.

MESAJ:

INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE
<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)

Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>

Twelve steps to freedom. Start with one.

joi, 3 februarie 2022

Recidiva era de neconceput... Cum s-a întâmplat?

Motto:

Tocmai viaţa pe care mi-a dăruit-o AA a fost cea care m-a îndepărtat de AA!

Recidiva era de neconceput... Cum s-a întâmplat?

Motivele recăderii în rândul celor cu timp de sobrietate pare să indice întotdeauna aceleași condiții – ei au încetat să lucreze programul lor.

Am intrat în abstinenţă lucrând cei Doisprezece Pași și asta a fost un miracol în viața mea, pentru că de ani de zile singurul lucru pe care îl aveam în minte, dimineața, la prânz și seara, era cum să beau şi iar să beau. Dorința de a bea a dispărut. Viața a fost grozavă. Relațiile de familie s-au îmbunătățit. Am început să lucrez din nou și am făcut chiar și câțiva bani. Apoi am trecut pe pilot automat. Am devenit îngâmfat și mulțumit. Programul meu a început să se clatine.

Primul principiu la care am renunțat a fost munca altruistă cu alți alcoolici. Acesta a fost al Doisprezecelea Pas al meu. Munca intensivă cu alți alcoolici a fost prea obositoare. Eram prea ocupat ca să transmit mesajul altor alcoolici care sufereau, așa că am încetat să mai lucrez cu noii veniți și să iau legătura cu alți alcoolici recuperați.

Următorul a fost pasul unsprezece. În primul rând, am încetat să meditez (să ascult pe Dumnezeu) și până la urmă am încetat și să mă rog lui Dumnezeu (să vorbesc cu Dumnezeu). Contactul meu conștient cu Dumnezeu s-a diminuat. Ceea ce înainte era o direcție intuitivă a devenit o confuzie încurcată.

Apoi, Pasul Zece a încetat să mai facă parte din rutina mea zilnică. De ce să mă mai deranjez cu detaliile vieții de zi cu zi. Am încetat să urmăresc egoismul, necinstea, resentimentele și frica. Am încetat să-i cer lui Dumnezeu călăuzire. Am încetat să mai discut despre defectele mele cu alții. Nu m-am obosit să-mi repar greșelile și nici nu m-am obosit să-mi îndrept gândurile către cineva pe care l-aș putea ajuta.

Când am renunțat la programul meu zilnic de acțiune, starea mea spirituală a început să scadă. Nu mai aveam o dorință arzătoare să-mi curăț trecutul și să îndrept lucrurile. Am renunțat la lista de persoane pe care le-am rănit de la Pasul 8 și am încetat să mai fac nicio reparaţie, așa cum se sugera în Pasul Nouă. Vinovația, rușinea și remușcarea pentru lucrurile pe care le-am făcut în trecut au început să se strecoare înapoi în gândurile mele, tulburându-mi liniștea sufletească și seninătatea.

Când am renunțat la rugăciune și meditație, Pasul Șapte a încetat să mai facă parte din rugăciunea și meditația mea de seară. Nu i-am mai cerut lui Dumnezeu să-mi îndepărteze defectele de caracter și nici nu i-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea putere să fiu cinstit, pur, altruist și iubitor. Cu asta, am încetat să mai fac Pasul Șase. Nu am mai reușit să văd inutilitatea și fatalitatea defectelor mele de caracter și distructivitatea lor teribilă. Neajunsurile mele nu mai erau inacceptabile și nu am mai avut bunăvoinţa să le las să plece.

Nu mi-am mai mărturisit neajunsurile cu ceilalți (Pasul cinci) pentru că am încetat să-mi fac un inventar moral și fără teamă (Pasul patru). Resentimentele, fricile și răul pricinuit altora au început să se adune și am fost din nou blocat faţă de lumina spiritului.

Apoi, am încetat să mai fac rugăciunea și meditația de dimineață a pasului trei. Nu mi-am mai predat lui Dumnezeu voința și viața mea. Aveam idei mai bune. O sută de forme de frică, auto-amăgire, egocentrism și autocompătimire m-au condus la egoism și comportamente centrate pe sine. Am renunțat să mai caut marea realitate din adâncul meu. Nu am mai avut bunăvoinţa să cred într-o putere mai mare decât mine. Am pierdut beneficiile pasului doi și lipsa de putere a devenit din nou dilema mea.

Fără putere, nu aveam nicio apărare împotriva primei băuturi. Raționamentul meu solid nu a reușit să mă țină în frâu. Ideea nebună a câștigat. Totul îmi mersese bine un timp și recăderea era de neconceput, dar nu am reușit să-mi lărgesc viața spirituală și spre consternarea mea, m-am trezit beat într-un timp foarte scurt. Eram din nou neputincios față de alcool și viața mea devenise de necontrolat. Mă întorsesem la Pasul Unu.

Recuperarea nu este un sprint scurt... este un maraton pe viață!

Experiența arată că cei mai mulți alcoolici netratați vor eșua pentru că „jumătățile de măsură nu ne ajută la nimic”. Adesea prevalează căile mai ușoare și mai blânde și mulți sunt nedumeriți de ce recidivează. În cele din urmă, dacă sunt alcoolici de soiul fără speranță, este pentru că nu respectă pe deplin programul nostru de acțiune.