BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 21 iunie 2016

MEDITATIA DE AZI


Direct” este cuvântul cheie în Pasul Nouă. Sunt momente în care, din nefericire, mulți dintre noi care speră ca repararea indirectă a greșelilor să fie suficientă, scutindu-ne astfel de durerea și de presupusa umilire de a-i aborda personal pe oameni și de a le spune despre greșelile noastre. Acesta este o eschivare și nu ne va aduce niciodată acea eliberare de greșelile din trecut. Ne arată că încercăm încă să apărăm ceva ce nu merită apărat, agățându-ne de un anumit comportament pe care ar trebui să-l abandonăm. Motivele uzuale pentru a evita repararea directă a greșelilor, sunt mândria și frica. Pe măsură ce îmi îndrept greșelile față de ceilalți, îmi dau eu seama că beneficiile pe termen lung îmi revin tot mie?

Rugăciunea de azi
Fie ca eu să fiu sigur că cele mai mari recompense pentru încercarea de a mă îndrepta și de a-mi repara personal greșelile, îmi aparțin până la urmă mie. Dar, fie ca eu să evit a-mi îndrepta greșelile doar pentru beneficiul meu – de a fi iertat, apreciat, de a mă putea lăuda cu „noul eu”. Umflarea ego-ului și încercarea de a-i mulțumi pe ceilalți nu fac parte din noua persoană care sunt. Doamne, salvează-mă de oportunism.


Ce să-mi amintesc azi
Fără îngâmfare sau mulțumirea altora.


Sursa- Sf. Dimitrie

Preluare de pe Prietenii lui Bill

 

Niciun comentariu: