Dr.Bob a fost prietenul și partenerul meu constant în marea aventură a AA-ului. Ca medic și om deosebit ce era, a ales munca cu ceilalți ca vocație primordială in AA și a atins un record pe care nimeni nu-l va putea doborî , în cantitatea și calitatea muncii sale. Asistat de incomparabila Soră Ignația la Spitalul Sf.Toma din Akron, el - fără plată - a tratat din punct de vedere medical și spiritual cinci mii de alcoolici în suferință.
În tot stresul și toată încordarea din vremurile de pionierat ale AA-ului , n-a existat niciodată vreun cuvânt urât printre noi. Iar acest lucru , pot spune cu mâna pe inimă, i se datorează în întregime lui.

Mi-am luat rămas bun de la Dr.Bob , știind că urma să treacă printr-o operație dificilă. Mi-a spus pe un ton aproape glumeț, având pe fața lui zâmbetul său cel vechi , larg, *Ține minte Bill, nu strica treaba asta. Nu o complica!* Am plecat, incapabil să rostesc un cuvânt. Aceasta a fost ultima dată când l am văzut.
2.AA ajunge la maturitate
Preluare de pe Prietenii lui Bill
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu