi de disperare la care am ajuns eu.

Citit astfel poate deveni o motivatie pentru lucrul programului in 12 pasi asa cum este el !?


Sursa: AA Grapevine / AA Newsletters