BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


luni, 13 iunie 2016

Pasi de actiune - Inceputul! - (partea intai)

Motto: Dependenta distruge libertatea de a alege.

 

PRINCIPIUL CHEIE: ONESTITATEA 

Recunoastem FATA DE SINE ca suntem lipsiți de putere pentru a depăși dependenta și că viața a devenit greu de gestionat.

- 1 -

Devenim dispusi sa ne abtinem

Exista diferite tipuri de adictii, iar adictiile se pot manifesta in diverse moduri. Oricat de diferita ar fi adictia, un lucru ramane acelasi: recuperarea nu poate începe fără voia persoanei dependente. Iar oamenii devin în cele din urmă dispusi să se abțină atunci când durerea problemei devine mai mare si mai rea decât durerea soluției (spunem ca 'a ajuns la fundul sacului'). Cel care nu a ajuns in acest punct (spunem noi "INCA"), probabil va continua sa stea in dependenta, dar cu siguranță va ajunge 'acolo', deoarece dependenta este o boala progresiva. Ca o boală degenerativă, erodeaza capacitatea de a funcționa în mod normal. Singura cerință de a începe recuperarea este dorința de a inceta bautul, in cazul alcoolismului. Daca dorința este astăzi mică și inconsistentă, nu trebuie sa ne facem griji! Va crește!
Unii oameni recunosc necesitatea de a se elibera de dependenta, dar nu sunt încă dispuși să înceapă. In această situație se poate începe prin a recunoaște refuzul și de a observa costurile create de dependenta. Punem pe hartie ce este important pentru noi. Suntem atenti la familia noastra, la relațiile sociale, la relația cu Dumnezeu, la  puterea noastra spirituală, la capacitatea de a ajuta și de ai binecuvânta pe alții, la sănătatea noastra. Apoi, ne uitam la contradicțiile dintre ceea ce credem și dorim sa fie și comportamentele noastre. Observam modul în care acțiunile noastre subminează tot ceea are valoare pentru noi. Ne putem ruga ca Domnul sa ne ajute să ne vedem pe noi si viata noastra așa cum El o vede - cu tot potențialul nostru divin si cu ceea ce riscam prin continuarea dependentei.
O recunoaștere a ceea ce pierdem prin complacerea în dependenta ne poate ajuta să găsim dorința de a ne opri. Dacă putem găsi chiar și cea mai mică dorință, este suficienta pentru a deschide calea de a incepe pasul 1. Și pe măsură ce vedem progresul oferit prin parcurgerea acestui Program și modificările care intervin în viața noastra, dorința va crește.

Step 1: Honesty

 

 

 

Niciun comentariu: