BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 19 ianuarie 2016

TEMPERAMENTUL, CARACTERUL SI CELE 4 TIPURI DE PERSONALITATE

Personalitatea este construita din doua trasaturi complet diferite: caracterul si temperamentul (temperamentul - partea innascuta a personalitatii; caracterul - partea dobandita a personalitatii). Cei mai multi dintre dintre noi suntem un amestec unic al celor patru tipuri diferite de personalitate si toate trasaturile acestora sunt prezente, intr-o anumita masura, in noi. Unele trasaturi de personalitate sunt insa predominant, iar acestea dicteaza personalitatea noastra de baza. 
Diferenta dintre caracter si temperament 
Trasaturile de caracter se nasc in urma experientelor de viata pe care le-am avut fiecare dintre noi, si sunt influentate de obiceiurile, preferintele si valorile parintilor nostrii, de normele societatii in ceea ce priveste exprimarea iubirii si urii, de ceea ce considerau a fi normal si acceptabil persoanele apropiate si multe alte aspecte culturale.  
Temperamentul, spre deosebire de caracter, este trasatura care echilibreaza personalitatea. Trasaturile de temperament sunt tendinte innascute, mostenite de la parinti si se manifesta prin modul personal de a vedea lucrurile, de a gandi si de a simti care isi face aparitia in copilaria timpurie.
Cele 4 tipuri principale de personalitate 
Inca de pe vremea Greciei Antice se stie ca existau patru tipuri de personalitate: sangvinic, flegmatic, coleric si melancolic. Aceste patru tipuri de personalitate sunt, mai mult sau mai putin, prezente in fiecare dintre noi si definesc modul in care gandim, simtim si ne purtam.   
Cu mult timp in urma, fiecare din aceste tipuri de personalitate a fost asociat cu existenta unei umori dominante, prezente in organism: tipul sangvin - sange, tipul flegmatic - flegma, tipul coleric - bila galbena si tipul melancolic - bila neagra. Cercetarile recente arata ca aceste patru tipuri de personalitate de baza sunt asociate cu anumite substante chimice, cum ar fi dopamina pentru tipul sanvinic, estrogen pentru tipul flegmatic, testosteron pentru tipul coleric şi serotonina pentru tipul melancolic. 

 

Niciun comentariu: