THE PEACE OF THE ROOMS: - PROGRAMUL IN 12 PASI - "Twelve steps to freedom. Start with one."
BLOGUL LUI
Stefan -
MESAJE DE RECUPERARE
Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.
.

.
MESAJ:
INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)
Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>
Cum am fost
Nu puteam sa dorm noaptea.
Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...
DESPRE MINE
sâmbătă, 23 ianuarie 2016
Pilula pentru azi 23 Ianuarie 2016
ÎNCĂ MĂ MAI DISTREZ?
"...nu suntem un grup posac. Dacă noul venit nu poare vedea bucuria și plăcerea noii noastre vieți, nu și-o va dori pentru sine. Noi punem un mare accent pe bucuria de a trăi. Încercăm să nu ne permitem prea mult cinism la adresa starilor de lucruri între națiuni și nu cărăm pe umerii noștri necazurile lumii"
- ALCOOLICII ANONIMI -
Când propria mea casă este în ordine, descopăr că celelalte aspecte ale vieţii mele sunt mai uşor de controlat. Desprins de vina şi remuşcările care mi-au învăluit anii de băut, sunt liber să-mi asum propriul rol în univers, dar această condiţie necesită consecvenţă. Ar trebui să mă opresc şi să mă întreb: Încă mă mai distrez? Dacă găsesc răspunsul la această întrebare dureros sau dificil, probabil că prea mă iau în serios – şi că îmi vine greu să recunosc că m-am abătut de la aplicarea programului pentru a-mi menţine casa în ordine. Cred că durerea pe care o trăiesc este o modalitate a Puterii mele Superioare de a-mi atrage atenţia, convingându-mă să-mi evaluez realizările. Ca să parcurgi programul ai nevoie de foarte puţin timp şi de un minim de efort – un control-fulger al inventarului, de pildă, sau reparaţia, oricare s-ar impune – toate merită efortul.
Preluare de pe Prietenii lui Bill
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu