BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 7 februarie 2017

Semintele miracolelor

Semințele miracolelor din AA se găsesc în principii.


1. SPERANTA - admit nevoia de ajutor, incep sa impartasesc experienta si capat puterea de a merge mai departe.

2. PREDAREA - lucrurilor pe care nu le pot schimba prin propria mea putere este o modalitate de a ma impaca cu viata mea. Caut o putere superioara, asa cum o inteleg eu, și ea devine ghidul meu esential si sursa mea de putere.

3. ACCEPTAREA - permite evitarii si negarii sa lase loc adevaratei realitati și impacarii. Prin grija lui Dumnezeu, primesc puterea de a lasa sa intre oameni si idei noi in viata mea.

4. ONESTITATEA - este abilitatea de a potrivi launtricul meu cu exteriorul. Aceasta permite ca ceea ce nu-mi face bine sa las sa plece si ceea ce doresc cu adevărat să apară și să se dezvolte în viata mea.

5. MINTEA DESCHISA - este puntea mea catre experiența altora. Este culoarul care ma conduce de la singurătate la înaltimea Spiritului.

6. BUNAVOINTA - de a încerca este începutul pentru a face partea mea. Cu cat este mai mare si mai umila, cu atat ma pregateste mai bine pentru transformare.

7. CREDINTA - este dovada încrederii mele în Dumnezeu. Adevărata credință este rezultatul predarii cuplata cu experiență că Dumnezeu poate și va face pentru mine ceea ce eu insumi nu pot sa fac, dacă ii cer ajutor.

8. TOLERANTA - este constientizarea faptului ca cealalta persoana are si ea un spirit ca și mine, la care adaug curiozitatea de a afla ce acel spirit încearcă să facă.

9. RABDAREA - este cea care acorda timp lucrurilor sa se miste si sa se aseze la locul lor, fara presiune, fara sa fie fortate si fara sa fie intrerupte.

10. SMERENIA - este constientizarea importantei de a-mi face bine partea și de a fi deschis la multele forme de ajutor necesare pentru o viață plină și abundenta.

11. IUBIREA NECONDITIONATA - este un dar pe care il primesc cand simt spiritul meu într-un alt om.

12. IMPARTASIREA SI TRANSMITEREA MESAJULUI - sunt forme active și pasive de iubire care ma tin in viata si care permit lui Dumnezeu să ma folosească ca instrumentul Lui.


Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu