Astazi stiu ca nu mai pot ramane aceeasi persoana ca si cea dinainte pentru ca aceeasi persoana va bea din nou.
Sunt abstinenta, dar inca sunt alcoolica.
Alcoolismul este o boala. De aceasta boala nu ma pot vindeca, dar pot sa o odihnesc stiind ca nu beau. Aceasta alegere este a mea. Deci eu sunt raspunzatoare pentru ea. Iluzia ca vreodata voi bea ca si un bautor social este exact asa o minciuna ca si viata mea de pana acum. Alcoolismul nu trece, el devine din ce in ce mai adevarat. Boala mea este carausul nerecunoasterii ei. Aceasta imi sopteste fals ca nu sunt bolnava. Lipsa recunoasterii mele sopteste cu glasul meu interior: “beau doar un pahar, acuma am invata la ce sa am grija, acum va fi cu totul altfel.”
Intrucat nu imi cunosc boala, incerc sa ma conving ca voi controla incontrolabilul.
Conform vechilor intelepti, daca stam pe locul rau, locul nostru bun este gol. La sedintele AA am simtit prima oara ca stau pe locul meu adevarat. Pe aceste scaune am invatat ca nu sint singura. Si altii sufereau, sufera de iluziile intunecate ale alcoolului. Am invatat ca nu sint un om rau, ci sunt un om foarte bolnav. Recunoasterea acestui lucru este inceputul vindecarii, iar rabdarea mea va fi pasul salvator pentru abstinenta mea. Unul dintre cuvintele de baza necesare vindecarii mele era dorinta sincera. A doua cerinta obligatorie pentru dobindirea abstinentei era asumarea denumirii bolii mele, pentru ca doar asa o pot trata, daca ii stiu numele. Daca imi accept boala, exact asa de parca as avea diabet zaharat. Diabeticul stie ca are nevoie de doza zilnica de insulina. Eu am nevoie zilnic de doza mea de abstinenta, adica de sedintele AA.
La inceput m-am mirat de ce trebuie sa ne prezentam asa la sedintele AA: “Sint Sandra, alcoolica.“, “Robert sunt, alcoolic.“ Mai tirziu am inteles de ce este important acest lucru. Trebuie sa ma identific cu cuvintul, sa ma obisnuiesc cu el, sa-l invat, sa nu ma tem de el, sa nu-mi fie rusine de el, dar mai mult decit toate acestea la un loc, sa nu-l uit nici o secunda. In primul rind sunt alcoolica si doar apoi femeie de afaceri, mama, sotie, colega, pentru ca daca abstinenta mea nu are continuitate, celelalte nu mai sint posibile.
Am avut noroc pentru ca mergeam cu drag la sedintele A.A. Am avut noroc pentru ca foamea dupa alcool a disparut. Nu mai doream sa ma refugiez, era mai important sa aflu “de ce am vrut sa ma refugiez?” Nu a fost usor la inceput, dar nici cele mai grele zile in abstinenta nu au fost atat de dure ca si ultimele zile de baut. Acele zile ingrozitoare nu am vrut sa le uit. Acelea m-au tinut abstinenta. Aceeasi putere care m-a indrumat spre bautura ma indruma acum spre abstinenta. As fi vrut sa stiu tot deja in primele saptamani. Trebuie sa ai rabdare, auzeam aproape in fiecare minut. „Nu intr-o luna sau doua am ajuns la punctul critic al bautului nostru“, mi-au spus. Priveam uimita la acesti oameni abstinenti, la abstineta lor de 5, 10, 15, 25 de ani, cum zambeau sinceri, curajosi, liberi, siguri pe ei.
Asa doream sa fiu, ca si ei.
Am invatat multe de la ei despre mine, despre alcool, despre alcoolism. Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe acele sute de fete zambitoare abstinente, dintre care, la foarte multi nu le stiu decat numele mic. Dumnezeu sa-mi binecuvanteze abstinenta, Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe Alcolicii Anonimi.
Mi-au propus la inceput sa ma duc 90 de zile la 90 de sedinte, daca dupa 90 de zile nu doresc sa accept filozofia A.A-ului pot sa ma intorc la sticlele mele „fericite“. Dar frica, „sa traiesc pentru a bea si sa beau pentru a trai“, m-a retinut. Am invatat ca abstinenta mea este un program de 24 de ore. Nu trebuie “vesnic” si “niciodata”, ci doar 24 de ore sa raman abstinenta. Ziua de ieri a trecut, cine stie ce va fi maine. Deci doar cu astazi trebuie sa ma iau la tranta. In 24 de ore se poate totul suporta.
Scoala de abstinenta a A.A-ului pregateste o harta cu drumul abstinentei noastre. Obiceiul este ca la fiecare sedinta sa se afiseze pe perete cei 12 pasi cu cele 12 traditii ale A.Aului.
Primul pas: Am admis ca eram neputinciosi in fata alcoolului, ca nu mai eram stapani pe viata noastra.
Alcoolismul este o boala mortala, am invatat bautul, acum trebuie sa invat abstinenta. “Invatatul” acesta este diferenta dintre abstinenta si abstinenta senina. De multe ori imi aduc aminte ca atunci cand m-am oprit din baut sau am fost obligata sa ma opresc eu nu am schimbat nimic, nu am invat nimic, nu am evoluat cu nimic. Asa, continuarea fireasca a fiecarei abstinente a fost bautul.
A.A-ul nu este pentru cei care ar avea nevoie de el (caci mai multe milioane de alcoolici ar avea nevoie de vindecare), ci este pentru cei care VOR.
Abstinenta trebuie sa ti-o doresti, sa ti-o doresti foarte tare, orice vine, orice se intampla, ea trebuie sa fie prima pe lista.
Nenumarate probleme sunt in jurul nostru, nenumarate necazuri au fost cauzate de bautul nostru. La inceput s-a destramat familia, apoi ne-am pierdut serviciul, locuinta. Unii sunt dintre ACEIA care ne frecventeaza ca sa-si rezolve aceste probleme. Deci, vin pentru problemele lor cu altii, pentru problemele lor de existenta legate de alte persoane. Cei care au folosit necazul, problemele din jurul lor pentru a bea, au ajuns la concluzia ca nu merita sa ramana abstinenti pentru ca problemele au ramas la locul lor. Nu s-a schimbat nimic chiar daca au fost treji si asa recad din nou.
“Abstinenta trebuie sa ne-o asumam pentru noi insine”, “A.A nu garanteaza, dar promite o abstinenta durabila, dar numai atunci cand si tu ti-o doresti.”
Primele luni de 24 de ore de abstinenta mi-au oferit prima bucurie interioara, prima senzatie de stima de sine. Aceste perioade de abstinenta au inceput sa ma vindece, sa ma reconstruiasca. De cate ori au reaparut vechile stari de autoacuzare imi raspundeam imediat: „ Dar astazi esti deja treaza, astazi nu te-ai mai comportat asa ca atunci cand era sub influenta alcoolului. Alcoolismul este o boala mortala si eu sunt fara de putere in fata alcoolului. Nu ma pot lupta cu el. El este cel mai puternic, Intotdeauna m-a invins, intotdeauna el mi-a controlat viata. Daca beau mai departe, mor. Totusi, in fiecare dimineata gasesc important sa-mi spun: E adevarat ca el m-a invins, dar ultimul cuvant este totusi hotararea mea, ASTAZI NU BEAU.
Sunt Katy, alcoolică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu