Citim, de cele mai multe ori, despre cele patru paradoxuri ale AA in deschiderea întâlnirilor noastre. Dar de unde vin, cine a vorbit pentru prima oară despre ele?
Este vorba despre John P., Tuscaloosa, Alabama, a cărui poveste „Profesorul și paradoxul” apare în ediția a doua a Big Book.
Această poveste scurtă, dar puternică scrisă de John P. a apărut doar în cea de-a doua ediție, motiv pentru care majoritatea AA nu au văzut-o niciodată. John a enumerat patru paradoxuri ale programului AA și de ce sunt atât de importante: 1) Ne predăm ca să învingem; 2) Dăruim ca să păstrăm; 3) Suferim ca să ne facem bine; și 4) Murim ca să trăim. El a scris, de asemenea, o actualizare puternică a poveștii sale din Big Book pentru numărul din iulie 1967 al Grapevine.
Potrivit unei discuții pe care John a susținut-o în Ziua Fondatorilor 1978 la Akron, a intrat în AA în februarie 1949.
S-a născut în Atlanta, Georgia și avea un accent sudic gros. El s-a descris ca fiind întotdeauna timid, sensibil, temător, invidios și resentimentar, ceea ce îl facea să fie un independent arogant, o personalitate sfidătoare. A crezut că și-a luat doctoratul grad principal pentru că a vrut fie să depășească, fie să sfideze pe ceilalți. A publicat o mulțime de cercetări științifice, poate din aceleași motive. A terminat studiile postuniversitare la vârsta de 30 de ani și a predat limba engleză la Universitatea din Alabama timp de 21 de ani. Acolo lucra când a intrat în AA. Ulterior a predat la Kent State University din Ohio. (A glumit într-o discuție pe care a susținut-o în 1978 despre predarea lui Shakespeare cu accent sudic că i-a predat engleza bobocului - student în anul întâi - lui Jim Nabors, om de televiziune şi că dacă ar fi știut că Nabors avea să câștige atâția bani, ar fi stat în scaunul lui Nabors şi l-ar fi lăsat pe Nabors să predea cursul.)
A început ca băutor social, la vârsta de douăzeci de ani, și nu a experimentat nicio problemă cu băutul până mult după ce a terminat școala. Dar, pe măsură ce tensiunile și anxietățile vieții sale au crescut, iar reculurile de la perfecțiune au început să crească, el „a alunecat peste linia dintre consumul moderat de alcool și alcoolism”.
John a spus „există tot felul de bețivi: bețivi melancolici, bețivi plângători, bețivi călători, bețivi plăcuți și fericiți și o serie de alte soiuri”. Era un bețiv grandoman și, uneori, violent.
Crizele sale au venit când, în timpul unei beții, a devenit „de o violenţă nebună” și a aterizat în închisoarea orașului. La scurt timp după aceea a fost pregătit pentru AA.
John a ținut discuții foarte pline de umor. De exemplu, el a spus în discuția din 1978 că nu știe de ce povestea lui a fost eliminată din cea de-a treia ediție, poate că biroul din New York a crezut că a murit.
De asemenea, a glumit despre faptul că dacă îţi spui povestea în Cartea Mare poate uneori să-ţi creeze probleme. El a povestit cum, după ce a vorbit la o convenție de stat AA din Little Rock, Arkansas, a auzit un bărbat spunând că este un fals, un mincinos și un hoț. Omul a crezut că a furat fiecare cuvânt din povestea lui dintr-o poveste din Cartea Mare pe care omul tocmai o citise cu o seară înainte.
PROFESORUL ȘI PARADOXUL (extras)
AA nu funcționează într-un mod în care oamenii se așteaptă în mod normal. De exemplu, în loc să ne folosim „puterea de voință”, așa cum toți cei din afara AA par să creadă că facem, ne predăm voința noastră către o Putere Superioară, ne punem viața în mâini - mâini invizibile - mai puternice decât ale noastre. Un alt exemplu: dacă douăzeci sau treizeci dintre noi bețivi adevărați pleacă de acasă și se întâlnesc într-o sală de club în centrul orașului sâmbătă seara, așteptarea normală este că toți treizeci ne vom îmbăta cu siguranță, dar nu este așa, nu? Sau vorbind despre whisky și vechile zile de băut s-ar crede în mod normal că îți crește setea, dar nici asta nu se întâmplă, nu? Programul și procedurile noastre par a fi în multe privințe contrare opiniei normale. Așadar, în legătură cu această idee, permiteți-mi să transmit ceea ce consider cele patru paradoxuri ale modului în care funcționează AA. (Un paradox, probabil știți deja, este o afirmație care pare contradictorie în sine; o afirmație care pare a fi falsă, dar care, examinată cu atenţie, în anumite cazuri se dovedește a fi adevărată.)
Ne predăm, ca să învingem. La prima vedere, a te preda nu prea seamănă cu a învinge. Dar așa funcționează metoda AA. Abia am ajuns la fundul sacului, într-un anume aspect al vieții noastre și ne-am izbit de un zid de care nu mai putem trece; abia după ce am atins capătul disperării și ne-am predat – abia atunci am putut realiza abstinența împlinită, care ne-a fost imposibilă întotdeauna înainte. Noi trebuie - și de fapt așa și facem – să ne predăm, ca să învingem.
Dăruim, ca să păstrăm. Pare absurd și imposibil. Cum poți păstra ceva ce dai? Dar, pentru a păstra ceea ce ne oferă AA-ul, trebuie să transmitem altora acest program fără să așteptăm în schimb nici o recompensă, indiferent de ce natură ar fi ea. Dacă credem că nu ne putem permite să dăruim ceea ce ni s-a dat gratis și cu generozitate în AA, atunci putem să ne pregătim liniștiți pentru următoarea beție ... Se va întâmpla curând. Trebuie să dăruim abstinența, ca să ne-o putem păstra.
Suferim, ca să ne facem bine. Nu există nici un mod de a scăpa de teribila suferință a regretelor, rușinii, stânjenelii care ne copleșesc la începutul însănătoșirii noastre. Nu s-a descoperit nici un remediu pentru răul sevrajului, pentru tremurături. Durerea este mare, dar pentru noi este necesară. Suferim, ca să ne însănătoșim.
Murim, ca să trăim. Acesta este un paradox foarte frumos. Prin practicarea celor 12 Pași AA, vechea noastră viață, condusă de o gândire tulbure și întortocheată, moare treptat cu tot ce ține de ea. Iar noi dobândim un mod de viață nou, superior. Pe măsură ce scăpăm de defecte, murim într-o viață și ne naștem într-alta. Când începem programul AA, murim ca să trăim.
Povestea completa aici:
