Gânduri despre recuperare - Alcoolismul o boală a percepției

Când recunosc că sunt alcoolic, ce înseamnă asta pentru mine? Înseamnă că am o alergie a corpului care se numește fenomenul poftei. Dacă pun alcool în corpul meu, se întâmplă ceva care mă determină să doresc mai mult alcool. Nu există tratament pentru asta. Prin urmare, nu am niciun control odată ce am băut alcool în sistemul meu. Deci, soluția evidentă este să nu beau. Totuși, pentru că sunt alcoolic, mi-am pierdut puterea de a bea. Nu voi avea niciodată puterea de a alege în privinţa băuturii. Puterea mea trebuie să provină dintr-o putere superioară pe care aleg să o numesc Dumnezeu.

Deci, ca urmare a faptului că sunt alcoolic, am pierdut puterea de control și alegere, dar ce mă face alcoolic? Mie alcoolul îmi schimbă percepția asupra realității. Schimbă modul în care simt și văd lucrurile. Dacă devin neliniștit, iritabil sau nemulțumit, mintea mea va căuta ușurarea și confortul alcoolului. Mintea mea a fost deteriorată în ceea ce privește alcoolul, așa că nu pot vedea decât ce va face pentru mine, nu mie. De aceea, voința nu va funcționa. Înainte de a bea o băutură, sunt sobru. În această stare, în anumite momente, nu-mi pot aminti umilința și înfrângerea din cauza alcoolului și îmi voi spune că alcoolul este ok pentru mine, deoarece mă pot concentra doar pe ceea ce va face pentru mine. Când îi confer putere alcoolului cred că ar putea face pentru mine ceea ce eu nu aș putea face pentru mine. Așadar, nu e de mirare că alcoolul a avut atât de multă putere asupra mea. Un vorbitor a spus că alcoolul va transforma lumea din gri în color. Din păcate, s-a ajuns la un punct în care a încetat să funcționeze și să aibă efect detensionant, punct în care am intrat în ciclul descendent al consumului continuu de alcool.

Bill W a spus că mintea noastră a fost deteriorată în ceea ce privește alcoolul, deoarece nu putem vedea adevărul despre el. Cei 12 pași sunt concepuți pentru a-mi oferi un mod de a trăi, așa că nu voi căuta ușurarea și confortul alcoolului, ci ușurarea și confortul provenit de la puterea mea superioară. Prin urmare, pentru mine alcoolul a fost o soluție pentru ceea ce am simțit. Acum folosesc exercițiile spirituale pentru a schimba modul în care văd lucrurile conectându-mă conștient la un alt spirit pe care aleg să-l numesc Dumnezeu. Doar prin contactul conștient, ca rezultat al pașilor, pot spune când ideea de a bea apare ca o idee proastă.

Dr. Mike:

Thoughts on Recovery – No. 9 – Alcoholism a disease of perception

Gânduri despre recuperare - Recunoaștem pe deplin sinelui nostru că suntem alcoolici

Ce înseamnă pentru mine să recunosc pe deplin ceva? Definiția lui a recunoaşte este a admite faptul că ceva este adevărat sau valid după ce a fost negat sau i s-a opus rezistenţă mai întâi. Acest lucru s-a aplicat cu siguranță pentru mine. Am văzut la alții și la mine că comportamentul alcoolic a fost prezent cu mult înainte de a-l recunoaște pe deplin. „Ideea că cumva, într-o bună zi, își va controla și se va bucura de băut este marea obsesie a fiecărui băutor anormal. Persistența acestei iluzii este uimitoare. Mulți o urmăresc până la porțile nebuniei sau ale morții”. Marea carte spune că majoritatea alcoolicilor nu vor ceda și rezultatul este nebunia sau moartea. De asemenea, recunoscând pe deplin că sunt alcoolic, renunț necondiționat că voi avea vreodată puterea de a alege să nu beau sau de a controla alcoolul. Atunci pot recunoaște că sunt neputincios față de alcool.

A admite pe deplin înseamnă a atinge fundul sacului. Pentru mine, atingerea fundului sacului a fost să ajung la punctul în care nu mai puteam nega adevărul despre situația mea. A vedea realitatea unei situații înseamnă a fi capabil în mod structural de onestitate. A admite sinelui meu cel mai profund înseamnă a admite în inima și sufletul meu nu intelectual, ci emoțional, cu o recunoaștere completă că nu se va schimba niciodată. Predare completă adevărului situației. Predare necondiționată! Un exemplu este când japonezii s-au predat, a fost necondiționat. Când a primit documentul de predare pe care l-a semnat generalul MacArthur, liderul japonez a vrut să-și pună ochelarii pentru a-l citi. MacArthur i-a spus: Nu trebuie să citești asta, doar semnează! Aceasta este o predare necondiționată pe care trebuie să o fac în fiecare zi pentru tot restul vieții mele.

Dacă nu am putere asupra alcoolului, atunci alcoolul are toată puterea asupra mea. Dacă nu este Dumnezeu este cel care are toată puterea, înseamnă că eu nu am niciun dumnezeu în viața mea. Prin urmare, soluția pentru a fi neputincios în faţa alcoolului este să am o relație cu cel care are toată puterea și această relație îmi va oferi acces la o putere asupra alcoolului. Programul celor 12 pași este de a avea acces la acea putere pe care eu o numesc Dumnezeu. Primul pas pe această cale este să recunosc pe deplin că sunt alcoolic.

Dr. Mike:

Thoughts on Recovery – Fully concede to our innermost selves that we were alcoholics

 

Gânduri despre recuperare - Primul pas în recuperare

Dacă ați întreba la o întâlnire care este primul pas în recuperare majoritatea ar spune pasul 1 din cei 12 pași, dar acesta nu este primul pas în recuperare. La pag. 30 din capitolul Mai multe despre alcoolism se afirmă „am aflat că trebuie să recunoaștem pe deplin sinelui nostru interior că suntem alcoolici. Acesta este primul pas în recuperare. Iluzia că suntem ca alți oameni sau în prezent ar trebui să fie spulberată!

Primul dintre cei 12 pași spune că am recunoscut că suntem neputincioși față de alcool. Nu spune că am fost alcoolici. Recunosc că sunt neputincios în faţa alcoolului după ce am recunoscut că sunt alcoolic. A fi alcoolic mă face să fiu neputincios în faţa alcoolului. Prin urmare, primul pas în recuperare înainte de a putea face primul dintre cei 12 pași este să recunosc pe deplin sinelui meu cel mai profund că sunt alcoolic. Dacă nu fac acest lucru, nu voi avea succes în lucrarea celor 12 pași. De aceea marea carte are Opinia doctorului și primele 3 capitole pentru ca cititorul să devină convins din experiența lui personală că este alcoolic.

Fondatorii și-au dat seama din experiența lor că până când individul nu a recunoscut pe deplin sinelui lui interior că era alcoolic, recuperarea nu a fost posibilă. Prin urmare, mi se cere să recunosc pe deplin sinelui meu cel mai profund că sunt alcoolic. 

Ce înseamnă să recunosc pe deplin? Ce înseamnă a fi alcoolic? Acest lucru este discutat în Recunoaștem pe deplin sinelui nostru că suntem alcoolici

şi în Alcoolismul o boală a percepției. Deci, întreabă-te ce înseamnă asta pentru tine.

Dr. Mike:

Thoughts on Recovery – The First Step in Recovery

Paradoxul ciudat al AA

Într-o noapte, stăteam în sufragerie și mă uitam la televizor, în timp ce mă chinuiau emoții incomode. Încercând fără rezultat să mă concentrez asupra spectacolului pe care îl vizionam, gândurile mele continuau să se îndrepte spre un subiect suficient de întunecat pentru ca să fiu înclinat să îl împărtășesc. Durerea și angoasa pe care le-am trăit au atins un nivel atât de mare încât au reușit în cele din urmă să mă propulseze să ridic acel „telefon de o sută de lire sterline”. Am sunat un prieten de-al meu și i-am împărtășit ce se întâmpla în capul meu. Am stabilit cauza principală a necazurilor mele, mânia provenită din resentimentele pe care le adăposteam și care nu fuseseră exprimate. Această furie, nefiind eliberată, nu mai avea încotro să meargă decât în ​​interior, manifestându-se ca depresie.

Sugestia prietenului meu a fost să mă rog pentru cei pentru care am resentimente în fiecare seară timp de două săptămâni. Mai exact, mi-a spus să mă rog pentru ca acei oameni să obțină lucrurile pe care eu le vreau pentru mine. Așa că stau pe marginea patului meu înainte de a mă culca și mă întrebam, ce vreau pentru mine în acest moment? Răspunsul a fost ceva de genul, să mă simt confortabil în propria mea piele, să am o minte deschisă sau să găsesc frumusețe în momentele de zi cu zi. Continui apoi prin a-mi dori ca persoana faţă de care am avut resentimente să obțină orice mi-am dorit pentru mine. Lucrul remarcabil a fost că nu numai că resentimentul a început să se estompeze, dar m-am trezit că mi primesc tot pentru care mă rog să primească cealaltă persoană!

Atât de paradoxal, gândindu-mă la alții m-am putut ajuta pe mine. Un paradox ciudat al programului AA este acela că este adesea menționat ca fiind un „program egoist”, dar ajutarea altora este unul dintre principiile sale centrale. Îi ajutăm pe ceilalți din motive egoiste, deoarece ne ajută indirect pe noi înșine. Rugându-mă pentru cei pentru care am resentimente s-a dovedit a fi printre cele mai magnifice cadouri pe care le-am primit de la acest program.

AA's Strange Paradox

Paradoxurile AA

Citim, de cele mai multe ori, despre cele patru paradoxuri ale AA in deschiderea întâlnirilor noastre. Dar de unde vin, cine a vorbit pentru prima oară despre ele?

Este vorba despre John P., Tuscaloosa, Alabama, a cărui poveste „Profesorul și paradoxul” apare în ediția a doua a Big Book.

Această poveste scurtă, dar puternică scrisă de John P. a apărut doar în cea de-a doua ediție, motiv pentru care majoritatea AA nu au văzut-o niciodată. John a enumerat patru paradoxuri ale programului AA și de ce sunt atât de importante: 1) Ne predăm ca să învingem; 2) Dăruim ca să păstrăm; 3) Suferim ca să ne facem bine; și 4) Murim ca  să trăim. El a scris, de asemenea, o actualizare puternică a poveștii sale din Big Book pentru numărul din iulie 1967 al Grapevine. 

Potrivit unei discuții pe care John a susținut-o în Ziua Fondatorilor 1978 la Akron, a intrat în AA în februarie 1949.

S-a născut în Atlanta, Georgia și avea un accent sudic gros. El s-a descris ca fiind întotdeauna timid, sensibil, temător, invidios și resentimentar, ceea ce îl facea să fie un independent arogant, o personalitate sfidătoare. A crezut că și-a luat doctoratul grad principal pentru că a vrut fie să depășească, fie să sfideze pe ceilalți. A publicat o mulțime de cercetări științifice, poate din aceleași motive. A terminat studiile postuniversitare la vârsta de 30 de ani și a predat limba engleză la Universitatea din Alabama timp de 21 de ani. Acolo lucra când a intrat în AA. Ulterior a predat la Kent State University din Ohio. (A glumit într-o discuție pe care a susținut-o în 1978 despre predarea lui Shakespeare cu accent sudic că i-a predat engleza bobocului - student în anul întâi - lui Jim Nabors, om de televiziune şi că dacă ar fi știut că Nabors avea să câștige atâția bani, ar fi stat în scaunul lui Nabors şi l-ar fi lăsat pe Nabors să predea cursul.)

A început ca băutor social, la vârsta de douăzeci de ani, și nu a experimentat nicio problemă cu băutul până mult după ce a terminat școala. Dar, pe măsură ce tensiunile și anxietățile vieții sale au crescut, iar reculurile de la perfecțiune au început să crească, el „a alunecat peste linia dintre consumul moderat de alcool și alcoolism”.

John a spus „există tot felul de bețivi: bețivi melancolici, bețivi plângători, bețivi călători, bețivi plăcuți și fericiți și o serie de alte soiuri”. Era un bețiv grandoman și, uneori, violent.

Crizele sale au venit când, în timpul unei beții, a devenit „de o violenţă nebună” și a aterizat în închisoarea orașului. La scurt timp după aceea a fost pregătit pentru AA.

John a ținut discuții foarte pline de umor. De exemplu, el a spus în discuția din 1978 că nu știe de ce povestea lui a fost eliminată din cea de-a treia ediție, poate că biroul din New York a crezut că a murit. 

De asemenea, a glumit despre faptul că dacă îţi spui povestea în Cartea Mare poate uneori să-ţi creeze probleme. El a povestit cum, după ce a vorbit la o convenție de stat AA din Little Rock, Arkansas, a auzit un bărbat spunând că este un fals, un mincinos și un hoț. Omul a crezut că a furat fiecare cuvânt din povestea lui dintr-o poveste din Cartea Mare pe care omul tocmai o citise cu o seară înainte.

PROFESORUL ȘI PARADOXUL (extras)

AA nu funcționează într-un mod în care oamenii se așteaptă în mod normal. De exemplu, în loc să ne folosim „puterea de voință”, așa cum toți cei din afara AA par să creadă că facem, ne predăm voința noastră către o Putere Superioară, ne punem viața în mâini - mâini invizibile - mai puternice decât ale noastre. Un alt exemplu: dacă douăzeci sau treizeci dintre noi bețivi adevărați pleacă de acasă și se întâlnesc într-o sală de club în centrul orașului sâmbătă seara, așteptarea normală este că toți treizeci ne vom îmbăta cu siguranță, dar nu este așa, nu? Sau vorbind despre whisky și vechile zile de băut s-ar crede  în mod normal  că îți crește setea, dar nici asta nu se întâmplă, nu? Programul și procedurile noastre par a fi în multe privințe contrare opiniei normale. Așadar, în legătură cu această idee, permiteți-mi să transmit ceea ce consider cele patru paradoxuri ale modului în care funcționează AA. (Un paradox, probabil știți deja, este o afirmație care pare contradictorie în sine; o afirmație care pare a fi falsă, dar care, examinată cu atenţie, în anumite cazuri se dovedește a fi adevărată.)

Ne predăm, ca să învingem. La prima vedere, a te preda nu prea seamănă cu a învinge. Dar așa funcționează metoda AA. Abia am ajuns la fundul sacului, într-un anume aspect al vieții noastre și ne-am izbit de un zid de care nu mai putem trece; abia după ce am atins capătul disperării și ne-am predat – abia atunci am putut realiza abstinența împlinită, care ne-a fost imposibilă întotdeauna înainte. Noi trebuie - și de fapt așa și facem – să ne predăm, ca să învingem.

Dăruim, ca să păstrăm. Pare absurd și imposibil. Cum poți păstra ceva ce dai? Dar, pentru a păstra ceea ce ne oferă AA-ul, trebuie să transmitem altora acest program fără să așteptăm în schimb nici o recompensă, indiferent de ce natură ar fi ea. Dacă credem că nu ne putem permite să dăruim ceea ce ni s-a dat gratis și cu generozitate în AA, atunci putem să ne pregătim liniștiți pentru următoarea beție ... Se va întâmpla curând. Trebuie să dăruim abstinența, ca să ne-o putem păstra.

Suferim, ca să ne facem bine. Nu există nici un mod de a scăpa de teribila suferință a regretelor, rușinii, stânjenelii care ne copleșesc la începutul însănătoșirii noastre. Nu s-a descoperit nici un remediu pentru răul sevrajului, pentru tremurături. Durerea este mare, dar pentru noi este necesară. Suferim, ca să ne însănătoșim.

Murim, ca să trăim. Acesta este un paradox foarte frumos. Prin practicarea celor 12 Pași AA, vechea noastră viață, condusă de o gândire tulbure și întortocheată, moare treptat cu tot ce ține de ea. Iar noi dobândim un mod de viață nou, superior. Pe măsură ce scăpăm de defecte, murim într-o viață și ne naștem într-alta. Când începem programul AA, murim ca să trăim.

Povestea completa aici:

The Professor And The Paradox

Marele fapt ... faptul central ... intr-adevar miraculos!

 

Exista o soluţie ...

„Marele fapt este acesta și nimic mai puțin: că am avut experiențe spirituale profunde și eficiente care au revoluționat întreaga noastră atitudine față de viață, față de semenii noștri și față de universul lui Dumnezeu. Faptul central al viețile noastre de astăzi este certitudinea absolută că Creatorul nostru a intrat în inimile noastre și trăiește într-un mod care este într-adevăr miraculos. El a început să realizeze acele lucruri pentru noi pe care nu le-am putea face niciodată singuri. "

Dacă sunteţi atât de serios alcoolic cum am fost şi noi, credem că nu există cale de mijloc.

- Alcoolici anonimi , pagina 25.

Frică, dorință și suferință

Într-un sens foarte real, Pasul Șapte este finalizarea celei de-a doua jumătăți a Primului Pas: După ce am recunoscut că nu ne putem gestiona propria viață și fiind hotărât să ne predăm voința și viața "în grija lui Dumnezeu așa cum l-am înțeles„ acum confirmăm decizia noastră de a lăsa conducerea vieții la acel nivel, mai degrabă decât de a relua în zadar practica de a gestiona viața noi înșine. Aceasta este deflația ego-ului în profunzime și „puncția dureroasă a ego-ului”.

---

Majoritatea tuturor celor care participă la Alcoolici Anonimi au auzit - sau vor auzi, într-o formă sau alta - următorul truism preluat din eseul lui Bill la Pasul 7: „Activatorul principal al defectelor noastre a fost frica egocentrică - în primul rând frica că vom pierde ceva ce avem deja  sau că nu vom reuși să obținem ceva ce ne dorim. "

Rețineți că temerile noastre egocentrice nu sunt cauza principală a defectelor noastre, dar sunt în schimb catalizatorul sau „activatorul șef” prin care se manifestă defectele de caracter în gândurile, emoțiile și atitudinile noastre. Ideile înfricoșătoare și de cele mai multe ori greșite, odată activate, se manifestă în modele de gândire emoționale și condiționate care inevitabil creează suferință pentru alcoolicul care se recuperează. Alcoolicul, dacă nu este pregătit și, prin urmare, nu conștientizează efectele unor astfel de gânduri, emoții și atitudini, reacționează la temerile generate de căderea din nou în strânsoarea dependenței sale sau de acţiunile bazate pe vechile comportamente de dependență. Astfel de comportamente vechi pot duce la adoptarea de către alcoolici a unor acțiuni și atitudini extreme față de ceilalți, rezultat mult mai des incredibil de dăunător decât altfel - atât pentru alcoolici, cât și pentru ceilalți.

Totuși, vorbim doar despre faptul că frica este „ activatorul principal ” al defectelor noastre de caracter și nu cauza principală a unor astfel de acțiuni și atitudini dureroase.

Cauza principală a unor astfel de gânduri și emoții bazate pe frică este, desigur, dorința. Aceasta este stăpâna temerilor noastre, așa cum observă Bill cu atâta dreptate, atunci când percepem că dorințele noastre de a păstra ceea ce avem sau de a obține ceea ce ne dorim par să nu dea roade. Și este împiedicarea sau îndepărtarea acestor dorințe omniprezente - dorința noastră constantă de securitate, relații, recunoaștere și posesiuni care ne înstrăinează de toată puterea superioară - care se află în centrul celor mai multe tradiții spirituale și religioase, inclusiv în programul AA în 12 Pași.

De ce atunci toată discuția despre frici fără a vorbi despre dorințele noastre rudimentare? Cred, așa cum scrie Bill, că noi, alcoolicii, „nu am vrut niciodată să ne ocupăm de suferință ”. 

Astfel, dorințele noastre disproporționate ne hrănesc temerile, temerile noastre ne provoacă suferințe și, la rândul lor, astfel de suferințe duc la dorințe tot mai mari și aparent de nestins. Abordând efectul grav al dorințelor noastre prea umane și nerecuperate la Pasul șase, Bill observă că alcoolicul are deseori dorințe care „depășesc cu mult” scopurile intenționate. El observă apoi (la p. 65) că, „Când [aceste dorințe] ne conduc orbește sau cerem în mod voit să ni se furnizeze mai multe satisfacții sau plăceri decât este posibil sau ne îndatorează, acesta este punctul în care plecăm de la gradul de perfecțiune pe care Dumnezeu îl dorește pentru noi aici pe pământ. Aceasta este măsura defectelor caracterului nostru sau, dacă doriți, a păcatelor noastre ".

Percepțiile și ideile noastre false despre ceea ce vrem sau avem nevoie - adică „păcatele” noastre, așa cum le-ar caracteriza Bill - creează astfel starea mentală, locul de joacă psihologic sau „măsura” în care se pot manifesta defectele noastre de caracter. Pentru a fi complet pregătiți pentru eliminarea acestor neajunsuri, trebuie să fim dispuși să examinăm și să renunțăm la dorințele supradimensionate care stau la baza temerilor și suferințelor noastre.

Deși renunțarea la ideile, emoțiile și atitudinile care provoacă suferință pot părea ferme, în practică este dificil să o faci. Căci dorințele și temerile noastre sunt baza rădăcinii tuturor suferințelor umane. Noi, alcoolicii, nu suntem cu siguranță singuri în defectele noastre de caracter.

Bill expune problemele de bază (și soluția) dorințelor de supraîncărcare ale alcoolicului. La pagina 76 din Cele Doisprezece și Douăsprezece , el scrie:

1. „Activatorul-șef al defectelor noastre a fost frica egocentrică - în primul rând teama că vom pierde ceva deja posedat sau că nu vom reuși să obținem ceva pe care l-am cerut”. 
2. „Trăind pe baza unor cerințe nesatisfăcute, am fost într-o stare de tulburare și frustrare continuă” (cauzele suferinței: sunt dorințele și temerile noastre, pofta și agățarea noastră, dependențele și aversiunile noastre, care creează suferință - lăsându-ne astfel vulnerabili la căutarea alinării suferinței noastre prin alcool).
3. „Prin urmare, nu puteam să avem pace decât dacă reuseam să găsim un mijloc de reducere a acestor cereri” (sfârșitul suferinței: pentru a pune capăt suferinței, punem capăt cerințelor / dorințelor care cauzează suferința noastră).

12&12 - finalul pasului 1 !

Cum a fost la început?

În anii de debut ai Comunităţii AA, acest adevăr amar (admitrea înfrângerii) a putut fi înghiţit şi digerat doar de cele mai disperate cazuri. Chiar şi aceste epave, aflate cu un picior în groapă, găseau deosebit de dificil să priceapă cît de disperată era, de fapt, starea lor. Dar, unii au reuşit; şi cînd au ajuns să se agaţe de principiile AA cu fervoarea naufragiatului care apucă un colac de salvare, s-au făcut bine, aproape fără excepţie. Acesta este motivul pentru care prima ediţie a cărţii Alcoolicii Anonimi, apărută cînd existau puţini membri, nu relata decît astfel de cazuri extreme. Mulţi alcoolici mai puţin disperaţi au încercat metoda AA, dar n-au reuşit, pentru că nu s-au putut recunoaşte neputincioşi.

Ce s-a întâmplat mai târziu?

Cu o colosală satisfacţie, constatăm că lucrurile s-au schimbat în următorii ani. Alcoolici care nu-şi pierduseră sănătatea fizică, familia, serviciul – ba, chiar mai aveau şi două maşini în garaj – începeau să-şi depisteze alcoolismul. Pe măsură ce numărul acestora creştea, li s-au adăugat tinerii, care erau ceva mai mult decât potenţiali alcoolici. Aceştia s-au scutit de cei zece-cincisprezece ani de infern, pe care îl traversaserăm noi, ceilalţi. 

Întrebare importantă:

Având în vedere că primul pas necesită recunoașterea faptului că viața noastră a devenit imposibil de gestionat, cum ar putea oameni ca aceștia să facă acest pas? 

Răspuns:

Era evident necesară ridicarea “limitei de jos” pe care o atinseserăm cei mai mulţi dintre noi, până la punctul în care sa-i doară.  Privind retrospectiv cariera noastră de băutori, puteam demonstra că nu mai eram în control, cu ani de zile înainte de a ne da noi seama; că, deja, băutul nu mai era un simplu obicei; că era deja începutul progresiei fatale. Celor care se îndoiesc, le putem spune: “Poate că, în fond, nici nu sînteţi alcoolic. Ce-ar fi să încercaţi, încă  o vreme, să beţi controlat, fără să daţi uitării ce v-am povestit noi despre alcoolism?” Această atitudine a adus rezultate concrete şi imediate. Atunci am descoperit că, odată ce un alcoolic i-a explicat altuia natura adevărată a bolii sale, acesta din urmă nu mai putea fi acelaşi ca înainte. După fiecare nouă beţie, omul îşi spunea: “Poate că aceşti AA au dreptate…”. La capătul unor astfel de experienţe repetate, adesea cu ani înainte ca marile necazuri să înceapă, se întorcea la noi, convins. Ajunsese la fundul sacului, exact ca oricare altul dintre noi. Doamna Damingeană însăşi devenise cel mai bun avocat al nostru.

Lămurire:

            

De ce se insistă atît asupra ideii că fiecare alcoolic trebuie să fi atins fundul sacului, înainte de toate? 

Răspunsul este că puţini ar fi aceia care ar încerca sincer să-şi aplice programul AA, pînă n-au atins acest prag de jos al lor. Căci, punerea în practică a următorilor unsprezece Paşi AA, înseamnă adoptarea unor atitudini şi acţiuni pe care cel ce bea încă nici n-ar visa să le adopte. Care om îşi doreşte să fie riguros de onest şi de tolerant? Cine vrea să-şi mărturisească defectele în faţa altuia şi să încerce să repare relele făcute? Cine se sinchiseşte de o Putere Superioară, darămite de meditaţie şi rugăciune? Cine vrea să-şi sacrifice timpul şi energia, încercînd să transmită mesajul AA următorului suferind? Nu: alcoolicul de rînd, egocentric pînă la extrem, nu se sinchiseşte de alt suferind decît dacă trebuie s-o facă pentru a supravieţui el însuşi.

Final:

            

Biciuiţi de alcoolism, ajungem în AA şi aici descoperim natura fatală a situaţiei noastre. Atunci, şi numai atunci, ne deschidem sufletul şi ascultăm ce ni se spune, aidoma celor aflaţi cu un picior în groapă. Din acel moment, sîntem gata să facem orice, numai să scăpăm de această obsesie, ce nu cunoaşte mila. 

Stiati ca ...? (Q&A - informatii despre BB, cap. 2)

 Capitolul 2: Există o soluție

1.   P17 

1. L1-3: „Noi, de la Alcoolicii Anonimi, cunoaștem mii de bărbați și femei care au fost odată la fel de lipsiți de speranță ca Bill”. De ce „mii”, când Cuvântul înainte la prima ediție (p.XV) se referă la „o sută” ca numărul de AA când a fost scris acest capitol și BB a fost publicat? - Probabil suprazelozitate editorială bine intenționată. Integritatea textului original impunea păstrarea cifrei de o sută și o notă de subsol adăugată pentru a indica că această cifră a crescut la mii începând cu ediția a 4-a (și a 3-a, unde s-a făcut și schimbarea textului fără nicio explicație pentru discrepanța). Acest tip de notă de subsol a fost folosită pe bună dreptate în altă parte
2. L22-23: „Avem o cale de ieșire asupra căreia putem fi absolut de acord. . . ” Ce a inspirat această linie? - Cel mai popular dintre titlurile propuse pentru BB: „The Way Out”

3.   P26  

1. L3: „ Un anumit om de afaceri american ” care a căutat ajutor pentru alcoolismul său de la doctorul Jung, i s-a spus că cazul său este fără speranță, cu excepția unei experiențe spirituale. Cine era el? - Rowland H.
2. Unde și-a găsit acest om experiența spirituală? - În Oxford Group din New York
3. Apoi a dus mesajul către vechiul său prieten de băut din Vermont. Cine a fost acesta? - Ebby T.
4. Acest al doilea bărbat a transmis-o unui al treilea partener de băut din Vermont și fost coleg de școală. Cine a fost acest al treilea om? - Bill W.
5. S-au alăturat vreodată acești doi bărbați AA? Nu. Ebby a recidivat și nu și-a mai revenit. Rowland a murit sobru.

Elogiul lui Ebby Thatcher

 Elogiul lui Ebby Thatcher

De Bill W.

În cel de-al șaptesprezecelea an și în data de 21 martie, prietenul și sponsorul meu „Ebby” a trecut în lumea de dincolo.

Într-o după-amiază rece de noiembrie din 1934, Ebby a fost cel care mi-a transmis mesajul care mi-a salvat viața. Și mai important, el a fost purtătorul Harului și al principiilor care, la scurt timp, au condus la trezirea mea spirituală. Aceasta a fost cu adevărat o chemare la o nouă viață în Duh. Copilul renașterii a devenit de atunci cea mai prețioasă posesie a tuturor.

În timp ce îl priveam unde se afla într-o odihnă perfectă, am fost agitat de amintirile puternice ale tuturor anilor pe care l-am cunoscut și l-am iubit.

Au fost amintiri ale acelor zile vesele într-un internat din Vermont. După anii de război, eram uneori împreună şi beam desigur. Am considerat că alcoolul este solventul pentru toate dificultățile, un adevărat elixir pentru o viață bună.

Apoi a existat acel episod absurd din 1929. Ebby și cu mine am fost într-o beţie de toată noaptea în Albany. Ne-am amintit brusc că un nou aerodrom fusese construit în Vermont, pe o pășune din apropierea orașului meu natal. Ziua de deschidere era aproape. Apoi a venit gândul amețitor: Dacă am putea angaja un avion, am devansa deschiderea cu câteva zile, făcând astfel noi înșine istoria aviației! În cele din urmă, Ebby a scos un prieten pilot din pat și, pentru un preț ridicat, l-am angajat pe el și pe mica sa ambarcațiune. Am transmis edililor orașului ora sosirii noastre. La mijlocul dimineții, ne-am ridicat în aer, foarte entuziasmat - și foarte beat. 

Cumva pilotul nostru destul de cherchelit şi el ne-a pus pe pământ. O mulțime mare, incluzând fanfara oraşului și un comitet primitor, au înveselit cu poftă isprava. Pilotul a deplanat apoi. Dar nimic altceva nu s-a întâmplat, nimic deloc. Privitorii stăteau în tăcere nedumerită. Unde erau Ebby și Bill? Apoi a fost făcută descoperirea oribilă - amândoi am fost găsiţi prăbușiți în cabina din spate a avionului, complet terminați! Prietenii amabili ne-au ridicat și ne-au așezat pe pământ. După aceea, noi, creatorii de istorie, am căzut laţi. În mod ruşinos, a trebuit să fim îndepărtați. Fiasco-ul nu ar fi putut fi mai îngrozitor. Am petrecut ziua următoare tscriind tremurat scuze.

În următorii cinci ani, rareori l-am văzut pe Ebby. Dar, desigur, băutul nostru a continuat și a continuat. La sfârșitul anului 1934 am avut o zdruncinătură terifiantă când am aflat că Ebby era pe punctul de a fi închis, de data aceasta într-un spital de boli mintale de stat.

În urma unei serii de beţii, conducea noul Packard al tatălui său pe șosea și a intrat într-o locuință, izbind chiar bucătăria și ratînd de puţin o gospodină îngrozită. În această situaţie jenantă, Ebby și-a pus cel mai strălucitor zâmbet și a spus: "Ei bine, draga mea, ce zici de o ceașcă de cafea?"

Desigur, umorul ușor al lui Ebby a fost destul de pierdut pentru toți cei interesați. Răbdarea lor s-a stins, părinții orașului l-au smuls în curte. După toate aparențele, destinația finală a lui Ebby a fost azilul de nebuni. Pentru mine, acest lucru a marcat picătura care a umplut paharul pentru amândoi. Cu doar puțin timp înainte, medicul meu, dr. Silkworth, se simțise obligat să-i spună lui Lois că nu există nicio speranță de recuperare; că și eu ar trebui să fiu închis, altfel risc nebunia sau moartea.

Dar providența a vrut altfel. În prezent s-a aflat că Ebby fusese eliberat condiționat în custodia prietenilor care (deocamdată) își obținuseră sobrietatea în Oxford Group. L-au adus pe Ebby la New York, unde a căzut sub influența benignă a marelui viitor prieten al lui AA, Dr. Sam Shoemaker, rectorul Bisericii Episcopale din Calvar. Mult afectat de Sam și de „OG” Ebby s-a calmat imediat. Auzind de starea mea gravă, a venit direct la casa noastră din Brooklyn. 

În timp ce am continuat să-mi amintesc, viziunea lui Ebby care mă privea peste masa din bucătărie a devenit minunată de vie. După cum știu majoritatea AA, el mi-a vorbit despre eliberarea din deznădejdea care îi venise (prin intermediul Oxford Groups) ca rezultat al inventarului personal, al reparării greşelilor, al ajutorului acordat celorlalţi și al rugăciunii. Pe scurt, el propunea atitudinile și principiile pe care le-am folosit mai târziu în dezvoltarea celor Doisprezece Pași ai AA de recuperare.

Se întâmplase. Un alcoolic transmisese efectiv mesajul către altul. Ebby fusese capabil să-mi aducă darul Divin, pentru că putea ajunge la mine în profunzimea sufletului prin limbajul inimii. Împinsese acea poartă mare prin care toți cei din AA au trecut de atunci pentru a-și găsi libertatea sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Pentru textul original clic AICI

Cum functioneaza 1938

 Reproducerea manuscrisului original din 1938

 

Capitolul cinci
CUM FUNCȚIONEAZĂ

Rareori am văzut o persoană care să eșueze și care ne-a urmat temeinic instrucțiunile. Cei care nu se recuperează sunt persoane care nu pot sau nu se vor oferi complet acestui program simplu, de obicei bărbați și femei care sunt incapabili din punct de vedere constituțional să fie sinceri cu ei înșiși. Sunt astfel de nefericiţi. Nu este vina lor; se pare că s-au născut așa. Sunt în mod natural incapabili să prindă și să dezvolte un mod de viață care necesită onestitate riguroasă. Șansele lor sunt mai mici decât media. Există și aceia care suferă de tulburări emoționale și mentale grave, dar mulți dintre ei își revin dacă au capacitatea de a fi oneşti.

Poveștile noastre dezvăluie în mod general cum am fost, ce s-a întâmplat și cum suntem acum. Dacă ați decis că doriți ceea ce avem și sunteți dispuși să mergem în pânzele albe pentru a-l obține - atunci sunteți gata să urmați instrucțiunile.

La unele dintre acestea s-ar putea să vă împiedicați. Poate credeți că puteți găsi o cale mai ușoară, mai blândă. Ne îndoim să puteți. Cu toată seriozitatea, vă rugăm să fiți neînfricat și temeinic de la bun început. Unii dintre noi am încercat să ne ținem de vechile noastre idei, iar rezultatul a fost nul până când am renunțat absolut.

Amintiți-vă că aveți de-a face cu alcoolul - viclean, descumpănitor, puternic! Fără ajutor este prea mult pentru tine. Dar există Unul care are toată puterea - Acela este Dumnezeu. Trebuie să-L găsești acum!

Jumătățile de măsură nu vă vor folosi nimic. Stai la punctul de cotitură. Aruncă-te sub protecția și îngrijirea Lui cu abandon complet.

Iată pașii pe care i-am făcut, care sunt sugerați ca Program de recuperare:

Am recunoscut că am fost neputincioși în privința alcoolului - că viețile noastre deveniseră imposibil de gestionat.
Am ajuns să credem că o Putere mai mare decât noi înșine ne-ar putea readuce la sănătate.
Am luat o decizie de a ne lăsa voința și viața în grija și îndrumarea lui Dumnezeu așa cum l-am înțeles.
Ne-am făcut un inventar moral temeinic și fără frică.
Am admis lui Dumnezeu, nouă înșine și unei alte ființe umane natura exactă a greșelilor noastre.
Am fost pe deplin dispus ca Dumnezeu să înlăture toate aceste defecte ale caracterului.
Cu umilință, în genunchi, L-am rugat să ne îndepărteze neajunsurile - fără a ne opri nimic.
Am făcut o listă a tuturor persoanelor pe care le-am rănit și am devenit dispuşi să le reparîm complet.
Reparaţii directe aduse acestor persoane ori de câte ori este posibil, cu excepția momentului în care acest lucru ar putea să le rănească pe ele sau pe alții.
Am continuat să facem inventarul personal și când am greșit am recunoscut-o imediat.
Am căutat prin rugăciune și meditație să ne îmbunătățim contactul cu Dumnezeu, rugându-ne numai pentru cunoașterea voinței Sale pentru noi și puterea de a realiza asta.
După ce am avut o experiență spirituală ca rezultat al acestui curs de acțiune, am încercat să transmitem acest mesaj altora, în special alcoolicilor, și să practicăm aceste principii în toate treburile noastre.

S-ar putea să exclamați: „Ce comandă! Nu pot să o fac.” Nu te descuraja. Nimeni dintre noi nu a reușit să păstreze o asemănare perfectă cu aceste principii. Nu suntem sfinți. Ideea este că suntem dispuși să creștem pe linii spirituale. Principiile pe care le-am stabilit sunt ghiduri pentru progres. Pretindem mai degrabă progres spiritual decât perfecțiune spirituală.

Descrierea noastră despre alcoolic, capitolul despre agnostic și aventurile noastre personale înainte și după, au fost concepute pentru a vă prezenta trei idei pertinente:

(a) Că sunteți alcoolic și nu vă puteți gestiona propria viață.
(b) Probabil că nicio putere umană nu vă poate ameliora alcoolismul.
(c) Că Dumnezeu poate și vrea.

Dacă nu sunteți convins de aceste probleme vitale, ar trebui să recitiți cartea până în acest punct sau altfel să o aruncați!

Dacă sunteți convins, sunteți acum la pasul trei, adică luați o decizie de a vă întoarce voința și viața către Dumnezeu așa cum îl înțelegeți. Ce vrem să spunem prin asta și ce facem?

Prima cerință este să vedeți că orice viață care se desfășoară pe voința proprie cu greu poate fi un succes. Pe această bază, suntem aproape întotdeauna în coliziune ~ cu ceva sau cu cineva, chiar dacă motivele noastre pot fi bune. Majoritatea oamenilor încearcă să trăiască prin autopropulsie. Fiecare persoană este ca un actor care dorește să conducă întregul spectacol: încearcă pentru totdeauna să aranjeze luminile, baletul, peisajul și restul actorilor în felul său. Dacă aranjamentele sale ar rămâne aşa, dacă oamenii ar face cum dorește, spectacolul ar fi minunat. Toată lumea, inclusiv el însuși, ar fi mulțumit. Viața ar fi minunată. Încercând să facă aceste aranjamente, actorul nostru poate fi uneori destul de virtuos. Poate fi bun, atent, răbdător, generos; chiar modest și sacrificat de sine. Pe de altă parte, el poate fi rău, egoist, egoist și necinstit. Dar, ca toţi oamenii, are şi din unele şi din celelalte.

REZUMAT PASI BIG BOOK IN CITATE

REZUMAT PAŞI BIG BOOK ÎN CITATE

A.) „... problema băutului ...” (17: 1)

B.) „... o soluție comună ...” (17: 3)

C.) „... un program de acțiune practic ...” (9: 6)

A.) Problema: „... Eram plini de frică ...” (52: 2)

PASUL 1 [Onestitate]

# „Dacă, când eşti onest cu tine însuţi, te găsești în situaţia de a nu putea renunța total [Minte: obsesie mentală] sau dacă atunci când bei, nu ai control asupra cantităţii pe care o bei [Corp: compulsie fizică], eşti probabil alcoolic. ” (44: 1)

    - [Obsesia mentală:] „Sunt neliniștiți, iritabili și nemulțumiţi, până nu experimentează din nou simțământul [obsesia mentală] de ușurință și confort care vine imediat după ce iau câteva băuturi ... " (xxviii: 4)

    - [Compulsia fizică:] „După ce au a cedat dorinței [obsesie mentală] din nou, așa cum fac mulți, și fenomenul de poftă [compulsia fizică] se dezvoltă, ei trec prin etapele bine-cunoscute ale unei beţii, apărând remușcarea, cu un angajament ferm că nu vor mai beau din nou. Acest lucru se repetă mereu şi mereu…." (xxix: 0)

# „... Principala problemă a alcoolicului este centrată în mintea lui, mai degrabă decât în corpul său. ” (23: 1) 

    - „Cineva a împins o băutură în calea mea şi eu am băut-o. Am fost nebun? Am început să mă întreb, pentru că așa o îngrozitoare lipsă perspectivă aproape părea ca fiind acest lucru. " (5: 5)

    - „Alcoolicii investigați erau încă copilăroşi, sensibili din punct de vedere emoțional și preţioşi. ” [12 și 12, (123: 0)]

    - „Aveam probleme cu relațiile personale, nu ne-am putut controla natura emoționale, am fost o pradă a mizeriei și depresiei, nu puteam să ne trăim viaţa, aveam un sentiment de inutilitate, am fost plini de frică, eram nefericiți, nu puteam să fim de ajutor real altor oameni ... "(52: 2)

B.) Soluția: „... Nu te mai juca de-a Dumnezeu”. (62: 3)

PASUL DOI [Speranță] „… ne putem însănătoşi…” (98: 2)

# „... Este posibil să suferiți de o boală pe care numai o experiență spirituală o va tămădui. ” (44: 1)

    - „... Cu excepția cazului în care această persoană poate experimenta o întreagă schimbare psihică, există foarte puține speranțe de recuperare a sa." (xxix: 0)

    - „Se pare că au natura unor uriaşe deplasări și rearanjamente emoţionale. ” (27: 4)

# „... O schimbarea de personalitate suficientă care conduce la recuperarea din alcoolism ... " (567: 1)

    - „(Dr. Jung) ... Idei, emoții și atitudini care au fost odată forțele călăuzitoare ale vieților acestor oameni sunt brusc înlăturate și un set complet nou de concepții și motivaţii încep să îi domine. ” (26: 1, 27: 4)

    - „Majoritatea experiențelor noastre sunt ceea ce psihologul William James numește „Varietate educațională” pentru că se dezvoltă încet într-o perioadă de timp. (567: 4)

# „Cu puține excepții, membrii noștri constată că ei au exploatat o resursă interioară nebănuită care în prezent se identifică cu propria concepție despre Puterea mai mare decât ei înșiși. ” (567: 4)

# „Majoritatea dintre noi cred că această conștientizare a unei Puteri mai mare decât noi înșine este esența experienţei spirituale. Membrii noștri mai religioși o numesc „Conștiința lui Dumnezeu”. (568: 0)

    - „În primul rând, a trebuit să renunțăm să ne mai jucăm de-a Dumnezeu”. (62:3)

    - „Prin urmare, când vă vorbim despre Dumnezeu, ne referim la propria dvs. concepție despre Dumnezeu. Acest lucru se aplică și altor expresii spirituale pe care le găsiţi în această carte. Nu lăsați nicio prejudecată pe care o puteți avea împotriva spiritualului termenii să vă descurajeze în a vă întreba sincer ce înseamnă aceste lucruri pentru tine. ” (47: 1)

# „Constatăm că nimeni nu ar trebui să aibă dificultăți cu spiritualitatea programului. Bunăvoinţa, onestitatea și spiritul deschis sunt elementele esențiale ale recuperării. Dar acestea sunt indispensabile ”. (568: 3)

    - „Pentru noi, Tărâmul Duhului este larg, încăpător, atotcuprinzător; niciodată exclusiv sau interzicând ceva celor care caută cu seriozitate. Este deschis, credem, tuturor ... " (46: 2)

    - „… Obiectivul principal este de a vă permite să găsiți o Puterea mai mare decât dvs. care va rezolva problema." (45: 2)

C.) Programul de acțiune: "... Ne oprim ... și întrebăm .... "(87: 3)

PASUL TREI și următorii [încredere]

# „... Singurul efort necesar fiind acela de a urma câteva reguli simple. ” (xxix: 1)

    - „A însemnat distrugerea egoismului”. (14: 1)

    - „Aproape niciunuia dintre noi nu i-a plăcut căutarea sinelui, nivelarea mândriei noastre, mărturisirea defectelor de caracter pe care procesul le cere pentru a avea succes. Dar am văzut acest lucru chiar a funcționat la alții ... " (25: 1)

    - „Egoism - egocentrism! credem noi că este rădăcina necazurilor noastre. (62: 1)

    - „Deci, problemele noastre, credem, în esență noi suntem cei care le-am creat. Ele apar din noi înșine și alcoolicul este un exemplu extrem de revoltă a voinţei proprii, deși de obicei nu crede asta. Mai presus de orice, noi alcoolicii trebuie să scăpămde acest egoism. Trebuie, sau ne omoară! ” (62: 2)

    - "El este Directorul; noi suntem agenții Lui." (62:3)

# PASUL 4 [Curaj] „Apoi ne-am lansat într-un curs de acțiune viguroasă ... un efort intens să ne confruntăm și să scăpăm de lucrurile din noi care ne blocaseră [de către o putere mai mare]. Băutul nostru nu a fost decât un simptom. Așa că a trebuit să aprofundăm către la cauze și condiții. ” (63: 4) [„motivele” 86: 2]

    - „Unde am fost egoisti, necinstiți, îngâmfaţi și înspăimântați?” (67: 2)

    - „Ne-am recunoscut greșelile cu onestitate și am fost dispuţi să îndreptăm aceste chestiuni. ” (67: 2)

    - „Dacă ați luat deja o decizie [Pasul 3], și un inventar personal al celor mai mari defecte de caracter [Pasul 4], ați făcut un început bun. ”  (71: 0)

# PASUL 5 [Integritate] „De obicei găsim o auto-evaluare solitară este insuficientă." (72: 2)

    - „... Au spus altcuiva toată povestea vieții lor.” (73: 0)

    - „Avem un inventar scris și suntem pregătiţi pentru o discuție lungă ”. (75: 1)

    - „Încuiem mândria și facem lumină asupra defectelor întortochiate de caracter, în fiecare colţişor întunecat al trecutului. Odată ce am făcut acest pas, fără a omite nimic, suntem încântaţi. Putem privi lumea în ochi.” (75: 2)

# PASUL 6 [Disponibilitate] „... Dă-i drumul ....” (76: 1)         LET GO

# PASUL 7 [Umilința] „... Lasă-l pe Dumnezeu ....” (76: 1)    LET GOD

# PASUL 8 [Compasiune] „Avem o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit și cărora suntem dispuşi să facem reparaţii. Am făcut-o când am făcut inventarul personal. Ne-am supus unei drastice autoevaluări. ” (76: 3)

# PASUL 9 [Justiție] „Acum avem nevoie de mai multă acțiune, fără de care găsim că „Credința fără fapte este moartă.'... Acum mergem la semenii noștri și reparăm daunele făcute în trecut. ” (76: 3)

    - „Dacă suntem minuțioși ... Nu ne vom mai framânta cu gânduri legate de propria persoană .... Teama de oameni și insecuritatea financiară ne va părăsi. ... Dacă facem efortul necesar." (83: 4) 

# PASUL 10 [Perseverență] „Continuăm să fim atenţi (WATCH) la egoism, necinste, resentimente și frică. Când acestea apar, îi cerem (ASK) lui Dumnezeu imediat să le îndepărteze. Le discutăm imediat cu cineva și reparăm repede dacă am făcut rău cuiva. Apoi ne îndreptăm (TURN) hotărât gândurile către cineva pe care îl putem ajuta. Iubirea și toleranța față de ceilalți este codul nostru. ” (84: 2)

# PASUL 11 [Conștientizarea spirituală] „... Să ne gândim la cele douăzeci și patru de ore care urmează. ... Îl rugăm pe Dumnezeu să ne direcționeze gândirea, mai ales cerând să ne ferească de motive de autocompătimire, lipsă de onestitate sau egoism. ” (86: 2)

    - "... Ne oprim ... și întrebăm ..." (87: 3)

    - „... cu umilinţă ne spunem nouă înşine de multe ori în fiecare zi „voia Ta să se împlinească” (88: 0)

# PASUL 12 [Service] „... Nimic nu va asigura atât de multă imunitate la băut ca lucrul intensiv cu alți alcoolici. Funcționează atunci când alte activități eșuează. Aceasta este a douăsprezecea sugestie a noastră: Transmite acest mesaj altor alcoolici! Puteți ajuta atunci când nimeni altcineva nu poate. ... Amintiți-vă că sunt foarte bolnavi. ” (89: 1)

    - „Ardeți ideea în conștiința fiecărui om că se poate face bine indiferent de orice şi oricine. Singura condiție este să aibă încredere în Dumnezeu și să facă casa curată." (98: 2) „Ajutarea altora” “Helping others” (97: 1)

    - „... Fii abstinent, grijuliu și de ajutor, indiferent de ceea ce spune sau face oricine. ” (99: 1)

12_Step_REVIEW_PAMPHLET_09-2010.pdf