Bill s-a întors la spital in vara lui 1934, aproximativ un an mai târziu dupa prima internare.
„Venise sfârşitul, căderea cortinei, aşa mi se părea.. Soția mea obosită și disperată a fost informată că totul se va termina cu insuficiență cardiacă în timpul delirium tremens...
Bill îl auzi pe doctorul Silkworth vorbind cu Lois, spunându-i că probabil nu va mai trăi prea mult.
„...sau mi-aș dezvolta un etilism impregnat, poate în decurs de un an. În curând va trebui să mă predea pompelor funebre sau azilului.
— Nu aveau nevoie să-mi spună. Știam și aproape că am salutat ideea. A fost o lovitură devastatoare pentru mândria mea. Eu, care mă gândisem atât de bine la mine și la abilitățile mele, la capacitatea mea de a depăși obstacole, am fost în sfârșit încolțit. Acum trebuia să plonjez în întuneric, alăturându-mă acelor cortegii nesfârșite de nestăpâniți de beţivani care decăzuseră deja în acea stare. M-am gândit la biata mea soție. La urma urmei, fusese multă fericire. Ce n-aș da ca să repar. Dar acum era prea târziu.
Bill, ține minte, trecuse prin toată treaba. Vorbise o dată cu doctorul Silkworth. Acum iată-l că s-a întors din nou, a doua oară. Începea să accepte, într-adevăr, situația sa. Ascultă cu atenție următorul paragraf.
„Nici un cuvânt nu poate spune despre singurătatea și disperarea pe care le-am găsit în acea mlaștină amară a autocompătimii. Nisipurile mișcătoare se întindeau în jurul meu în toate direcțiile. Îmi întâlnisem meciul. Fusesem copleșit. Alcoolul era stăpânul meu.
Cu siguranță, acesta este momentul în care Bill a făcut pasul unu. Nu a existat Pasul Unu scris în acele vremuri Dar cu siguranță că acesta este momentul în care Bill a recunoscut înfrângerea. Recunoscuse că devenise neputincios față de alcool - că viața lui devenise de necontrolat.
Alcoolul devenise stăpânul lui. Îl învinsese într-o luptă corectă. Dacă mie și ție s-ar întâmpla asta astăzi, sunt șanse să părăsim acel spital și să spunem, ei bine, cred că ar fi mai bine să merg la AA. Dar nu era niciun AA în acele vremuri. Bill nu avea unde să se ducă. Chiar dacă a recunoscut înfrângerea completă și a recunoscut că alcoolul devenise stăpânul lui. A părăsit acel spital fără să știe unde să meargă.
„Tremurând, am ieşit din spital un om sfârșit. Frica m-a trezit un pic. Apoi a venit nebunia insidioasă a primei băuturi, iar în ziua armistițiului din 1934, am băut din nou.
(Aceasta a fost 11 noiembrie 1934) Din nou, aceasta este o poveste în sine. Este în „AA ajunge la maturitate”. (paginile 56-57) Dacă nu ați citit-o, chiar ar trebui să o citiți. Este o poveste foarte interesantă. Mintea lui, obsesia lui au devenit operative și i-au spus că ar fi în regulă să bea ceva. Bill a băut și a declanșat alergia și, desigur, nu s-a putut opri.
„Toată lumea s-a resemnat cu certitudinea că va trebui să fiu închis undeva, sau că o să mă poticnesc până la un final mizerabil. Ce întuneric este înainte de zori. În realitate, acesta a fost începutul ultimei mele desfrânări. În curând aveam să fiu catapultat în ceea ce îmi place să numesc a patra dimensiune a existenței. Urma să cunosc fericirea, pacea și utilitatea, într-un mod de viață care este incredibil de minunat pe măsură ce trece timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu