Iata ce am facut in continuare!

- DISPONIBILITATE

Eram complet pregătit ca Dumnezeu să înlăture toate aceste defecte ale caracterului.

Bunăvoinţa este indispensabilă. M-am întrebat: sunt gata să-L las pe Dumnezeu să înlăture din mine toate lucrurile pe care le-am admis că sunt inacceptabile? Poate El să le ia acum pe toate, pe fiecare din ele? Când m-am agățat încă de ceva pe care nu puteam lăsa, l-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să fiu dispus s-o fac. 

Vezi AA Big Book, p. 76

- UMILINŢĂ

L-am rugat cu umilință pe Dumnezeu să înlăture defectele mele.

Când am fost pregătit, am spus ceva de genul: „Creatorul meu, sunt acum dispus să mă ai pe toți, bune și rele. Mă rog să îndepărtezi de la mine fiecare defect de caracter care stă în calea utilității mele ție și semenilor mei. Dă-mi putere pentru a-ți îndeplini voia. Amin ". Am finalizat apoi Pasul Șapte .

AA Big Book, p. 76

- LISTA DE REPARAŢII

Am făcut o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit și am devenit dispus să fac reparaţii tuturor.

Am făcut o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit și pe care am fost dispus să le repar. Am folosit lista de la inventar. Ne-am supus unei drastice autoaprecieri. Acum mă pregătesc să repar daunele făcute în trecut. Încerc să îndepărtez resturile care s-au acumulat din efortul meu de a trăi din voința proprie a egoului și de a conduce spectacolul eu însumi. Când nu am avut voința de a face acest lucru, am cerut-o până a venit. Mi-am amintit că am convenit la început că voi depune orice efort pentru victoria asupra alcoolului .

AA Big Book, p. 76

- AM FĂCUT REPARAŢIILE

Am făcut reparaţii directe persoanelor pe care le-am rănit ori de câte ori a fost posibil, cu excepția cazului în care acest lucru i-ar fi rănit pe ei sau pe alții.

Deși aceste reparații iau nenumărate forme, există câteva principii generale pe care le+an găsit călăuzitoare. Pentru că am decis să depun toate eforturile pentru a găsi o experiență spirituală, am cerut să mi se dea putere și ghidare pentru a face ceea ce trebuie, indiferent de consecințele personale. 

AA Big Book, p. 79

- AM CONTINUAT INVENTARUL

Am continuat să-mi fac inventarul personal și când am greșit am recunoscut-o imediat

Pasul Zece îmi sugerează să continui să-mi fac inventarul personal și să continui să corectez orice greșeli noi pe măsură ce înaintez. Am început viguros acest mod de viață pe măsură ce am curăşat trecutul. Am intrat în lumea Duhului. Următoarea mea treabă este să cresc în înțelegere și eficacitate. Aceasta nu este o problemă care se rezolă peste noapte. Ar trebui să continue pentru toată viața. Am continuat să fiu atent la egoism, necinste, resentimente și frică. Când acestea apar, i-am cerut imediat lui Dumnezeu să le îndepărteze. Le-am discutat imediat cu cineva și am făcut rapid reparaţii dacă am rănit pe cineva. Apoi mi-am îndreptat hotărât gândurile şi atenţia către cineva pe care îl puteam ajuta. Iubirea și toleranța față de ceilalți a devenit codul meu.

AA Big Book, p. 84

- AM PĂSTRAT CONTACTUL

Am căutat prin rugăciune și meditație să-mi întăresc contactul conștient cu Dumnezeu, așa cum l-am înțeles, rugându-mă doar pentru cunoașterea voinței Lui pentru nmine și puterea de a o realiza.

Pasul 11 sugerează rugăciunea și meditația. Nu m-am ruşinat cu această acţiune de a mă ruga. Funcționează, atâta timp cât am o atitudine corectă pe care o pun în aplicare.

AA Big Book, p.85-86

- AJUTÂNDU-I PE ALŢII

După ce am avut o trezire spirituală ca urmare a acestor pași, am încercat să transmit acest mesaj altor alcoolici și să practic aceste principii în toate domeniile vieţii mele.

Experiența practică arată că nimic nu va asigura imunitatea la băut cât munca intensă cu alți alcoolici. Funcționează atunci când alte activități eșuează. Aceasta este a douăsprezecea sugestie: s+ transmit acest mesaj altor alcoolici! Am văzut că pot ajuta atunci când nimeni altcineva nu poate. Le pot asigura încrederea atunci când alții eșuează. Întotdeauna îmi amintesc că sunt foarte bolnavi.

Viața a luat un nou sens. Văzând oamenii recuperându-se, văzându-i cum îi ajută pe ceilalți la rândul lor,văzând cum singurătatea dispare, cum crește Comunitatea - am avut o experiență pe care nu aş fi vrut să o ratez. Contactul frecvent cu noii veniți și cu ceilalţi a fost şi este punctul luminos al vieții mele.

AA Big Book, p. 89

 

 

iata ce am facut!

- Mi-am admis NEPUTINŢA:

Am recunoscut că sunt neputincios în faţa alcoolului - că viața mea devenise imposibil de gestionat.

Ca majoritatea alcoolicilor mi-am pierdut puterea de a alege în privinţa băuturii. Așa-numita  voință proprie a devenit practic inexistentă. Nu eram în măsură, în anumite momente, să aduc în conștiința mea cu suficientă forță amintirea suferinței și umilințelor chiar din urmă cu o săptămână sau o lună. Sunt fără apărare în faţa primului pahar. 

Vezi AA Big Book, p. 24

- Am avut SPERANŢA:

Am ajuns să cred că o Putere mai mare decât mine însumi m-ar putea readuce la sănătate.

Atunci când vorbesc despre Dumnezeu, mă refer la propria concepție despre Dumnezeu. Acest lucru am văzut că este valabil și pentru alte expresii spirituale pe care le-am găsit în Carte. Nu am lăsat prejudecăţile pe care le aveam împotriva termenilor spirituali să mă descurajeze şi m-am întrebat sincer ce înseamnă pentru mine. La început, asta e tot ce am avut nevoie pentru a începe creșterea spirituală, pentru a realiza prima mea relație conștientă cu Dumnezeu așa cum îl înțelegeam. După aceea, m-am trezit acceptând multe lucruri care atunci păreau cu totul în afara înţelegerii mele. ... Mi-am pus doar o scurtă întrebare. - „Cred acum sau sunt dispus să cred că există o Puterea mai mare decât mine?” De îndată ce am spus că sunt dispus să cred, m-am aşezat pe drumul cel bun. Pe această piatră de temelie simplă poate fi construită o structură spirituală extraordinar de eficientă. 

Vezi AA Big Book, p. 47

- Am făcut PREDAREA:

Am luat decizia de a-mi lăsa voința și viața în grija lui Dumnezeu așa cum l-am înțeles eu.

Fiind la Pasul trei  i-am spus Creatorului, pe măsură ce L-am înțeles :
„Doamne, Mă ofer Ție - să zidesc cu mine și să fac cu mine așa cum vrei Tu. Eliberează-mă de robia sinelui, ca să pot face mai bine voia Ta. Ia-mi greutățile, astfel încât victoria asupra lor să poată fi mărturie. celor pe care i-aș putea ajuta prin Puterea Ta, Dragostea Ta și Modul Tău de viață. Fie să fac voia Ta întotdeauna! "
M-am gândit bine înainte de a face acest pas asigurându-mă că sunt pregătit; că m-aş putea abandona cu totul Lui. 

Vezi AA Big Book, p. 63

Lucrând paşii care au urmat am înţeles ca acesta este scopul spiritual al Programului AA: să renunţ la voia proprie şi să fac voia Lui.

- Am făcut INVENTARUL:

Am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit al propriei persoane.

O afacere care nu efectuează inventariere regulată, de obicei, se strică. Realizarea inventarului comercial este un proces de constatare a faptelor și de procesare a faptelor. Este un efort de a descoperi adevărul despre stocul comercial. Unul dintre obiective este să dezvăluie bunurile deteriorate sau nevandabile, să scape de ele cu promptitudine și fără regret. Dacă proprietarul afacerii vrea să aibă succes, nu se poate minţi pe sine în privinţa valorilor.

Am făcut exact același lucru cu viața mea. Am făcut un bilanț sincer. În primul rând, am căutat defectele din structura mea care mi-au cauzat eșecul. Fiind convins că egoul, manifestat în diferite moduri, era ceea ce mă învinsese, am luat în considerare manifestările sale cele mai comune. 

Vezi  AA Big Book, p. 64

- Am făcut MĂRTURISIREA:

Am mărturisit lui Dumnezeu,mie însumi și unei alte ființe umane natura exactă a greșelilor mele.

Acest lucru mi-a dificil, în special discutarea defectelor mele cu o altă persoană. Cred că m-am descurcat suficient de bine în a-mi admite aceste lucruri. Aveam îndoieli cu privire la asta. În realitate, o auto-evaluare solitară este insuficientă. Mă gândeam că este necesar să merg mult mai departe. Aş fi mai împăcat să discut cu o altă persoană atunci când voi vedea motive întemeiate pentru care ar trebui să fac acest lucru. Cel mai bun motiv în primul rând: dacă sar peste acest pas vital, este posibil să nu pot birui băutul. Mi s-a spus că mulţi nou veniți au încercat să păstreze anumite fapte despre viața lor. Încercând să evite această experiență umilitoare, ei au apelat la metode mai ușoare. Aproape invariabil s-au îmbătat. După ce au mers mai departe cu restul programului, s-au întrebat de ce au căzut. Motivul este că nu și-au finalizat niciodată curățenia. Au făcut inventarul, în regulă, dar s-au agățat de unele dintre cele mai proaste articole din stoc. Doar credeau că și-au pierdut egoismul și frica; doar au crezut că s-au umilit. Dar nu învățaseră suficient despre umilință, neînfricare și onestitate, atât cât este necesar, până când nu au spus altcuiva toată povestea vieții lor. 

Vezi AA Big Book, p. 72-73

 

Împărtăşirea lui Charlie:

Când am venit în AA, îmi doream toate lucrurile bune pe care le au oamenii de acolo, dar nu am vrut să lucrez pentru ele. Oh, am lucrat Pașii - cel puțin cei de care credeam că am nevoie. Și când am ajuns la Pașii Șase și Șapte, eram pregătit și dispus să-mi îndepărteze Puterea Superioară defectele mele - dacă aveam vreunul, desigur. Habar n-aveam dacă aveam pentru că nu credeam că am nevoie de Pasul Patru și am crezut că pot sări vitalul Pas Cinci. Dar m-am rugat, vag, ca El să vadă ce defecte am şi să le înlăture. Principiul pasului șapte este smerenia. N-am avut.

Pe măsură ce făceam progrese în recuperare, am devenit conștient de multe defecte de caracter și cât de orb fusesem față de ele. Milostiv, puterea mea superioară mi-a arătat doar ceea ce eram pregătit să văd.

Am devenit deprimat și m-am gândit că nu pot fi niciodată iertat sau eliberat de aceste neajunsuri. Am descoperit că această depresie nu era umilință, ci o altă formă de a „juca rolul lui Dumnezeu”, crezând că defectele mele de caracter sunt mai puternice decât iertarea Puterii mele Superioare.

Apoi, când am recunoscut cine avea puterea și cine a fost neputincios, a trebuit să decid dacă sunt „complet pregătit” să îl rog să înlăture neajunsurile mele. A trebuit să mă las de jocul de-a Dumnezeu. La urma urmei, defectele mele de caracter erau ceea ce credeam că îmi alcătuieşte personalitatea și eram destul de îndrăgostit de ceea ce credeam că sunt. Voința proprie fusese Puterea mea superioară pentru perioada aceea din viață. Mi-a fost frică, neștiind că ceva mai bun va lua locul defectelor mele de caracter.

Cu toată onestitatea de care eram capabil la acea vreme, am lucrat pașii în ordine, de la unu la șase, apoi șapte, cerând cât de smerit am putut ca Puterea mea Superioară să înlăture neajunsurile mele. Nu au dispărut. N-a fost un eveniment pur şi simplu.

Apoi am conștientizat că defectele de caracter sunt asemănătoare dependenţei active. Nu puteam continua să consum și să mă aștept ca Dumnezeu să-mi amelioreze boala. Nici nu puteam continua să-mi practic defectele de caracter și să mă aștept ca Dumnezeu să le înlăture.

Trebuia să dezvolt un nou set de obiceiuri și pe măsură ce practicam aceste noi obiceiuri, vechile obiceiuri / defecte ale caracterului ar începe să fie înlocuite. Acest lucru creează o perioadă de durere, ceea ce nu are sens la început. De ce să îmi provoc o durere şi mai mare prin renunţarea la comportamentele care doar mă răneau?

Așa că am început să trăiesc cu adevărat principiile programului, folosind sprijinul comunităţii, să fac eforturi zilnice de a mă schimba, de a da drumul și de a primi mai mult. Nu s-a întâmplat peste noapte. Este nevoie de ani de practică, toată viața. Nu sunt un sfânt. Dar cer, accept și sunt recunoscător pentru progresul meu spiritual şi sănătos emoțional.

Adnotare:

Charlie a făcut câteva descoperiri foarte importante în călătoria sa. 

În contextul predării, despre care discutăm la pasul 6, primul lucru pe care l-a descoperit a fost că trebuie să fie dispus să facă o alegere. Depindea de Charlie să aleagă să lucreze Pașii și să exerseze să fie dispus până când el a fost pe deplin dispus. 

Următorul lucru pe care l-a descoperit a fost că propria rezistență la predare se datora faptului că conceptul său de sine era că personalitatea lui era defectele sale de caracter. Dacă ar renunța la defectele sale ar deveni „gaura de la covrig”. 

A crede (believe) că există ceva mai mult și mai bun este esența credinței (faith); este a avea încredere că Dumnezeu mă va remodela în ceea ce am fost menit să fiu de la bun început - o ființă umană decentă.

Povestea lui Pat:

Când aveam vreo trei ani de recuperare, am avut o reală criză a credinței. Nu am simțit că cresc și mă schimb suficient în Program și nu eram încrezătoare că oamenii care spuneau să nu ne facem griji că vom deveni „Gaura de la covrig”*** aveau suficient din ceea ce m-ar fi făcut să îi consider demni de incredere. Am ieșit în afara programului pentru ajutor făcând terapie și am ajuns față în față cu un consilier care a spus că trebuia să-mi refac al treilea pas. Acesta era ultimul lucru pe care voiam să-l aud.

De asemenea, m-a făcut să mă gândesc la pașii șase și șapte. Mi-a fost frică să nu pierd acele lucruri care m-au făcut să fiu eu însămi. Să renunț la intensitatea și agresivitatea mea? Să pierd avantajele? Să devin „spirituală” și asemănătoare călugărilor? Cum să-mi duc viața fără unele dintre cele mai importante pieseale sale? Mi-a cauzat un mare disconfort și, ocazional, o anumită teamă.

Lucrând câteva dintre aceste probleme cu sponsorul meu și vorbind despre ele în cadrul întâlnirilor, am început să realizez că lucrurile care mă fac cine sunt nu sunt definite de acțiunile mele. Nu mai participam la întâlniri ca să evit să fac ceea ce trebuia să fac în afara întâlnirilor. Toate defectele mele devin evidente prin intermediul acțiunilor mele . . . dar asta nu mă definește ca persoană. Pot acționa prost ocazional. Asta nu mă face o persoană rea.

Am început să lucrez la renunțarea și eliberarea acelor părți din mine - acele obiceiuri de acțiune - care erau defecte și distrugătoare. În cele din urmă, am lucrat la Pașii în afara întâlnirilor în loc doar să vorbesc despre ei la întâlniri. Am văzut defectele mele de caracter ca erori care trebuie corectate mai degrabă decât laturi ale personalităţii mele. Pe măsură ce am învățat să mă predau și să mă eliberez, cum mă defineam pe mine început să se schimbe de asemenea. Acum, caut ocazii de a privi defectele și de a le da drumul. Ceva nou și mai bun pare întotdeauna disponibil pentru a le lua locul. De-a lungul anilor în recuperare, am dezvoltat încet-încet o profundă credință că pot rezolva problema și pot găsi bunăvoinţa de a face acest lucru.

*** Ce înseamnă „Gaura de la covrig” (hole in the donut) în AA:

Dacă continui să-mi întorc viața și voința spre grija a Ceva sau Altcuiva, ce voi deveni? Voi arăta ca „Gaura de la covrig”. Acesta este, desigur, procesul prin care instinctul și logica caută întotdeauna să susțină egoismul și astfel frustrează dezvoltarea spirituală.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Devine evident în povestea lui Pat, și multora asemeni ei, că frica numită „gaura de la covrig” este un boxer din umbră. Ne poate provoca alarmă, dar dacă facem munca și mergem înainte, ea dispare treptat. Dispare proporțional cu înțelegerea despre cine este puterea noastră superioară și cum Dumnezeu, aşa cum îl înţelegem, lucrează în viața noastră. 

o ființă umană decentă

Rezistența la predare se poate datora faptului că conceptul despre sine este că personalitatea este defectele de caracter. 

A crede (believe) că există ceva mai mult și mai bun este esența credinței (faith); este a avea încredere că Dumnezeu mă va remodela în ceea ce am fost menit să fiu de la bun început - o ființă umană decentă.

Trebuie să ne regândim natura eului nostru adevărat, autentic și cine am deveni, bunăvoinţa noastră de a merge până în pânzele albe pentru recuperare. Este o alegere și trebuie să fim dispuţi să ne asumăm responsabilitatea pentru această alegere. Pașii șase şi şapte nu sunt despre ce devenim, ci despre ce nu vrem să fim. Este foarte amenințător pentru ideile pe care le-am avut despre noi înșine când trebuie să alegem cine vom deveni. Defectele noastre, de multe ori, sunt cei mai buni prieteni ai noștri. Dacă devin (aleg să fiu) „în întregime pregătit” și defectele mele de caracter se diminuează sau dispar, cine voi fi?

Așa cum se spune în 12&12, nu defectele de caracter în mod flagrant evidente sunt  cele cu care avem probleme să renunțăm, ci cele pe care le practicăm „cu măsură” sau doar ocazional sunt cel mai dificil de renunţat. Ceea ce par a fi impulsuri instinctuale naturale devin dușmanii noștri când începem să contemplăm și ne pregătim să lucrăm Pasul șase. În a deveni complet pregătiţi - în a decide să să fim dispuși să ne predăm - trebuie să ne examinăm inimile și să lucrăm cu rugăciune și meditație pentru a lăsa deoparte imaginea de sine și a ne muta în constiinta de sine.

IDENTIFICARE!

Sunt aproape întotdeauna în coliziune cu ceva sau cu cineva, chiar dacă motivele mele sunt bune. Eu, ca majoritatea oamenilor, încerc să trăiesc prin autopropulsie. Sunt ca un actor care vrea să conducă întregul spectacol; încearcă pentru totdeauna să aranjeze luminile, baletul, peisajul și restul jucătorilor în felul meu. Dacă aranjamentele mele ar rămâne aşa, dacă  oamenii ar face ceea ce mi-am dorit, spectacolul ar fi minunat. Toată lumea, inclusiv eu, ar fi mulțumită. Viața ar fi minunată. Încercând să fac aceste aranjamente, pot fi uneori destul de virtuos. Pot fi amabil, atent, răbdător, generos; chiar modest și cu sacrificiu de sine. Pe de altă parte, pot fi rău, egoist și necinstit. Dar, la fel ca în majoritatea oamenilor, probabil că am trăsături variate.

Ce se întâmplă de obicei? Spectacolul nu se aranjează foarte bine. Încep să cred că viața nu mă tratează corect. Decid să mă mă implic mai mult. Devin, cu următoarea ocazie, și mai exigent sau mai plin de har, după caz. Totuși piesa nu mi se potrivește. Recunoscând că pot fi oarecum vinovat, sunt sigur că alte persoane sunt mai de vină decât mine. Devin furios, indignat, autocompătimitor. Care este problema mea de bază? Nu sunt eu chiar un egocentric chiar și atunci când încerc să fiu amabil? Nu sunt eu o victimă a iluziei că pot smulge satisfacția și fericirea din această lume dacă mă descurc bine? Nu este evident pentru toți ceilalți jucători că acestea sunt lucrurile pe care mi le doresc? Și nu acțiunile mele îi fac pe fiecare dintre ei să dorească să riposteze, smulgând tot ce pot scoate din spectacol? Nu sunt eu, chiar și în cele mai bune momente ale mele, un producător de confuzie și nu de armonie?

Sunt un egoist egocentric, așa cum le place oamenilor să numească în zilele noastre. Sunt ca omul de afaceri pensionar, care iese în soarele Floridei iarna, plângându-se de starea tristă a națiunii; ministrul care suspină asupra păcatelor secolului XXI; politicienii și reformatorii care sunt siguri că totul ar fi bine dacă restul lumii s-ar comporta bine; nelegiuitul care crede că societatea l-a nedreptăţit; și alcoolicul care a pierdut totul și este blocat. Oricare ar fi protestele mele, nu sunt preocupat de mine, de resentimentele mele sau de mila mea de sine?

Egoism-egocentrism! Cred că aceasta este rădăcina necazurilor mele. Condus de o sută de forme de frică, auto-amăgire, egocentrism și autocompătimire, pășesc pe degetele de la picioare ale semenilor noștri și aceștia ripostează. Uneori mă rănesc, aparent fără intenţie, dar constat invariabil că, la un moment dat în trecut, am luat decizii bazate pe sinele meu, care ulterior m-au pus în situația de a fi rănit.

Deci, necazurile mele, cred, sunt în esență de producţie proprie. Ele apar din mine și eu sunt un exemplu extrem de folosire a voiei proprii, dar de obicei nu cred asta. Mai presus de orice, trebuie să scap de acest egoism. Trebuie, sau mă va ucide! Dumnezeu face acest lucru posibil. Și deseori pare să nu existe nici o modalitate de a scăpa complet de ego fără ajutorul Lui. Aveam convingeri morale și filozofice din belșug, dar nu puteam să mă ridic la înălțimea lor, deși aș fi vrut. Nici nu mi-aș putea reduce egocentrismul dorind sau încercând  propria putere. Trebuia să am ajutorul lui Dumnezeu.

Acesta este cum și de ce. În primul rând, a trebuit să mă las de a mai juca rolul lui Dumnezeu. Nu a funcționat. Apoi, am decis în continuare că, în această dramă a vieții, Dumnezeu avea să fie directorul meu. El este Directorul; Sunt agentul Lui. El este Tatăl și eu sunt copilul Său. Cele mai multe idei bune sunt simple și acest concept a fost piatra de temelie a arcului nou și triumfător prin care am trecut în libertate.

Când am luat sincer o astfel de poziție, au urmat tot felul de lucruri remarcabile. Am avut un nou Patron. Fiind atot puternic, El mi-a oferit ceea ce aveam nevoie, dacă mă țineam aproape de El și împlineam bine lucrarea Lui. Stabilit pe o astfel de bază am devenit din ce în ce mai puțin interesat de mine, de micile mele planuri și modele. Din ce în ce mai mult am devenit interesat să văd cu ce aș putea contribui la viață. Pe măsură ce simțeam curgerea unei noi puteri, pe măsură ce mă bucuram de liniște sufletească, pe măsură ce descopeream că pot înfrunta viața cu succes, pe măsură ce deveneam conștient de prezența Lui, am început să-mi pierd frica de azi, de mâine sau de ce se poate întâmpla în viitor. Am renăscut.

Ce am învățat despre alcoolism

Primul lucru pe care l-am învățat despre alcoolism este că este una dintre cele mai vechi probleme din istorie. Abia recent am început să beneficiem de la noi abordări ale problemei. Medicii de astăzi, de exemplu, știu multe despre alcoolism faţă de predecesorii lor de acum doar două generații. Încep să definească  problema și o studiază în detaliu.

În timp ce nu există o definiţie A.A. a alcoolismului, majoritatea dintre noi suntem de acord că, pentru noi, ar putea să fie descrisă ca o compulsie fizică, cuplată cu o obsesie mentală. Adică am avut o dorință fizică distinctă de a consuma alcool dincolo de capacitatea noastră de a o controla și în sfidare a tuturor regulilor de bun simț. Nu numai că am avut o poftă anormală de alcool, dar noi frecvent i-am cedat în cele mai rele momente posibile. Nu am ştiut când (sau cum) să ne oprim să bem. De multe ori, se pare că nu avem suficient de mult simţ pentru a ști când să nu începem.

Ca alcoolici, am învățat pe calea cea grea că acea putere de voință de una singură, oricât de puternică ar fi în alte privinţe, nu a fost suficientă pentru a ne ține abstinenţi. Am încercat concedierea să nu bem perioade de timp. Ne-am luat angajamente solemne. Am schimbat mărcile și tipurile debăuturi. Am încercat să bem numai între anumite ore. Dar niciunul dintre planurile noastre nu a funcţionat. Întotdeauna am sfârșit, mai devreme sau mai târziu, îmbătându-ne nu doar dorindu-ne să rămânem abstinenţi, dar şi având toate stimulentele raționale pentru a rămâne în abstinenţă.

Am trecut prin etape de disperare întunecată când am fost siguri că există ceva greșit cu noi din punct de vedere mental. Am ajuns să ne urâm pentru că am irosit talentele cu care noi fuseseră înzestrați și pentru necazurile pe care le provocam familiilor noastre și altora. De multe ori, ne-am complăcut în autocompătimire și am proclamat că nimic ne-ar putea ajuta vreodată.

Putem zâmbi la acele amintiri acum, dar la vremea lor au fost experiențe sumbre, neplăcute.

Extras din broşura

P-1 - Acesta este AA - O introducere la programul de recuperare AA

Aici: AA Literature

Din cuprins:

Cine suntem

Alcoolismul, o boală

Am luat o decizie

A fi abstinent

Planul de 24 de ore

Programul în 12 Paşi

AA funcţionează pentru oricine?

O nouă dimensiune

Unde poate fi găsit AA

despre sponsorizare

În esență, procesul de sponsorizare este acesta: un alcoolic care a făcut unele progrese în programul de recuperare împărtășește această experiență într-un proces continuu şi individual cu un alt alcoolic care încearcă să atingă sau să mențină abstinenţa prin A.A.

O veche zicală A.A. sugerează: „Rămâi cu castigatorii." Este rezonabil să căutați un

schimb de experiență cu un membru care pare a folosi programul A.A. cu succes în

viata de zi cu zi. Nu există reguli specifice, dar un bun sponsor probabil ar trebui să aibă un an sau mai mult departe de ultima băutură - și ar trebui să arate că se bucură de recuperarea în abstinenţă.

Adesea, un nou venit se simte cel mai în largul său cu un sponsor cu un trecut și interese similare. In orice caz, mulți A.A. spun că au fost foarte ajutați de

sponsori total diferiți de ei înșiși. Poate că este aşa deoarece atenția lor a fost concentrată pe cele mai importante lucruri pe care orice sponsor și

nou-veniții au în comun: alcoolismul și recuperarea în A.A.

Experienţa A.A. sugerează că este cel mai potrivit pentru bărbați să sponsorizeze bărbați, iar femeile să sponsorizeze femei. Acest obicei îi ajută de obicei pe membrii noștri să rămână concentraţi pe programul A.A. 

Programul A.A - nu sponsorul - este cel care îl menține pe cel nou venit în abstinenţă. Sponsorizarea este cel mai bun mod pe care îl știm de a introduce nou venitul în program și de a-l ajuta să continue în A.A.

Deci, avem multe resurse atunci când nu putem contacta sponsorii noștri. Putem telefona altor membri; putem merge la o întâlnire A.A.; putem telefona sau

vizita cel mai apropiat birou A.A.; sau putem citi cărți sau broșuri AA sau revista noastră, A.A. Viță de vie, pentru a găsi răspunsuri pentru aproape orice problemă care ne tulbură pe moment.

Poate un nou venit să aibă mai mult de un sponsor?

Mulți consideră că este mai bine ca un nou venit să aibă numai un sponsor. Alegerea unui singur sponsor ajută la evitarea practiii precare a unui nou venit care merge de la sponsor la altul încercând să găsească sfatul pe care el sau ea

vrea să audă.

Chiar dacă avem mulți ani de abstinenţă în spate, putem profita adesea cerând unui prieten AA să fie sponsorul nostru. Este posibil să fi simțit nemulțumiri sau dureri emoționale reale pentru că noi am uitat că programul AA oferă un cu totul nou mod de viață, nu doar eliberarea de alcool. Cu ajutorul sponsorului, putem folosi programul la maximum, ne schimbăm atitudinile și, în acest proces, ajungem să ne bucurăm de sobrietatea noastră.

Extrase din broşura:

P-15 - Întrebări și răspunsuri privind sponsorizarea

predarea de la pasul 6

La începutul discuției despre Pasul 6 din 12&12, se spune că este Pasul care desparte bărbații de băieți. A deveni în întregime pregătit - a trece la bunăvoinţa totală - este greu. Necesită mare efort și conștientizare.

Pasul șase ne cere să nu mai luptăm, să nu ne mai opunem. Este timpul să recunoaștem că avem nevoie de ajutor. Nu numai să oprim dependența noastră, ci şi pentru o viață mai bună. După ce am parcurs pașii patru și cinci, devenim conștienți de defectele noastre de caracter. Poate mândria, gândurile de superioritate blochează drumul spre seninătate. Sau poate fi obiceiul de a-i judeca pe ceilalți. Poate că este un resentiment profund, invidie sau autocompătimire care ne ține în frământări.

Este bine să citim pasul șase mereu. Este scurt și la obiect. Tot ce necesită este să devenim pregătiţi să devenim dispuşi. Nu trebuie să realizăm schimbarea imediat. Putem lucra la atitudinea noastră mentală și să ne rugăm pentru aceasta. Putem să ne gândim la asta și să vedem că viața noastră poate deveni mai lipsită de probleme atunci când ne scăpăm de obiceiurile distructive.

Vorbim la pasul 6 în termeni de predare. Predarea este menționată de multe ori în program, în multe contexte diferite, totuși poate fi confuză și, eventual, neînțeleasă. La Pasul 6 este necesară o predare spirituală. Nu este pasivitate, predare în așteptare, ci o utilizare activă a voinței corecte; o predare totală a minții (a gândi) și a corpului (a face).

Predarea apare de obicei în contextul durerii. Cand viața noastră este greu de gestionat (și provoacă durere), trebuie „să o transformăm (turn it over)" Când ne hotărâm să ne lăsăm viața și voința în grija lui Dumnezeu, așa cum Îl înțelegem, am deschis ușa către predare. La Pasul 3 decizia este cheia - o utilizare activă a voinței corecte pe care o lăsăm în grija lui Dumnezeu pentru a ne alinia voia Lui. La Pasul 6 acționăm „ca și cum” ar fi avut loc deja. este nevoie de credință. Prea mulți dintre cei care fac pasul 5 își fac propriile lor mărturisiri și privesc în jur întrebându-te unde se află soluția.

În predare, spunem că drumul nostru nu a funcționat (ce ... surpriză!) Suntem dispuși să încercăm altfel. Dorim să fim în pace cu credințele noastre. Suntem oameni norocoși. Avem ocazia să ne confruntăm cu bătălia de a ne înțelege viața. Avem un alt ciclu de viață cândva abandonat. Vrem să fim câștigători, sigur și absolut. Bunăvoinţa poate fi o alegere sănătoasă sau o alegere reactivă provenită din durere. Cu toții avem de ales ... mai devreme sau mai târziu, vom alege. Când ne gândim la pasul 6, descoperim că această abordare separă câștigătorii de învinși. Câștigătorii caută și practică în mod activ un nou mod de viață. Un nou mod de a fi. Un nou mod de gândire. Un nou mod de comportament. Un nou mod de relaționare. învinşii așteaptă până când intră așa multă durere că alegerea devine evidentă și apoi aleg să participe doar atât cât să înceteze durerea.

frica de schimbare

Dumnezeu, nu eu, mă face diferit, oferindu-mi ce este nevoie pentru a mă schimba. Este treaba mea să acționez și să mă comport ca şi cum s-ar produce schimbarea. Făcând acest lucru, procesul de schimbare se întâmplă. Frecvent aceasta implică durere emoțională; durerea de a trăi așa cum am fost devine mai mare decât teama de schimbare. De asemenea, implică durerea de a atrage persoane aparent respingătoare. Acești oameni sunt oglinzi ale defectelor mele. Încep să experimentez cum se simte să ai pantoful pe celălalt picior.

Acesta este un Pas al predării și încrederii, nu al voinței proprii sau al autodeterminării. Ne predăm ideile care fac ca defectele să stea în calea utilității noastre pentru Dumnezeu, pentru noi înșine și pentru alții.

Billy O. mi-a dat odată acest exemplu: „La o convenție de recuperare, cineva pe care îl sponsorizez s-a apropiat de mine pentru a vorbi despre o problemă pe care o avea. Mama sa a fost la aceeași convenție și nu a putut să se ocupe de ea. Avea nevoie să vorbesc eu cu ea. lucram la vremea aceea la defectul meu privitor la pofta trupească şi plăcerea de a fi distras de căutarea de femei disponibile. L-am şutuit. A ajuns să vorbească el cu mama lui. Cred că Dumnezeu a folosit defectul meu chipurile că aş fi indisponibil doar pentru a nu face pe intermediarul şi în felul acesta să se transforme într-o acţiune pozitivă. Copilul a plecat direct la sursă și a folosit instrumentele cu care trebuia să vorbească cu mama lui cu succes. Acest lucru îmi amintește: De unde știu când sunt defect?" 

Dumnezeu folosește defectele și calităţile noastre în multe feluri pentru a-și împlini voia.

Programul îi ajută pe cei care se ajută singuri

După ce am făcut Pasul cinci, mulți dintre noi au fost îndrumați să plece acasă și să citească cele două paragrafe din Cartea Mare despre Pașii șase și șapte și apoi să facă pașii. Cine nu ar vrea să scape de acele defecte ale caracterului, mai ales după ce a vorbit despre ele în procesul de inventariere? Am descoperit o listă de durere și agonie care apoi a fost împărtășită cu o altă persoană și Dumnezeu. Desigur, am vrut să scăpăm de acele defecte de caracter și obiceiuri. Așa că ne-am rugat să ni se ia defectele și l-am rugat cu smerenie pe Dumnezeu pentru ajutor. 

Am crezut că am făcut pașii șase și șapte și asta a fost.

Apoi, pe drum, am început să avem aceleași dificultăți și probleme care decurg din aceleași defecte care ne-au chinuit înainte. Poate că nu le-am practicat sau nu le-am observat mult după ce am făcut pasul cinci, dar s-au întors cu o forță care ne-a speriat și ne-a surprins. Ne-am întors la sponsorul nostru și am spus că poate trebuia să mai facem un al patrulea și al cincilea pas. Simțeam și acționam foarte asemănător cu modurile în care obișnuiam să simțim și să acţionăm înainte. Ce ar trebui sa facem? Sau, poate, după ani în program, lucrurile păreau să se fi aplanat. Se pare că nu există aceeași scânteie veche, iar întâlnirile nu sunt la fel de interesante cum au fost odată. Ne-am dus într-un loc amorțit, acolo unde pare să fie puțină creștere și puține motive pentru schimbare. Putem explica de ce nu suntem complet pregătiți? De ce nu putem să cerem cu smerenie? Ce ne stă în cale?

Dacă sponsorul nostru este unul bun răspunde la asta cu Poate că nu al patrulea sau al cincilea pas trebuie repetat, dar este timpul să aruncăm o privire reală asupra celui de-al șaselea și al șaptelea. Mai degraba decât să învinovățim Programul și oamenii din el pentru platitudinea din viața noastră, poate că este timpul să întinerim procesul de creștere cu un salt către a începe lucrul la pașii şase şi şapte, amintindu-ne că Programul îi ajută pe cei care se ajută singuri. Programul funcționează pentru cei care îl înțeleg.

PAŞII UITAŢI

Poveștile lui Mary (vezi Drop the Rock)  și Mike (Ingredientul de baza al umilintei) sunt ilustrații bune pentru o mai bună înțelegere a lucrului la Paşii 6 şi 7.

Primii cinci pași au furnizat fundamentul pentru recuperare. Următorii doi pași încep soluția activă, de zi cu zi, eliminând ceea ce ne blochează din utilitatea noastră pentru alți oameni și pentru puterea noastră superioară și mai ales (și în cele din urmă) ceea ce ne blochează pe noi înșine.

Există patru motive de bază pentru care nu vom fi „pe deplin pregătiți” să lucrăm pașii șase și șapte. 

- Primul este o decizie conștientă că nu vom renunța niciodată la un anume defect de caracter. 

- Următorul, acuzăm de defectele noastre pe alții: oameni, situații sau instituții. 

- În al treilea rând, raționalizăm. Capacitatea noastră de raționalizare este nelimitată. Înainte de recuperare, am petrecut ani în asta - ridicând bariere împotriva realităților neplăcute. 

- În cele din urmă, este negarea: suntem total inconștienți de propria noastră contribuție la problemele noastre.

Ordinea celor Doisprezece Pași are loc dintr-un motiv. Nu este de mare folos în a face reparaţii la pașii opt și nouă, dacă nu există niciun semn al bunăvoinţei noastre de a ne schimba făcând pașii șase și şapte. De câte ori în dependența activă nu am spus că ne pare rău fără nici cea mai mică intenție de a ne schimba comportamentul ca să nu mai trebuiască să spunem că ne pare rău din nou? Lucrul la Paşii 8 şi 9 este lipsit de consistenţă dacă nu începem să lucrăm la pasul 6 cu smerenia ca îndrumător. „Promisiunile” din Cartea Mare (pag. 83 și 84) vin după discutarea pașilor opt și nouă.

Să ne uităm la cuvintele lui Sam Shoemaker pentru a câștiga câteva claritate asupra a ceea ce ne cer pașii șase și șapte. Sam era duhovnicul episcopal care conducea Biserica Calvarului și Misiunea unde mai întâi Ebby T. și apoi Bill W. (cofondatorul AA și autorul principal al cărții mari) și-au început recuperarea.

Bill W. îl creditează pe Shoemaker ca fiind cel care i-a transmis la începuturile AA „cheile spirituale” care alcătuiesc Programul și cei doisprezece pași.

Shoemaker a scris despre necesitatea de a face predări zilnice. Da, al șaselea pas este și despre predare, la fel ca al treilea. Dar Shoemaker a subliniat foarte clar un punct: predăm din noi înșine în aceeaşi măsură în care primeşte Dumnezeu aşa cum l-am înțeles. Cu alte cuvinte, progresul nostru spiritual este direct proporţional cu cât renunţăm la bagajul pe care îl cărăm (aruncarea stâncii noastre). Suntem foarte norocoși că toate defectele noastre nu ni se dezvăluie dintr-o dată. Recuperarea funcționează pe o înţelegere zilnică despre ce putem face pentru a elimina ceea ce ne blochează. Avem nevoie de o conștientizare zilnică că defectele noastre de caracter sunt opuse principiilor Programului nostru.

Shoemaker a transmis primilor AA şi ideea că Dumnezeu dezvăluie cât de mult adevăr poți trăi. Această afirmație ne duce direct la pagina 164 din Cartea Mare unde scrie: „Răspunsurile vor veni, dacă propria ta casă este în regulă ”. Pasul 6 ne ajută să facem asta. Unii au numit pașii șase și șapte „pașii uitați”, pentru că nu se vorbește atât de mult despre ei. Alții au numit acești pași cei mai importanți. Poate întregul program este despre Șase și Șapte.

Lucrând Paşii 6 şi 7 suntem mai puțin probabil într-o recuperare în care rămânem blocaţi în modele de comportament vechi, neproductive, negative. Obținem mai multă înțelegere cu privire la modul în care toți pașii, deși ordonați dintr-un motiv, trebuie lucrați împreună. Acest lucru ne împiedică să cădem în capcana înțelegerii  Programului doar la nivel de suficient să ne simţim mizerabil, dar nu suficient pentru a ne face fericiți. De exemplu, unii dintre noi ar putea cădea în capcana gândirii că sistemul de sprijin al comunităţii (întâlnirile) este întregul program de acțiune.

Acțiunea pașilor 6 şi 7 culminează cu aruncarea pietroiului (gunoiului, bagajului negativ, modului vechi de a simţi, gândi şi acţiona, comportamentelor vechi) - toate acele încăpățânate, acaparatoare, stupide metehne care se țin blocaţi în vechile tipare de comportament, de gândire și de sentimente care ne-au făcut rău nouă înşine şi altora şi care sunt dăunătoare progresului nostru în recuperare.

Pentru o altă perspectivă, să ne întoarcem la Shoemaker, care avea convingerea că progresul în viața spirituală se bazează pe privirea noastră spre interior și în sus, nu în exterior și în jos.

Din

Drop the Rock - Removing Character Defects - Steps Six and Seven 

Second Edition, Bill P. Todd W. Sara S

Ingredientul de baza al umilintei

Mike își împărtășește experiența cu Pasul 6 şi Aruncarea pietroiului  (debarasarea de bagajul negativ, modului vechi de a simţi, gândi şi acţiona, comportamentelor vechi):

Înainte de a discuta despre Pasul Patru, Cartea Mare spune: „Băutura noastră nu era decât un simptom. Așa că a trebuit să ne dedicăm cauzelor și circumstanţelor." Un inventar amănunțit relevă aceste cauze și circumstanţe; Pasul Cinci ne permite să le împărtășim lui Dumnezeu și unei alte ființe umane, și așa îndepărtează durerea interioară pe care au provocat-o în viețile noastre trecute.

După ce am terminat Pasul Cinci, am aruncat inventarul, dar am păstrat o singură pagină care enumera defectele mele majore de caracter. Această listă va fi utilă mai târziu.

Prima dată când am citit Pasul șase, am crezut că înseamnă că trebuie să ajung la o stare sufletească îngerească în care aș vrea să devin - și să rămân pentru totdeauna - „pe deplin gata” ca Dumnezeu să-mi înlăture toate defectele. (Uitasem că în AA se spune „Progres spiritual mai degrabă decât perfecțiune spirituală.”)

12&12 m-au îndreptat. Se numește Pasul Șase „Modul AA de a afirma cea mai bună atitudine posibilă pe care o poate avea cineva pentru a face un început în această muncă pentru toată viaţa.” (12&12 Step Six, p.65 ) Pentru mine asta înseamnă că Pasul șase nu este o o treabă pe care o faci o dată şi gata; se întinde pe parcursul întregii vieți de recuperare. Chiar și „cea mai bună atitudine posibilă” este întotdeauna doar un început.

Într-o dimineață, în timp ce eram la Hazelden’s Fellowship Club din St. Paul, Minnesota, m-am trezit foarte devreme și am știut că era timpul să fac acel început. Am scos lista de defecte, am citit-o și mi-am pus două întrebări: De ce te ții de aceste lucruri? și Ce au făcut aceste lucruri vreodată pentru tine? (Aș putea alege să le țin de frica de a le da drumul, dar ținându-le ani și ani m-au condus la alcoolism). Așa că m-am pus în genunchi și am recitat rugăciunea din Pasul Șapte din Cartea Mare, care cere ajutorul lui Dumnezeu în înlocuirea voinței proprii cu voința Lui pentru noi. 12&12 numește această înlocuire ca „ingredient de bază al întregii umilinţe." (”Acest ingredient de bază al întregii umilinţe, dorința de a căuta și de a face voia lui Dumnezeu, a lipsit cu desăvârşire.”12 &12 Pasul șapte , p.72 ).

Am fost la Hazelden pentru tratament pentru că eram bolnav și obosit de a fi bolnav și obosit. Cred că devenim activi la Pasul șase când ne îmbolnăvim și ne-am săturat să fim bolnavi: bolnavi și obosiţi de defectele de caracter în care alcoolismul este un simptom, bolnav și obosit de efectul lor, nu asupra trecutului nostru, ci asupra vieții noastre prezente.

În acest proces în desfășurare, Programul ne solicită să mergem acolo unde niciunul dintre noi nu a mai fost până acum - într-o viaţă cu frică diminuată, mânie diminuată, mai puține resentimente și adevărată stimă de sine în loc de autocompătimire. Există un preț totuși: bunăvoinţa de a contesta și de a schimba tiparele de gândire, vorbire și comportament care poate au dăinuit de zece, douăzeci, treizeci de ani sau mai mult.

Din

Drop the Rock - Removing Character Defects - Steps Six and Seven 

Second Edition, Bill P. Todd W. Sara S

Drop the Rock

Drop the Rock este o poveste despre un grup de Doisprezece Pași ai cărui membrii au pornit pe o navă numită Recuperare, care traversează Marea Vieții către Insula Serenității. După cum spune povestea, la scurt timp după ce barca se îndepărtează de doc, pasagerii își dau seama că unii dintre prietenii lor de la AA lipsesc.

Destul de sigură pe ea, prietena lor Mary vine în grabă pe stradă și pe doc, alergând spre barcă. Oamenii de la bord o încurajează: - O poți face! strigă ei. Mary se aruncă în apă și înoată spre barcă cât de repede poate. Dar când se apropie de barcă, încetinește și se străduiește să rămână la suprafaţă. Toată lumea de la bord poate vedea de ce: un bolovan greu atârnă în jurul gâtului Mariei. - Aruncă bolovanul! strigă toți. "Dă-i drumul! Aruncă pietroiul!"

Bătând apa, Mary se uită în jos la pietroi. Conține toate temerile, resentimentele, compătimirea de sine, furia și alte defecte ale caracterului ei și o împiedică să înoate. De asemenea, își dă seama că, dacă nu o lasă, probabil că se va îneca.

Scoate corzile, scoate bolovanul de pe corp și o lasă să se scufunde în ocean. Eliberată de greutate, Mary înoată tot restul drumului spre barcă. Și urcă la bord, epuizată, dar în siguranță în compania bună a prietenilor care sunt în aceeași călătorie cu ea.

Mary s-a simțit grozav și era pe punctul de a se răsfăța cu puțin odihnă și relaxare când se uită înapoi la țărm. Acolo, i s-a părut că a văzut ceva care se mișca în apă. Destul de sigur, cineva încerca să prindă barca, înotând pentru viața dragă, dar fără prea mari progrese. Ba chiar se părea că persoana se scufundă. Mary se uită în jur și vede îngrijorarea pe fețele altor membri. Ea a fost prima care s-a aplecat peste balustradă și a început să strige: "Hei prietene! Drop the Rock! ”

Perspectiva a doi membri AA

Don D. a mers la o întâlnire AA într-o seară. Se încruntă când un membru a pronunțat greșit câteva cuvinte în timp ce citea "Cum functioneaza." S-a simțit îngrozit când un alt membru s-a ridicat și a spus că este alcoolic. O altă persoană a vorbit prea mult. În timp ce ieșea pe ușă imediat după întâlnire, Don D. mormăi: „Asta a fost groaznic. Ar fi trebuit să rămân acasă. ”

Bob M. a mers la o întâlnire într-o seară. A plecat capul în timp ce asculta „Preambulul” și „Cum funcţionează." Ochii i se umeziră în timp ce asculta cu atenție un membru care îşi spunea povestea. A fost recunoscător că a putut participa la această întâlnire. După aranjarea sălii și puțină socializare s-a oprit și, în timp ce încuia ușa sălii de ședințe, gândurile sale erau: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru o astfel de frumoasă comunitate. ”

Ambii membri AA au fost la aceeași ședință. Fiecare a găsit ceea ce căuta.

Gânduri despre recuperare - Să cer gândul sau acțiunea potrivită!

Axioma spirituală și rugăciunea de seninătate din marea carte a Alcoolicilor Anonimi - Pagini 87-88 - Pasul 10-11 - Partea 2

În prima parte, m-am uitat la puterea spirituală de a face o pauză ori de câte ori sunt deranjat. Acest act de pauză îmi amintește că nu mai conduc spectacolul. Când sunt deranjat, sunt în pericol pentru că mă întorc în sine și sunt separat de Dumnezeu. Aceasta este esența axiomei spirituale. Trebuie să recunosc că ceea ce este în neregulă cu mine este că văd o situație prin ochelari egocentrici. Când fac o pauză, îmi spun cu adevărat că mai bine îmi pun o pereche nouă de ochelari. Trebuie să văd altfel. Situația în sine nu se va schimba, dar percepția mea asupra situației se va schimba. Când sunt deranjat, sunt adormit de puterea lui Dumnezeu și pentru a deveni netulburat trebuie să fiu treaz sau conștient de puterea lui Dumnezeu. Întreruperea îmi permite să accesez puterea.

Acum, după ce am luat pauza cea de-a doua acțiune pe care sunt îndemnat să o fac este să cer gândul sau acțiunea potrivită. Îl rog pe Dumnezeu să intre în mintea mea și să-mi direcționeze gândirea, ceea ce va duce la acțiuni corecte. Așa spune rugăciunea de seninătate. Nu pot face alegerea corectă a acțiunii când sunt tulburat. Am nevoie ca Dumnezeu să-mi dea seninătate. A fi netulburat. Pentru a avea claritate. Actul de pauză permite acest lucru să se întâmple. Apoi cer acțiunea corectă. Ce accept și ce schimb? Dacă sunt tulburat, încerc de obicei să schimb lucrurile pe care trebuie să le accept sau accept lucrurile pe care trebuia să le schimb. Acest lucru mi-a cauzat tot felul de probleme în viața mea.

Vreau să reacționez la situații în condiții spirituale adecvate. Procesul de a face o pauză și a întreba ce am de făcut este intrarea mea într-o stare spirituală adecvată. Aceasta este esența unui trai sobru de succes. Recunoașterea când sunt în afara drumului și prin pauză și cerând să revin pe cărare.

Cer dintr-o poziție de umilință gândul sau acțiunea potrivită. Spunând în esență voia Ta să se facă, nu a mea. Îmi reamintesc că acest proces mă va pune într-un pericol mult mai mic de excitare, frică, îngrijorare, milă de sine sau decizii prostești. Voi deveni mai eficient. Nu mă voi obosi atât de ușor, pentru că nu ard energie prosteşte, așa cum am făcut atunci când încercam să aranjez viața care mi se potrivește. Funcționează - chiar funcționează.

Wow! Acestea le numesc promisiunile pasului 11. Este absolut adevărat pentru mine că, dacă sunt agitat sau îndoielnic, dacă fac o pauză și îi cer lui Dumnezeu acțiunea corectă, aceasta funcționează întotdeauna! Incearcă!