BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 1 august 2015

DE PE NET: autocompatimirea




Renunta la autocompatimire!


„Nu se cuvine ca dupa ce ai avut parte de o binefacere, sa nu-ti arati recunostinta.”
Seneca
Autocompatimirea este daunatoare. Cunoastem toti acest fapt si totusi, uneori recurgem la ea in gluma, alteori din convingere. Ambele forme sunt nocive. Ne fac rau!
Din gluma ne autocompatimim crezand ca doar facem “haz de necaz”. Nimic mai fals! Suconstientul nu stie de gluma. Pentru el orice mesaj primit sub forma de gand sau cuvant rostit este real si il transforma in realitate.
Da, subconstientul transforma in realitate tot ce-i spui in gluma sau in serios, recurgand in mod periodic la autocompatimire.
De fiecare data, autocompatimirea te plaseaza in pozitia de victima. Te consideri victima familiei, a societatii, a colectivului in care muncesti, a Divinitatii, etc.
Expresii de genul “sunt batut de soarta” si „m-a pedepsit Dumnezeu” sunt pure inventii. Pentru ca, simplu, “soarta” nu bate pe nimeni. Cat despre Dumnezeu… El nu pedepseste niciodata. El nu judeca, nu trage concluzii… te iubeste oricum. Tu singur, dand crezare acestor convingeri gresite din constiinta colectiva, te plasezi in postura de victima si refuzi sa vezi orice ajutor.
Retine: nu esti victima nimanui! Tu singur iti atragi evenimentele din viata ta, ca sa inveti si sa evoluezi. Cand te opui acestui proces si alegi sa te victimizezi, ele se repeta si mai intens… pana cand accepti lectia si o inveti.
Autocompatimirea apare atunci cand nu suntem recunoscatori, cand nu apreciem darurile primite si succesul obtinut in viata.
De obicei acest lucru se intampla atunci cand te concentrezi pe ce-ti lipseste. In mod sigur, acordand o mare atentie lipsei, tu practic nu mai poti sa te bucuri de ce ai. Uiti… Nu mai acorzi nicio atentie lucrurilor bune din viata ta. Si, ca raspuns la lipsa ta de atentie la ce este bun si minunat in tine, incepi sa cauti atentie in jurul tau. Uiti ca, de fapt, tot ce ai nevoie este in tine, in interiorul tau. Si astfel, rupi legatura cu fiinta spirituala din interiorul tau si te conectezi la ajutorul din exterior. Ajungi sa depinzi foarte mult de circumstantele din viata ta, de societate, de “vremuri”.
Un astfel de comportament atrage dupa sine si mai multa dezamagire. Evenimentele nu se intampla asa cum ai vrea tu, dezvolti asteptari, faci planuri nerealiste si care au la baza ajutorul altora, cu alte cuvinte plasezi responsabilitatea in exterior. Realizarea ta, viata ta, succesul tau, depind de altcineva. Insa acest “altcineva” nu poate fi controlat si, ca atare, orice eveniment  neprevazut te afecteaza. Ai impresia ca esti omis, ca celorlalti nu le pasa de tine, ca nu contezi, ca nu esti luat in seama si incepi sa-ti plangi de mila, concluzionand ca esti o victima: a familiei, a societatii, a colectivului… Nu mai vezi solutii, nu mai gasesti oportunitati in nimic si refuzi sa crezi ca te poti ajuta singur. Refuzi sa mai crezi in tine!
Autocompatimirea dispare atunci cand gasesti putere sa-ti reamintesti sa crezi in tine. Sa crezi ca tu stii singur raspunsul la problemele tale. Acolo, in tine, se afla tot ce ai nevoie. Alege sa iesi din stagnare si sa crezi in puterea ta. Si fii convins ca nimeni in locul tau nu poate sa faca ce ai tu de facut.
Scapi de autocaomaptimire cand esti in stare sa-ti recunosti emotiile fata de ceilalti si sa le schimbi, iertandu-i. Constientizarea si recunoasterea emotiei pe care o simti fata de cei care te-au respins, te-au jignit, te-au facut sa suferi, iti deschide calea spre tine, Eul tau cel adevarat. Chiar daca ti se pare greu, te ajuta sa te vindeci si te elibereaza. Iti reface legatura cu Sinele tau Superior si te ridica din postura de victima in cea de creator. Iti reda credinta ca poti sa obtii tot ceea ce doresti sa ai in viata.
Concluzia:
  • Renunta la autocompatimire pentru totdeauna… nici macar in gluma sa nu recurgi la ea!
  • Fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru ce esti acum!
  • Constientizeaza emotiile pe care le ai fata de persoanele despre care tu crezi ca te-au facut sa te simti  “o victima”!
  • Schimba aceste sentimente practicand iertarea!

Niciun comentariu: