BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


duminică, 27 noiembrie 2016

MIRACOLUL CONSTIENTIZARII

STAREA DE CONSTIENTA: calea recuperarii

   Recuperarea are 4 componente, zic eu: fizica, mentala, emotionala si spirituala. Adica, corp, minte, inima si suflet. 
   Si Osho zice, vorbind despre pasii constientizarii:
- Primul pas in constientizare este sa fii foarte atent la corpul tau. Cand devii constient incepe se intample o minune: multe lucruri pe care le faceai inainte pur si simplu dispar. Corpul este mai relaxat.
2 - Atunci incepi sa devii constient de gandurile tale. Vei fi surprins de ceea ce se petrece in interiorul tau. Miracolul constientizarii este ca nu trebuie sa faci nimic in afara de a deveni atent la tot ce se intampla.
- Cand corpul tau si mintea ta sunt cuprinse de pace poti sa incepi sa lucrezi la desavarsirea celui de-al treilea pas, adica sa devii constient de sentimentele tale, de emotii, de starile de spirit. Este ceva mai dificil si este nevoie de o constientizare mai intensa.
4 - Odata ce esti constient de toate trei, cand functioneaza perfect impreuna, faci al patrulea pas. Devii constient de constienta ta. Al patrulea pas este constienta suprema care te trezeste. 

Asta inseamna trezire spirituala
Si numai in aceasta trezire ajungi sa stii ce este extazul (echilibrul).

Corpul cunoaste placerea,                               - (fizic)
Mintea cunoaste fericirea,                               - (mental)
Inima cunoaste bucuria,                                  - (emotional)
Sufletul cunoaste extazul * (echilibrul).           - (spiritual)
Iar extazul este scopul. Scopul este ECHILIBRUL.
Si constientizarea este drumul catre el. Pentru mine este CALEA RECUPERARII. 
Iata de ce a te lasa de baut nu este suficient. Este o minune sa te lasi de baut. Sa ramai abstinent este un MIRACOL.
Iata de ce miracolul nu este un eveniment. Miracolul este un proces. Este schimbarea perspectivei. Este TRANSFORMAREA care precede REALIZAREA DE SINE.

De ce inca suferim? Din cauza ca nu ne dam seama ce facem, ce gandim, ce simtim.

Nu sunt atent in mod constant la corpul meu si atunci ma doare.
Nu sunt atent in mod constant la gandurile pe care le produce mintea mea si atunci sunt nefericit (nemultumit).
Nu sunt atent in mod constant la emotiile mele, la starile mele si atunci pierd bucuria de a trai.
Si pentru ca nu le fac pe toate acestea, impreuna si in acelasi timp, recuperarea este o cale care va dura toata viata!

* Nota: 
EXTÁZ, extaze, s. n. 1. Expresie a cunoașterii nemijlocite a realităților divine; act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal. (DEX online)
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. (DEX online)


Stefan


Niciun comentariu: