Allen Berger despte sobrietatea emoțională

 Când vei atinge sobrietatea emoțională, vei putea face față vieții în condițiile vieții. Te vei ține pe tine însuți în relații, vei fi echilibrat emoțional și vei menține o perspectivă sănătoasă asupra lucrurilor care sunt supărătoare, menții centrul de greutate emoțional în tine și vei rămâne pe pământ în perioadele tulburi, te vei concentra pe lucrurile pe care le poți schimba și accepți și renunți la ceea ce nu poți schimba. Capeți încredere în „procesul de recuperare”, cunoști un nou nivel de libertate emoțională și liniște sufletească.

S-a scris foarte puțin despre acest subiect. Cea mai mare parte a literaturii de recuperare se concentrează pe a deveni abstinent și pe a rămâne așa – și pentru un motiv întemeiat. Trebuie să punem dop sticlei și să-l păstrăm acolo, înainte de a putea lucra la alte probleme. Bill Wilson a recomandat clar această abordare. El a spus, mai întâi „tratamentul pentru băutură” și apoi „dezvoltarea unei maturități și a unui echilibru mult mai reale” (1958). Ruperea cătușelor dependenței este în mod necesar primul pas în recuperare. Dar odată ce obsesia și compulsia de a bea au fost eliminate, ne confruntăm cu: cum să trăim în abstinență.

Din ce în ce mai mulți dintre noi realizează că nu ne-am maturizat cu adevărat, că dezvoltarea noastră emoțională este oprită. Nu ne place cum reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa. Suntem conștienți de dificultatea pe care o avem în a ne mângâia și a rămâne echilibrați atunci când suntem dezamăgiți sau răniți. Știm în secret că trebuie să creștem emoțional – că este ceva în neregulă cu modul în care reacționăm atunci când circumstanțele sau oamenii nu ne satisfac așteptările. Și pentru că am dezvoltat un anumit grad de perspectivă de-a lungul anilor, știm că problema noastră este creată de noi.

Dar ce putem face în privința asta? Unii dintre noi ar putea avea probleme în a accepta acest fapt. E greu de recunoscut că suntem încă imaturi, mai ales acum că suntem abstinenți. Dar dacă suntem sinceri cu noi înșine, nu ar trebui să fie prea greu să vedem că suntem imaturi. Dacă aveți vreo îndoială, întrebați doar câteva persoane care vă sunt apropiate. Dă-le permisiunea să-ți ofere feedback sincer despre reacția ta atunci când nu îți vezi de drum. S-ar putea să fii surprins de ceea ce îți spun. Cu toții avem probleme cu viața în termenii vieții.

Deci, iată dilema noastră: calitatea recuperării noastre este determinată de modul în care răspundem la problemele sau provocările din viața noastră. Dar pentru că nu știm cum să răspundem cel mai bine la aceste probleme, ajungem blocați și frustrați. Acesta este miezul problemei noastre. Din nou și din nou, ne așteptăm ca viața să se ridice la nivelul așteptărilor sau specificațiilor noastre. Când nu, încercăm să forțăm cuiul pătrat în gaura rotundă. Cerem imposibilul de la noi înșine, de la ceilalți și de la viața însăși. Și atunci suntem frustrați sau supărați când lucrurile nu merg așa cum am vrea noi. Uneori ajungem să ne simțim și deprimați sau anxioși. De multe ori, aceste reacții duc la o recidivă sau la o beție uscată.

Allen Berger, PhD

PARTEA ÎNTÂI

singurul scop

 Din: Limbajul inimii, p223

„Prima noastră datorie, ca societate, este să ne asigurăm propria supraviețuire. Prin urmare, trebuie să evităm distragerile și activitatea polivalentă. Un grup AA, ca atare, nu poate prelua toate problemele personale ale membrilor săi, cu atât mai puțin problemele lumii întregi.

„Sobrietatea – eliberarea de alcool – prin învățarea și practicarea celor Doisprezece Pași, este singurul scop al unui grup AA....Trebuie să ne limităm apartenenţa la alcoolici şi trebuie să ne limităm grupurile AA la un singur scop. Dacă nu ne ţinem de aceste principii aproape sigur ne vom prăbuși. Și dacă ne prăbușim, nu putem ajuta pe nimeni”.

Abstinenta, pe primul loc !

Iată rețeta Dr Bob pentru Sobrietate: 

Încredeți-vă în Dumnezeu, Curățați Casa, Ajutați-i pe alții.

 Problema nu este aceea de a da sau a nu da, ci de când şi cum să dăm. Iată unde se află diferenţa dintre reuşită şi nereuşită. Din momentul în care ne punem munca în slujba lor, alcoolicii încep să depindă de asistenţa noastră şi nu de Dumnezeu. Pretind tot soiul de lucruri, inclusiv faptul că nu pot birui alcoolul, până nu le rezolvă cineva nevoile materiale. Prostii. Unii dintre noi am îndurat lovituri foarte dureroase până să ne intre în cap adevărul. Cu serviciu sau fără, cu soţie sau fără, nu ne-am oprit din băut câtă vreme am depins de alţi oameni şi nu de Dumnezeu.

Gravaţi adânc în conştiinţa fiecărui alcoolic ideea că însănătoşirea lui nu depinde de nici o fiinţă umană. Singura condiţie pentru reuşită este ca el să creadă în Dumnezeu şi o conştiinţă curată.

(Big Book)

La pagina 98, cartea acoperă problema lucrului cu un prospect care este predispus să vă spună în mod constant că familia lui, slujba lui sau vreun alt angajament presant îl împiedică să-și facă munca. Nu spune să sugerezi sau să oferi această idee. Gravaţi adânc în conştiinţa; este un limbaj destul de puternic. Mesajul că orice va pune prospectul  înaintea sobrietății sale va fi cu siguranță pierdut apare aici atât de intens, ca urmare a experiențelor pe care pionierii noștri le-au avut în anii înainte de a fi scrisă această carte. Cartea Mare nu este o carte teoretică; este o carte experientiala. Ei nu vă spun ce cred ei; iti spun ce au vazut. În acei primi cinci ani, ei văzuseră în mod evident că mulți alcoolici acordau unui element exterior al vieții lor prioritate față de munca la pași și cădeau ca rezultat al acelei alegeri. Speranța lor este că, prin instituirea acestor avertismente, drumul nostru în recuperare ar putea avea mai puține gropi decât drumul parcurs de ei.

Step Twelve,When We Are In The Service Of Others, Are We ..

a patra mostenire

 Bill a lăsat o a patra moștenire (e vorba despre următoarea frontieră în recuperarea noastră: sobrietatea emoțională) relatându-ne cunoștințele pe care le-a dezvoltat despre sobrietatea emoțională în timpul dezvoltării sale emoționale și spirituale. Aceste perspective au fost discutate de Bill, însuși, într-o scrisoare pe care a scris-o unui prieten deprimat. Această scrisoare a fost ulterior publicată în Grapevine din ianuarie 1958 sub titlul „The Next Frontier: Sobrietatea emoțională.”

Iată un rezumat a ceea ce Bill a înțeles despre sobrietatea emoțională:

• Sobrietatea emoțională este o mai mare dezvoltare a unei maturități reale și a echilibrului în relațiile noastre cu noi înșine, cu ceilalți și cu un Dumnezeu așa cum îl înțelegem.

• Sobrietatea emoțională rezultă din creșterea emoțională și spirituală.

• Dependența emoțională interferează cu maturizarea noastră și, prin urmare, trebuie să fie abordată înainte de a atinge sobrietatea emoțională.

• Pentru că stima noastră de sine depinde de oameni, locuri și lucruri devenim foarte reactivi atunci când aceste surse de stima de sine nu fac ceea ce am avea nevoie să facă.

• Dependența emoțională creează dificultăți în a ne liniști și a rămâne echilibrați.

• Dependența noastră emoțională mută centrul nostru de greutate emoțional în afara noastră, în oameni sau împrejurări.

• Dependența noastră emoțională creează o altă stimă de sine validată și un sens reflectat de sine.

• Deoarece respectul nostru de sine depinde de ca lucrurile să meargă cum vrem noi, în mod inconștient încercăm să controlăm oamenii și circumstanțele pentru a ne asigura că vom fi iubiți și acceptați.

• Am fabricat un sine sau un sine fals despre care credeam că ne va asigura iubirea și acceptarea.

• Sinele nostru fals i-a manipulat pe oameni pentru a se supune cererilor noastre folosind una dintre următoarele strategii: 

1) dominație, rebeliune sau țap ispășitor; 

2) people-pleasing (a face pe plac); sau 

3) retragere emoțională.

• Bill a folosit prima strategie pentru a-i manipula pe alții și și-a dat seama că atunci când a încercat să îi potrivească pe ceilalți dominându-i și acest lucru nu a funcționat, a intrat în depresie.

• Pentru a crește, Bill și-a dat seama că trebuie „... să-și reteze dependențele emoționale defectuoase de oameni, de AA, de într-adevăr orice set de circumstanțe.”

• Dependența emoțională creează o nevoie de posesie și control al oamenilor și condițiilor care ne înconjoară.

• Dacă practicăm autoexaminarea ori de câte ori suntem supărați, vom descoperi că la baza reacției noastre este o dependență nesănătoasă și cererea ei nesănătoasă.

• Dependențele noastre paralizante trebuie rupte în profunzime și apoi putem cunoaște iubirea adultă sau matură.

• Trebuie să renunțăm continuu la aceste cerințe paralizante și apoi ne vom restabili autonomia emoțională.

Unpacking Bill Wilson's Fourth Legacy PDF - Allen Berger, PhD

De ce se spune că disperarea alcoolicului este un dar

Disperarea ne duce la un comportament repezit sau extrem. Ca alcoolici, nu suntem străini să fim disperați sau într-o stare de disperare. 

Bolnavi de alcool, mahmureală, tremurături, transpirații, poftă, obsesii – am trecut prin disperare – în cele din urmă, disperarea se schimbă. Dintr-o dată, nu suntem disperați să ne mai îmbătăm; suntem disperați să găsim o cale să nu o facem. Disperarea se numește un dar de recuperare, deoarece mulți consideră că băutul și consumul lor nu au devenit încă o situație disperată. Pentru cei care realizează că vremurile disperate necesită măsuri disperate, viețile lor pot fi salvate.

Disperarea este definită ca „ pierderea completă sau absența speranței. ” Băutura ne-a dat cândva speranță. Am sperat că nu va trebui să simțim durerea și disconfortul pe care le simțim în noi înșine. Am sperat că, din moment ce nu putem face durerea să dispară, alcoolul o va face pentru noi. Când am început să avem simptome de sevraj, cum ar fi tremuratul fără băutură sau să ne îmbolnăvim fără un medicament, am sperat că va dispărea. Speranța împotriva speranței ne-a făcut să continuăm să abuzăm de alcool cu perspectiva ignorantă că nu va fi mai rău. A facut. Mereu o face.

În cele din urmă, a venit un moment în care ne-am pierdut complet speranța în alcoolul nostru . El nu mai lucrează. Speranța este complet abandonată atunci când toleranța atinge un astfel de prag încât nu există nicio modalitate de a te îmbăta. Ne simțim fără speranță atunci când încercăm să luăm lucrurile în propriile mâini și să încercăm să renunțăm. Găsim repede că este o situație fără speranță, deoarece nu ne putem opri. Aceasta este disperarea. Nu putem continua să-l folosim. Nu putem renunța singuri. Suntem în suferință.

Pentru majoritatea oamenilor care nu au experimentat niciodată teroarea vie de a fi într-o astfel de stare din cauza alcoolului , acest lucru s-ar putea să nu sune ca un dar. Darul disperării este darul de a pierde speranța în droguri și alcool pentru a găsi speranța în recuperare. Fără darul disperării, mulți oameni continuă să caute speranță în toate locurile greșite. În mod tragic, cu alcoolul , aceasta poate fi o încercare fatală.

Speranța există în recuperare. 

Why Is Desperation Called A Gift? - Design for Change

Egocentrism

 Boala spirituală (egocentrismul), declanșează obsesia noastră mentală (nebunia minții care precede prima băutură), care declanșează pofta fizică (când ingerăm alcoolul). Cauza principală a tuturor necazurilor noastre este egoismul-egocentrismul.

Aceasta este imposibilitatea noastră interioară, numită uneori alcoolism netratat.

Sub egoism se află separarea de sursă. Pentru a vindeca de la rădăcină, trebuie să practicăm altruismul în toate formele lui. Pentru a ne trezi trebuie să învățăm cum se manifestă egocentrismul în noi personal.

Munca este ceea ce trebuie să fac pentru a rămâne bine spiritual. Trebuie să devin pe deplin dependent pe Dumnezeu, să fac inventar, să repar greșelile, să lucrez cu alții. 

Egocentrism = Ego.

Ego-ul îmi servește dorințele și nevoile, ceea ce are ca rezultat să fiu

egocentric și să manifest propria voință.

Ego = Separare de Dumnezeu

Prin urmare, cauza principală a tuturor problemelor noastre este:

Egocentrism și propria voință = Deconectare.

Soluția este o trezire spirituală – schimbarea personalității – încredere completă în Dumnezeu,

Centrat pe alții = Conexiune cu Dumnezeu.

Pasul 1 - împărtășire

 Pasul unu: Am recunoscut că suntem neputincioși față de alcool, că viața noastră a devenit de necontrolat.

Esența acestui pas este predarea, ceva care este greu de făcut în orice împrejurare. Avem o abilitate uimitoare de a nega, de a justifica și de a apăra atunci când suntem în chinurile unei dependențe active. Pentru mine, a recunoaște că sunt neputincios a durat ceva timp și chiar mai mult să văd cum viața mea devenise de necontrolat. Știam că am o problemă, mă gândeam doar că pot găsi o modalitate de a controla problema. Cu cât încercam să o controlez mai mult, cu atât problema devenea mai gravă.

Dar vestea bună este că, odată ce m-am predat în cele din urmă ideii că sunt neputincios, soluția a devenit clară... nu ușoară, dar clară. Și până astăzi, primul pas este ca antidotul la gândul la o băutură sau un medicament.

Așa că Pasul Unu mă ajută la recuperare, dar iată cum mă ajută în viața de zi cu zi .  Substanțele care alterează mintea  nu sunt singurele lucruri asupra cărora sunt neputincios. Viața mea poate deveni încă de necontrolat fără a lua o băutură sau un drog. Dacă încerc să controlez acele lucruri asupra cărora nu am control, viața mea își pierde brusc liniștea pentru care am luptat atât de mult, iar primul pas mă ajută să-mi țin toate gândurile în frâu, nu doar pe cele referitoare la substanțele care creează dependență.

Când oamenii pe care îi iubesc se comportă în moduri cu care nu sunt de acord și mă lupt să-i fac să vadă că drumul meu este cel bun, viața mea devine de necontrolat.

Când apar situații care sunt nedrepte și sunt revoltat de nedreptate, viața mea devine de necontrolat.

Când sunt plin de teamă pentru un eveniment viitor sau plin de regret pentru un eveniment trecut, viața mea devine de necontrolat.

Când sunt fixat pe ceea ce este în neregulă în viața mea, în loc să fiu recunoscător pentru tot ce este bun, viața mea devine de necontrolat.

În fiecare dintre aceste cazuri și în multe altele, pur și simplu admiterea că sunt neputincioasă față de acești oameni, față de viitor, față de trecut, față de atâtea lucruri , mă eliberează de sentimentele negative care le însoțesc și îmi permite să-mi amintesc ceea ce pot controla și îmi redă sănătatea mentală.

Postat de themiracleisaroundthecolter

De unde știi dacă ai o experiență spirituală? (repostare!)

 

Dacă, când îți dorești cu sinceritate, descoperi că nu poți renunța complet, sau dacă atunci când bei, nu prea ai control asupra cantității pe care o consumi, probabil că ești alcoolic. Dacă acesta este cazul, este posibil să suferiți de o boală pe care doar o experiență spirituală o va învinge. (pag. 44, Ediția a 4-a AA)

Dacă ești un „adevărat” alcoolic și dacă doar o „experiență spirituală” îți va cuceri suferința, atunci este important să știi ce este o experiență spirituală, cum să o obții și, cel mai important, cum să o recunoști atunci când o ai.

Ce este o experiență spirituală?

Marea Carte a Alcoolicilor Anonimi, (pag. 567-568, ediția a 4-a) definește experiența spirituală ca:

• „... schimbarea personalității suficientă pentru a duce la recuperarea de la alcoolism s-a manifestat printre noi în multe forme diferite.”
• „...o modificare profundă în reacția lui la viață; că o asemenea schimbare cu greu ar fi putut fi realizată de unul singur.
• „...membrii noștri constată că au folosit o resursă interioară nebănuită pe care o identifică în prezent cu propria lor concepție despre o Putere mai mare decât ei înșiși. Majoritatea dintre noi cred că această conștientizare a unei Puteri mai mari decât noi înșine este esența experienței spirituale.”

Cum realizăm o experiență spirituală?

Lucrând cei 12 pași conform instrucțiunilor din primele 103 pagini din Marea Carte a Alcoolicilor Anonimi.

Ei bine, exact despre asta este vorba în această carte. Obiectivul său principal este să vă permită să găsiți o Putere mai mare decât dvs., care vă va rezolva problema. Asta înseamnă că am scris o carte despre care credem că este atât spirituală, cât și morală. Și înseamnă, desigur, că vom vorbi despre Dumnezeu. (pag. 45, Ediția a 4-a AA)

Spre ușurarea noastră, am descoperit că nu trebuie să luăm în considerare concepția altcuiva despre Dumnezeu. Propria noastră concepție, oricât de inadecvată, a fost suficientă pentru a face apropierea și a realiza un contact cu El. De îndată ce am admis posibila existență a unei Inteligențe Creatoare, a unui Spirit al Universului care stă la baza totalității lucrurilor, am început să fim posedați de un nou simț al puterii și al direcției, cu condiția să luăm alți pași simpli. Am constatat că Dumnezeu nu face relații prea dure cu cei care Îl caută. Pentru noi, Tărâmul Spiritului este larg, încăpător, cuprinzător; niciodată exclusiv sau interzis celor care caută cu seriozitate. Este deschis, credem noi, tuturor oamenilor. (pag. 46, Ediția a 4-a AA)

Cum arată o experiență spirituală?

Epistemologia sau teoria cunoașterii este ramura a filozofiei care studiază natura, metodele, limitările și validitatea cunoștințelor și a credinței. (Din Wikipedia , enciclopedia liberă)

„Așa cum l-am înțeles” – ceea ce înseamnă că atunci când vorbesc despre Dumnezeu, mă refer cu adevărat la propria mea experiență, care este tot ce știu – mi-a fost revelat individual. Este ca și cum ai explica sexul unei fecioare. Dacă nu ai făcut sex, s-ar putea să-l înțelegi din punct de vedere intelectual, s-ar putea să fi văzut chiar un film despre el, dar experiența personală este necunoscută – este extraterestră. Dar odată ce ai făcut sex, acum ai repere recunoscute pentru a identifica experiența. Același lucru este valabil și pentru identificarea cum este o relație cu Dumnezeu sau cu Puterea Superioară.

Autorii Big Book, bărbați și femei care s-au recuperat dintr-o stare a minții și a corpului aparent fără speranță, toți cei care au pretins că au avut o experiență spirituală sau o trezire, o descriu astfel:

Stabiliți pe o astfel de bază (Pasul 3) am devenit din ce în ce mai puțin interesați de noi înșine, de propriile noastre mici planuri și design. Din ce în ce mai mult am devenit interesați să vedem cu ce am putea contribui la viață . Pe măsură ce simțeam că curge o nouă putere, pe măsură ce ne bucuram de liniște sufletească, pe măsură ce descoperim că putem înfrunta viața cu succes, pe măsură ce devenim conștienți de prezența Lui , am început să ne pierdem frica de azi, mâine sau de apoi. Am renăscut. (pag. 63, Ediția a 4-a AA)

Odată ce am făcut acest pas (5), fără să reținem nimic, suntem încântați . Putem privi lumea în ochi. Putem fi singuri într-o pace și ușurință perfectă. Fricile noastre cad de la noi . Începem să simțim apropierea Creatorului nostru . Poate că am avut anumite credințe spirituale, dar acum începem să avem o experiență spirituală . Sentimentul că problema băuturii a dispărut va veni adesea puternic. Simțim că suntem pe Broad Highway, mergând mână în mână cu Spiritul Universului. (pag. 75, Ediția a 4-a AA)

Dacă avem grijă de această fază a dezvoltării noastre (Pasul 9), vom fi uimiți înainte de a ajunge la jumătatea drumului. Vom cunoaște o nouă libertate și o nouă fericire . Nu vom regreta trecutul și nici nu dorim să închidem ușa . Vom înțelege cuvântul seninătate și vom cunoaște pacea . Indiferent cât de departe am mers pe scară, vom vedea cum experiența noastră îi poate ajuta pe alții. Acel sentiment de inutilitate și autocompătimire va dispărea . Ne vom pierde interesul pentru lucrurile egoiste și vom câștiga interes pentru semenii noștri . Căutarea de sine va scăpa . Întreaga noastră atitudine și viziune asupra vieții se vor schimba .Frica de oameni și de insecuritatea economică ne va părăsi . Vom ști intuitiv cum să gestionăm situațiile care ne-au dezamăgit . Ne vom da brusc seama că Dumnezeu face pentru noi ceea ce noi nu am putea face pentru noi înșine . (pag. 83-84, Ediția a 4-a AA)

Dragostea și toleranța față de ceilalți este codul nostru. Și am încetat să luptăm cu orice sau cu cineva, chiar și cu alcoolul . Căci până în acest moment sănătatea mintală va fi revenit . Rareori ne va interesa lichiorul . Dacă suntem tentați, ne dăm înapoi ca de la o flacără fierbinte . Reacționăm în mod normal și sănătos și vom descoperi că acest lucru s-a întâmplat automat. Vom vedea că noua noastră atitudine față de băutură ne-a fost dată fără nici un gând sau efort din partea noastră. Doar vine! Acesta este miracolul. Nu ne luptăm cu ea și nici nu evităm ispita . Ne simțim ca și cum am fost plasați într-o poziție de neutralitate în siguranță și protejați. Nici măcar nu ne-am jurat. În schimb, problema a fost eliminată. Nu există pentru noi. Nu suntem nici îngâmfați și nici nu ne este frică . Așa reacționăm atâta timp cât ne menținem în stare spirituală aptă. (pag. 84-85, Ediția a 4-a AA)

Potrivit autorilor Big Book, acestea sunt reperele recunoscute care ne spun că avem o experiență spirituală sau o trezire.

• De unde știi dacă ai o experiență spirituală?

TIRANIA LUI AR TREBUI

 TIRANIA LUI AR TREBUI

Toate așteptările mele sunt generate de asta.

Problema mea este o neliniște spirituală de bază. Provine din așteptări nerealiste de la mine, de la alții și de la lumea din jurul meu și din dependența de ceilalți atunci când nevoile mele nu sunt îndeplinite. Până nu elimin asta, nu pot găsi sobrietate emoțională.

Ar trebui sunt o listă de reguli ferme despre cum noi și ceilalți oameni „ar trebui” să acționăm.

Aceste reguli sunt incontestabile; și orice abatere de la acestea este considerată rea (de către ego). Noi simțim că „trebuie”, „e nevoie” sau „ar trebui” să facem anumite lucruri din datorie, din obligație sau constrângere, fără a ne obosi niciodată să ne punem la îndoială acțiunile pentru că „așa sunt lucrurile dintotdeauna”.

Cu toții avem o imagine a ceea ce ar trebui să fim sau trebuie să fim – persoana perfectă care credem că trebuie să fim pentru a fi iubiți.

Creăm această persoană artificială foarte devreme în viață pentru a se potrivi în sistemul familial și a-i mulțumi pe altii.

De aici vin convingerile noastre că „e ceva în neregulă cu mine”, „sunt lipsit de valoare”, „nu sunt destul de bun’ . Trebuie să fiu așa pentru a fi bine.

Acest mod de gândire a fost recunoscut pentru prima dată de psihiatrul Karen Horney, care a scris despre „tirania lui ar trebui” și a fost dezvoltat în continuare de dr. Albert Ellis care a inventat termenii „shoulding” și „musterbating”.

Există trei must-uri principale (sau shoulds); „Trebuie să fac bine, altfel nu sunt bun”, „Tu trebuie să mă tratezi bine, altfel ești un netrebnic” și „Lumea trebuie să-mi dea exact ce vreau, altfel e nedrept’.

De multe ori punem presiune pe noi să respectăm aceste reguli și ne simțim vinovați și prost atunci când nu suntem așa. Această formă de exigență poate duce la vinovăție, ură de sine, anxietate și depresie și la comportamente precum amânarea, a da înapoi (retragere), obsesia pentru ce a fost făcut (ar fi trebuit să fac x în loc de y) și să mă îngrijorez despre „ce ar trebui să fac?'

De asemenea, judecăm acțiunile celorlalți și ne enervăm atunci când aceștia nu acționează „corect”. Ne gândim, „ar trebui să cunoască regulile și ar trebui să le respecte”. Această formă de exigența duce adesea la sentimente de furie („cum îndrăznești”), vinovăție („ar trebui să știi mai bine’), gelozie, suferință și autocompătimire („cum a putut să-mi facă asta”).

Putem rămâne blocați în iluzia unui ideal și nu ne putem confrunta cu realitatea acestei lumi în care trăim, unde lucrurile sunt departe de a fi perfecte, cu familii, colegi și organizații profund defecte. Cu cât persoana nevrotică își urmărește mai mult fantezia perfecțiunii și idealismului, cu atât frustrarea crește mai intens.

Cu cât urmărim mai mult fantezia noastră pentru perfecțiune, cu atât suntem mai deprimați și nemulțumiți cu viețile noastre. Majoritatea oamenilor au succese și eșecuri, precum și vise. Diferența dintre persoana nevrotică și ceilalți este aceea că persoana nevrotică trăiește în mare parte eșecuri, deoarece nu se pot ridica niciodată la idealurile lor.

Ei experimentează, de asemenea, mult mai multă frustrare, deoarece obiectivele lor sunt mai puțin schimbătoare decât ale altora.

Dacă suferi de „tirania lui ar trebui”, ar fi bine să începi de undeva.

Recunoașterea / conștientizarea lui „ar trebui” este primul pas.

POVESTEA LUI BILL - impartasire

 

Ego vs. Dependență

Postat de themiracleisaroundthecolter

Primul capitol al cărții Alcoolicii Anonimi („Cartea cea mare”), „Povestea lui Bill”. 

Bill este Bill Wilson, co-fondatorul programului original de recuperare în 12 pași. Și povestea lui este una convingătoare: de la unul dintre cei mai de jos bețivi care există, până la co-fondarea unui program care există și care prosperă peste 80 de ani mai târziu.

Oricât de convingătoare este povestea lui Bill, deseori sunt provocată când o citesc să găsesc o parte care să se potrivească cu călătoria mea de recuperare. Astăzi, însă, s-a dovedit a fi o excepție, deoarece o temă s-a remarcat pentru mine într-un mod în care nu am mai citit-o în trecut. Iar tema este ego-ul. Bill credea cu adevărat că voința lui ar putea învinge orice provocare, poate câștiga orice război. Și pentru o lungă perioadă de timp, a făcut-o. Amintiți-vă, Bill a trăit Primul Război Mondial, anii 20 și Marea Depresiune, iar creativitatea, perseverența și îndrăzneala lui l-au adus în vârful multor treburi. Dar, în cele din urmă, a descoperit că voința lui nu se potrivește cu dependența lui de alcool. Când în sfârșit s-a predat acestei noțiuni, i s-au întâmplat lucruri miraculoase (și pentru o mulțime de alcoolici care i-au călcat pe urme).

Deci, ce se potrivește în asta? Pentru mine, este o amintire a cât de insidios poate fi ego-ul. Câți dintre noi au devenit treji în câteva zile, săptămâni, luni sau chiar ani, apoi au decis că „mai merge un păhărel?” Sau apreciem valoarea smereniei pentru o vreme, mai ales când suntem noi treji, dar cu timpul uităm de valoarea de a rămâne umili?

Pentru aceia dintre noi care ne cultivăm viețile spirituale, ego-ul este deosebit de periculos, pentru cât de ușor este să lăsați acele practici spirituale simple să alunece de pe margine, pe măsură ce viața devine prea haotică? În momentul în care avem nevoie reală de o conexiune spirituală, ne dăm seama că de fapt am fost deconectați.

Pentru mine, întâlnirea de astăzi este un memento să rămân la dimensiunea potrivită și să-mi țin egoul în frâu. Iată alte lucruri grozave pe care le-am auzit astăzi:

• Povestea este o reamintire importantă despre cum se simte fundul alcoolic ala sacului. Cine nu-și amintește în mod viu sentimentele oribile ale dimineții după un beție deosebit de urâtă? Sau lipsa de speranță a promisiunii încălcate că nu vom bea astăzi?
• Cei 12 pași ai programului sunt explicați clar pe măsură ce Bill își spune povestea de recuperare. Dacă nu citiți nimic altceva în Cartea Mare decât povestea lui Bill, veți avea o înțelegere de bază a celor 12 pași ai recuperării.
• Citirea transformării vieții și atitudinii lui Bill este o reamintire a cât de diferită poate fi o viață de sobrietate de o viață de dependență activă. Aproape că poți simți diferența remarcabilă în perspectiva lui și modul în care aceasta are un impact pozitiv asupra lumii lui și a celor din jurul lui.
• Predarea necondiționată este o altă temă a poveștii. Multă vreme, Bill a crezut că poate depăși această problemă prin propriile mijloace, dar când a înțeles conceptul de predare necondiționată și l-a aplicat propriei sale vieți, lucruri miraculoase s-au întâmplat pentru el și pentru nenumărați alții.
• Dependența de alcool îi poate face pe cei mai logici și inteligenți oameni ciudat de nebuni. Ei pot fi incredibili în orice alt domeniu al vieții lor, și totuși logica lor le scapă complet atunci când vine vorba de moderarea alcoolului.
• Depășirea obstacolului unei puteri superioare atunci când cineva nu crede că există așa ceva este tratat minunat în această poveste. Bill însuși s-a luptat cu ideea de a-și întoarce voința, până când a fost convins că poate crea un Dumnezeu pe care îl înțelege. Acest concept i-a depășit pe mulți alcoolici de a crede într-un Dumnezeu tradițional.

PROGRAMUL AA

 Bucuria de a trăi este tema Pasului 12 al metodei AA, iar acţiunea este cuvîntul cheie. ... Aici începem să aplicăm toţi cei 12 Paşi ai programului în viaţa de toate zilele în aşa fel încât şi noi şi cei din jur să ne găsim abstinenţa emoțională. ...

Pasul 12 ne dă de veste că, urmare a practicării tuturor celorlalţi Paşi, fiecare dintre noi a găsit ceva ce se numeşte trezire spirituală. ...

... Cînd cineva are o trezire spirituală aceasta înseamnă mai ales că respectiva persoană a devenit capabilă să facă, să simtă şi să creadă ceea ce nu reuşise înainte, cînd se bazase exlusiv pe propria putere, pe propriile resurse. ...

... El a suferit o transformare în adevăratul înţeles al cuvîntului; a dat peste o nouă sursă de putere, pe care - într-un fel sau altul - şi-o refuzase înainte. Acum se găseşte în posesia unui grad de onestitate, toleranţă, altruism, pace sufletească şi iubire de care nu se crezuse niciodată capabil. ...

Maniera în care metoda AA ne pregăteşte pentru primirea acestui dar constă din practicarea Celor 12 Paşi ai programului nostru. De aceea, haideţi să vedem pe scurt, ce am încercat să facem pînă în acest moment.

Pasul 1 ne-a pus în faţa unui uluitor paradox: am descoperit că ne era absolut imposibil să scăpăm de obsesia alcoolului pînă cînd nu ne admiteam neputinţa asupra lui. Prin Pasul 2, am văzut că - din moment ce nu ne puteam reda singuri sănătatea mintală, o Putere superioară trebuia s-o facă neapărat, dacă era vorba să supravieţuim. În consecinţă, prin Pasul 3 ne-am lăsat voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum îL înţelegeam noi. Pentru moment, cei care eram atei sau agnostici am descoperit că propriul grup sau Comunitatea AA, ca întreg, puteau fi Puterea noastră superioară. Începînd Pasul 4 am început să cercetăm - în interiorul nostru - ce anume ne adusese ruină fizică, morală şi spirituală. Ne-am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit. Examinînd Pasul 5 am decis că simplul inventar nu era suficient. ştiam că va trebui să încetăm jocul mortal al traiului în singurătate cu conflictele noastre interioare; că trebuia să le încredinţăm cu onestitate lui Dumnezeu şi unei alte fiinţe umane. La Pasul 6 mulţi dintre noi ne-am poticnit - pe bună dreptate - pentru că nu voiam să scăpăm de defectele de caracter; încă le iubeam pe unele dintre ele. Şi totuşi, ştiam prea bine că trebuia să facem ceva conform principiului fundamental al Pasului 6. Aşa că, din moment ce tot mai aveam vreo cîteva defecte de caracter de care nu ne puteam rupe încă, ne-am hotărît ca măcar să nu ne mai agăţăm de acele defecte cu încăpăţînare şi răzvrătire. Ne-am spus: "Probabil că azi n-o să reuşesc, dar cel puţin voi înceta să mai strig `Asta, nu! Niciodată! "'. Apoi la Pasul 7, L-am rugat cu smerenie pe Dumnezeu să ne îndepărteze slăbiciunile conform voinţei şi puterii Sale, în circumstanţele zilei respective. Odată cu Pasul 8 ne-am continuat curăţenia interioară, fiindcă am constatat că nu eram în conflict numai cu noi în sine, ci şi cu oamenii şi situaţiile din lumea în care trăiam. Trebuia să începem să facem pace în jur; de aceea ne-am făcut o listă cu oamenii pe care i-am ofensat şi ne-am deschis ideii de a îndrepta lucrurile. Acţiunea de îndreptare a venit cu Pasul 9, cînd ne-am reparat greşelile direct, faţă de cei vizaţi, dar nu şi atunci cînd le-am fi făcut vreun rău, lor sau altora. La Pasul 10 am început să ne stabilim o bază pentru viaţa de zi cu zi; ne-am dat seama de cît de serios este un inventar personal, în continuare - şi că era bine să admitem pe loc o greşeală. La Pasul 11 am înţeles că - dacă o putere superioară ne redase sănătatea mintală şi ne dăduse capacitatea de a trăi cu un strop de pace în suflet într-o lume dureros de zbuciumată atunci, o asemenea Putere superioară merită s-o cunoaştem mai bine, printr-un contact cît se putea mai direct. Am descoperit că practicarea meditaţiei şi rugăciunii în mod repetat şi constant a deschis acel canal de comunicare care înlocuia firicelul de apă cu un fluviu care ducea spre certa putere a lui Dumnezeu şi spre ghidarea Lui, pe care puteam conta, pe măsură ce ne sporea capacitatea de a-L înţelege.

Astfel, practicînd aceşti Paşi, am avut o trezire spirituală, în legătură cu care - în cele din urmă - nu mai există nici o îndoială. Privindu-i pe începătorii aflaţi în etapa îndoielilor, puteam vedea schimbarea producîndu-se. După multe experienţe de acest fel puteam prezice că, cel ce se îndoia că ar putea găsi "perspectiva spirituală" şi care îşi consideră dragul său grup AA ca putere superioară, se va trezi brusc că-L iubeşte pe Dumnezeu şi-I va spune pe nume.

12&12

etapa întâi și etapa a doua a recuperării

 A fost Bill influențat să se schimbe: de agenda religioasă a editorului său?, de pierderea doctorului Bob în 1950 și de influența și sfatul său de a „păstra totul simplu”?, de propria sa stare depresivă care l-a determinat să caute consiliere psihică?, de presiunea absolută a unui program care a crescut de la 100 la momentul publicării Big Book la peste 100.000 până la lansarea 12&12 în 1952?

12&12 a apărut ca rezultat al explorării lui Bill mai profunde asupra propriei sale  creșteri spirituale și a scris despre experiența sa de la scrierea Cărții Mari în 1939 până în 1953.

În cadrul acestui proiect el a început să abordeze propria dependență și modul în care aceasta a provocat ravagii în viața lui abstinentă.

Doisprezece pași și 12 tradiții este al doilea text de bază al programului de recuperare al AA. Acesta completează și extinde Cartea Mare, scrisă când Bill și Dr. Bob aveau doar vreo 4 ani de abstinență. 12&12 reflectă încă 12 ani de experiență. Aceasta a dus nu numai la dezvoltarea celor 12 Tradiții, ci și la reexaminarea fiecăruia dintre cei 12 Pași. Cartea Mare se concentrase în primul rând pe sobrietatea fizică (etapa întâi a recuperării). Experiența ulterioară a arătat că nu a fost suficient. 12&12 se concentrează pe creșterea continuă (etapa a doua a recuperării). Ne adâncește înțelegerea fiecărui Pas, ne arată cum principiile lor pot fi practicate în toate treburile noastre și extinde scopul recuperării dincolo de sobrietatea fizică la sobrietatea emoțională. 

Why Bill W. Wrote the 12 Steps Twice - AA Agnostica

1952 TWELVE STEPS AND TWELVE TRADITIONS PUBLISHED