BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 5 septembrie 2015

Meditatia zilei


Sambata 5 Septembrie 2015:
Un filosof scria odata: Propriul sine este bine ascuns de propriul sine`. Dintre toate minele de comori, cea proprie este ultima pe care o sapam`. Cei 12 Pasi m-au ajutat sa-mi dezgrop propriul sine`, cel care mi-a fost ascuns pentru atata timp sub nevoia mea disperata de a aprobare din partea altora. Multumita Programului si Puterii mele Superioare, am inceput sa achizitionez un adevarat simt al proprie persoane si unsentiment confortabil de incredere. Nu mai trebuie sa reactionez in stilul cameleonului, schimbandu-mi culoarea de la un moment la altul, incercand la disperare sa fiu de toate pentru toti. Incerc eu oare, tot timpul sa fiu sincer cu mine insumi?
Rugaciunea de azi
Ma rog pentru a fi onest cu mine insumi, si ca voi continua - cu ajutorul lui Dumnezeu si al prietenilor - sa incerc sa ma cunosc pe mine. Ajuta-ma sa stiu ca eu nu pot sa ma regasesc dintr-o data, intr-o personalitate completa si consistenta; poate sa dureze ceva timp pentru a deveni o astfel de personalitate, si e nevoie sa lucrez la valorile si prioritatile mele. Ajuta-ma sa stiu ca am inceput bine in a deveni ceea ce doresc sa fiu.
Ce sa-mi amintesc azi
Ajung sa fiu ceea ce imi doresc sa fiu.

Niciun comentariu: