PASUL ZECE
Ne-am continuat
inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama
de ele.
Pasul Zece este unul dintre paşii
principali. Scopul sau este acela de a ne reaminti că defectele morale pe care
le-am recunoscut în egoism, nesinceritate, resentiment şi teamă constituie încă
probleme de care ne lovim zilnic; că acestea
continuă să rămână un handicap într-o viaţă normală şi fericită; că ar
trebui să punem la punct un inventar perpetuu pentru a ne păzi de acestea şi că
ne recunoaştem de bună voie greşelile.
George A.Dorsey a scris un articol interesant
despre instabilitatea naturii umane spunând: „Omul constituie ceva care
se întamplă tot timpul; este preocupat continuu; îşi stabileşte regulile; îşi
revizuieşte formulele şi îşi modifică structura în actul existenţei şi din
mers. Este în Natura Omului Să Nu Stea Liniştit."
Valoarea inventarului perpetuu este de a
ne împiedica să ne Plafonăm. Ne ajuta să Rămânem Treji.
Prin el evităm experienţele nefericite ce
urmează atunci când suntem dominaţi de forme de egoism care încearcă să se
strecoare din nou în vieţile noastre.
Am făcut din inventar un fel de
departament al inteligenţei care identifică atât defecte morale vechi cât şi
defecte morale noi. Este o Galerie a lui Rogue, în care catalogăm fiecare
defect şi aliaţii săi astfel încât atunci când egoismul, de exemplu, se
deghizează în forma de mulţumire de sine sau plictiseală, detectăm decepţia şi
o evităm.
*Cititi
paginile 84 şi 85 inclusiv din cartea Alcoolicii Anonimi
Aceste
defecte reprezintă o sursă mare de pericol pentru noi. Ele au mult de a face cu
durerea pe care am suferit-o odată din cauza consumului anormal de băutură.
Acestea ne pot reîntoarce la Boala Alcoolismului.
Pasul Patru ne-a oferit
un inventar care a servit unui scop definit. A arătat defectele de caracter pe
care în trecut am refuzat să le recunoaştem - defecte care au împiedicat o
existenţă de succes. Necesitatea cunoaşterii acestor defecte este foarte clară
în acest moment, dar nu era atât de evidentă atunci când inventarul nostru nu
era făcut.
Inventarul ne-a oferit o înţelegere a
problemei noastre. Ne-a adus faţă în faţă cu noi înşine, cu defectele noastre,
în sensul îndepărtării acestora cu ajutorul lui Dumnezeu. A fost indispensabil
în acel moment, dar şi-a împlinit menirea de îndată ce s-a înregistrat natura
îndărătnică a defectelor şi obiceiurilor de alcoolic. Fără aceasta înregistrare, progresul în cadrul
asociaţiei A.A. ar fi fost imposibil.
Datorită acestui program s-a înregistrat
progresul. Cunoaşterea defectelor morale şi practicarea programului A.A. ne-au
schimbat complet vieţile, atitudinea noastră faţă de problemele proprii şi
sentimentul faţă de concetăţenii noştri.
Am câştigat încrederea şi respectul
celorlalţi. Mulţi dintre prieteni şi-au exprimat admiraţia cu privire la
abstinenţa pe care am dobândit-o. Această realizare este urmată de mândrie şi
satisfacţie. Ne place securitatea noastră şi atitudinea prietenoasă a
celorlalţi faţă de noi.
Pasul Zece va proteja acest progres daca
ne vom continua inventarele personale şi dacă recunoaştem prompt atunci când
greşim.
Să nu uităm, totuşi, că alcoolicii nu par
niciodată să stea liniştiti. Fondatorii noştri ştiau acest lucru din experienţa
proprie. Ştiau că obiceiurile băutului de lungă durată vor striga tare după
privilegiile performanţei obişnuite.
Ştiau că vor apărea noi defecte de
caracter şi că multe dintre cele vechi se vor prezenta într-o formă diferită.
Din acest moment inventarul perpetuu anunţă apariţia fiecărui obicei vechi şi
este un fel de santinelă mentală de pază pentru a le detecta pe cele noi.
Interpretarea Pasului Zece nu ne permite
acceptarea inventarului realizat în Pasul Patru ca pe unul complet sau final.
Motivaţia acestui lucru apare în momentul
în care ne gândim la înclinaţia noastră naturală de a privi înregistrarea
greşelilor listate în Pasul Patru ca fiind completă. Este adevarat că această
listă a acoperit greşelile noastre în acel moment, dar ne păcălim singuri
atunci când nu mai lăsăm loc pentru slăbiciunile adiţionale dezvoltate între
timp.
Planul filozofiei noastre este de a trăi
fiecare pas. Obiectivul Pasului Zece nu este doar acela de a ne continua
inventarul personal, ci şi de a verifica zilnic progresul pe care-l facem odată
cu fiecare pas din programul A.A.
Revăzându-le ne regăsim adesea „fără
aureolă". Acest lucru este o pată mare pentru un alcoolic care merge
invariabil până în pânzele albe dacă nu sunt
luate imediat măsuri de corecţie.
Corecţia este posibilă dacă realizăm
pericolul în momentul în care inventarele noastre ni-l arată. Este necesar să
acţionăm cu promptitudine asupra acestei descoperiri. Nu este neobişnuit să ne
descoperim aşa cum suntem - ideea este de a merge mai departe. Inventarul este
esenţial pentru aceasta cerinţă.
Ar fi mai bine să enumerăm câteva din
poziţiile „fără aureolă", pentru ca membrii cei noi să le poata
recunoaşte:
1. când aţi uitat că
sunteti alcoolic - că aveţi un sistem nervos care este incapabil să ţină piept
„influenţei liniştitoare" a alcoolului.
2. când sentimentul de
automulţumire va doboară garda şi permite resentimentului şi intoleranţei să se
strecoare din nou în viaţa dvs.
3. când începeţi sa
trageţi foloase din A.A. şi rămâneţi destul de umani pentru a le trece cu
vederea.
4. când deveniţi
încrezut faţă de succesul dumneavoastră vizavi de programul A.A. şi rupeţi
contactul cu Dumnezeu.
5. când va pierdeţi
intereseul faţă de membrii noi şi n-aveţi chef să îi ajutaţi.
6. când deveniţi
plictisiţi de întruniri şi arţăgoşi cu ceilalţi membri.
7. când îşi face
apariţia plictiseala.
8. când începeţi să
lipsiţi de la întrunirile A.A.
9. când călătoriţi
fără cartea A.A.
Când inventarul vă va arăta că prezentaţi
vreuna dintre aceste simptome puteţi să fiţi siguri că unul dintre necazurile
dvs. importante este egoismul. Continuarea investigaţiei va dezvălui un caz
sever de constipare spirituală.
Antidotul acestor necazuri este să facem
un studiu aprofundat al programului nostru. Citiţi cartea. Discutaţi programul
A.A. cu membrii. Interesaţi-vă sincer de grupul dumneavoastră A.A. Asistaţi la
mai multe întruniri. Puneţi umărul la
treabă. Identificaţi-vă cu programul.
Lucraţi cu membrii noi. Revedeţi miracolul pe care Dumnezeu l-a făcut în
viaţa voastră. Fiţi sinceri şi înăltaţi o rugăciune de apreciere. Purtaţi
întotdeauna la dumneavoastră cartea A.A. atunci când plecaţi în călătorii în
afara oraşului.
Cea de-a doua parte a Pasului Zece:
„ne-am recunoscut
greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele", nu trebuie tratată cu
uşurinţă. Acesta reprezintă un pas determinant pentru un caracter bun.
Recunoaşterea unei greşeli nu este suficientă; ar trebui urmată de
recunoaşterea verbală. Cerinţele
programului nostru sunt de a face corecţii în cazul în care a fost rănit
cineva. Inventarul ne ţine în alertă
responsabilitatea cu privire la această problemă.
Un
membru sincer va aplica aceste lucruri sie însuşi. Va căuta semnificaţia
„Recunoaşterii Faptei Atunci când Greşeşte." Va amintiţi Pasul Cinci, când am recunoscut
faţă de Dumnezeu, faţă de noi înşine şi faţă de altă fiinţă umană natura exactă
a greşelilor noastre? Cum am reflectat, în cadrul Pasului Şase şi al Pasului
Şapte, la defectele noastre? Cât de vital a fost pentru starea noastră de bine
în acel moment?
Este încă vital. Nu ne-am răzgândit în
această privinţă şi nu o vom face niciodată. Alcoolismul a fost învins, dar nu
ne-am vindecat.
Nu este în firea alcoolicului să stea
liniştit. Trebuie să-şi recunoască greşelile pentru a primi sentimentul de
nobleţe şi exaltare care îl menţin în starea spirituală şi mentală potrivită
pentru menţinerea unei abstinenţe permanente şi satisfăcătoare.
Continuaţi zilnic acest inventar. când
greşiţi înţelegeţi valoarea de a vă uşura sufletul de îndată. Nu vă fie teamă
să vă recunoaşteţi greşelile. Este o prostie să ne apărăm gafele. Scăpaţi de
acest obicei*. Amintiţi-vă că Personalitatea Dumneavoastră Nouă Nu Este
Compatibilă cu Defectele Morale sau Erorile Ascunse.
Ne face mai autocritici şi mai puţin
capabili să-i criticăm pe ceilalţi. Ne menţine pe lungimea de undă potrivită.
Verificaţi-vă amănunţit. Nu transformaţi
viaţa dumneavoastră într-o farsă. I-o datoraţi Domnului, vouă înşiva şi
familiilor dumneavoastră, pentru a face un progres real. Trebuie Să Gândiţi
Abstinent Pentru a Trăi Abstinent.
Inventarul vă va ajuta să cunoaşteti nu
doar gradul de succes pe care l-aţi
atins în cadrul programului A.A. Vă va arăta în ce situaţie sunteţi. Vă
va menţine într-o Condiţie Bună.
Observarea
şi practicarea acestui pas vă va aduce cunoaşterea şi dezvoltarea capacităţii
dumneavoastră de a-l folosi. Pasul Zece va crea un echilibru mental stabil de
cel mai mare ajutor pentru o stare spirituală mai bună, atât de necesară pentru
recuperarea din alcoolism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu