4. Profesionalismul: prima ispită în AA
Până la sfârșitul anului 1936, grupuri începătoare de alcoolici recuperați se întâlneau în cadrul mai larg al grupului Oxford din Akron, Ohio și zona New York City. Bill Wilson a rămas sobru și a lucrat cu normă întreagă pentru a răspândi ceea ce va deveni mișcarea AA, dar o criză se declanșa în ceea ce privește sărăcia în care trăiau el și soția sa Lois. În această împrejurare, Charles B. Towns, proprietarul spitalului Towns, unde Wilson fusese tratat în repetate rânduri și pe ale cărui coridoare se plimba la pescuit de bețivi care ar putea fi interesați de programul său nou născut, i-a oferit lui Wilson un loc de muncă plătit la spital ca „terapeut neprofesional cu alcoolism.” Primul instinct al lui Wilson a fost că aceasta a fost soluția perfectă pentru strâmtorile sale financiare și dorința sa de a lucra cu normă întreagă pentru a răspândi acest nou mesaj de speranță alcoolicilor. A existat până la urmă un precedent pentru acest rol de psihoterapie la alcoolism neprofesional. Oferta Towns către Bill Wilson a fost precedată de o tradiție a terapeutilor de această natură distinși în arena alcoolismului, care includea Courtenay Baylor, Francis Chambers și, cel mai important, Richard Peabody a cărui carte, Simțul comun al consumului de alcool, era foarte populară. Bill Wilson ar fi putut face cu ușurință parte din această rețea în creștere de terapeuți laici.
Răspunsul colegilor săi alcoolici din recuperare la oportunitatea de angajare a lui Bill Wilson a marcat unul dintre primele exemple de ceea ce ar urma să fie numit „conștiință de grup” în Alcoholics Anonymous. Grupul a respins ideea pe motiv că frăţia lor emergentă ar putea fi rănită ataşându-se la un spital și că acceptarea lui Bill a unei funcții plătite ar putea distruge această comunitate începătoare de alcoolici recuperați. „De ce ar trebui noi să facem pe gratis pentru ceea ce tu ai fi plătit? Toți am ajunge la băutură în cel mai scurt timp ”(PIO, 1984, p. 177). În cele din urmă convins de înțelepciunea a ceea ce auzea, Wilson a respins oferta spitalului. Cu acest eveniment, chiar înainte ca tânăra fraternitate să-și fi găsit propriul nume, Alcoolicii Anonimi au scăpat de primele sale tentații: profesionalismul și utilizarea potențială a AA de către un membru AA pentru câștiguri financiare personale. Definindu-se ca un program spiritual, frăția a declarat că cele mai esențiale elemente ale sale nu erau de vânzare. Retrospectiv, se poate specula doar ce s-ar fi putut întâmpla dacă Bill Wilson ar fi acceptat patronajul oferit de Charles Towns și spitalul său.
Până la sfârșitul anului 1937, frăția avea 40 de membri sobri. În acest moment, un om care caută intrarea și-a testat caracterul și chiar sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu