BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 17 mai 2016

dialog despre vulnerabilitate


<< " - Urăsc să fiu atat de vulnerabil", i-am spus unui prieten, după ce i-am marturisit o parte din ceea ce mi s-a intamplat, cu emotiile si sentimentele neacceptabile pe care le-am trait. Am petrecut cincisprezece minute, aratand o latura a mea care as fi preferat sa nu existe. 
" - Îmi place puterea și taria ta", a spus el. "Dar cred că ești chiar mai frumos când ești uman și vulnerabil."

Rugăciune: Dă-mi curajul să fiu onest cu mine insumi. Ajuta-ma sa nu provoc necazuri mie sau altora. Ajută-mă să învat puterea extraordinară a împărtășirii cu sinceritate despre cine sunt cu adevărat. >>




Niciun comentariu: