BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 26 martie 2015

A TREIA STICLA - (PASUL 4 - "Scaune si sticle")

CRITICA

      Pentru un alcoolic, nu există nimic de criticat în A.A. dacă se află acolo pentru scopul corect.
    Membrii ar trebui să se vadă ca oameni bolnavi, şi să privească programul A.A. ca pe un mijloc de auto-conservare, şi nu ceva ce trebuie criticat.
      În realitate, A.A. devine şcoala şi spitalul nostru. Naşii ne îndrumă, dar noi trebuie să ne dezvoltăm propriile aptitudini prin studierea şi practicarea celor 12 Paşi.
  Aici vom întruni în mod unic, rolul al pacientului, rezidentului, asistentului şi doctorului, tratându-ne boala sub ocotirea lui “Dumnezeu, aşa cum îl înţelegem.”
      Eforturile A.A. s-ar dovedi ineficiente dacă lumea ar avea o atitudine critică faţă de recuperarea noastră. Să ţinem minte acest lucru atunci când devenim critici.





Niciun comentariu: