THE PEACE OF THE ROOMS: - PROGRAMUL IN 12 PASI - "Twelve steps to freedom. Start with one."
BLOGUL LUI
Stefan -
MESAJE DE RECUPERARE
Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.
.

.
MESAJ:
INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)
Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>
Cum am fost
Nu puteam sa dorm noaptea.
Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...
DESPRE MINE
marți, 5 iulie 2016
POT S-O FAC SINGURA ...
”Noua mea prietenă AA doarme în casa mea. Când a fost adusă aici, era beată și inconștientă. Lângă ea a fost găsită o sticluță de somnifere aproape goală. Ea a fost adusă la mine din cauză că sunt doctoriță și sunt alcoolică.
Nu sunt sigură când am devenit alcoolică. În adolescență mergeam la ceaiuri dansante. Prietenii fratelui meu i-au spus să mă invite deoarece mie îmi trebuiau doar câteva pahare ca să fiu fericită. Dar de cele mai multe ori, când lumea din jurul meu era veselă, eu eram tristă.
După ce mi-am căpătat prima slujbă, de angajată la chirurgie, am fost invitată la o petrecere cu alți membrii ai personalului din spital. M-am îmbătat atât de tare dintr-un singur pahar de vin încât m-am prăbușit pe o măsuță. Cel mai bun prieten al meu a fost șocat și mi-a spus că o doamnă trebuie să bea două pahare de vin, dacă nu poate, înseamnă că nu e o doamnă. Am întrebat ce trebuie să fac și mi-a spus că ar trebui să...mă antrenez. Am făcut-o în fiecare seară, m-ai ales acasă, unde mama îmi spunea: ”O doamnă care bea atât de mult nu este o doamnă”. Dar se pare că vinul îmi făcea eficiența mai mare. Puteam lucra mai mult noaptea, când doream să citesc sau să scriu. Eram ambițioasă și doream să fiu șefa spitalului meu. Atunci când beam, eu eram șefa. Mai mult de cât atât, eram(deci, când beam) doctorița cea mai inteligentă, femeia cea mai frumoasă, fiica cea mai bună, prietena cea mai bună.
Cariera mea a avut o ascensiune cu adevărat rapidă, cu toate că am continuat să beau. Nu am fost niciodată beată, dar nici trează n-am fost vreodată. Apoi, în timpul unei zile neobișnuit de aglomerate, o colegă mi-a spus că se duce la oficiu(unde doctorii își petrec clipele libere) pentru că avea nevoie să bea ceva. Pentru mine, ziua aceea a însemnat începutul sfârșitului. Colega mea bea doar puțin, dar într-un interval de șase luni beam în fiecare dimineață câte un pahar pentru apă plin de vodcă. Munca mea se desfășura din ce în ce mai rău și-i lăsam pe ceilalți să mi-o facă.
Mama mea se necăjea, dar întotdeauna eu găseam un motiv ca să beau. Știam că am o problemă cu alcoolul. Am citit cărți de medicină despre acest subiect și știam ce se putea întâmpla cu creierul meu. Doream să mă opresc dar nu știam cum. Știam numai că trebuia să fug din spital înainte ca băutul meu să fie descoperit. Când a apărut ocazia, mi-am cumpărat un cabinet particular și am părăsit spitalul.
În momentul acela a murit mama. Când veneam acasă nu mai existau întrebări precum: ”cât de mult ai băut? Cât timp ți-ai petrecut cu alcoolul?” Eram propriul meu stăpân. Beam și tot beam. Singură pentru că prietenii mă părăsiseră. Nu mai eram doctorița cea mai inteligentă, femeia cea mai frumoasă. Eram singură cu spaimele mele. Trebuia să beau.
Disperarea mea a sporit și nu vedeam nici o cale de ieșire. În cele din urmă un bolnav a informat Consiliul doctorilor că fusesem beată. Drept rezultat a trebuit să-l văd pe un profesor care se ocupa de asemenea probleme și acolo s-a întâmplat o minune. El a înțeles iadul în care trăiam și mi-a dat o carte despre alcoolism. Cu toate că beam în timp ce o citeam, am văzut o rază de speranță. După câteva zile i-am spus profesorului că mi-ar plăcea să-i întâlnesc pe membrii Alcoolicilor Anonimi despre care era vorba în carte.
O săptămână mai târziu am primit un telefon de la un coleg de facultate care devenise psihiatru. Mi-a spus : ”În orașul nostru există Alcoolicii Anonimi” și mi-a explicat unde și când aveau loc întâlnirile. După vreo două săptămâni mi-am făcut drum la o întrunire, dar numai după ce băusem ceva. Am deschis ușa.. Acolo se aflau șase bărbați. Am ascultat cu dificultate ceea ce spuneau.
I-am întrebat: ”Eu ce să fac? Am acasă o sticlă plină pe jumătate, cealaltă jumătate am băut-o înainte de a veni aici”. Ce se întâmplase? Eram sinceră în legătură cu băutul meu!
Unul dintre bărbați a spus: ” Cu jumătatea aia de sticlă poți face orice dorești; bea-o sau vars-o, este viața ta”. Pentru prima dată nu mi se interzicea să beau. Am terminat de băut sticla în noaptea aceea, dar la următoarea întâlnire am mers trează. A început o viață nouă. Prietenii din grupul meu mă înțelegeau. Mă simțeam ca acasă. Mi-am găsit fericirea și în afara grupului. Îmi puteam face munca, pacienții mei au început să mă iubească și să mă respecte; vechii mei prieteni s-au reîntors.
Timp de 19 luni am fost fericită, dar nu am respectat cu seriozitate programul de recuperare. Am făcut o mulțime de activități în domeniul celor 12 Pași, ajutându-i pe alți alcoolici, dar numai pentru a mă salva pe mine. Într-o zi am avut o tulburare emoțională și am luat două tranchilizante, a doua zi am luat patru, iar în următoarele zile am luat și mai multe. Nu am mai mers regulat la întruniri. Îmi spuneam: ”Sunt doctoriță, știu destule despre AA; pot s-o fac singură. Am prea multe lucruri de făcut. Sunt mai inteligentă de cât ceilalți. Sunt o alcoolică specială”.
Toate minciunile și spaimele care veneau cu băutul s-au reîntors cu tranchilizantele. Am trecut la somnifere:
Într-o zi sticla a venit înapoi. Sticla mea. Era atât de ușor de început. După tot ce am auzit la AA despre acel ”prim pahar”, timp de mai multe zile nu s-a petrecut nimic. Am hotărât: ”Nu sunt alcoolică”. Deci a fost o greșeală. Eu nu aparțin acelor oameni de la Alcoolicii Anonimi. Eu pot mânui alcoolul...”. Am băut și mai mult și am luat și mai multe pilule.
Și apoi am ajuns la fundul prăpastiei. După o tentativă de sinucidere m-am trezit în casa mea. Eram încă vie. Știam că sunt alcoolică și am telefonat prietenilor de la AA.
După două zile am întâlnit un alt Alcoolic Anonim, doctorul care acum este soțul meu. Am început iarăși să trăiesc. Merg la întruniri și lucrez în cadrul programului de recuperare care m-a învățat cum să am pace în creier fără alcool și fără pilule. Am restabilit relația mea cu Puterea mai Înaltă. Fără El nu aș fi putut deveni o alcoolică atât de fericită.
În timp ce am scris această istorisire, noua mea prietenă AA, pe care am pomenit-o la început, s-a trezit. Ea este vie și nu a băut de 24 de ore.
”Alcoolicii Anonimi” funcționează.
ANONIMĂ
Din ”A.A. FOR THE WOMEN” S.U.A
Preluare de pe Prietenii lui Bill
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu