BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 25 iulie 2017

Înțelesuri diferite, pentru oameni diferiti

MEDITAȚIE

25 Iulie

Sloganurile Programului sunt destul de clare și de simple. Cu toate astea, ele pot să aibă înțelesuri diferite pentru oameni diferiți, conform propriei lor experiențe și reacții la cuvinte și idei. Să luăm, de exemplu, sloganul „Lasă-le și lasă-L pe Dumnezeu să lucreze”. Unii oameni înțeleg că trebuie să se retragă din toate încercările la care sunt supuși și că Dumnezeu va face El cumva toată treaba. Să ținem minte că Dumnezeu ne dă liber arbitru, inteligență și bun simț – evident intenția Sa este ca noi să ne folosim de aceste daruri. Dacă sunt receptiv, Dumnezeu își va face cunoscută voia pas cu pas, dar eu sunt cel care trebuie s-o îndeplinească. Mă comport eu uneori ca și cum predarea către voința lui Dumnezeu e un pașaport către inerție?

Rugăciunea de azi
Fie ca „pașaportul” meu să poarte ștampila „acțiune”, iar „călătoriile” mele să fie motivate de provocări pe care trebuie să le percep ca fiind lucruri de îndeplinit și nu la care doar să mă uit. Mă rog să pot beneficia la maxim de darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu, de talentele pe care le conștientizez și de cele pe care nu le-am desoperit încă. Fie ca eu „să nu le las” și să renunț, ci să continui să învăț, să cresc, să fac, să slujesc, să mă rog, să îndeplinesc voia lui Dumnezeu așa cum Îl înțeleg eu.

Ce să-mi amintesc azi
Dumnezeu vrea ca eu să profit la maxim de mine.

Sursa Programul Sf Dimitrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu