BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 29 septembrie 2016

CONECTATI LA SURSA

<< Este posibil ca cineva să nu bea alcool, să nu mănânce carne, să nu vada cele mai noi spectacole si filme de la Hollywood, să nu cumpere lucruri costisitoare, sa nu participe la petreceri, să nu se laude cu realizările lui şi cu lucrurile pe care le detine, să nu aibă vacanţe scumpe, de două-trei ori pe an, să nu-i intimideze pe alţii şi sa nu se simta superior, să nu fie obsedat de sex, sa nu fie intotdeauna in mijlocul atentiei şi totusi sa rămâna în continuare sănătos la trup si minte, sa se bucure de viaţă şi să fie fericit? 
Da, este posibil. ... toate acestea aduc o fericire de moment ...
Realizarea de sine este cheia pentru eliberare şi meditaţia este calea spre realizarea de sine
Rămânem conectati la sursa şi luam lucrurile simplu, nu ne grăbim, ne acordam tot timpul de care avem nevoie. Ne alegem cuvintele cu grijă înainte să spunem ceva. Facem lucrurile cu calm si le facem sa dureze. In felul acesta vom afla ca putem fi la fel de energici la sfarsit, asa cum am fost si la inceput. >>


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu