Un reper în abstinenţă
"Când am ajuns la paşii 8 şi 9 din program, am constatat că aveam de făcut o reparaţie puţin mai neobişnuită. Trebuia să fac o reparaţie faţă de municipalitatea oraşului în care crescusem, pentru diverse infracţiuni pe care le comisesem în anii tinereţii. Nu exista o modalitate prin care să iau legătura chiar cu acei pompieri, poliţişti sau cetăţeni pe care îi implicasem în actele mele sau pe care îi păgubisem, cu ani în urmă. Totuşi doream, cumva, să îndrept răul pe cale li-l făcusem.
Întâi am încercat, scriind o scrisoare către ziarul local, punctând greşelile mele din trecut şi declarând că doream să-mi cer scuze faţă de locuitorii oraşului. Editorul a refuzat să o publice, spunând că o astfel de scrisoare ar putea încuraja adolescenţii la un comportament iresponsabil.
Aşa încât am lăsat această problemă în seama puterii mele superioare şi mi-am îndreptat atenţia către viaţa şi abstinenţa mea.
Într-o zi, cam la 1 an după ce începusem programul, stăteam pe o bancă în parc să mă odihnesc. Am realizat că băncile ar fi trebuit revopsite, recondiţionate. M-am gândit că aş putea să o fac chiar eu dar am realizat că aş fi avut nevoie, ca să le refac bine, pe lângă vopsea, de o mulţime de scule. Era prea mult pentru mine ca să pot rezolva situaţia. Aşa încât am lăsat-o în seama puterii mele superioare.
A mai trecut un an, până când, stând pe o altă bancă într-un alt parc m-am gândit: „Cineva ar trebui să vopsească banca.” Şi am realizat că spre deosebire de anul trecut acum aveam majoritatea sculelor care îmi trebuiau. Tot ce aveam nevoie mai era nişte vopsea şi câteva pensule.
Le-am cumpărat şi împreună cu sculele mele le-am strâns într-o sacoşă mare şi aşa am început să vopsesc băncile din parc. Am luat lucrurile aşa cum au venit, vopsind pe rând câte o bancă.
După vreo 3 ani, vopsisem cam 30 de bănci din 3 parcuri.Unele dintre ele erau mai folosite aşa că pe acelea le-am vopsit de 2 ori. Foloseam o rindea că să îndrept denivelările, şmirghel ca să netezesc suprafeţele plane. Dădeam un strat de vopsea într-o zi şi a doua zi mai dădeam un strat. În total, îmi lua cam 4 ore ca să termin o bancă.
Şi vreau să spun că munca mă încânta. Nu era o corvoadă pentru mine. Eram în parc, la soare şi aer curat, ascultând păsările, privind veveriţele şi uneori vorbind cu oamenii din parc.
Nu am spus nimănui, dinafara AA-ului, că făceam aceasta pentru a-mi îndrepta greşelile. Spuneam doar că trebuie să o fac şi că îmi place să o fac. Unii oameni m-au întrebat dacă ceea ce făceam era ca urmare a vreunei condamnări de a presta muncă în folosul comunităţii şi le-am răspuns că: „Nu, o fac voluntar.”
Apoi a venit o zi, cam după 3 ani, când mi-am dat seama că terminasem. Îmi reparasem greşelile faţă de municipalitate. Nu mai era nevoie să fac acest lucru.
Au trecut, de atunci, câţiva ani. Încă mai stau în parcuri să mă odihnesc. Uneori mai găsesc câte o bancă care trebuie să fie revopsită şi îmi amintesc munca pe care am depus-o. Nu o mai fac acum. O face municipalitatea.
Dacă nu-ţi poţi da seama cum să-ţi îndrepţi greşelile, lasă problema aceasta în mâna puterii tale superioare. Cu timpul vei găsi un răspuns, o cale."
Jack A
Montclair, New Jersey
Întâi am încercat, scriind o scrisoare către ziarul local, punctând greşelile mele din trecut şi declarând că doream să-mi cer scuze faţă de locuitorii oraşului. Editorul a refuzat să o publice, spunând că o astfel de scrisoare ar putea încuraja adolescenţii la un comportament iresponsabil.
Aşa încât am lăsat această problemă în seama puterii mele superioare şi mi-am îndreptat atenţia către viaţa şi abstinenţa mea.
Într-o zi, cam la 1 an după ce începusem programul, stăteam pe o bancă în parc să mă odihnesc. Am realizat că băncile ar fi trebuit revopsite, recondiţionate. M-am gândit că aş putea să o fac chiar eu dar am realizat că aş fi avut nevoie, ca să le refac bine, pe lângă vopsea, de o mulţime de scule. Era prea mult pentru mine ca să pot rezolva situaţia. Aşa încât am lăsat-o în seama puterii mele superioare.
A mai trecut un an, până când, stând pe o altă bancă într-un alt parc m-am gândit: „Cineva ar trebui să vopsească banca.” Şi am realizat că spre deosebire de anul trecut acum aveam majoritatea sculelor care îmi trebuiau. Tot ce aveam nevoie mai era nişte vopsea şi câteva pensule.
Le-am cumpărat şi împreună cu sculele mele le-am strâns într-o sacoşă mare şi aşa am început să vopsesc băncile din parc. Am luat lucrurile aşa cum au venit, vopsind pe rând câte o bancă.
După vreo 3 ani, vopsisem cam 30 de bănci din 3 parcuri.Unele dintre ele erau mai folosite aşa că pe acelea le-am vopsit de 2 ori. Foloseam o rindea că să îndrept denivelările, şmirghel ca să netezesc suprafeţele plane. Dădeam un strat de vopsea într-o zi şi a doua zi mai dădeam un strat. În total, îmi lua cam 4 ore ca să termin o bancă.
Şi vreau să spun că munca mă încânta. Nu era o corvoadă pentru mine. Eram în parc, la soare şi aer curat, ascultând păsările, privind veveriţele şi uneori vorbind cu oamenii din parc.
Nu am spus nimănui, dinafara AA-ului, că făceam aceasta pentru a-mi îndrepta greşelile. Spuneam doar că trebuie să o fac şi că îmi place să o fac. Unii oameni m-au întrebat dacă ceea ce făceam era ca urmare a vreunei condamnări de a presta muncă în folosul comunităţii şi le-am răspuns că: „Nu, o fac voluntar.”
Apoi a venit o zi, cam după 3 ani, când mi-am dat seama că terminasem. Îmi reparasem greşelile faţă de municipalitate. Nu mai era nevoie să fac acest lucru.
Au trecut, de atunci, câţiva ani. Încă mai stau în parcuri să mă odihnesc. Uneori mai găsesc câte o bancă care trebuie să fie revopsită şi îmi amintesc munca pe care am depus-o. Nu o mai fac acum. O face municipalitatea.
Dacă nu-ţi poţi da seama cum să-ţi îndrepţi greşelile, lasă problema aceasta în mâna puterii tale superioare. Cu timpul vei găsi un răspuns, o cale."
Jack A
Montclair, New Jersey
Preluare de pe Prietenii lui Bill
Traducere G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu