IDENTIFICARE!

Sunt aproape întotdeauna în coliziune cu ceva sau cu cineva, chiar dacă motivele mele sunt bune. Eu, ca majoritatea oamenilor, încerc să trăiesc prin autopropulsie. Sunt ca un actor care vrea să conducă întregul spectacol; încearcă pentru totdeauna să aranjeze luminile, baletul, peisajul și restul jucătorilor în felul meu. Dacă aranjamentele mele ar rămâne aşa, dacă  oamenii ar face ceea ce mi-am dorit, spectacolul ar fi minunat. Toată lumea, inclusiv eu, ar fi mulțumită. Viața ar fi minunată. Încercând să fac aceste aranjamente, pot fi uneori destul de virtuos. Pot fi amabil, atent, răbdător, generos; chiar modest și cu sacrificiu de sine. Pe de altă parte, pot fi rău, egoist și necinstit. Dar, la fel ca în majoritatea oamenilor, probabil că am trăsături variate.

Ce se întâmplă de obicei? Spectacolul nu se aranjează foarte bine. Încep să cred că viața nu mă tratează corect. Decid să mă mă implic mai mult. Devin, cu următoarea ocazie, și mai exigent sau mai plin de har, după caz. Totuși piesa nu mi se potrivește. Recunoscând că pot fi oarecum vinovat, sunt sigur că alte persoane sunt mai de vină decât mine. Devin furios, indignat, autocompătimitor. Care este problema mea de bază? Nu sunt eu chiar un egocentric chiar și atunci când încerc să fiu amabil? Nu sunt eu o victimă a iluziei că pot smulge satisfacția și fericirea din această lume dacă mă descurc bine? Nu este evident pentru toți ceilalți jucători că acestea sunt lucrurile pe care mi le doresc? Și nu acțiunile mele îi fac pe fiecare dintre ei să dorească să riposteze, smulgând tot ce pot scoate din spectacol? Nu sunt eu, chiar și în cele mai bune momente ale mele, un producător de confuzie și nu de armonie?

Sunt un egoist egocentric, așa cum le place oamenilor să numească în zilele noastre. Sunt ca omul de afaceri pensionar, care iese în soarele Floridei iarna, plângându-se de starea tristă a națiunii; ministrul care suspină asupra păcatelor secolului XXI; politicienii și reformatorii care sunt siguri că totul ar fi bine dacă restul lumii s-ar comporta bine; nelegiuitul care crede că societatea l-a nedreptăţit; și alcoolicul care a pierdut totul și este blocat. Oricare ar fi protestele mele, nu sunt preocupat de mine, de resentimentele mele sau de mila mea de sine?

Egoism-egocentrism! Cred că aceasta este rădăcina necazurilor mele. Condus de o sută de forme de frică, auto-amăgire, egocentrism și autocompătimire, pășesc pe degetele de la picioare ale semenilor noștri și aceștia ripostează. Uneori mă rănesc, aparent fără intenţie, dar constat invariabil că, la un moment dat în trecut, am luat decizii bazate pe sinele meu, care ulterior m-au pus în situația de a fi rănit.

Deci, necazurile mele, cred, sunt în esență de producţie proprie. Ele apar din mine și eu sunt un exemplu extrem de folosire a voiei proprii, dar de obicei nu cred asta. Mai presus de orice, trebuie să scap de acest egoism. Trebuie, sau mă va ucide! Dumnezeu face acest lucru posibil. Și deseori pare să nu existe nici o modalitate de a scăpa complet de ego fără ajutorul Lui. Aveam convingeri morale și filozofice din belșug, dar nu puteam să mă ridic la înălțimea lor, deși aș fi vrut. Nici nu mi-aș putea reduce egocentrismul dorind sau încercând  propria putere. Trebuia să am ajutorul lui Dumnezeu.

Acesta este cum și de ce. În primul rând, a trebuit să mă las de a mai juca rolul lui Dumnezeu. Nu a funcționat. Apoi, am decis în continuare că, în această dramă a vieții, Dumnezeu avea să fie directorul meu. El este Directorul; Sunt agentul Lui. El este Tatăl și eu sunt copilul Său. Cele mai multe idei bune sunt simple și acest concept a fost piatra de temelie a arcului nou și triumfător prin care am trecut în libertate.

Când am luat sincer o astfel de poziție, au urmat tot felul de lucruri remarcabile. Am avut un nou Patron. Fiind atot puternic, El mi-a oferit ceea ce aveam nevoie, dacă mă țineam aproape de El și împlineam bine lucrarea Lui. Stabilit pe o astfel de bază am devenit din ce în ce mai puțin interesat de mine, de micile mele planuri și modele. Din ce în ce mai mult am devenit interesat să văd cu ce aș putea contribui la viață. Pe măsură ce simțeam curgerea unei noi puteri, pe măsură ce mă bucuram de liniște sufletească, pe măsură ce descopeream că pot înfrunta viața cu succes, pe măsură ce deveneam conștient de prezența Lui, am început să-mi pierd frica de azi, de mâine sau de ce se poate întâmpla în viitor. Am renăscut.