THE PEACE OF THE ROOMS: - PROGRAMUL IN 12 PASI - "Twelve steps to freedom. Start with one."
BLOGUL LUI
Stefan -
MESAJE DE RECUPERARE
Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.
.

.
MESAJ:
INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)
Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>
Cum am fost
Nu puteam sa dorm noaptea.
Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...
DESPRE MINE
duminică, 5 martie 2017
IMPARTASIRE
Acum, stand la celalalt capat al mesei, ma gandeam cum as prezenta eu totul unui nou venit. Pt ca inainte de orice, noul venit trebuie sa se identifice cu mine/noi, sa se regaseasca. Fara aceasta identificare, cum se spune in Big Book, nu se poate realiza nimic.
De ce spun ca sunt alcoolic, pt ca beam mult? Nu. Sunt alcoolic pt ca am o imagine eronata asupra vietii si a celor din jurul meu, iar atunci cand beau perspectiva se schimba iar viata devine suportabila. Ceilalti oameni beau si ca urmare a bautului au probleme. Eu am probleme si beau ca sa le rezolv. Chiar dc poate problemele nu erau de fapt probleme, iar faptul ca beau nu le rezolva, ci le accentueaza, asta e realitatea mea. Cand beau, totul se rezolva. Cand beau pot sa traiesc si cand nu beau simt ca mor.
Despre "probleme"...toata lumea le are..numai ca eu nu inteleg asta. Nu inteleg ca asa e viata.
Uneori venind la AA ni se vinde ideea ca dc venim la sedinte, totul o sa fie bine si toate lucrurile o sa se rezolve. Din pacate nu e asa. Viata curge in continuare cu bune si cu rele, trebuie sa intelegem asta. Sa ne asteptam la asta.
Desi nu am o abstinenta f mare, merg la sedinte unde vin oameni in consum sau abia iesiti. Ma uit la ei si ma gandesc la mine. Cum eram in prima zi, a doua zi...Nu pot sa ma uit in ochii lor si sa le spun ca acum e nevoie sa fie onesti, sa aiba o minte deschisa. Nu pot sa le spun ca trebuie sa ACCEPTE. Sunt oameni in sevraj, oameni care ca si mine au venit la AA dupa zeci de ani de consum, de minciuni, de furturi, de inselat, dezamagit , de lupta cu toata lumea din jurul lor pt a si proteja consumul. Acesti oameni ca si mine, acum nu multa vreme, nu sunt capabili de asa ceva. Este ca si cum m-as duce la sala de forta si antrenorul mi ar cere sa incep cu gantera de 50kg. NU POT. Nu imi cere asta. Pt ca sunt suficient de disperat sa incerc. Dar o sa-mi petrec urmatoarea perioada incercand si nereusind, si o sa cred ca e ceva in neregula cu mine. O sa cred ca voi, oamenii de la AA ati reusit , iar eu sunt singurul care nu pot. Deci poate cazul meu e diferit si AA nu functioneaza pt mine. Pt ca dc mi ai cerut sa fac asta, eu deduc ca ar trebui sa pot. SI NU POT. Dc puteam nu aveam nevoie sa ma duc la sala. Asa cum dc puteam sa fiu onest, cu mintea deschisa si dispus sa accept nu aveam nevoie de AA. Astea sunt calitati pe care sper sa le obtin lucrand programul. Si pe principiul cine a aparut primul:oul sau gaina, care e ordinea?
In experienta mea singurul tratament pt recuperare in AA este Programul de 12 Pasi. Acesta se poate, conform filosofiei AA, lucra numai cu un sponsor, iar singurul lucru pe care trebuie sa-l faca un nou venit este sa fie dispus sa ia niste actiuni care nu au absolut nici un sens pt el. In experienta mea, fundul sacului este atunci cand am incercat orice altceva, nu a mers, iar acum sunt dispus sa fac niste lucruri care contravin total logicii mele.
O vreme, este imposibil sa vezi rezultatul acestor actiuni in prezentul tau. Cineva dadea exemplul omului care, in Londra sec XIX, aprindea lampile care luminau strada. Dc te urcai in Turnul Londrei, nu puteai sa vezi unde era omul respectiv dar puteai vedea unde fusese deja. Cam asa a functionat Programul in cazul meu. Am putut vedea rezultatele numai in retrospectiva. >>
A., Anglia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu