Se intampla ca, la inceput, nou-venitul, sa fie atent doar la partile din povestile celorlalti care nu se potrivesc cu ale lui. Adica, mai degraba este atent la deosebiri, decat la asemanari. Si isi spune, da, astia chiar au nevoie de program! Dar eu nu, nu sunt ca ei.
Cand sponsorul ii spune
sa mearga la o sedinta in fiecare zi, isi zice ca nu are timp, ca programul nu
ii permite, ca are alte angajamente. Cand mai aude si ca se vorbeste de
Dumnezeu, isi spune “Asta nu-i de mine!”.
Cand isi intalneste
sponsorul ii spune ca programul poate functioneaza pentru unii, dar sigur nu
functioneaza pentru el. Sponsorul intreaba: “Cate zile de abstinenta ai?”. “Aproape
30”
raspunde nou-venitul.
Sponsorul sugereaza
atunci ca totusi ceva a functionat si pentru el si ca poate ar fi bine sa se
focuseze pe acest lucru si sa gaseasca o cale de a ramane, decat sa caute o
cale de a pleca. Cand nou-venitul intreaba cum sa faca asta, i se sugereaza sa
aleaga un grup aproape de casa si sa mearga regulat acolo. Sa impartaseasca
despre el pana cand oamenii ajung sa il cunoasca. Sa ramana in comunitate si sa
vorbeasca cu ceilalti nou-veniti despre cum se simt si ce fac.
Si s-ar putea sa vada
ca asta functioneaza. Si sa-i fie mai tarziu recunoscator sponsorului care i-a
aratat calea de a ramane, ceea ce a facut sa nu mai caute calea de a pleca.
Quote: "Repara-ti acoperisul cand e soare afara!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu