IMPARTASIRE

<< Buna, ma numesc M. si sunt alcoolica.

A trecut mai bine de un an....am descris si povestit multe intamplari din timpul alcoolismului meu,dar am evitat sa-mi scriu povestea.
Mi-am zis ca nu este necesar,ca nu are nimeni neaparat nevoie sa o stie,ca sunt deja atatea povesti...am fost si sunt mereu deschisa sa vorbesc sau sa scriu despre alcoolism,dar de la cap la cap nu am pus povestea inca;poate pentru ca abstinenta a venit atat de neasteptat de nimeni (nici de mine) ,fara a avea vreodata vreun gand sa incetez bautul complet(toate luptele mele concentrandu-se asupra incercarii,in final obositoare si fara de rezultat pozitiv ,de a controla cantitatea de bautura) .
Stiu acum ca m-am nascut sa devin alcoolica,altfel nu poate fi!
De la mama mea am invatat,pe atunci inconstient ca sticla se ascunde,sa nu vada(in caz ca ne vizita cineva...de obicei bunica,)cat bea tata.Dar ii mai lua din continutul sticlei(cand nu vedea) ca sa-i dea mai tarziu cand goala fiind o trimitea sa-i mai cumpere,sau mai ascundea sticle cumparate pentru el sa le aiba cand le va cere.
Mama,saraca nu a putut sa ma invete de ale vietii prea multe...mai intai,nici ea nu stia,s-a maritat tanara ca sa scape din o familie ce nu o mai dorea(mama ei se recasatorise si avea un baiat cu noul sot),a simtit emotional si fizic asta,asa ca s-a dus dupa primul ce i-a iesit in cale,tata.Mi-a povestit mama ca o ruga bunica ei:nu te du dupa el,ca e betivan...dar mama cred ca l-a si iubit si s-a dus...
Asa am venit si eu pe lume,cu alcoolul ca fiind ceva ce transforma starea de bine de la noi in teroare...la alte familii unde nu se bea simteam pace si armonie si,copil fiind visam ca atunci cand voi fi mare asa o familie imi doresc si eu,nimic mai mult.
Si Dumnezeu mi-a ascultat rugamintea si exact asta mi-a dat:pace si armonie...dar mai intai a trebuit sa descopar ca le am,sa trec prin chinurile experientei mele cu alcoolul pentru ca in final,tot prin harul si mila lui Dumnezeu sa inteleg ce se intampla cu mine.
Din pacate(sau asa a fost sa fie),mama nu a avut timp sa-mi ofere iubire,stiam ca ma iubeste,dar era prea ocupata de a se ingrijii de casa,masa,familie,sot iar despre cele ale sufletului nu stia nici ea cred...asa ca la primele mele experiente emotionale pe care nu am stiut cum sa le gestionez mi-am cumparat o sticla de vodca pe care am baut-o pe ascuns cu scopul de a dormii si uita.
Consider ca din acel moment deja am devenit alcoolica,cu toate ca pana la finalul acceptat si de mine am trecut prin toate etapele alcoolismului pe o durata de aproape 18 ani.Am baut la inceput doar cand simteam ca nu fac fata realitatii-de la acea sticla de vodca pana la urmatoarea intamplare compulsiva au trecut mai intai cam 3 ani-,dar de fiecare data brutal,alcool cu multe grade asa cum avem pe la noi,de aia sevrajul s-a instalat destul de repede.
De aici am constatat mai tarziu ,in abstinenta ,ca alcoolul nu mi-a placut,l-am baut ca sa uit si de fiecare data fara sa ma vada nimeni,pe ascuns....predispozitia de a devenii alcoolica fiind in genele mele,am declansat-o cu prima sticla intreg bauta!...putea fi si alta dependenta,dar la alcool a fost usor de ajuns,sau aveam o atractie inconstienta mostenita ori asa am vazut ca fac si altii .
Dumnezeu mi-a purtat pasii pe alte meleaguri apoi si asa am cunoscut vinul.Am schimbat tipul de bautura,de vodca nu m-am mai atins(poate asta m-a si salvat) si am ramas la vin si bere.Nu pot sa va spun daca din cauza inconstientei mele sau din cauza alcoolului care a pus stapanire pe mintea mea in ani ce-au urmat ,nu am stiut ce este cu mine,nu am cautat nici o explicatie,am trait la voia intamplarii fara ca EU sa am vreo influenta,cred ca si bunul gand si reusita de a nu bea cat am fost gravida tot de la Dumnezeu a venit.Altfel nu pot explica de ce acea perioada pe care am considerat-o cea mai frumoasa din viata mea de atunci nu am vazut ca se datoreaza lipsei alcoolului.
Dupa o vreme de la nasterea copilului(dupa ce nu am mai alaptat) boala a trebuit sa-si urmeze cursul...asa ca trebuia recuperat...
Dupa cateva baute in care de acum scapam controlul mult mai des sotul meu si-a dat seama ce se intampla cu mine,dar amandoi inca fara a vedea o solutie.La inceput mi s-a spus bland,apoi agresiv,apoi alternat sa beau mai putin...in scurt timp mi-am dat seama ca sotul meu nu ma protejeaza si trebuie sa ma ascund bine daca vreau sa nu ma prinda bauta,altfel va stii toata lumea.
Recunosc ca sunt o persoana destul de introvertita cu oamenii normali,ceva s-a intamplat in copilarie si adolescenta care m-a facut sa ma retrag,apoi pentru ca trebuia sa beau si sa nu ma vada nimeni imi era necesar sa fiu cat mai mult singura.Nu mi-a fost greu.Sotul meu muncea de dimineata pana seara separat de mine,de ceilalti oameni ma feream...dar cum boala este progresiva...toti au aflat in final...
Mai intai am inceput sa uit ce facusem seara,cand ajungeam in pat,tremuraturile erau la ordinea zilei,raul diminetilor cand doar sufletul nu mi l-am vomat,durerea din tot corpul si toti muschii,imposibilitatea de a gandii rational.....beam cate o saptamana zilnic crescand cantitatea,apoi,ciudat,ma opream si incercam sa ma refac....trecea o vreme si o luam de la capat,de la o pauza de 2-3 luni,la noi pe perete,in dormitor, a ajuns scris de sotul meu:Mirela este beata la fiecare trei saptamani:NOROC!
Daca refac cursul corect,mai intai am ajuns cu 4,2%mie alcoolemie in sange la spital,asta nu a fost nimic caci in afara de tremuraturi si dureri de corp nu am patit nimic,m-am oprit o vreme pana mi-am revenit promitand si crezand in indreptare...ciclul s-a reluat...o alta data in urma unui scandal amplu,am luat brusc,obligata de imprejurari, hotararea sa nu mai beau pana la anul nou...atat a trebuit!
Creierul obisnuit cu mult alcool nu a mai putut functiona normal,(normal pentru el era cu alcool),neuroni si legaturile dintre neuroni au fost afectate,am intrat seara in delir,am inceput sa aud si sa cred voci in minte,sa am viziuni,cosmaruri ,trei crize de delirum tremes...curios,nu a remarcat nimeni,era intr-o perioada aglomerata a anului,(chiar cea de acum)....totul s-a sfarsit in cea de-a treia zi,seara cand vocea din minte mi-a spus sa ma duc in beci sa-i aduc vin,doar atunci a revenit ratiunea si gandirea stiind ca in beci nu este vin,sotul meu l-a turnat pe tot la canal.
Mi-am dat seama ca sunt inchipuiri,m-am speriat(cred,nu mai stiu) si pentru prima data am acceptat ajutor.Am mers trei luni la intalnirile Caritas pentru dependenti,am cautat informatii despre alcool pe internet,am descoperit un forum unde am inceput sa citesc....nu a fost insa indeajunsa suferinta....dupa anul nou asa cum mi-am propus am baut din nou si a urmat inca un ciclu de doi ani si jumatate de lupta cu controlul.
Totusi,acum era o diferenta,aceasta lupta era ceva mai constienta,stiam,simteam ca nu este in ordine sa beau asa de mult!
Am incercat tot ce am putut,in ultimul an si jumatate am notat chiar si cantitatea bauta,dupa o saptamana-10 zile de bautura in care nu notam nimic,doream sa arunc caietul,totusi ceva m-a oprit si sincera am notat mai departe zilele...mereu imi era frica sa nu ma mai apuce vreo criza,asa ca cand incercam sa ma refac,mai consumam zilnic ceva descrescator sa nu ma opresc dintr-o data.
Am descoperit la sfarsitul anului ca zilele cu bautura le intrec mult pe cele fara bautura.
In fata adevarului scris de mine,iar nu mi s-a parut firesc..
Am trait acesti ani dublu,in interior lupta cu demoni alcoolului,in exterior,cu frica sa nu afle sotul meu ceva,sa ma feresc de mica societate din jurul meu,de copil.O parte mare am reusit sa le ascund,o parte,nu...ele au avut rolul de a ma aduce mai aproape de abstinenta.
Un moment declansator a avut-o o intrebare a sotului meu:
El-De ce ne faci noua toate astea,de ce ne faci sa suferim?
Eu:Dar eu nu vreau sa va fac sa suferiti!
Apoi gandul cel bun mi-a trimis aceasta intrebare:Daca EU nu vreau sa va fac sa suferiti,atunci cine o face?
Asa am pornit in cautarea aflarii adevarului,nu stiam unde sa-l caut,asa ca am inceput cu libraria din oras.Nici nu stiam exact ce caut,vroiam sa aflu ceva despre alcoolism,asta cautam,o carte cu informatii,in schimb Dumnezeu mi-a pus in maini o carte care mi-a dezvaluit natura noastra omeneasca,m-a invatat despre sinele adevarat si sinele fals,ego,emotii,durere,dorinte si impulsuri si m-a invatat sa traiesc AZI,sa cred ca momentul prezent este tot ce am si ca nimic nu pot face decat pentru AZI.
Dar de baut,tot nu ma puteam oprii...
Ajungem la abstinenta cand suntem la fundul sacului.Eu nu eram la fundul sacului social,aveam sotul,copilul,totul azi ca si ieri....dar emotional,durerea mea de azi se aseza peste durerea veche de ieri intr-o cumplita neintelegere a ce se intampla...in final intelesesem ca ceva in mine vrea alcool si ca nu pot sa-l opresc.Asa ca fundul sacului meu este suferinta provocata de alcool,suferinta care ajunsese atat de mare incat,atunci cand nu am mai suportat-o,jugul ei s-a rupt...si eu reusesc greu sa o descriu,e ca un scurtcircuit cand un aparat primeste prea mult curent...asa pot explica eu ceea ce nu se poate explica,adica mila lui Dumnezeu pentru mine care m-a eliberat atunci cand egoul alcoolului l-am lasat sa cada.
Asa am deschis intr-o dimineata(dupa trei zile de umblat aiurea ca sa beau pe unde pot,acasa nu puteam,aveam musafir pe mama)din nou forumul,unde de data asta gaseam foarte multe informatii care mi se potriveau,care de data asta eram deschisa sa le accept.Ce m-a salvat in acea zi? Sa traiesc doar pentru azi,sa nu ma gandesc la ziua de maine,sa nu beau doar pentru 24 ore.
Alaturi de invataturile pe care le citisem in carte,programul era la fel, doar pentru azi.
Asa am hotarat pentru acea zi sa nu beau.
Si cand suntem dispusi sa cerem ajutor,oameni,situatii,intamplari folositoare iti ies deodata in cale,asa a fost si cu mine.(Coincidentele sunt felul lui Dumnezeu de a ramane anonim!Einstein) 
Un membru al comunitatii AA bineintentionat de a face un pas 12 m-a contactat,a avut cu rabdare si bunavointa darul sa-mi prezinte programul,m-a ascultat,sfatuit,indrumat...eu l-am ascultat...si iata-ma acum,fericita,abstinenta...totul datorandu-se unui program si unor oameni exceptionali pe care am avut bunavointa si mintea deschisa de ai asculta.
Merg cu regularitate la intaniri,acolo ma simt ACASA,in casa sufletului meu...am auzit o povestire cum ca un bat se poate rupe usor in doua cu mainile,dar incearca sa rupi o legatura de bete...nu poti...asa este si la noi,uniti,alaturi de grup ramanem impreuna si suntem imuni in fata alcoolului.

M.>>

Preluare de pe Forumul AA