BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


miercuri, 27 decembrie 2023

Final de capitol BB - FRED

FRED: La fel de importantă a fost pentru mine şi descoperirea că principiile spirituale îmi pot aduce soluţii la toate problemele mele. De atunci, am ajuns să trăiesc într-un mod mult mai satisfăcător şi, sper, mai util, decât oricând înainte. Vechiul meu gen de viaţă nu fusese deloc rău, dar n-aş da nici unul dintre cele mai rele momente de acum pe cele mai bune din trecut.

Nici dacă aş putea, nu m-aş mai întoarce la ce-a fost."

Mărturisirile lui Fred nu au nevoie de comentarii. Sperăm că ele vor fi convingătoare pentru mii de persoane în situaţii similare. Fred cunoscuse doar prima "tură în storcător".

Majoritatea alcoolicilor trebuie să ajungă mult mai rău, înainte de a putea să pornească la rezolvarea problemelor.

Mulţi doctori şi psihiatri sunt de acord cu concluziile noastre. Unul dintre aceştia, medic la un spital renumit în lume, ne-a declarat câtorva dintre noi următoarele:

"Ceea ce spuneţi voi despre condiţia generală disperată a majorităţii alcoolicilor este corect, după părerea mea. În ce vă priveşte pe voi doi, a căror poveste am auzit-o, nu am nici o îndoială că aţi fi fost sută la sută cazuri fără speranţă, dacă nu primeaţi ajutor divin. De mi-aţi fi cerut să vă internez la mine, v-aş fi refuzat dacă aş fi putut. Cazuri ca ale voastre sunt prea sfâşietoare. Deşi nu sunt religios, am un respect profund pentru măsurile spirituale necesare în astfel de cazuri. Pentru majoritatea alcoolicilor, nici nu există o altă soluţie."

încă o dată, dorim să subliniem faptul că alcoolicul se află, în anumite momente, fără o apărare mintală eficace împotriva primului pahar. Cu foarte rare excepţii, nici el, nici vreo altă fiinţă umană nu pot asigura o astfel de apărare. Apărarea trebuie să-i vină de la o Putere superioară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu