BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


luni, 27 februarie 2023

O DECIZIE - doar 2 variante

La Pasul 3 ni se spune să luăm o decizie. Dacă luăm această decizie, trebuie să ne lăsăm voința (care este gândirea noastră) și viețile noastre (care sunt acțiunile noastre) în grija Puterii superioare.

Cuvântul decizie înseamnă a alege un curs de acțiune. Putem alege un curs de acțiune, pe baza primilor doi Pași. Pentru prima dată în viața noastră avem de ales. Putem alege între Pasul Unu sau Pasul doi pentru a merge mai departe. Aceasta este o decizie.

Când suntem alcoolici adevărați avem două opțiuni, doi pași. avem primii doi pași,  și decidem pe care îl vrem.  (pag. 25, alin. 4 și p. 44, alin. 2 - big Book engleză) 

Numărul unu: suntem neputincioși, lipsa de putere, problema, alergia fizică și obsesia psihică. 

Și doi: soluția este puterea, puterea comunității și Puterea experienței spirituale. 

„Nu aveam decât două alternative: 

- una era să mergem pe vechiul drum până la capătul amar, ignorându-ne total conştiinţa care ne spunea că situaţia era de netolerat, (alegem problema - Pasul 1 - rămânem neputincioși)

- iar cealaltă, să acceptăm ajutor spiritual”. (alegem soluția - Pasul 2) (pag. 25)

Lucrurile pe care le facem care ne permit să acceptăm ajutorul spiritual sunt principiile cuprinse în cei 12 pași. Acesta este motivul pentru care a trebuit să facem Pașii Alcoolicilor Anonimi pentru a ne recupera din boala alcoolismului.

Nu este întotdeauna uşor de ales între a muri de alcoolism şi a trăi o viaţă bazată pe principii spirituale. (pg 44)

Nu este o decizie grea, pentru că nu sunt decât două căi de urmat. Dacă am avea zece ar fi o decizie grea, dar nu există decât două lucruri pe care le putem face.

O decizie, două variante:

pasul 1 - neadmiterea neputinței = MOARTE alcoolica

pasul 2 - admiterea unei puteri superioare = VIAȚĂ spirituală



Niciun comentariu: