Dumnezeu, nu eu, mă face diferit, oferindu-mi ce este nevoie pentru a mă schimba. Este treaba mea să acționez și să mă comport ca şi cum s-ar produce schimbarea. Făcând acest lucru, procesul de schimbare se întâmplă. Frecvent aceasta implică durere emoțională; durerea de a trăi așa cum am fost devine mai mare decât teama de schimbare. De asemenea, implică durerea de a atrage persoane aparent respingătoare. Acești oameni sunt oglinzi ale defectelor mele. Încep să experimentez cum se simte să ai pantoful pe celălalt picior.
Acesta este un Pas al predării și încrederii, nu al voinței proprii sau al autodeterminării. Ne predăm ideile care fac ca defectele să stea în calea utilității noastre pentru Dumnezeu, pentru noi înșine și pentru alții.
Billy O. mi-a dat odată acest exemplu: „La o convenție de recuperare, cineva pe care îl sponsorizez s-a apropiat de mine pentru a vorbi despre o problemă pe care o avea. Mama sa a fost la aceeași convenție și nu a putut să se ocupe de ea. Avea nevoie să vorbesc eu cu ea. lucram la vremea aceea la defectul meu privitor la pofta trupească şi plăcerea de a fi distras de căutarea de femei disponibile. L-am şutuit. A ajuns să vorbească el cu mama lui. Cred că Dumnezeu a folosit defectul meu chipurile că aş fi indisponibil doar pentru a nu face pe intermediarul şi în felul acesta să se transforme într-o acţiune pozitivă. Copilul a plecat direct la sursă și a folosit instrumentele cu care trebuia să vorbească cu mama lui cu succes. Acest lucru îmi amintește: De unde știu când sunt defect?"
Dumnezeu folosește defectele și calităţile noastre în multe feluri pentru a-și împlini voia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu