BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 17 martie 2015

1, 2, 3 - in pasi de vals




La grup. Nou veniti. Prima sedinta AA. Ca de obicei membrii AA impartasesc speranta, puterea si experienta.
Zic si eu (pe hartiutele mele, nu cu voce tare!):

Ca am avut o dorinta fierbinte, disperata de a inceta bautul. 
Ca nu mai aveam nicio speranta, incercasem totul. (vezi Pasul sperantei)
Ca as fi facut orice sa reusesc. (vezi Instrumentele AA-ului)
Ca am aflat ca trebuie sa ma identific, nu sa ma compar. 
(vezi ... nu s-a intamplat "INCA".)
(sa scap de "obiectiunile" unei minti inca bolnave: "eu nu sunt ca astia" sau "eu nu am ajuns in halul asta" sau "eu nu beau decat bere" sau "eu beau o data la trei luni" sau ...).
Ca am aflat ca este o boala. Autodeclarativa. 
Sa ma uit in interiorul meu si sa fiu onest cu mine insumi. Am ajuns sa nu mai aleg eu daca sa beau sau sa nu beau. Un lucru este cert: daca incep, nu ma mai opresc.
Sa ies din negare. Cum?
1 - am recunoscut ca am nevoie de ajutor
2 - am ajuns sa cred ca exista cineva care ma poate ajuta
3 - L-am lasat sa ma ajute.


 
                                                            

 Stefan

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu