BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 15 septembrie 2015

Any lengths #5 - Sa sap un sant ...



Astazi la grup mi-a fost adus aminte ca as fi facut ORICE ca sa imi pastrez proaspăta abstinență. Eram atat de disperat cand am cunoscut Alcolicii Anonimi, incat m-am agatat "cu ghearele si cu dintii" de ei. Am fost foarte conformist si am facut TOT ce mi-au spus: am mers la intalniri, am citit literatura, mi-am luat un sponsor, am participat la intalnirile tuturor grupurilor din Bucuresti, am fost "responsabil cu cafeaua", am moderat la grup studiul pasilor, ba chiar am intrat in Servicii ca trezorier (s-a dovedit ca nu a fost cel mai bun lucru, dar probabil ca si acesta mi-a folosit - doar sunt abstinent si acum, nu?) . . .
Probabil am facut si altele si nu-mi vin in minte acum.

Mai tarziu, la intalniri, impartaseam ca daca mi s-ar fi cerut sa sap un sant de la Spitalul Obreja la Intercontinental, m-as fi apucat de sapat, daca asta ar fi insemnat sa raman abstinent.




Stefan
Tema de la intalnirea de azi a fost sugerata de






“Cei care incearca sa se lamureasca total, sunt total pe dinafara”.

<< Imi place sa cred despre mine  ca sunt destul de istet, si pe cand eram nou in program, tot incercam sa ma lamuresc cum functioneaza totul si de ce sponsorul meu dorea ca eu sa fac anumite lucruri. De exemplu, cand mi-a spus sa strang scaunele dupa o sedinta, ori sa culeg mucurile de tigara, m-am simtit ofensat.  “ Ce legatura are asta cu abstinenta mea?” am intrebat. “Esti dispus sa faci ceea ce facem noi aici?” m-a intrebat. Eram, asa ca i-am urmat sugestiile. Sunt o multime de astfel de isteti care intra in program si , cand li se fac aceleasi recomandari, evita,  si stau intai sa se lamureasca mai intai cum functioneaza totul. Ei au mereu intrebari si cand le dau raspunsuri simple, aratand cum a functionat pentru mine si pentru atatia altii, ei continua cu intrebarile. Reticenta lor de a urma indicatiile si refuzul de a face munca, ascunde un ego care nu s-a predat  inca. Din pacate, aceasta insitenta de a se lamuri cu totul,  adesea ii situeaza pe dinafara cu totul.Din fericire pentru mine, am ajuns la o limita de jos care m-a facut sa fiu complet dornic si deschis la sugestii. M-am predat catre G.O.D. (Group Of Drunks) pentru ca ei puteau face ceea ce eu nu puteam – sa stau abstinent si sa imi imbunatatesc  viata. Asa cum mi-a spus sponsorul, “Gandul tau cel mai bun  te-a adus la grup, asa ca nu mai incerca sa lamuresti  totul, ci doar urmeaza indrumarile.”Asa am facut,  si viata mea s-a imbunatatit, iar acum, zece ani mai tarziu, nu am nici un motiv sa ma intorc pe dinafara. >>

Traducere: Radu




Ori esti dispus sa faci ORICE, 
ori vrei mai intai sa intelegi.
ALEGE!

                                                                   acelasi Stefan



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu