BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 9 iunie 2015

MEDITATIA ZILEI


Meditatia zilei
pentru azi... Marti 9 Iunie 2015:

Fotografia postată de Mircea Frateanu.
Fiind pusi in fata distrugerilor cauzate de alcoolismul nostru, nu prea am avut de ales decat sa fim cu mintea deschisa fata de chestiunile spirituale. Din acest punct de vedere alcoolul sau alte substante chimice au fost cele care ne-au convins; intr-un final ne-au adus intr-o stare lipsita de bun simt. Am ajuns sa invatam ca atunci cand ne inchidem usile mintii noastre inchidem mult mai mult in afara decat inauntru. Resping eu imediat ideile noi? Sau incerc in mod politicos sa imi schimb vechile moduri de viata?

Rugaciunea de azi
Fie ca eu sa-mi pastrez o minte deschisa mai ales in ceea ce priveste chestiunile spirituale, tinand minte ca cuvantul `spiritual` este unul mult mai extins decat cel de `religios`. (Am fost nascut in spirit/duh dar am fost invatat religia). Fie ca eu sa tin minte ca o minte inchisa este un simptom al alcoolismului, iar mintea deschisa este esentiala recuperarii mele.

Ce sa-mi amintesc azi
Daca inchid mai mult afara decat inauntru, oare de ce ma protejez?


Niciun comentariu: