BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 13 aprilie 2019

Nu mesajul, ci acest mesaj!

Cand am ajuns in AA eram atat de 'terminat', incat de la bun inceput m-am conformat, fara sa pun prea multe intrebari (dorinta de a inceta bautul era atat de mare, incat as fi facut ORICE pentru asta), la tot ce mi-au spus cei din AA sa fac. Printre altele a fost si sugestia de a pune abstinenta pe primul loc in viata mea. Asta insemna sa pun in aplicare ceea ce se spune in introducerea din 'Preambul' (<<Alcoolicii Anonimi au un singur scop primordial, acela de a rămâne abstinenţi şi de a transmite mesajul alcoolicilor care mai suferă.>>si anume ca singurul scop primordial pe care ar fi bine sa il am de acum incolo este acela de a ramane abstinent.
Obisnuiam sa spun la intalniri ca daca as spune 'afara' ca scopul meu primordial este sa raman abstinent, lumea ar spune ca sunt sarit de pe fix si m-ar lua in ras. La grup este locul unde pot fi inteles cu ce vreau sa spun.
Cel mai simplu mod de transmitere a mesajului este prin exemplul personal si participarea la intalniri.
O modalitate de transmitere a mesajului, pe care eu o consider importanta, in acest moment al abstinentei mele, este sponsorizarea (nasul). Si din punctul asta de vedere este o nuanta despre care si eu am citit undeva, si anume ca in Pasul 12 nu se spune 'am incercat sa transmitem mesajul', ci 'am incercat sa transmitem acest mesaj', facandu-se referire probabil la faptul (si acesta este mesajul!) ca practicand Programul in 12 Pasi rezultatul este ca vom trai o trezire spirituala. Fara aceasta crestere spirituala este greu, daca nu chiar putin probabil, sa avem o abstinenta senina, implinita. Nu doar ca nu mai bem, dar ne place si ne face sa ne simtim bine ca nu mai bem!

Niciun comentariu: