ATENȚIE LA RECĂDERI!
După o recidivă, ea a aflat, în sinea ei, că a fost învinsă de alcool
Ei (Alcoolicii Anonimi) spun că nu este nimic mai rău decât o burtă
plină de alcool și un cap plin de AA. În 1999 am descoperit ceva mai
greu și cu mult mai mult de suportat, că un cap plin de AA și emoțiile
unui nou-venit sau revenit este cel mai rău lucru.
După 12 ani, 11 luni și două săptămâni de abstinență, am crezut că AA și cu mine suntem una.
I-am dat AA-ului totul, și AA-ul mi-a dat totul. Știam despre alcoolism
că era ceva fizic și am mers pe opțiunea medicului. M-am gândit că,
deoarece celulele se schimbă la fiecare șapte ani, am avut cel puțin
șapte ani buni de nebăut înainte. Am devenit abstinentă în tinerețe și
am crezut că după atâta timp pot reacționa favorabil la alcool.
Vezi, am lucrat toți pașii, din nou și din nou. Nu am avut însă
niciodată intenția de a lucra la Pasul unu. Nu am recunoscut în cel mai
intim sine că am fost, sunt și voi fi o alcoolică... Iluzia că aș putea
bea ca alte persoane nu a fost distrusă. A trebuit să-mi dau seama mai
târziu că dacă vă construiți o casă frumoasă pe o fundație șubredă va
cădea în cele din urmă. A mea a căzut!
Nu am de gând să mă opresc la
primii 12 ani de abstinență petrecuți în AA, și că am fost foarte
implicată pentru aproximativ 10 dintre ei. În AA se spune că această
boală este vicleană, derutantă și puternică. Acest lucru este valabil în
cazul meu. Recidiva s-a strecurat și la mine.
Alcoolul s-a insinuat înapoi în viața mea, până când în cele din urmă m-a făcut să beau după atâția ani de abstinență.
De fapt, consumul a fost ultima parte a recidivei. Recidiva a început
cu gândirea mea, urmată de decizii proaste până la acea poftă de mâncare
care a apărut, am preluat pofta și am spus: Un pahar de șampanie nu va
afecta nimic ”după o masă bună”.
Ei bine, eu nu m-am ridicat de unde am rămas. În timp de o lună era ca și cum aș fi băut tot timpul.
Nu voi spune că am pierdut copiii mei, logodnicul meu, casa mea, o
carieră. Adevărul este că le-am tranzacționat în și pentru alcool.
Timp de aproximativ trei ani, am fost în afara programului, continuând
să beau. La un moment dat, m-am trezit încercând să găsesc 35 de dolari
pentru un motel, în timp ce conduceam mini- rulota mamei mele.
Îmi
aduc aminte momentul exact când am știut, fără îndoială, că sunt o
alcoolică. După un meci de băut, am întrebat o prietenă, care nu știa
nimic despre AA, dacă ea crede că sunt o alcoolică. Ea a spus: ”Eu nu
știu exact ce este un alcoolic. Tot ce știu este că atunci când începe
să bea, alcoolul face ceva pentru el, ce nu face pentru restul dintre
noi și va trebui să o țină pe băut tot mai mult și mai mult”.
Am
început să plâng pentru că știam. Am băut de câteva ori, după care m-am
gândit că sunt diferită de ceilalți. Durerea realități a fost deosebit
de mare.
În cele din urmă, într-o zi la sfârșitul lunii Iunie 1999,
m-am dus la o întâlnire, învinsă. Știam că dacă nu mă opresc, în curând
voi muri.
Nu a contat că m-am simțit ca o idioată, atunci când am
revenit în AA – Nu m-am simțit că mă potrivesc cu nou – veniții și nu
m-am simțit nici că m-aș potrivi cu veteranii.
Nu a contat că am
zdrobit ego-ul meu atunci când în una din cele 90 de zile cu mirare am
spus ”Te-ai întors”, ”Aici ți-e locul.” Nu a contat că am crezut că am
știut Cartea Mare. Nu mai conta unde naiba am fost și unde am locuit în
ultimii trei ani. M-am predat în cele din urmă, am capitulat din toată
inima și am admis că sunt neputincioasă în fața alcoolului, că nu mai
sunt stăpână pe viața mea. Am pus deoparte ceea ce am crezut că am știut
din program, ca să pot avea o nouă experiență, o nouă înțelegere și un
nou mod de aplicare în toate momentele vieții mele. Cu alte cuvinte, am
devenit docilă, smerită, umilă.
În acest an am sărbătorit 13 ani de
sobrietate continuă. A fost o piatră de hotar, recăderea, pentru mine.
După recădere am înțeles, cu adevărat, importanța practicării tuturor
Pașilor și cât de important este Pasul unu, să admiți că ești alcoolic,
că alcoolul a pus stăpânire pe viața ta și să nu uiți asta niciodată.
Au fost dealuri și văi de-a lungul drumului și eu sunt recunoscătoare
pentru fiecare dintre ele, deoarece ele alcătuiesc persoana care sunt
astăzi. Nimic nu-mi dă mai multă plăcere, speranță și seninătate decât a
transmite mesajul AA celor care mai suferă, de a lua și sponsoriza pe
cineva făcându-l să strălucească ca apoi și alții să strălucească prin
intermediul lui.
Dacă ai lipsit o grămadă de timp, și ești din nou
la grup, lasă ego-ul la ușă și fă munca. Transmite mesajul,
sponsorizează, servește grupul. Trăiește Programul în fiecare moment al
zilei și fii recunoscător.
Kathy D. Atlanta.
Traducere C. - Suceava
Preluare de pe Prietenii lui Bill
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu