BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 26 septembrie 2015

In viziunea lui Bill #28 - Turbulentii pot fi profesori



Puțini dintre noi mai sunt îngrijorați de ceea ce ar putea să facă un nou venit reputației și eficacității AA-ului. Cei care recad, cei care umblă cu cerșitul, cei care fac scandal, cei cu mintea sucită, cei care se revoltă împotriva programului, cei care folosesc numele AA –ului în afaceri- asemenea persoane rareori afectează pe termen lung grupul AA.
Unii dintre aceștia au devenit membrii noștri cei mai respectați și iubiți. Unii au rămas să ne pună răbdarea la încercare, abstinenți cu toate acestea. Alții au intrat în derivă. Am început să i privim pe purtătorii de probleme nu ca și amenințări ,ci mai degrabă ca și profesori. Ei ne obligă să cultivăm răbdarea,toleranța și smerenia. Vedem în final că ei sunt doar niște oameni mai bolnavi decât noi ceilalți că noi cei care –i condamnăm suntem fariseii a căror falsă dreptate aduce grupului nostru cel mai grav prejudiciu spiritual.


Grapevine,august 1946

Preluare de pe prietenii lui Bill

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu