BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 16 martie 2017

"Pot?" sau "Vreau?"

Motto:
Mai bine rănit acum, decât să sufăr pe termen lung. 
A spune adio poate deschide noi perspective, noi speranțe.


<< "Ești încă în acea relație?", am întrebat intr-o zi un prieten. "Dacă nu aș fi fost în recuperare as fi putut fi", a spus prietenul meu. "Dar am decis să nu-mi mai fac asta."
Uneori, o ușă se deschide. Putem trece prin ea în cameră si putem sta acolo cât ne dorim sau cât putem, cat rezistam. Mulți dintre noi au învățat să aibă grijă de sine atât de bine, încât să putem fi pusi în situații extrem de incomode și totusi să avem inca grijă de noi înșine intr-un mod confortabil.
Întrebarea nu mai este "Pot?", ci "Vreau eu asta?"
Sunt situații în viață în care putem insista pe voința noastra și pe calea noastra, uneori pentru perioade lungi de timp. Încăpățânarea și persistența pot fi bune calități. Putem sta cu un lucru până când il vom învăța bine. Dar, de asemenea, putem merge prea departe și sa ne atasam de un lucru - un proiect sau o relatie - cand ar fi mai bine sa renuntam.
In loc sa ma intreb daca pot, mai bine ma întreb altceva. Cand ma trezesc agățat, blocat in ceva, fiindu-mi din ce in ce mai greu sa am grija de mine, mai bine ma retrag. 
Nu ma mai intreb daca sunt suficient de bun pentru a face față situației. 
Ma intreb dacă situația este bună pentru mine.
Doamne, ajută-mă să mă întreb la timpul potrivit: "Asta e ceea ce vreau cu adevărat?" >>

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu