BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 30 iulie 2016

EXPERIENTA SPIRITUALA

Termenii de „experienţă spirituală” şi „trezire spirituală” sunt folosiţi de multe ori în această carte care, la o lectură atentă, arată ca schimbarea de personalitate necesară pentru a aduce cu sine însănătoşirea din alcoolism, s-a manifestat în cazul nostru într-o mare varietate de forme.

Însă este adevărat că prima ediţie a cărţii noastre i-a lăsat pe mulţi cititori cu impresia că aceste schimbări de personalitate (sau trăiri religioase) ar trebui să fie neapărat bruşte şi spectaculoase. Din fericire pentru toată lumea, această concluzie este eronată.

În primele capitole, sunt descrise câteva asemenea schimbări drastice şi bruşte. Deşi nu a fost în atenţia noastră să creăm o astfel de impresie, mulţi alcoolici au tras concluzia că, pentru a-şi reface sănătatea, ar trebui să ajungă să fie „conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu” printr-o revelaţie imediată, copleşitoare, după care să urmeze imediat o vastă schimbare în starea de spirit şi în perspectiva asupra vieţii.

Pentru membrii Comunităţii A.A., al căror număr creşte fără încetare, astfel de transformări – deşi frecvente – nu constituie defel o regulă. Majoritatea trăirilor noastre sunt ceea ce psihologul William James (Psiholog şi filosof american 1842-1910) numea „experienţe instructive” care se produc încet, cu vremea. Deseori prietenii debutantului în A.A. îi văd transformarea cu mult timp înainte ca le să fie conştient de acest fenomen. În cele din urmă, va descoperi că s-a schimbat foarte profund în modul în care reacţionează la viaţă, precum şi că n-ar fi putut provoca el singur o asemenea schimbare. Ce se petrece acum în câteva luni, în rare cazuri s-ar fi putut petrece după ani şi ani e autodisciplină. Cu foarte puţine excepţii, membrii A.A. descoperă că au dat peste o neaşteptată resursă interioară, pe care o pot identifica imediat ca propria lor concepţie despre puterea Superioară. Cei mai mulţi dintre noi considerăm că a fi conştienţi de prezenţa unei Puteri superioare nouă înşine constituie esenţa trăirii noastre spirituale. Acei membrii A.A. care au şi o credinţă religioasă, spun că sunt „conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu”. Dorim să insistăm asupra faptului că experienţa noastră ne dovedeşte că orice alcoolic care are capacitatea de a-şi privi problemele cu onestitate se poate restabili – cu condiţia de a rămâne, măcar puţin, deschis la conceptele spirituale. Alcoolicul nu poate fi învins decât de propria sa atitudine bătăioasă de respingere sau de intoleranţă. După părerea noastră, latura spirituală a programului nu trebui să stea în calea nimănui ca o piedică. Reuşita însănătoşirii este condiţionată doar de bunăvoinţă, onestitate şi o minte deschisă – însă acestea sunt indispensabile.

“Există un principiu care blochează receptarea oricărei informaţii, care poate rezista oricăror dovezi şi care reuşeşte întotdeauna să-l ţină pe om în necontenită ignoranţă – şi anume, principiul care constă din a respinge ceva cu dispreţ, înainte de cerceta despre ce este vorba.”

Herbet Spencer (Filosof englez 1820-1903)


Anexa BIG BOOK




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu