BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


luni, 7 septembrie 2015

În viziunea lui Bil #7 - Taramul spiritualului


În timpurile străvechi , progresul material era dureros de încet , Spiritul cercetării , investigatiei ştiinţifice moderne era necunoscut.
În domeniul lumii materiale , mintea oamenilor era hrănită de superstiţii , tradiţii şi tot felul de idei fixe. Unii dintre contemporanii lui Columb considerau absurdă ideea pământului rotund. Alţii l au condamnat pe Galileo la moarte pe rug pentru erezii astronomice.
Oare nu sunt unii dintre noi la fel de influenţaţi si nerezonabili în privinţa domeniului spiritualului , precum erau strămoşii noştri în domeniul materiei?

Am descoperit că Dumnezeu nu pune condiţii prea grele celor care Îl caută. Pentru noi,tărâmul spritualului este larg,spaţios,atotcuprinzător  ,niciodată nu exclude şi niciodată nu interzice accesul celor care îl caută cu sinceritate . Este deschis, credem, pentru toţi oamenii .

Alcoolicii Anonimi

Preluare de pe Prietenii lui Bill

Niciun comentariu: