Când adăpostim resentimente

... am urmat aceste instrucțiuni și mergem mai departe:

 „Ne-am revizuit întreaga viaţă. Singurul lucru care conta era să o facem minuţios şi cinstit. Când am terminat, am examinat totul cu grijă. Cel dintâi lucru evident a fost acela că lumea, oamenii, au greșit deseori”.
     Am știut întotdeauna asta, așa că nu sunt informații noi.  
     
     Spune: „Ne-am întors prin viețile noastre. Pentru că ceea ce am făcut este că ne-am uitat la resentimentele noastre care ne sunt astăzi în minte. Ce este pe raft azi. Acele resentimente care sunt azi ]n capul nostru, nu au venit doar azi. Acele resentimente provin din lucruri care mi s-au întâmplat de-a lungul vieții mele. Unele dintre ele au venit din ceea ce ai făcut tu săptămâna trecută, alții luna trecută, alții anul trecut, și alții acum cincisprezece ani, și alții douăzeci și treizeci și patruzeci și cincizeci, în funcție de câți ani avem. Așa că ne-am întors prin viețile noastre în ceea ce privește resentimentele. Sunt în capul nostru astăzi, dar au fost plasate acolo de-a lungul întregii noastre vieți. 

 „A ajunge la concluzia că alții au greșit a fost cât de departe am ajuns vreodată cei mai mulți dintre noi.”
     De obicei, atât de departe am ajuns.
 „Rezultatul obișnuit a fost că oamenii au continuat să ne greșească și am rămas îndurerați. 
     Nu am mers suficient de departe cu aceste resentimente. Nu ne-am așezat niciodată să ne uităm cu adevărat la ele.
 „Este limpede că o viaţă plină de resentimente nu duce decât la sentimentul inutilităţii şi la nefericire

M-am uitat la acea declarație și m-am uitat la acele resentimente. M-am uitat să văd cât timp am pierdut în resentimente. Am fost din nou absolut uimit. Lucrul meu preferat, când beam, era să mă trezesc dimineața și să beau un pahar de whisky și o ceașcă de cafea, să-mi pornesc aparatul de resentimente și să reiau ce mi-au făcut ăia ieri, săptămâna trecută, anul trecut, acum cinci ani, acum zece ani, cincisprezece și douăzeci și treizeci. puteam pierde o oră cu asta în fiecare dimineață și mi-a plăcut.
     Când am terminat să le scot pe toate prin aparatul meu de resentimente, mai beam o cafea și o altă băutură de whisky ;i porneam mașina mea de obținere a egalității. Și spuneam, da, când ticălosul ăla îmi va face asta din nou, asta o să fac și ei vor face asta, iar eu voi face asta, apoi o să le arăt eu lor. Mi-a plăcut să fac asta.
     Am petrecut literalmente mii și mii și mii de ore în resentimente. Eu cred astăzi că acel timp a fost absolut irosit. 

Exact în măsura în care permitem acestor resentimente să existe, irosim timpul care ar merita trăit. 

Nu puteam face nimic în timp ce eram supărat. Resentimentele m-au paralizat de fapt. Din câte pot astăzi, când mă uit înapoi la ele, nu văd că mi-au făcut vreodată vreun bine. Nu mi-a dat niciodată liniște sufletească. Nu a îndreptat niciodată o relație cu o altă ființă umană. Din câte îmi dau seama, a fost absolut timp pierdut. Asta e rău. Oricum, avem doar o anumită cantitate de timp alocat aici. Al meu începe să devină din ce în ce mai scurt. Nu vreau să irosesc niciun moment mai mult. Vreau să fiu liniştit, fericit şi senin. Nu vreau să mai fiu așa. Nu intenționez să mai irosesc ore în resentimente.
     Acum, asta e o afacere proastă, dar nu asta este adevărata problemă. Adevărata problemă cu un resentiment.

 Iar pentru un alcoolic, a cărui unică speranţă este menţinerea şi creşterea experienţei spirituale, această treabă cu resentimentele este infinit mai gravă. Am constatat că este fatal. Căci atunci când adăpostim astfel de sentimente, ne ferim de lumina soarelui Spiritului.

     Când adăpostim resentimente, ne-am blocat efectiv mintea de la voia lui Dumnezeu. Suntem feriți de lumina soarelui Spiritului. 

Rezultatul este că:

  „Nebunia alcoolului revine...”